Datasets:

chrisgru
/

ro_wiki_chatml

Dataset card Data Studio Files Files and versions Community

Split (1)

train · 442k rows

conversations listlengths 3 3
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt lucrurile esențiale despre Aventurile prințului Achmed?" }, { "from": "assistant", "value": "Aventurile prințului Achmed (în germană Die Abenteuer des Prinzen Achmed) este un film de animație german din 1926, realizat de Lotte Reiniger. Este cel mai vechi lungmetraj de animație existent; două filme anterioare au fost realizate în Argentina de Quirino Cristiani, dar sunt considerate pierdute. Aventurile prințului Achmed folosește o tehnică de animație a siluetelor, care presupune decupaje din carton și foi subțiri de plumb, manipulate sub o cameră de filmat. Tehnica dezvoltată de Reiniger este asemănătoare cu cea a marionetelor asiatice wayang. \n\nLa acest film au lucrat, alături de Lotte Reiniger, mai mulți animatori avangardiști celebri, printre care Walter Ruttmann, Berthold Bartosch și Carl Koch.\n\nScenariul se bazează pe povestiri din O mie și una de nopți, scrise de Hanna Diyab, inclusiv „Aladin” și „Povestea prințului Ahmed și a zânei Perī-Bānū”.\n\nAcțiune\n\nUn vrăjitor african născocește un cal zburător, pe care i-l arată califului. Când vrăjitorul refuză să-l vândă pentru orice cantitate de aur, califul îl lasă să aleagă ce răsplată și-ar dori. Vrăjitorul o alege pe Dinarsade, fiica califului, spre marea ei suferință. Prințul Achmed, fratele lui Dinarsade, se opune, dar vrăjitorul îl convinge să testeze calul. Animalul fermecat îl poartă pe prinț în cer, tânărul neștiind cum să-l controleze. Califul comandă întemnițarea vrăjitorului.\n\nCând Achmed descoperă cum să coboare calul, se trezește pe un tărâm străin și ciudat, o insulă magică numită Wak Wak. El este întâmpinat de o mulțime de fecioare atrăgătoare. Când acestea încep să se lupte pentru a-i atrage atenția, el zboară spre un lac. Acolo, o vede pe Pari Banu, frumoasa conducătoare a tărâmului Wak Wak, care sosește cu însoțitoarele sale pentru a se îmbăia. Tinerele îl zăresc și zboară în depărtare, cu excepția lui Pari Banu, al cărei costum cu pene zburătoare este ascuns de Achmed. Prințul îi câștigă încrederea când îi înapoiază penele. Cei doi se îndrăgostesc. Totuși, ea îl avertizează că demonii din Wak Wak vor încerca să-l ucidă.\n\nVrăjitorul se eliberează din lanțurile sale. Transformându-se într-un liliac, îl caută pe Achmed. Prințul îl urmărește pe vrăjitor (acum transformat într-un cangur), și cade într-o groapă. În timp ce Achmed se luptă cu un șarpe uriaș, vrăjitorul o duce pe Pari Banu în China, și o vinde unui împărat. Vrăjitorul se întoarce și îl imobilizează pe Achmed sub un bolovan, în vârful unui munte. Cu toate acestea, o vrăjitoare îl observă și îl salvează. Vrăjitorul era dușmanul ei de moarte, așa că îl ajută pe Achmed să o salveze pe Pari Banu de la împărat. Apoi, demonii din Wak Wak găsesc cuplul, și, în ciuda rezistenței înverșunate a lui Achmed, o răpesc pe Pari Banu. Achmed forțează un demon captiv să îl poarte în zbor spre Wak Wak. Cu toate acestea, porțile din Wak Wak sunt încuiate.\n\nAchmed urmează să ucidă un monstru care ataca un băiat pe nume Aladin. Aladin povestește cum el, un croitor sărac, a fost recrutat de vrăjitor pentru a recupera o lampă magică dintr-o peșteră. Când s-a întors la intrarea în peșteră, vrăjitorul i-a cerut lampa înainte de a-l lăsa să iasă. Aladin a refuzat, așa că vrăjitorul l-a închis înăuntru. Aladin a eliberat din greșeală unul dintre duhurile lămpii, și i-a ordonat acestuia să-l ducă acasă. Apoi a curtat-o și s-a căsătorit cu Dinarsade. Într-o noapte, Dinarsade, lampa și palatul magnific al lui Aladin au dispărut. Învinuit de calif, Aladin a fugit pentru a evita să fie executat. O furtună pe mare l-a aruncat pe țărm la Wak Wak. Când a încercat să culeagă fructe dintr-un „copac”, acesta s-a transformat într-un monstru, și l-a înhățat, dar Achmed a venit la timp pentru salvare.\n\nAscultându-l pe băiat, Achmed își dă seama că același vrăjitor fusese responsabil și pentru soarta lui Aladin, și devine și mai furios. De asemenea, el îi dezvăluie lui Aladin că palatul său și lampa au fost furate de vrăjitor din cauza obsesiei sale pentru Dinarsade. Apoi, sosește vrăjitoarea. Deoarece doar lampa poate deschide porțile, ea este de acord să-l atace pe vrăjitor pentru a o lua. Aceștia se angajează într-un duel magic, fiecare transformându-se în diverse creaturi. După un timp, își reiau formele umane și își aruncă unul altuia mingi de foc. În cele din urmă, vrăjitoarea îl ucide pe vrăjitor.\n\nCu ajutorul lămpii, ei reușesc să intre în Wak Wak, la timp pentru a o salva pe Pari Banu de la moarte. Izbucnește o luptă crâncenă. Un demon fură lampa, dar vrăjitoarea o recuperează. Ea invocă creaturi din lampă, care îi înving pe demoni. O creatură asemănătoare cu Hidra o prinde pe Pari Banu. Când Achmed îi taie unul dintre capete, alte două îi cresc imediat, dar vrăjitoarea oprește această regenerare, permițându-i lui Achmed să ucidă monstrul, și să o salveze pe Pari Banu. Un palat zburător se așează apoi pe pământ. Înăuntru, Achmed, Pari Banu, Aladin o găsesc pe Dinarsade. \n\nÎn final, cele două cupluri de tineri ajung acasă, la palatul califului, având parte de o revedere emoționantă.\n\nRestaurare\nDeși filmul original prezenta o iluminare color, toate copiile disponibile înainte de restaurare erau alb-negru. Pornind de la copiile pe nitrat care au supraviețuit, arhiviștii germani și britanici au restaurat filmul în 1998 și 1999, restabilind inclusiv imaginiea originală colorată, prin metoda Desmet.\n\nNote\n\nLegături externe\n\nThe Adventures of Prince Achmed at the TCM Movie Database\nThe Adventures of Prince Achmed at The Big Cartoon DataBase \n \n \n \n\nFilme cu acțiunea pe insule fictive\nFilme de animație\nFilme din 1926\nFilme din Republica de la Weimar" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți detalia informațiile despre Karabiner 98k?" }, { "from": "assistant", "value": "Karabiner 98 kurz (Karabiner 98k, Kar98k sau K98k) este o pușcă cu repetiție cu un încărcător intern de 5 cartușe de calibrul 7,92×57 mm Mauser, produsă de Mauser. Carabina a intrat în dotarea Wehrmachtului în 21 iunie 1935 și a rămas cea mai utilizată armă a forțelor armate ale Germaniei Naziste până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.\n\nIstoricul proiectării\n\nIstoricul utilizării\n\nÎn timpul celui de-al Doilea Război Mondial \nSpre sfârșitul războiului, carabina a început să fie înlocuită de pușca de asalt StG 44, dar fiind o armă nouă, producția acesteia nu a putut satisface cererea, ceea ce a făcut ca Karabiner 98k să fie produsă și folosită în continuare ca armă principală a forțelor armate germane până la capitularea necondiționată a Germaniei din mai 1945.\n\nDupă cel de-al Doilea Război Mondial \nDupă cel de-al Doilea Război Mondial, mai multe țări europene au continuat producția unor variante ale puștii Karabiner 98k, ca de exemplu Fabrique Nationale (FN) în Belgia și Česká Zbrojovka (CZ) în Cehoslovacia, multe dintre acestea fiind fabricate folosind componente și utilaje germane capturate. În Cehoslovacia, pușca a fost cunoscută cu numele de P-18, sau puška vz.98N. În România, versiunea cehoslovacă a fost cunoscută sub denumirea familiară „ZB”, o abreviere pentru Zbrojovka Brno, producătorul de stat de arme și muniții al Cehoslovaciei. Această variantă a intrat în dotarea Gărzilor Patriotice, înainte ca un număr suficient de puști de asalt AKM să fie puse la dispoziția acestora. Între anii 1950 și 1965, Iugoslavia a produs o variantă a puștii Karabiner 98k numită Model 1948.\n\nUtilizatori \n\n : utilizată de Armata de Eliberare Națională algeră în războaie de gherilă.\n \n : utilizată în număr mare de Ustașa.\n : după 1945.\n \n : din cauză că Armata Finlandei nu avea un lansator de grenade de producție proprie, au fost comandate 600 de puști cu lansatoare de grenade în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Doar 100 au fost folosite în luptă.\n : utilizată înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial.\n : pușca standard a Wehrmachtului.\n : utilizată de garda de onoare a Bundeswehr.\n : utilizată de forțele terestre ale RDG până în anul 1960.\n \n \n \n : au fost importate 5.000 de bucăți în anul 1939.\n : după cel de-al Doilea Război Mondial.\n\nNote \n\nPuști\nArme din cel de-al Doilea Război Mondial" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Prosumator?" }, { "from": "assistant", "value": "Un prosumator este un individ care consumă și produce. Termenul este o combinație a cuvintelor producător și consumator. Cercetările au identificat șase tipuri de prosumatori: prosumatori DIY, prosumatori cu autoservire, prosumatori personalizați, prosumatori colaborativi, prosumatori monetizați și prosumatori economici.\n\nTermenii prosumator și prosumption (engleză) au fost inventați în 1980 de futuristul american Alvin Toffler și au fost folosiți pe scară largă la acea vreme de mulți scriitori care ai scris despre tehnologie. Descoperirea tehnologică și creșterea participării utilizatorilor estompează granița dintre activitățile de producție și cele de consum, consumatorul devenind un prosumator.\n\nDefiniții și contexte \n\nProsumatorii au fost definiți ca „indivizi care consumă și produc valoare, fie pentru autoconsum, fie pentru consum de către alții, și pot primi stimulente implicite sau explicite din partea organizațiilor implicate în schimb”.\n\nDe atunci, termenul a ajuns să se refere la o persoană care folosește producția based bazată pe bunuri comune.\n\nÎn domeniul energiei regenerabile, prosumatorii sunt gospodării sau organizații care uneori produc surplus de combustibil sau energie și îl alimentează într-o rețea de distribuție națională (sau locală); în timp ce alteori (când cerințele lor de combustibil sau energie depășesc propria lor producție) consumă același combustibil sau energie din acea rețea. Acest lucru este realizat pe scară largă de către gospodării prin intermediul panourilor fotovoltaice de pe acoperișurile lor care generează energie electrică. Astfel de gospodării pot folosi în plus stocarea bateriei pentru a-și crește ponderea de energie fotovoltaică autoconsumată, proces care este denumit prosumare în literatură. \n\nEconomia partajată este un alt context în care indivizii pot acționa ca prosumatori. De exemplu, în economia de schimb, persoanele fizice pot fi furnizori (de exemplu, gazde Airbnb, șoferi Uber) și consumatori (de exemplu, oaspeți Airbnb, pasageri Uber). Prosumerii reprezintă o cale de dezvoltare a economiei partajate.\n\nOamenii de știință au conectat cultura prosumerului de conceptul de McDonaldization, o idee avansată de sociologul George Ritzer. Referindu-ne la modelul de afaceri adus de McDonald's, care a subliniat eficiența managementului și care îi determină pe clienți să investească efort și timp ei înșiși în activități precum curățenia după ei înșiși în restaurante. McDonaldization îi determină pe prosumatori să lucreze mai mult fără să-i plătească pentru munca lor.\n\nCritică \nCapitalismul prosumator a fost criticat că promovează „noi forme de exploatare prin muncă neremunerată, prezentată ca distracție”.\n\nExemple \nTendințele și mișcările identificabile în afara economiei principale care au adoptat terminologia și tehnicile prosumatorului includ:\n\n o abordare Do It Yourself (DIY) ca mijloc de autosuficiență economică sau pur și simplu ca o modalitate de a supraviețui cu venituri reduse\n mișcarea software-ului open source creează software pe cont propriu, principalul exemplu este sistemul de operare de succes Linux, care domină acum domeniul serverului\n Mișcarea Fablab, capabilități de auto-fabricare, în special imprimare 3d\n utilizarea noilor tehnologii de creare și distribuție a media pentru a promova medii și culturi independente, deschise, non-profit, „de la consumator la consumator” (vezi Wikipedia, Indymedia, majoritatea Creative Commons).\n\nNote\n\nVezi și \n Utilizator puternic\n\nComportamentul consumatorului\nPiață (economie)" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce cunoștințe ai despre subiectul Sistem energetic comunitar durabil?" }, { "from": "assistant", "value": "Un sistem energetic comunitar durabil este o abordare integrată pentru furnizarea energiei pentru o comunitate locală, potrivit cerințele sale, cu energie din surse de energie regenerabile sau de cogenerare de înaltă eficiență. Abordarea poate fi văzută ca o dezvoltare a conceptului de generare distribuită.\n\nAstfel de sisteme se bazează pe o combinație de încălzire centralizată, răcire centralizată, plus „insule de generare a energiei electrice”, care sunt interconectate printr-un sistem de electricitate prin cablu privat (ocolind în mare parte rețeaua electrică normală pentru a reduce pierderile și taxele de transport, precum și pentru a crește robustețea sistemului). Surplusul de energie de la o insulă generatoare poate fi, prin urmare, utilizat pentru a compensa deficitul pe alta.\n\nComunități de energie \nComunitățile de energie sunt un fenomen în curs de dezvoltare, care favorizează tranziția energetică și participarea activă a cetățenilor. Ele sunt recunoscute ca parte integrantă a creării unui sistem energetic durabil de către Uniunea Europeană, care le-a inclus și în Pachetul Energie Curată și în alte reglementări energetice, cum ar fi directiva privind energia regenerabilă.\n\nComunitățile de energie reprezintă orice colaborare a cetățenilor și a altor entități, cum ar fi municipalități, companii, furnizori de energie, operatori de rețea, ONG-uri etc., cu scopul comun de a contribui la transformarea sistemului energetic prin implicarea mai multor actori într-o manieră participativă și pentru a crea beneficii pentru toate părțile implicate (și potențial pentru societate în general).\n\nBeneficiile comunităților energetice variază în diferite zone. Cel mai frecvent sunt beneficii de mediu pentru membrii lor și cele legate de economii financiare. Un beneficiu pentru societate este promovarea practicilor energetice durabile și implicarea activă a cetățenilor. Comunitățile locale beneficiază de comunitățile de energie, de exemplu și prin crearea de noi locuri de muncă.\n\nRegatul Unit \nÎn Regatul Unit, primul sistem energetic comunitar durabil a fost lansat de Woking Borough Council, începând cu 1991. Sistemul folosește centrale de cogenerare cu celule de combustibil tradiționale și cu acid fosforic , stocare termică, răcire cu absorbție termică și fotovoltaice, pentru a alimenta atât clienții rezidențiali, cât și pe cei nerezidențiali, precum și instalațiile proprii ale municipalității. \n\nÎn ciuda investiției în uzină, sistemul furnizează energie mai ieftină decât poate fi furnizată de la furnizorii tradiționali de energie brună, ajutând la combaterea sărăciei de combustibil. Poriectul face parte dintr-un plan de reducere a emisiilor locale de dioxid de carbon cu 80% până în 2050. Inițiativa a câștigat premiul Council the Queen's Award for Enterprise în 2001.\n\nGermania \nÎn 1997, oamenii din Wildpoldsried, acționând în unele cazuri ca indivizi, au început o serie de proiecte care produc energie regenerabilă. Primele eforturi au fost turbinele eoliene și digestoarele de biomasă pentru cogenerare de căldură și energie. Între timp, noi lucrări au inclus o serie de proiecte de conservare a energiei, mai multă utilizare a vântului și a biomasei, hidrocentrale mici, panouri fotovoltaice pe case private și proiecte de încălzire urbană. Legate de aceasta sunt folosite și sistemele ecologice de control al inundațiilor și sistemele de canalizare.\n\nEfectele acestui fapt sunt un nivel neprevăzut de prosperitate care are ca rezultat construirea a nouă clădiri comunitare noi, inclusiv o școală, o sală de sport și o sală comunitară, completate cu panouri solare. Există trei companii care operează patru digestoare de biogaz, cu un al cincilea în construcție. Sunt șapte mori de vânt, rețeaua de termoficare are 42 de racorduri. Există trei hidrocentrale mici. Wildpoldsried produce acum cu 321% mai multă energie decât are nevoie și generează venituri anuale de 4,0 milioane de euro. În același timp, a existat o reducere cu 65% a amprentei de carbon a orașului.\n\nBelgia \nÎnființată în 1991 EcoPower este cea mai mare cooperativă de energie care include turbine eoliene și panouri fotovoltaice și care produce 80 de milioane de kWh pentru 55000 de locuințe. Membrii pot cumpăra acțiuni, primi dividende din vânzările de surplus și decide împreună cum să investească cooperativa.\n\nNote \n\nTehnologii durabile" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Mopar?" }, { "from": "assistant", "value": "Mopar este divizia de piese, service și asistență pentru clienți a fostei Chrysler Corporation, acum deținută de producătorul de automobile din Olanda Stellantis. Acesta servește ca vânzător principal de accesorii OEM pentru mărcile Stellantis sub marca Mopar. Numele este un portmanteau al cuvintelor \"MOtor\" și \"PARts\". „Mopar” este, de asemenea, folosit ca poreclă de către entuziaștii produselor construite de Chrysler pentru a se referi la orice produs construit de companie.\n\nReferințe\n\nlinkuri externe" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi informații despre Lista piloților de Formula 1 care au stabilit cel mai rapid tur." }, { "from": "assistant", "value": "Formula 1, abreviată F1, este clasa superioară în cursele auto cu monoposturi, definită de Federația Internațională de Automobilism (FIA), organul conducător al sporturilor cu motor. Cuvântul „Formula” din denumire se referă la un set de reguli cărora toți participanții și vehiculele trebuie să se conformeze. Sezonul Campionatului Mondial de F1 constă dintr-o serie de curse, cunoscute ca Mari Premii (Grands Prix), ce se desfășoară pe circuite speciale, sau în unele cazuri pe străzi închise ale orașelor. Rezultatele tuturor curselor sunt combinate pentru a determina doi campioni anuali, campionul la piloți și campionul la constructori. La fiecare Mare Premiu, pilotul care parcurge un tur al circuitului în cel mai scurt timp se spune că a realizat cel mai rapid tur. Pilotul care a stabilit cel mai rapid tur într-un Mare Premiu a primit un punct din sezonul până în . Această regulă a fost reintrodusă în sezonul . Până la , 137 de piloți diferiți au stabilit cel puțin un cel mai rapid tur într-un Mare Premiu de Formula 1.\n\nMichael Schumacher deține recordul pentru cel mai mare total de tururi rapide, 77. Lewis Hamilton este al doilea cu , în timp ce Kimi Räikkönen este al treilea cu 46. Gerhard Berger are cele mai multe tururi rapide dintre non-campioni, 21. Alberto Ascari deține recordul pentru cele mai multe tururi rapide consecutive, 7, de la Marele Premiu al Belgiei din 1952 până la Marele Premiu al Argentinei din 1953. Schumacher și Räikkönen dețin recordul pentru cele mai tururi rapide realizate într-un sezon, 10. Schumacher a realizat acest lucru în , iar Räikkönen a egalat performanța în sezoanele și .\n\nPiloții care au stabilit cel mai rapid tur \n''Actualizat după .\n\nDupă naționalitate\n\nNote\n\nReferințe\n\nLegături externe\n Site-ul oficial al Formulei 1\n Site-ul oficial al FIA\nCel mai rapid tur" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ar trebui să știu despre Undine Award?" }, { "from": "assistant", "value": "Undine Award (în ) a fost un premiu internațional de film pentru actori tineri din țările de limbă germană, care a fost creat în 2004 și a fost acordat până în 2008. Ceremonia de decernare a premiului Undine a avut loc la Cazinoul Congresului din Baden, lângă Viena (Austria), în timpul Zilelor Filmului de la Baden. Premiul Undine a fost înființat în colaborare cu landul Austria Inferioară și Casele de distribuție a filmelor austriece.\n\nPremiul poartă numele Undine (în ), un personaj din basmele și legendele germane, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă și care joacă un rol important în stațiunea balneară Baden. Povestea din jurul Undinei din Baden este simbolizată de fântânile din grădinile parcului din stațiunea balneo-climaterică. Elemente ale fântânii pot fi găsite și în statuia pe care au primit-o câștigătorii premiilor.\n\nZilele filmului din Baden \nZilele Filmului Undine au fost dedicate în primul rând tinerilor actori din lumea de limbă germană. Pe lângă ceremonia de premiere, au avut loc proiecții de filme, Cvintetul Cinematografic (Cineastische Quintett) și alte evenimente.\n\n Proiecții de filme:\n Toate filmele în care au apărut tinerii actori nominalizați au fost difuzate anul precedent în cinematografele de limbă germană. Înainte de ceremonia de decernare a premiilor, acestea au fost însă din nou prezentate în timpul zilelor filmului.\n\n Cvintetul Cinematografic:\n Cinci experți în film au discutat despre sezonul de cinema trecut. Fiecare participant și-a prezentat filmul preferat sau cel mai dezagreat obiect pentru discuție.\n\n Gala Premiilor Undine:\n Încheiera zilelor filmului cu gala de premiere, care a avut loc în Casinoul Baden. Premiile au fost înmânate de actori proeminenți tinerilor lor colegi.\n\nPremianții 2004\n\nPremianții 2005\n\nPremianții 2006\n\nPremianții 2007\n\nPremianții 2008\n\nNote\n\nLegături externe \n\nPremii înființate în 2004\nPremii de film (Austria)" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații relevante poți oferi despre Finley mașinuța de pompieri?" }, { "from": "assistant", "value": "Finley mașinuța de pompieri (în ) este un serial de televiziune american-canadian-britanic-irlandez de animație CGI pentru copii, produs de Balley Beg Animation Studios. Emisiunea este despre vehicule vorbitoare într-un oraș fictiv numit Friendlyville.\n\nÎn România, serialul a fost difuzat pe Boom Hop!." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata despre Mănăstirea Sfântul Makarie din Jioltîe Vodî?" }, { "from": "assistant", "value": "Mănăstirea Sfânta Treime- Sfântul Makarie din Jiotîe Vodîî este o mănăstire ortodoxă de maici situată pe malul stâng al fluviului Volga, în satul Makarievo, raionul Lîkovo, regiunea Nijni Novgorod.\n\nIstoric\n\nÎnființarea mânăstirii -\nMănăstirea a fost fondată în prima jumătate a secolului al XV-lea de sfântul Sf. Macarie din Jeltovodsk și Unja, ca mănăstire de călugări. Numele „din Jioltîe Vodî „provine de la Lacul Galben, pe malul căruia Sfântul Macarie a întemeiat o mănăstire. În decursul timpului Volga și-a schimbat cursul și a cuprins lacul, astfel încât mănăstirea a ajuns pe malul fluviului. Mânăstiea este cunoscută și sub numele de Mânăstirea Sfintei Treimi, după hramul bisericii principale a mânăstirii..\n\nÎn 1439, mănăstirea fost arsă de hanul Ulugh Muhammad, iar Sfântul Macarie a fost luat prizonier la Kazan. După ce a fost eliberat călugărul Macarie a cerut și liberarea altor prizonieri. Astfel 400 bărbați și mai multe femei cu copii au fost eliberați de cătușele lor. Totuși, hanul le-a interzis să rămână pe teritiriul hanatului, asfel îhcât sfântul Makarie a fost silit să-și caute alt loc unde să se refugieze, oprindu-se în orașul Unja unde a murit la 25 iulie 1444, în vârstă de 95 de ani.\n\nReconstruirea mănăstirii \nMănăstirea a fost reconstruită pe vechiul amplasament călugărul Avraami Aleksi în 1620.\n\nAmplasarea convenabilă a mănăstirii pe malulvl Volgăi navigabile și sârguința stareților au determinat ofganizarea unuitârgu pe terenurile mănăstirii. Numit târgul Makarevo după amplasamentul mâhăstirii, târgul a fost cel mai mare din Rusia și probabil din Europa. Din taxele comerciale a fost refăcută mănăstirea și au fost ridicate clădiri din piatră. În 1816, Târgul Makarrevo a ars în împrejurări ciudate. În mare parte din motive politice, în 1817, Târgul Makarevo a fost mutat la Nijni Novgorod (fără a pierde însă numele). Veniturile mănăstirii s-au redus, apoi a fost deteriorată de un mare incendiu, iar în 1859, cupola centrală a bisericii SfântaTreime s-a prăbușit. \n\nÎn 1868, mănăstirea a fost desființată.\n\nCând împăratul Alexandru al III-lea s-a urcat pe tron, unul dintre primele sale decrete a fost cel privind reînființarea Mănăstirii Sfântul Makarie din Jioltîe Vodî. Mănăstirea a fost redeschisă în 1883, dar ca mănăstire de maici.\n\nÎnainte de revoluția din 1917, s-au făcut multe în restaurare și reparare. Biserica Sfânta Treime a fost restaurată, iar până în 1916 cupola principală a fost reconstruită.\n\nPerioada sovietică \nPână în 1917, în mănăstire erau aproximativ 300 de maici. În anii puterii sovietice, mănăstirea a funcționat inițial ca o cooperativă de muncă monahală. În 1923 Aleksandr Sciukin a fost numit episcop de Makarovo, eparhie nou înființafă, desfiițnțată în 1931; episcopul a fost condamnat pentru spionaj și agitație anti-revoluționară, fiind împușcat în 1937.\n\nÎn 1927, mănăstirea a fost lnchidsă definitiv. În 1928-1929, un orfelinat a fost amplasat între zidurile sale, iar în timpul Marelui Război Patriotic - un spital. În 1943, mănăstirea a fost repartizată Colegiului Veterinar Lîskovo; animalele au fost ținute își furajele au fost depozitate în biserici. La începutul anilor 1990 au vrut să transforme mănăstirea într-un centru turistic.\n\nSituația actuală \n\n Din 1991 clădirile mănăstirii au fost transferate în Eparhia Nijni Novgorod. În același an, în urma unei deciziii a Sfântului Sinod, mănăstirea a fost redeschisă. În mănăstire locuiau aproximativ 25 de maici.\n La 7 august 2007, moaștele Sfântului Macarie au fost transferate de la Mănăstirea Sfântul Makarie de la Mănăstirea Înălțarea din Pecherski.\n\nArhitectură \n\nDin 2007, mănăstirea are următoarele biserici:\n\n Catedrala Sfintei Treimi Dătătoare de Viață - construită în 1664 după modelul Catedralei Adormirea Maicii Domnului din Moscova;\n Biserica Adormirea Sfintei Fecioare Maria, cu trapeză și turn-clopotniță (1654);\n Biserica Sfântul ArhanghelMihail (1674) la intrarea în mâhăstire;\n Biserica Sfântul Grigorie de Pelshem pe peretele sudic al mănăstirii (1786);\n Biserica Sfântul Macarie din Jioltîe Vodî la Jeltovodsk (1809).\n\nMănăstirea este inconjurata de ziduri fortificate cu turnuri.\n\nNumismatică \nLa 3 iunie 2019, Banca Rusiei a emis o monedă comemorativă de argint cu o valoare nominală de 25 de ruble „Mănăstirea Sfânta Treime - sfântul Makariei dih Jioltîe Vodî, regiunea Nijni Novgorod” din seria „Monumentele de arhitectură ale Rusiei”.\n\nNote\n\nBibliografie \n Mănăstirea Gatsisky A. S. Makarievo-Zheltovodsk (1434-1882)\n Севастьянова С. К. Materiale pentru „Cronica vieții și activității literare a Patriarhului Nikon”. - Sankt Petersburg. : Dmitri Bulanin, 2003. — 520 Cu.\n Știri despre eparhia Kazanului, publicate sub KDA, pentru 1873 - Kazan, 1873.\n Mănăstirea pe Apele Galbene. Mănăstirea Makarievski Zheltovodsk / Autor. col.: Arhimandritul Tikhon (Zatekin), Yu. G. Galai, A. I. Davydov, A. A. Davydova, O. V. Degteva și alții - N. Novgorod, 2010.\n Mănăstirea Treime Makarievsky Zheltovodsk Titov A. A . - M., 1910." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Aproximare liniară?" }, { "from": "assistant", "value": "În matematică o aproximare liniară este o aproximare a unei funcții generale folosind o funcție liniară (mai exact, o ). Procedeul este utilizat pe scară largă în metoda pentru a produce metode de ordinul întâi pentru rezolvarea sau aproximarea soluțiilor ecuațiilor.\n\nDefiniție \nFiind dată o funcție reală de variabilă reală diferențiabilă continuu de două ori, pentru cazul afirmă că\n\nunde este restul. Aproximația liniară se obține prin eliminarea restului:\n\nAceasta este o aproximare bună atunci când este suficient de aproape de deoarece o curbă, atunci când este observată local, va începe să semene cu o dreaptă. Prin urmare, expresia din partea dreaptă este doar ecuația tangentei la graficul lui în În acest caz aproximările liniare sunt îmbunătățite în continuare atunci când derivata de ordinul al doilea, , este suficient de mică (aproape de zero) (adică, la sau lângă un punct de inflexiune).\n\nDacă este concavă în intervalul dintre și , aproximarea va fi o supraestimare (deoarece derivata este în scădere în acel interval). Dacă este convexă, aproximarea va fi o subestimare.\n\nAproximările liniare pentru funcțiile vectoriale de variabilă vectorială se obțin în același mod, cu derivata într-un punct înlocuită cu . De exemplu, pentru o funcție reală diferențiabilă se poate aproxima în aproape de prin formula\n\nPartea din dreapta este ecuația planului tangent la graficul lui în \n\nÎn cazul general al spațiilor Banach există\n\nunde este a lui în\n\nAplicații\n\nOptică \nOptica gaussiană este o tehnică în optica geometrică care descrie comportarea razelor de lumina în sisteme optice prin utilizarea aproximației paraxiale, în care numai razele care fac unghiuri mici cu axa optică a sistemului sunt luate în considerare. În această aproximare, funcțiile trigonometrice pot fi exprimate prin funcții liniare ale unghiurilor. Optica gaussiană se aplică sistemelor în care toate suprafețele optice sunt fie plane, fie sunt porțiuni ale unei sfere. În acest caz, pentru parametrii unui sistem optic pot fi date formule simple explicite, cum ar fi pentru distanța focală, mărire și luminozitate, în funcție de formele geometrice și proprietățile materialelor elementelor constitutive.\n\nPerioada unei oscilații \n\nPerioada oscilației unui pendul gravitațional simplu depinde de lungimea sa, de accelerația gravitațională locală și, într-o mică măsură, de unghiul maxim la care pendulul se îndepărtează de verticală, 0, numit amplitudine. Este independentă de masa pendulului. Perioada exactă a unui pendul simplu (timpul necesar pentru un ciclu complet al unui pendul gravitațional simplu ideal), poate fi scrisă în mai multe forme, un exemplu fiind seria infinită:\n\nunde este lungimea pendulului iar este accelerația gravitațională locală.\n\nTotuși, dacă se ia aproximarea liniară (adică dacă amplitudinea este limitată la oscilații mici, o oscilație „mică” fiind una în care unghiul θ este suficient de mic încât poate fi aproximat prin când se măsoară în radiani) perioada este:\n\nÎn aproximarea liniară, perioada este aproximativ aceeași pentru amplitudini mici, adică „perioada este independentă de amplitudine”. Această proprietate, numită izocronism, este motivul pentru care pendulele sunt atât de utile pentru cronometrare. În acest caz, oscilații succesive ale pendulului durează același timp, chiar dacă amplitudinea se schimbă.\n\nRezistivitatea electrică \n\nRezistivitatea electrică a majorității materialelor se modifică odată cu temperatura. Dacă temperatura nu variază prea mult, de obicei se utilizează o aproximare liniară:\n\nunde se numește „coeficient de temperatură al rezistivității electrice”, este o temperatură fixă de referință (de obicei, temperatura camerei) și este rezistivitatea la temperatura . Parametrul este un parametru empiric ajustat din datele de măsurare. Deoarece aproximarea liniară este doar o aproximare, este diferită pentru diferite temperaturi de referință. Din acest motiv, se obișnuiește să se specifice temperatura la care a fost măsurat cu un sufix, cum ar fi , iar relația este valabilă doar într-un interval a temperaturilor din jurul temperaturii de referință. Când temperatura variază într-un interval mare de temperatură, aproximarea liniară este inadecvată și ar trebui utilizată o o relație mai detaliată.\n\nNote\n\nLectură suplimentară \n \n \n \n\nCalcul diferențial\nAnaliză numerică" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Povestește-mi pe scurt despre Sous vide." }, { "from": "assistant", "value": "Sous vide ( ; franceză pentru „sub vid”), cunoscută și sub numele de gătit la temperatură joasă, de lungă durată (abreviat LTLT, din englezul „low-temperature long-time”), este o procedură culinară inventată de bucătarul francez Georges Pralus în 1974, ce constă în introducerea alimentelor într-o pungă de plastic sau într-un borcan de sticlă și gătirea lor într-o baie de apă pentru un timp mai lung decât cel obișnuit (de obicei, una până la șapte ore, sau chiar mai mult de trei zile în unele cazuri) la o temperatură precis reglată.\n\nTemperatura este mult mai scăzută decât cea folosită de obicei pentru gătit, de obicei în jur de pentru carne roșie, pentru carnea de pasăre și mai mare pentru legume. Intenția este de a găti produsul în mod uniform, asigurând că interiorul este gătit corespunzător, fără a supragăti exteriorul și fără a-l seca.\n\nIstorie \n\nGătitul sous vide se caracterizează prin gătirea la temperatură scăzută, pentru o perioadă mai lungă de timp decât gătitul convențional, un recipient (precum o pungă de plastic) care separă alimentele de mediul de încălzire și o incintă presurizată folosind vid complet sau parțial.\n\nGătitul la temperatură scăzută a fost descris pentru prima dată de Benjamin Thompson, în 1799. El a folosit aerul ca mediu de transfer de căldură în experimentele sale încercând sa vadă dacă ar putea prăji carne într-o mașină pe care a creat-o pentru a usca cartofi. În propriile cuvinte ale lui Thompson, carnea a fost: „Nu doar mâncabilă, ci perfect făcută și cel mai deosebit de bine gustată”.\n\nPrepararea alimentelor sub presiune, cu sau fără căldură, a fost dezvoltată de inginerii americani și francezi la mijlocul anilor 1960 ca metodă industrială de conservare a alimentelor. Ca și în cazul lui Rumford, cercetătorii au aflat că alimentele au prezentat îmbunătățiri distinctive ale aromei și texturii. În timp ce metoda era dezvoltată, aplicarea presiunii asupra alimentelor prin sigilarea în vid a fost uneori numită „cryovacking”. Presiunea a concentrat în mod deosebit aromele fructelor, chiar și fără gătire. \n\nMetoda a fost adoptată de Georges Pralus, un bucătar francez, în 1974 pentru Restaurantul Troisgros (al lui Pierre și Michel Troisgros) din Roanne, Franța. El a descoperit că, atunci când foie gras a fost gătit în acest mod, își păstra aspectul original, nu pierdea excesul de grăsime și avea o textură mai bună. \n\nUn alt pionier în sous vide este Bruno Goussault, om de știință francez al producătorului de alimente Cuisine Solutions din Sterling, Virginia. În 1991, a înființat Centre de Recherche et d'Études pour l'Alimentation (CREA) ca braț de servicii al companiei-mamă, Cuisine Solutions. Datorită cercetărilor sale asupra efectelor temperaturii asupra diverselor alimente, prin CREA, a devenit cunoscut pentru pregătirea bucătarilor de top în această metodă. El a dezvoltat parametrii timpilor și temperaturilor de gătire pentru diverse alimente. \n\nGoussault și Pralus au lucrat independent la dezvoltarea sous vide în anii 1970 și în cele din urmă au devenit colaboratori. Goussault a fost pionier în îmbinarea etanșării sub vid cu gătitul la temperatură scăzută. Pralus, considerat părintele sous vide-ului modern, a gătit la temperaturi mai ridicate.\n\nCaracteristici esențiale \n\nSigilarea alimentelor în pungi rezistente de plastic păstrează sucurile și aroma care altfel s-ar pierde în proces. Punerea alimentelor ambalate într-o baie de apă, cu temperatura setată la temperatura finală de gătire dorită alimentelor, previne supragătirea, deoarece alimentele nu pot deveni mai fierbinți decât baia în care se află, ca la bain-marie.\n\nCa urmare a controlului precis al temperaturii băii și a faptului că temperatura băii este aceeași cu temperatura țintă de gătit, se poate obține un control foarte precis al gătirii. În plus, temperatura și, prin urmare, gătirea, pot fi uniforme în întregimea alimentelor în gătirea sous vide, chiar și cu alimente de formă neregulată și foarte groase, dat fiind suficient timp.\n\nÎn schimb, în gătitul convențional la căldură mare, cum ar fi prăjirea în cuptor sau pe grătar, alimentele sunt expuse la niveluri de căldură care sunt mult mai mari decât temperatura de gătit internă dorită și trebuie îndepărtate de la foc mare înainte de a ajunge la temperatura internă dorită. Dacă mâncarea este scoasă de pe foc prea târziu, devine supragătită, iar dacă este îndepărtată prea devreme, este insuficient de gătită.\n\nUtilizarea unor temperaturi mult mai scăzute decât cele utilizate în gătitul convențional este o caracteristică esențială a sous vide. În gătirea cărnii, colagenul dur din țesutul conjunctiv poate fi denaturat în gelatină, fără a încălzi proteinele cărnii suficient de mult încât să se denatureze într-o stare în care textura se întărește și umiditatea este pierdută din carne.\n\nÎn schimb, legumele moi când sunt fierte sunt adesea considerate prea fierte. Gătitul la temperatură scăzută permite materiei vegetale să rămână mai suculentă, deoarece pereții celulelor nu se sparg. Gătirea legumelor la temperaturi sub punctul de fierbere al apei le permite să fie gătite mai în totalitate (și pasteurizate, dacă este necesar), menținând în același timp o textura fermă sau oarecum crocantă. În timp ce pereții celulari, în general, nu se vor sparge, depolimerizarea polizaharidelor pectice care leagă celulele vegetale împreună și gelatinizarea amidonului din legume pot fi realizate fără supragătire. \n\nDin punct de vedere culinar, excluderea aerului este secundară, dar are importanță practică. Aceasta permite alimentelor gătite să fie păstrate, sigilate și refrigerate, pentru o perioadă considerabilă de timp, ceea ce este util în special pentru industria alimentară și exclude oxigenul din alimentele care necesită o gătire lungă și sunt susceptibile la oxidare, de exemplu, grăsimea de pe carne, care poate deveni râncedă odata cu expunerea prelungită la aer. De asemenea, îmbunătățește transferul de căldură între baia de apă și alimente, dată fiind lipsa proprietăților de izolare termică ale oricărui aer prins în pungă.\n\nPe lângă asigurarea unei gătiri uniforme, gătitul sous vide facilitează dezvoltarea aromelor organoleptice dorite și limitează aromele nedorite cauzate de oxidare.\n\nTemperatură \nGradul de acuratețe și constanța a temperaturii de gătire necesare variază în funcție de alimentele gătite. În unele cazuri, nu sunt critice. O bucată groasa, de 15 milimetrii, de pește se va găti în 17-18 minute la o temperatură de la până la . Astfel de alimente pot fi gătite într-un slow cooker oprit, umplut cu apă fierbinte și echipat cu un termometru.\n\nPentru un ou, totuși, care are proteine care se denaturează la diferite temperaturi, menținerea unei temperaturi precise și constante este mai critică. Gălbenușurile de ou confit sunt de obicei gătite la , temperatură suficient de fierbinte pentru a găti albușul fără a întări gălbenușul. Temperatura băii este setată la .\n\nTimpul obișnuit de gătire este determinat de momentul în care centrul articolului gătit ajunge cu câteva grade sub temperatura țintă. Atunci încălzirea trebuie oprită imediat. În timp ce mâncarea se odihnește, căldura reziduală va continua să o gătească pentru o perioadă. Dacă încălzirea continuă, mâncarea va fi supragătită. Timpul necesar pentru ca centrul alimentelor să atingă temperatura țintă depinde de temperatura inițială, de grosimea și forma alimentelor și de temperatura băii.\n\nLimitări \nO limitare a gătirii sous vide este că rumenirea (reacțiile Maillard) are loc la temperaturi peste punctul de fierbere al apei. Aromele și textura „crustei” dezvoltate prin rumenire sunt foarte de dorit în gătirea anumitor tipuri de carne, cum ar fi friptura. Aromele și textura produse prin rumenire nu pot fi obținute doar prin sous vide. În multe cazuri, bucătarii vor rumeni carnea și alte alimente înainte sau după gătirea sous vide, folosind tehnici precum prăjirea într-o tigaie extrem de fierbinte. Această rumenire secundară se face pe scurt, iar uneori la căldură mai mare decât cea folosită de obicei, astfel încât să afecteze doar suprafața alimentelor și să se evite supragătirea interiorului. În mod similar, pielea peștelui poate fi gătită la temperaturi ridicate după sous vide pentru a o face crocantă.\n\nSiguranță alimentară \nSiguranța alimentară este o funcție atât de timp, cât și de temperatură; o temperatură adesea considerată insuficientă pentru a face alimentele sigure poate fi perfect sigură dacă este menținută suficient de mult timp. Unele rețete de pește sous vide, de exemplu, sunt gătite sub . Persoanele cu imunitate compromisă nu ar trebui să mănânce niciodată alimente care nu au fost pasteurizate corespunzător. Femeile care consumă alimente nepasteurizate în timpul sarcinii își expun și fătul la riscuri și, astfel, pot alege să evite rețetele nepasteurizate. \n\nBacteriile Clostridium botulinum pot crește în alimente și în absența oxigenului și produc toxina botulină, așa că gătirea sous vide trebuie efectuată în condiții atent controlate pentru a evita intoxicația cu botulism. În general, alimentele care sunt încălzite și servite în decurs de patru ore sunt considerate sigure, dar carnea care este gătită mai mult timp pentru a se frăgezi trebuie să atingă o temperatură de cel minim în decurs de patru ore și apoi să fie păstrată acolo suficient timp pentru a fi pasteurizată.\n\nPasteurizarea ucide bacteriile botulismului, dar posibilitatea ca spori rezistenți ai botulismului să supraviețuiască și să se reactiveze odată ce se răcesc rămâne o preocupare, ca și în cazul multor alimente conservate, indiferent de metoda de procesare. Din acest motiv, tratatul lui Baldwin specifică cerințe precise de răcire pentru „cook-chill”, astfel încât sporii de botulism să nu aibă posibilitatea de a crește sau de a se propaga. Alimentele pasteurizate pot fi apoi păstrate până la două săptămâni în jur de sigilate în ambalajul în vid. Expunerea la aer inactivează, de asemenea, creșterea sporilor.\n\nPerturbatori endocrini \nMajoritatea materialelor plastice eliberează substanțe chimice estrogenice care acționează ca perturbatori endocrini atunci când sunt încălzite. Gradul de pericol este controversat.\n\nDe asemenea, unele dovezi arată că aminele aromatice heterociclice și bisfenolul-A migrează din recipientul de plastic în alimente în timpul gătirii sous vide.\n\nUtilizări \n\nMetoda sous vide este folosită în multe restaurante gourmet de vârf de către bucătari precum Heston Blumenthal, Paul Bocuse, Michael Carlson, Thomas Keller, Grant Achatz, Ferran Adrià, Joël Robuchon, Philippe Rochat, Alessandro Stratta, Charlie Trotter, Michael Mina și Joan Roca. Amtrak folosește, de asemenea, această metodă pentru mesele servite în trenurile lor, inclusiv Acela Express. \n\nSous vide a devenit obișnuit în emisiunile TV de gătit precum Iron Chef America și Top Chef și în restaurante precum Panera Bread. De asemenea, a fost folosit pentru a produce rapid cantități semnificative de mese pentru evacuații de uragan. Bucătarii neprofesioniști încep, de asemenea, să folosească gătitul sous vide. \n\nInițial, pasionații foloseau circulatoare cu imersie termică de laborator, adesea cumpărate folosite de pe eBay, care necesitau o curățare foarte atentă și, chiar și atunci, nu erau recomandate pentru utilizarea în bucătărie.] Începând cu 2008, Auber Instruments și Fresh Meals Solutions au pus la dispoziție regulatoare PID relativ ieftine, dar foarte precise, cu sonde de termocuplu atașate, care puteau fi utilizate pentru a controla mașinile de gătit orez, slow cookere, oale electrice și aparate similare. La sfârșitul anului 2009, mai multe utilaje destinate uzului casnic și mai puțin costisitoare decât echipamentele standard de laborator au devenit disponibile pentru achiziție. \n\nDuplicarea unor efecte ale tehnicilor sous vide este posibilă prin utilizarea unui recipient izolat cu laturi rigide, cum ar fi un „răcitor de bere”, umplut cu apă caldă, verificat cu un termometru precis și cuplat cu pungi resigilabile, care permit aerului să fie scos și sigilarea mâncării pentru gătit. Cu toate acestea, pierderea de căldură implicată în această tehnică o face imposibilă pentru gătitul pe termen lung (mai mult de patru ore). \n\nSous vide, franceză pentru „sub vid”, implică faptul că alimentele trebuie sigilate într-o pungă de plastic cu tot aerul eliminat. Ca o metodă alternativă la un aparat comercial sau casnic de etanșare cu vid, alimentele pot fi plasate într-o pungă de plastic cu o față deschisă și apoi scufundate parțial în apă, deplasând/forțând aerul în exteriorul pungii. Această metodă implică legarea părții deschise a pungii de marginea oalei pentru a împiedica scurgerea apei în pungă. Scopul este de a avea alimentele în contact complet cu apa fierbinte pentru a asigura o gătire uniformă, reducând în același timp aromele produse prin oxidare. \n\nUnitățile cu costuri mai mici sunt acum disponibile sub forma unui „băț”, care are o clemă pentru a-l atașa pe partea laterală a vasului de gătit. Bețele sous vide oferă un element de încălzire, un controler și un rotor motorizat. Unitățile cu costuri mai mari oferă un grad mai precis de control asupra temperaturii apei. Dispozitivele devin din ce în ce mai ușor de utilizat, cu aplicații afiliate cu majoritatea dispozitivelor. Aplicațiile ghidează oamenii prin procesul de gătit, unele unități având integrare cu control vocal și interfețe Wi-Fi pentru a controla dispozitivul de la distanță.\n\nNote\n\nVezi și \n Fierbere în sac\n Aparat combinat cu abur\n Slow cooker\n Jachetă de apă – componentă mecanică care utilizează același principiu pentru controlul precis al temperaturii\n\nTehnici culinare\nPagini cu traduceri nerevizuite" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărGeneral Dragalina?" }, { "from": "assistant", "value": "General Dragalina a fost un sat localizat între General Prapogescu și Cârjelari, actual desființat." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii îmi poți spune despre Facultatea Inginerie Economică și Business a Universității Tehnice a Moldovei?" }, { "from": "assistant", "value": "Facultatea Inginerie Economică și Business (FIEB) este una dintre facultățile Universității Tehnice a Moldovei.\n\nFacultatea Inginerie Economică și Business și-a început activitatea în 2003.\n\nDepartamente \n\n Teorie economică și marketing\n Economie și management\n Catedra militară\n\nStudii\n\nPrograme de studii licență: \n\n Business și administrare cu specializarea în industrie sau construcții\n Marketing și logistică\n Contabilitate\n\nPrograme de studii master: \n\n Administrarea afacerilor\n Marketing industrial\n Economia afacerilor imobiliare\n Administrarea afacerilor\n\nPrograme de studii doctorat: \n\n Teorie economică și politici economice\n Economie și management în domeniul de activitate\nUniversitatea Tehnică a Moldovei" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații concise poți oferi despre Reinheitsgebot?" }, { "from": "assistant", "value": "Reinheitsgebot (în traducere Legea purității berii) în vigoare în Germania din secolul al XX-lea, stabilește că berea trebuie făcută doar din hamei, malț (din orz), drojdie (Saccharomyces cerevisiae) și apă. De asemenea, legea cuprinde diverse reguli și norme dintre care unele sunt vechi de secole. Această lege este percepută parțial ca un bun al patrimoniului cultural german.\n\nIstoric \n\nTermenul Reinheitsgebot apare menționat prima dată în procesul verbal al ședinței Parlamentului bavarez din 4 martie 1918. Atunci un membru al parlamentului, Hans Rauch, a evidențiat ca tradiție un regulament datând din 1516 emisă în timpul cârmuirii ducelui Bavariei, Wilhelm al IV-lea. Potrivit lui Erich Stahleder, șeful Arhivelor Principale de Stat Bavareze, noul regulament numit „Legea purității” îndeplinește o nouă funcție: „cea de promotoare într-o industrie care este din ce în ce mai dependentă de publicitate”. Noua denumire s-a impus în afara Bavariei abia în anii 1950, în timpul disputei despre așa-numita „bere dulce” (un tip de bere neagră). Ziarele bavareze, și nu numai, au relatat despre o serie de dispute ajunse în justiție, cauzate de creșterea importurilor de bere cu adaos de zahăr, din alte state federale în Bavaria unde acest adaos nu era permis. Invocând „legea bavareză a purității”, Asociația Berarii Bavariei și guvernul landului Bavaria au reușit interzicerea importului sub denumirea de „bere” a berii conținând zahăr.\n\nLa început s-a vorbit doar de o „lege a purității bavareze”. Acest lucru s-a schimbat în anii 1960 odată cu eforturile Comunității Economice Europene de a armoniza legislația privind producția de bere. Asociația Berarilor Germani, împreună cu reprezentanții guvernului german, s-au opus permiterii importului de bere din alte state membre ale Comunității Economice Europene, invocând o „lege a purității germană”. În special în anii 1980 acest lucru a fost promovat printr-o campanie extinsă dusă de industria berii și reportaje mass-media, berea străină fiind denumită „bere chimică”.\n\nÎncepând din 1995 pe 23 aprilie se sărbătorește anual „Ziua Berii Germane” prin care industria germană a berii urmărește să reamintească oamenilor „Legea purității”. Această dată a fost aleasă pentru că pe 23 aprilie 1516 fusese emis regulamentul Ducatului de Bavaria care conținea un pasaj la care se face referire de obicei atunci când se vorbește despre legea purității:\n\n„Wir wollen auch sonderlichen, das füran allenthalben in unnsern Steten, Märckten und auf dem Lannde, zu kainem Pier merer Stückh, dann allain Gersten, Hopffen unnd Wasser, genommen und gepraucht sollen werden.”\nTotuși, adesea s-a făcut referire și la alte reglementări istorice pentru a sublinia o lungă tradiție a „Legii purității”. În unele cazuri, sunt folosite și alte expresii ca „Legea purității din München” sau „Weißenseer Puritätsgebot”.\n\nReglementări privind fabricarea berii \n\nReglementările privind fabricarea berii, larg răspândite în Evul Mediu, erau emise de consiliile orașelor, bresle sau suverani. Multe dintre ele nu au supraviețuit. Următoarea listă cronologică conține doar reglementările care, din perspectiva actuală, sunt interpretate în spiritul Legii Purității. Totuși, majoritatea reglementărilor din Evul Mediu și din Epoca modernă timpurie privind fabricarea berii nu corespundeau ideii de astăzi despre legea purității.\n\nAugsburg \n\nCând Augsburg a primit statutul de oraș de la Frederic Barbarossa pe 21 iunie 1156, calitatea berii a fost menționată în documentul emis cu această ocazie. Un paragraf din Justitia Civitatis Augustensi, cel mai vechi document de acordare a privilegiilor unui oraș german, stipulează: „Dacă un vânzător de bere face bere proastă sau nu respectă măsura, trebuie să fie pedepsit...”\n\nNürnberg \nDatorită foametei, în 1303 consiliul orașului Nürnberg a decretat că numai orzul și niciun alt tip de cereale nu putea fi folosit la producerea berii, celelalte cereale fiind necesare pentru producerea pâinii. Această „poruncă a orzului” a fost preluată în multe decrete ulterioare și a dus la sfârșitul secolului al XV-lea la reglementarea strictă a rețetelor folosite, a tehnicilor de fabricare și a prețurilor berii, pecetluită de un jurământ. În 1579 așa-numitul „Realrecht” a stabilit în ce case era permisă fabricarea berii din motive de protecție împotriva incendiilor. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea în Nürnberg, oraș cu aproximativ 40 000 de locuitori, existau 42 de fabrici de bere oficiale. Un „expert în bere” al orașului trebuia să verifice timpul de depozitare și respectarea criteriilor de calitate în procesul de fabricare a berii. Dacă acestea nu erau respectate, un ajutor de călău aplica o pedeapsă publică celui vinovat. În 1627 a fost menționată pedeapsa de aruncare publică a butoaielor de bere în râul Pegnitz. Datorită veniturilor importante obținute din taxa pe băuturi, importul de bere străină a fost timpuriu interzis și în 1672 a fost înființată o fabrică de bere municipală pentru a consolida monopolul. Acest regulament municipal de fabricare a berii a durat până la sfârșitul existenței orașului imperial liber Nürnberg, respectiv până la introducerea libertății comerciale în 1806.\n\nEichstätt \nPe 25 noiembrie 1319 Philipp de Rathsamhausen, episcopul principatului Eichstätt, a adoptat o lege care permitea ca berea să fie fabricată doar din orz, hamei și apă.\n\nWeimar \nO ordonanță a orașului Weimar din 1348 prevedea, printre altele, că niciun producător de bere nu trebuie să adauge în bere altceva decât malț și hamei.\n\nRenania \nÎn unele orașe, în special în Renania, în secolul al XIV-lea hameiul era încă interzis a fi folosit la fabricarea berii. În 1381 arhiepiscopul de Köln, care deținea monopolul amestecului de plante sălbatice numite Grut folosit la conservarea berii, a interzis fabricarea și importul berii cu hamei.\n\nMünchen \nÎn 1363 în München doisprezece consilieri ai orașului au fost însărcinați cu supravegherea berii. În 1447 consiliul orașului a decretat că producătorii de bere din München nu puteau folosi decât orz, hamei și apă pentru producerea berii, adică aceleași ingrediente care au fost menționate în 1516 în reglementările statului bavarez. Pe 30 noiembrie 1487 ducele Albert al IV-lea de Bavaria a emis o normă cu același conținut, inițial pentru orașul München, aplicată ulterior în întreaga Bavarie Superioară. Pe lângă stabilirea prețurilor și precizarea ingredientelor permise la fabricare, legea prevedea și că berea trebuie controlată. Începând cu anii 1980 această decizie a lui Albert a fost denumită de fabricile de bere locale „Legea purității de la München”.\n\nWeißensee (Turingia) \nLegea tavernelor din orașul Weißensee (Statuta thaberna - 1434) conține „reguli cuprinzătoare privind comportamentul în taverne” și fabricarea berii. Ingredientele pentru fabricarea berii erau limitate la apă, malț și hamei.\n\nRegensburg \nÎn 1469 consiliul orășenesc din Regensburg a decretat că doar malțul din orz, hameiul și apa pot fi folosite la fabricarea berii.\n\nBamberg \nPe 12 octombrie 1489 principele episcop Henric al III-lea a reînnoit odată cu legea fiscală din Bamberg, prevederile legale care stabileau că nimic înafară de malț, hamei și apă nu trebuie folosit la prepararea berii („în astfel de beri în Breven și Syeden nu trebuie folosit nimic mai mult decât malț, hamei și apă”).\n\nLandshut \nÎn 1493 ducele George de Bavaria a emis un regulament pentru Ducatul de Bavaria-Landshut prin care producătorul de bere avea voie să folosească doar malț, hamei și apă „evitând astfel pedepsirea corpului și proprietății sale”.\n\nReglementarea din 1516 \n\nDupă reunificarea ducatelor bavareze, au fost armonizate și diferitele drepturi funciare bavareze. Noua reglementare a fost emisă pe 23 aprilie 1516 la Ingolstadt de către ducii Bavariei, Wilhelm al IV-lea și Ludovic al X-lea. Faptul că noua reglementare menționează orzul și nu malțul, indică faptul că fiii ducelui Albert al IV-lea s-au referit la „Legea purității de la München” emisă de tatăl lor și nu la ulterioara „Lege a purității de la Landshut”. Așa-numita „Lege bavareză a purității” reglementa prețurile, pe de o parte, și ingredientele pentru fabricarea berii, pe de altă parte.\n\nReglementările privind producția au fost un răspuns la numeroase plângeri legate de calitatea berii. Fixarea oficială a prețului berii în mod repetat a fost un motiv major pentru contrafacerea berii. Mulți producători au scăzut calitatea berii în scopul de a obține profituri în ciuda creșterii prețurilor materiilor prime și a condițiilor regionale diferite.\n\nUn alt motiv al emiterii reglementărilor au fost problemele legate de aprovizionarea cu alimente, cerealele ca grâul și secara fiind rezervate brutarilor. Chimistul Udo Pollmer consideră că folosirea hameiului se datora efectului său calmant și de conservant. Aceasta a avut ca urmare interzicerea utilizării plantelor ca măselarița sau a altor ingrediente cu efect amețitor. Etnobotanistul Christian Rätsch considera Legea bavareză a purității ca o lege timpurie anti-drog: există suspiciunea că mai ales utilizarea plantelor rituale păgâne se dorea intenționat suprimată. Mătrăguna sau beladona, macul de grădină, atropa, nucșoara și pelinul au fost aditivi psihoactivi folosiți la producerea berii în Evul mediu.\n\nEva Barlösius susține că reglementarea bavareză nu a fost o reacție la problemele de sănătate, așa cum se argumentează adesea, ci a avut scopul de a oferi fabricilor de bere locale un avantaj în competiție deoarece în Renania și nordul Germaniei la acea vreme se foloseau la fabricarea berii plante care nu creșteau în Bavaria.\n\nÎn ceea ce privește motivul utilizării drojdiei nu există informații, dar se poate presupune că existența microorganismelor din drojdie era necunoscută. Acest fapt este valabil doar în măsura în care modul exact de acțiune al drojdiei în fermentația alcoolică nu era cunoscut. Producătorii de bere adăugau drojdie de la ultimul proces de fermentație la următorul amestec ce urma să fie fermentat. „Drojdierul”, o profesie independentă în fabricarea berii în Evul Mediu, întreținea și înmulțea drojdia în pauzele dintre procesele de fabricare a berii. În München în 1481 a apărut disputa dintre brutari și berari generată de obligația brutarilor de a cumpăra de la berari surplusul de drojdie obținut în timpul fermentației berii, conform unui vechi obicei.\n\nAfirmația larg răspândită că Legea bavareză a purității este cea mai veche lege alimentară din lume este o declarație de marketing a industriei berii din Bavaria. Codul lui Hammurabi din secolul al XVIII-lea î.Hr. conținea în paragrafele 108-111 instrucțiuni despre cum trebuiau tratați oamenii care serveau berea, fără a menționa din ce se producea berea.\n\nContrar viziunii larg răspândite cu privire la continuitatea Legii purității, reglementările privind fabricarea berii emise în Bavaria începând din 1516 au existat doar o perioadă scurtă de timp. Un decret ducal din 1551 a permis utilizarea coriandrului și dafinului ca ingrediente suplimentare în berea bavareză, dar a interzis în mod expres utilizarea altora ca dafne. Ordonanța bavareză din 1616 a permis, de asemenea, folosirea sării, ienupărului și chimenului.\n\nÎn 1548 baronul Hans al VII-lea de Degenberg a primit privilegiul de a produce bere din grâu la nord de Dunăre, chiar dacă grâul nu era permis la fabricarea berii conform reglementărilor din 1516. La moartea ultimului moștenitor pe linie masculină al familiei Degenberg în 1602, privilegiul producerii berii din grâu a revenit ducelui Bavariei, Maximilian I, care a construit mai multe fabrici în acest scop.\n\nLegislație actuală \nAbia în cursul secolului al XIX-lea interzicerea utilizării altor ingrediente decât malțul de orz și hamei pentru producerea berii a fost din nou reglementată prin lege în Bavaria.\n\nDupă fondarea Imperiului German în 1871 situația juridică în diferitele sale teritorii era neuniformă. Legea impozitării berii din 3 iunie 1906 a reglementat producția de bere în nordul imperiului. Malțul din orz, hameiul, drojdia și apa au fost permise ca ingrediente pentru berea cu fermentație scăzută. Pentru berea cu fermentație superioară a fost permisă folosirea altor tipuri de malț, zahăr din trestie de zahăr sau din sfeclă de zahăr, zahăr invertit, glucoză și coloranți obținuți din zahăr (caramel) și diferiți îndulcitori. Aceste reglementări nu se refereau la berea obținută în casă în cantități mici.\n\nLegea privind accizarea berii din 9 iulie 1923 a preluat regulile din 1906. Legea prevedea excepții privind prepararea berilor speciale și a celor destinate exportului. Totuși, aceste excepții nu se aplicau fabricilor de bere din sudul Germaniei (Bavaria, Baden și Württemberg) cărora, de asemenea, nu li s-a permis să folosească zahăr sau coloranți obținuți din zahăr pentru berea cu fermentație superioară.\n\nDupă Al Doilea Război Mondial, utilizarea altor aditivi ca fulgii de cartofi, pulpa de sfeclă de zahăr, mei și zahăr a fost permisă pentru o perioadă în zona de ocupație americană și britanică cu excepția Bavariei.\n\nÎn Republica Democrată Germană ingredientele autorizate pentru fabricarea berii cuprindeau (în afară de apă, hamei și malț) orzul crud, grișul din orez, grișul din porumb, zahărul, colorantul caramel, zaharina de sodiu, concentratul de pepsină, acidul lactic, sarea, taninul, preparatele cu silicagel și acidul ascorbic.\n\nÎn Republica Federală Germania odată cu Legea accizării berii din 14 martie 1952 au fost revizuite regulile stabilite în 1923. Landul Bavaria a continuat să aplice „legea purității absolute” care excludea utilizarea zahărului, a coloranților din zahăr și a îndulcitorilor la prepararea berii cu fermentație superioară.\n\nÎn urma unui proces intentat de Comisia Europeană în 1984, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat la 12 martie 1987 că interzicerea vânzării sub denumirea de „bere” în Germania a berilor străine care nu respectau normele germane, încălca libertatea de circulație a mărfurilor prevăzută de Tratatul CEE. Limitarea folosirii termenului „bere” numai pentru produsele care respectau legea germană privind puritatea nu a fost considerată justificată de cerințe imperative pentru protecția consumatorilor, deoarece regulile pentru etichetare erau suficiente în acest scop. Ca urmare, interzicerea absolută a vânzării berii care conține aditivi a fost stabilită ca nejustificată deoarece era o măsură disproporționată și nu era conformă cu articolul 36 din Tratatul CEE (vezi art. 30 al Tratatului de la Roma, astăzi art. 36 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene - motive imperative pentru binele comun).\n\nPrin noua versiune a Legii privind accizarea berii din 1993 au fost preluate regulile vechii legi privind producția de bere și a „Legii purității” sub numele de Legea provizorie a berii. De asemenea, a fost permisă utilizarea extractelor de hamei precum și folosirea polivinilpolipirolidonei în procesul de clarificare a berii. Prin Ordonanța de aprobare a aditivilor din 1998 adăugarea coloranților a fost interzisă dacă berea pe etichetă se specifica „produsă conform Legii germane de puritate”. În prezent Ordonanța privind aditivii alimentari reglementează toate aceste aspecte.\n\nCeea ce poate fi descris drept bere este reglementat de Ordonanța privind berea din 2005 care instituie reguli standardizate de producție. Reglementări deosebit de stricte se aplică doar producției de bere cu fermentație inferioară din Germania pentru piața germană. În urma deciziei din 1987 a Curții Europene de Justiție berea importată în Germania nu este supusă respectării reglemntărăilor germane privind producerea berii. Berăriile germane se pot abate de la această regulă, de asemenea, dacă produc bere cu fermentație inferioară pentru export sau primesc o aprobare de exceptare pentru „berile speciale”.\n\nPentru accizarea produselor considerate „bere” prevederile legale naționale sunt coroborate cu Regulamentul European (CEE) Nr. 2658/87 (privind Nomenclatura Combinată).\n\nNote\n\nBibliografie \n Karin Hackel-Stehr: Das Brauwesen in Bayern vom 14. bis 16. Jahrhundert insbesondere die Entstehung und Entwicklung des Reinheitsgebotes (1516), Technische Universität, Berlin 1988, DNB 891361030 (disertație inaugurală). \n Christian Rätsch: Urbock, Bier jenseits von Hopfen und Malz, Editura A.T., Aarau, 1996, .\n Erich Stahleder: 500 Jahre Landshuter Reinheitsgebot. În: Jahrbuch der Gesellschaft für Geschichte und Bibliographie des Brauwesens, 1993, ISSN 0072-422X, pp. 55–66.\n Carl Wendlern: Der vollkommene Bierbrauer – Oder kurzer Unterricht, alle Arten Biere zu brauen, Editura Reprint, Leipzig, 1994, (prima apariție: 1784).\n\nFabricarea berii" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce cunoștințe ai despre subiectul Pan Pacific Open 2023 – Dublu?" }, { "from": "assistant", "value": "Pan Pacific Open 2023 – Dublu a avut loc în a doua jumătate a lunii septembrie 2023. Șaisprezece perechi de jucătoare s-au înscris în competiția de dublu a turneului de tenis de la Tokyo, Japonia, jucat în exterior, pe terenuri cu suprafață dură. Gabriela Dabrowski și Giuliana Olmos au fost campioanele en-titre, dar nu participă împreună. Dabrowski a jucat alături de Erin Routliffe dar au pierdut în prima rundă în fața perechii japoneze Eri Hozumi și Makoto Ninomiya. Olmos a făcut pereche cu Luisa Stefani, dar a pierdut în prima rundă în fața Veronika Kudermetova și Anastasia Pavliucenkova.\n\nUlrikke Eikeri și Ingrid Neel au câștigat titlul de dublu la Pan Pacific Open 2023, învingându-le în finală pe Eri Hozumi și Makoto Ninomiya, cu 3–6, 7–5, [10–5].\n\nCapi de serie\n\nTabloul principal\n\nNote\n\nLegături externe\nTabloul principal\n\n2023\nWTA Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații concise poți oferi despre Ningbo Open 2023 – Dublu?" }, { "from": "assistant", "value": "Ningbo Open 2023 – Dublu a avut loc în a doua jumătate a lunii septembrie 2023. Paisprezece perechi de jucătoare s-au înscris în competiția de dublu a turneului de tenis de la Ningbo, China, jucat pe terenuri cu suprafață dură. Arina Rodionova și Olga Savchuk au fost campioanele en-tite din 2014, ultima ediție a turneului, dar Rodionova nu participă la această ediție, iar Savchuk s-a retras din tenisul profesionist în 2018.\n\nLaura Siegemund și Vera Zvonareva au câștigat titlul la dublu la Ningbo Open 2023, învingând în finală perechea Guo Hanyu și Jiang Xinyu cu 4–6, 6–3, [10–5].\n\nCapi de serie\n\nTabloul principal\n\nNote\n\nLegături externe\n Tabloul principal\n\n2023\nWTA Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii interesante poți oferi despre China Open 2023 – Simplu masculin?" }, { "from": "assistant", "value": "China Open 2023 – Simplu masculin a avut loc în a doua jumătate a lunii septembrie 2023. Treizeci și doi de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Beijing, China, jucat pe terenuri cu suprafață dură. Patru dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare. Dominic Thiem a fost campionul en-titre din 2019, ultima dată când turneul a avut loc, dar a ales să participe la Astana Open 2023.\n\nJannik Sinner l-a învins în finală pe Daniil Medvedev, cu 7–6(7–2), 7–6(7–2) și a câștigat titlul de simplu la Openul Chinei 2023. A fost prima sa victorie în fața lui Medvedev la a șaptea încercare. A fost al 9-lea titlu ATP pentru Sinner.\n\nCapi de serie\n\nTabloul principal\n\nFinală\n\nJumătatea superioară\n\nJumătatea inferioară\n\nCalificări\n\nCapi de serie\n\nJucători calificați\n\nRezultate calificări\n\nPrima calificare\n\nA doua calificare\n\nA treia calificare\n\nA patra calificare\n\nAlte informații\n\nRetrageri\n Roberto Bautista Agut → înlocuit de Andy Murray\n Matteo Berrettini → înlocuit de Jan-Lennard Struff\n Pablo Carreño Busta → înlocuit de Tomás Martín Etcheverry\n Taylor Fritz → înlocuit de Nicolás Jarry\n Frances Tiafoe → înlocuit de Ugo Humbert\n\nNote\n\nLegături externe\n Main draw\n Qualifying draw\n\n2023\nWTA Tour 2023\nATP Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ai detalii despre Haazinu?" }, { "from": "assistant", "value": "Haazinu (în ebraică:האינו = Ascultați - care este primul cuvânt din text) este, în cultul iudaic, a 52-a pericopă a săptămânii din ciclul anual de citire a Torei și a zecea pericopă a săptămânii din cartea Devarim a Torei sau Pentateuhului, conform împărțirii tradiționale a textului. Ea începe cu capitolul 32 , versetul 1 și se încheie cu versetul 52 din același capitol (32,52) \nPericopa săptămânală Haazinu este citită în sinagogă în sâmbăta dintre Anul Nou iudaic Rosh Hashaná și Ziua Ispășirii Iom Kipur, numită Shabat Shuva, sau în sâmbăta dintre Iom Kipur și Sărbătoarea Corturilor Sukot, în luna septembrie sau octombrie.\nPericopa cuprinde cântarea finală a lui Moise - un act de mustrare contra păcatelor israeliților, o profeție despre pedeapsa lor și o făgăduință de salvare din partea lui Dumnezeu.\n\nTemele pericopei\n\nCântarea de sfârșit a lui Moise: Cântarea Haazinu (Shirat Haazinu) - שירת האזינו\nPericopa continuă seria de pericope dinspre sfârșitul Cărților lui Moise, în care se povestește despre apropierea morții lui Moise. Majoritatea textului este ocupat de Cântarea Haazinu a lui Moise. Ea este un lung poem, în care Moise ia cerul și pământul drept martori ai măreției și dreptății divine. El imploră poporul să țină minte binefacerile de care a avut parte și să fie recunoscător celui care i le-a oferit, amintind în acela timp pedepsele care îi vor lovi pe cei care se vor îndepărta de el. El descrie ciclul istoric al poporului Israel:așezarea Țării Caananului,păcatele, exilul și mântuirea. Moise face numeroase aluzii la escatologia iudaică. \nCântarea este construită rânduri-rânduri, și fiecare rând este divizat în două diviziuni mai mult sau mai puțin egale, fiecare diviziune conținând trei cuvinte. Pe sulul Torei este reprezentată în formatul numit „ariakh al gabey ariakh”, adică două coloane lungi în lungul paginii (spre deosebire de Cântarea mării, transcrisă în formatul „ariakh al gabey levená”, unde rândurile succesive sunt compuse alternativ din trei și, respectiv, două părți despartite prin spații).\n\nVestea morții lui Moise\nDupă Cântarea lui Moise mai sunt două scurte secțiuni (parashá, parashiot):prima descrie cum Moise rostește cântarea în fața fiilor lui Israel și îi \navertizează încă odată să împlinească Legea (Tora).\n\nÎn secțiunea următoare Dumnezeu îi poruncește lui Moise să urce în munții Abarim (Har Haavarim), pe Muntele Nebo (Har Nevó), și să privească Țara Canaanului (în viitor - a Israelului) și apoi, să moară acolo. \n\nDupă cum se explică în cărțile Sefer Mitzvot și Sefer Hahinukh, pericopa Haazinu nu comportă nici unul din cele 613 comandamente (porunci) (mitzvot)\n\nStructura pericopei săptămânale\nÎn pericopa Haazinu sunt 52 versete, asociate in trei sectiuni (numite și ele pericope - parashiot) „deschise” și fără pericope „închise”. Aceasta este singura pericopă săptămânală care nu are secțiuni sau pericope închise. Ea cuprinde un singur „seder” (vezi diviziunea Bibliei ebraice - Tanakh - în sedarim). Ea începe de la începutul „sederului” și se încheie la sfârșitul „sederului”, de asemenea începe de la începutul capitolului (perek) si se încheie cu sfârșitul lui (vezi diviziunea Tanahului în prakim)\n\nPericopa săptămânală în timpul lecturii lungi a Torei sâmbăta, este divizată în șapte secțiuni, care sunt citite, fiecare pe rând, de câte un membru al comunității.\nSecțiunile se numesc prima, a doua etc: rishon, sheni, shlishi, reviyi, hamishi, shishi, sheviyi. \nApoi este chemat un enoriaș- denumit maftir - pentru lectura așa numitei Haftara.\n\nÎn zilele de luni și joi, după tradiția stabilită de Ezra Scribul se procedează lectura scurtă a Torei, când pericopa este împărțită numai în trei secțiuni - una citită de un cohen, a doua citită de un levit și a treia - de către un israelit de rând.\n\nHaftara\nDe sâmbăta numită Shabat Shuva se citește o Haftara deosebită.\nAltfel, ca haftará după pericopa Haazinu se citesc Cântarea lui David, cartea Samuil II, 22, 1, 51\nEvreii iemeniți si cei italieni citesc cartea Ezechiel 17, 22. Evreii romanioți citesc Darshu de Shabat Shuva, si Shuva în sâmbăta dintre Iom Kipur și Sukot. \n \nLa evreii originari din lumea islamică maqamul folosit la citirea pericopei Haazinu este Maqam Bayat.\n\nLecturi suplimentare\nLéon Askénazi, Leçons sur la Torah, éd. Albin Michel, 2007, Coll Spiritualités vivantes, ISBN\|978-2-226-17826-8\n\nNote\n\nPericope (iudaism)" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata pe scurt despre Wolf (serial TV britanic)?" }, { "from": "assistant", "value": "Wolf este un miniserial de televiziune britanic în șase părți realizat pentru BBC One, și , difuzat din 31 iulie 2023.\n\nDistribuție \n\n Ukweli Roach - detectivul Jack Caffrey\n Iwan Rheon - Molina\n Sacha Dhawan - Honey\n Sian Reese-Williams - DI Maia Lincoln\n Juliet Stevenson - Matilda Anchor-Ferrers\n Owen Teale - Oliver Anchor-Ferrers\n Annes Elwy - Lucia Anchor-Ferrers\n Ciarán Joyce - DI Prody\n Emily Adara - Sophie\n Zadeiah Campbell-Davies - Emily\n\nRezumat \nDetectivul de poliție Jack Caffery devine obsedat de vecinul despre care crede că i-a ucis fratele cu 10 ani în anii 1990. Între timp, în Monmouthshire, o familie bogată izolată se trezește victimizată, prinsă și terorizată de jocurile crude ale cuiva.\n\nProducție \nSerialul se bazează pe romanele lui despre detectivul Jack Caffery. A fost scris și adaptat de Megan Gallagher și produs de și APC Studios. Producția a fost finanțată prin intermediul companiilor Creative Wales și BBC Wales. Kristoffer Nyholm a regizat primele trei episoade, iar Lee Haven Jones a regizat ultimele trei episoade. Producătorii executivi au fost Elaine Cameron pentru Hartswood Films, Laurent Boissel pentru APC Studios și Ben Irving pentru BBC.\n\nReferințe\n\nLegături externe \n\n \n \nSpectacole de televiziune de limbă engleză" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii interesante poți oferi despre Nemzeti Bajnokság IV?" }, { "from": "assistant", "value": "În sistemul actual, divizia a patra a campionatului maghiar de fotbal este reprezentată de prima divizie a campionatelor județene de fotbal (județul I.), iar în capitală, prima divizie a campionatului de la Budapesta (BLSZ I). (În funcție de reorganizarea sistemului ligilor, au fost și sezoane în care NB III a reprezentat divizia a patra, cel mai recent în 2004-2005). Campionatele sunt organizate de direcțiile județene ale MLSZ (direcția Budapesta din capitală).\n\nÎncepând cu sezonul 2013–14, cele 20 de echipe din campionat sunt extrase în perechi pentru a juca o calificare. Câștigătorii duelurilor avansează în NB III, unde sunt clasificați în grupa regională corespunzătoare. În locul lor, un total de zece echipe vor fi eliminate din NB III. Perdanții din calificări rămân în divizia a patra. Sunt promovate echipele campioane clasa a II-a ale județului, numărul celor eliminate depinde de II-a din județul respectiv. din numărul de grupe din clasă, precum și din ce echipe campioane a județului câștigă clasamentele și câte echipe din ce județ ies din NB III.\n\nLigile judetene \n1\tBács-Kiskun\n\n2\tBaranya\n\n3\tBékés\n\n4\tBorsod-Abaúj-Zemplén\n\n5\tBudapest\n\n6\tCsongrád-Csanád\n\n7\tFejér\n\n8\tGyőr-Moson-Sopron\n\n9\tHajdú-Bihar\n\n10\tHeves\n\n11\tJász-Nagykun-Szolnok\n\n12\tKomárom-Esztergom\n\n13\tNógrád\n\n14\tPest\n\n15\tSomogy\n\n16\tSzabolcs-Szatmár-Bereg\n\n17\tTolna\n\n18\tVas\n\n19\tVeszprém\n\n20\tZala\n\nIstoric \n Liga a 4-a a avut 24 de serii în sezonul 1940-41.\n Liga a 4-a a avut 20 de serii în sezonul 1941-42.\n Liga a 4-a a avut 25 de serii în sezonul 1942-43.\n Liga a 4-a a avut 30 de serii în sezonul 1943-44.\n\nLista campionilor\nMai jos seriile unde au evoluat echipe românești.\n\nReferințe\n\nVezi și \n\n Prima ligă maghiară\n Liga a 2-a Maghiară\n Liga a 3-a Maghiară\n Cupa Ungariei\n Supercupa Ungariei\n Cupa Ligii Ungariei\n Liga a 4-a din România\n\nLigi naționale de fotbal din Europa\nFotbal în Ungaria" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți detalia informațiile despre Marele Premiu al Japoniei din 2023?" }, { "from": "assistant", "value": "Marele Premiu al Japoniei din 2023 (cunoscut oficial ca Formula 1 Lenovo Japanese Grand Prix 2023) a fost o cursă auto de Formula 1 ce s-a desfășurat pe 24 septembrie 2023 pe Circuitul Suzuka din Suzuka, Japonia. Cursa a fost cea de-a șaisprezecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 al FIA din 2023.\n\nMax Verstappen a pornit din pole position, a stabilit cel mai rapid tur și a câștigat cursa pentru Red Bull Racing, permițând constructorului austriac să-și adjudece al șaselea Campionat al Constructorilor din palmares, reușind performanța pentru al doilea an la rând. Echipa și-a asigurat și Campionatul Piloților, deoarece doar Sergio Pérez mai rămâne în competiția pentru titlu în spatele lui Verstappen. Lando Norris a încheiat cursa pe locul 2 pentru al doilea weekend la rând, iar australianul Oscar Piastri a terminat pe locul 3, obținând primul său podium în Formula 1. Piastri este primul pilot care se clasează pe un podium în sezonul de debut după Lance Stroll în . De asemenea, a fost primul dublu podium pentru McLaren de la .\n\nContext \nFurnizorul de anvelope Pirelli a adus compușii de anvelope C1, C2 și C3 (denumiți dur, mediu și, respectiv, moale) pentru ca echipele să le folosească la eveniment.\n\nCalificări \nCalificările pentru Marele Premiu au avut loc pe 23 septembrie 2023 începând cu ora locală 15:00 (UTC+9), ora 09:00 EEST.\n\nNote\n – Logan Sargeant nu a reușit să stabilească un timp în calificări. I s-a permis să concureze la discreția comisariilor de cursă. Apoi, a fost nevoit să înceapă cursa de pe linia boxelor, deoarece noile elemente cu specificații diferite față de cele utilizate inițial au fost instalate pe mașina lui în condiții de parc fermé. De asemenea, a primit o penalizare de zece secunde din cauză că mecanicii lui au asamblat un nou șasiu, acesta fiind considerat drept o mașină nouă introdusă pentru el.\n\nCursă \nCursa a avut loc pe 24 septembrie 2023, având startul la ora locală 14:00 (UTC+9), ora 08:00 EEST.\n\nNote\n – Include un punct pentru cel mai rapid tur.\n\nClasamentele campionatelor după cursă \n\nClasament piloți\n\nClasament constructori\n\n Notă: Doar primele cinci locuri sunt prezentate în ambele clasamente.\n Concurenții îngroșați și marcați cu un asterisc sunt campionii mondiali din 2023.\n\nReferințe \n\nJaponia\nMarele Premiu al Japoniei" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt informațiile importante despre Cupa Mondială de Rugby din 2023 Grupa B?" }, { "from": "assistant", "value": "Grupa B de la Cupa Mondială de Rugby din 2023 a fost o grupă preliminară din cadrul Cupei Mondiale de Rugby din 2023 ale cărei meciuri au început pe 9 septembrie 2023. Din cadrul grupei au făcut parte echipele naționale din Africa de Sud, Irlanda, România, Scoția și Tonga.\n\nClasament\nPrimele două clasate s-au calificat pentru sferturile de finală ale competiției și pentru Cupa Mondială de Rugby din 2027, iar echipa de pe locul al treilea s-a calificat pentru Cupa Mondială de Rugby din 2027.\n\nMeciuri\n\nIrlanda vs România\n\nItalia vs Namibia\n\nIrlanda vs Tonga\n\nAfrica de Sud vs România\n\nAfrica de Sud vs Irlanda\n\nScoția vs Tonga\n\nScoția vs România\n\nAfrica de Sud vs Tonga\n\nIrlanda vs Scoția\n\nTonga vs România\n\nNote\n\nCupa Mondială de Rugby din 2023\nRugby în Franța\n2023 în sport" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Compus de două icosaedre." }, { "from": "assistant", "value": "{{Infocaseta Poliedru\n\| name = Compus de două icosaedre\n\| image_up = \n\| caption =\n\| type = compus poliedric uniformUC45 - UC46 - UC47\n\| faces = 40 (triunghiuri)\n\| edges = 60\n\| vertices = 24\n\| vertex_config = 35\n\| face_config =\n\| schläfli = β{3,4} sau βr{3,3}\n\| coxeter = sau \n\| symmetry = \n Compus: octaedrică (Oh)\n Constituenți: piritoedrică (Th\")\n\| volume = ≈4,436 3 ( = latura)\n\| dual = compus de două dodecaedre\n\| properties = Constituenți: 2 icosaedre\n\| vertex_figure =\n}}\n\nÎn geometrie compusul de două icosaedre este un compus poliedric uniform format din 2 icosaedre. Are simetrie octaedrică Oh''. Ca holosnub, este reprezentat prin simbolul Schläfli β{3,4} și diagrama Coxeter .\n\nAre indicele de compus uniform UC46.\n\nTriunghiurile din acest compus se grupează în două grupului de simetrie: 16 dintre triunghiuri se află în perechi coplanare în plane octaedrice, iar celelalte 24 se află în plane unice.\n\nMărimi asociate\n\nCoordonate carteziene \nCoordonatele carteziene ale vârfurilor acestui compus sunt toate permutările ale\n\nunde este secțiunea de aur.\n\nVolum \nUrmătoarea formulă pentru volum este stabilită pentru lungimea laturilor tuturor poligoanelor (care sunt regulate) :\n\nPoliedre înrudite \n\nAre în comun același aranjament al vârfurilor cu un poliedru neuniform, octaedrul trunchiat, având fețele hexagoane neregulate cu laturi lungi și scurte care alternează.\n\nÎmpreună cu anvelopa sa convexă, reprezintă prima proiecție a icosaedrului, antiprisma tetraedrică neuniformă.\n\nCompusul dual \nCompusul dual este compusul de două dodecaedre în poziții duale, cu simetrie piritoedrică.\n\nNote\n\nVezi și \n Lista compușilor poliedrici uniformi\nCompuși icosaedrici\n Compus de cinci icosaedre\n Compus de două mari icosaedre\n Compus de cinci mari icosaedre\n Compus de două mari dodecaedre\n Compus de cinci mari dodecaedre\n Compus de două mici dodecaedre stelate\n Compus de cinci mici dodecaedre stelate\n\nLegături externe \n\n Polyhedron Category C4: Ikers Siddo\n\nicosaedre 2" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt lucrurile esențiale despre Gaia Zucchi?" }, { "from": "assistant", "value": "Gaia Zucchi () este o actriță italiană de film, teatru și televiziune.\n\nBiografie \n\nNăscută la Roma în 1970, are origini aristocratice din partea mamei sale. Bunicul ei, Aldo Zucchi, a fost locotenent al Armatei Regale Italiene, decorat cu Medalia de Aur a Valorii Militare.\n\nA absolvit Centro sperimentale di cinematografia, condus la acea vreme de Lina Wertmüller, iar printre profesorii ei s-au numărat Goliarda Sapienza și Attilio Corsini. În același timp a absolvit studii superioare de psihologie și era activă în lumea divertismentului.\n\nA început ca model și a interpretat benzi desenate foto în revistele Cioè și Lanciostory.\n\nÎn 2023 a publicat o carte autobiografică, La vicina di Zeffirelli („Vecina lui Zeffirelli”), care descrie prietenia pe care a avut-o cu regizorul Franco Zeffirelli.\n\nGaia are un frate și o soră, Marco și Simona. De asemenea, are un fiu și o fiică, Leonardo și Mia.\n\nActivitate teatrală \n La crisi del teatro (1994), regia A. Corsini\n Marasade (1996), regia M. Garroni\n Voglia matta - anni 60 (1995 - 1997), regia A. Corsini\n Gente soprattutto matta (1997), regia D. Formica\n Voglia matta - anni 50 (1998), regia A. Corsini\n Voglia matta di Roma (1999), regia A. Corsini\n La bottega del caffè (2000), regia M. Belli\n La giornata d'uno scrutatore (2003), regia Luca Ronconi\n\nFilmografie\n\nFilme de cinema \n Plagio (1989), regia Cinzia TH Torrini\n Nessuno mi crede (1992), regia Anna Carlucci\n Peggio di così si muore (1995), regia Marcello Cesena\n Fermo posta Tinto Brass (1995), regia Tinto Brass\n Il cielo è sempre più blu (1996), regia Antonello Grimaldi\n Il tocco: la sfida (1997), regia Enrico Coletti\n I Volontari (1998), regia D. Costanzo\n Forever (2003), regia Alessandro Di Robilant\n Rabbia in pugno (2012), regia Stefano Calvagna\n Jerry e Tom (2023), regia Gianluca Ansanelli\n\nScurtmetraje \n Est (1993), regia F. Brizzi\n Caso Banderbit (1994), regia N. Nimica\n Muccino Muccina (1994), regia G. Petitti\n Carrozzelle felici (2003), regia Walter Garibaldi\n Come un fiore (2023), regia Benedicta Boccoli\n\nFilme de televiziune \n Papà prende moglie (1993)\n La signora della città (1996), regia B. Cino\n Tutti gli uomini sono uguali (1998), regia A. Capone\n Turbo (1999), regia A. Bonifacio\n La Squadra (2003)\n Carabinieri (2004-2005), regia regia Mertes\n Distretto di Polizia (2005), regia Monica Vullo\n Camera Cafè (2005)\n\nNote\n\nLegături externe \n Site-ul oficial al Gaiei Zucchi \n \n \n\nNașteri în 1970\nNașteri pe 27 martie\nActori de film italieni\nActori de teatru italieni\nActori de televiziune italieni\nActrițe italiene din secolul al XX-lea\nActrițe italiene din secolul al XXI-lea\nItalieni în viață\nOameni din Roma" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Il cielo è sempre più blu." }, { "from": "assistant", "value": "Cerul devine mereu mai albastru (titlul original: în ) este un film de comedie italian din 1996, regizat de Antonello Grimaldi.\n\nRezumat\n\nFilmul este inspirat de cântecul cu același nume al compozitorului și compozitorul Rino Gaetano și are loc la Roma. Intriga are loc într-o singură zi.\n\nDistribuție \n\n Fabrizio Moroni\n Margaret Mazzantini\n Luca Barbareschi\n Asia Argento\n Claudio Bisio\n Rocco Tanica\n Enrico Lo Verso\n Nicola Farron\n Andrea Occhipinti\n Lucrezia Lante della Rovere\n Silvio Orlando\n Giulio Scarpati\n Margherita Buy\n Sergio Rubini\n Alessandro Haber\n Francesca Neri\n Monica Bellucci\n Dario Argento\n Ivano Marescotti\n Monica Scattini\n Antonio Catania\n Iaia Forte\n Daniele Luchetti\n Paco Reconti\n Alessandro Baricco\n Monica Rametta\n Gaia Zucchi\n\nNote\n\nVezi și\n Listă de filme italiene din 1996\n\nLegături externe\n \n\nFilme din 1996\nFilme în limba italiană" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți detalia informațiile despre Dicu?" }, { "from": "assistant", "value": "Dicu este un nume de familie. Se poate referi la una din următoarele persoane:\n\n Paul Dicu (n. 1969), sportiv român\n Petre Dicu (n. 1954), luptător român\n\nNume de familie românești" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Bruno Ganz?" }, { "from": "assistant", "value": "Bruno Ganz () a fost un actor de film și de teatru elvețian. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără \nÎn cinema, printre rolurile care l-au făcut celebru se numără cel al lui Damiel din Cerul deasupra Berlinului de Wim Wenders și cel al lui Hitler din Ultimele zile ale lui Hitler, un film de Oliver Hirschbiegel care relatează ultimele zile ale dictatorului, ascuns în Führerbunker la Berlin.\n\nDin 1996 până în 2019, este deținătorul inelului Iffland, desemnând cel mai renumit actor de teatru de limbă germană.\n\nBiografie \nBruno Ganz s-a născut la Zurich, dintr-un tată elvețian care lucra ca mecanic și o mamă din nordul Italiei. Bruno Ganz și-a început cariera artistică în teatru în 1961 și a părăsit Elveția plecând la Berlin. A co-fondat trupa Berliner Schaubühne împreună cu Peter Stein. Marele actor Gustav Knuth este repede convins de talentul său. În același timp, a făcut apariții în cinema, cu mai puțin succes decât în teatru. În 1967, a jucat în Hände hoch! (film interzis, reapărut în 1981) de Jerzy Skolimowski.\n\nÎn 1972, a apărut la Festivalul de la Salzburg în premiera punerii în scenă a piesei Der Ignorant und der Wahnsinnige de Thomas Bernhard, sub regia lui Claus Peymann. În anul următor, a fost desemnat „actorul anului” de către revista germană Theater heute pentru acest rol.În 1975, rolul său din Sommergäste i-a permis din plin să-și arate talentul\n\nÎn 1996 Josef Meinrad i-a înmânat Inelul Iffland.\n\nPrintre rolurile sale principale în film, l-a jucat pe îngerul Damiel în Cerul deasupra Berlinului de Wim Wenders, pe profesorul Stanciulescu în Tinerețe fără tinerețe de Francis Ford Coppola și pe Hitler în Der Untergang.\n\nÎn 2007, a fost numit cavaler al Legiunii de onoare.\n\nFilmografie selectivă \n\n 1960 Omul cu melon negru (Der Herr mit der schwarzen Melone), regia Karl Suter\n 1964 Chikita, regia Karl Suter\n 1967 Fugă lină (Der sanfte Lauf), regia Haro Senft\n\n 1976 Lumina (Lumière), regia Jeanne Moreau : Heinrich Grün\n 1976 Marchiza d'O (La Marquise d'O...), regia Éric Rohmer : contele rus\n 1976 Rața sălbatică (Die Wildente), regia Hans W. Geißendörfer : Gregers\n 1977 Prietenul american (Der Amerikanische Freund), regia Wim Wenders : Jonathan Zimmermann\n 1978 Femeia stângace (Die linkshändige Frau), regia Peter Handke : Bruno\n 1978 Cuțiul în cap (Messer im Kopf), regia Reinhard Hauff : Hoffmann\n 1978 Himera (The Boys from Brazil), regia Franklin J. Schaffner\n 1979 Nosferatu, fantoma nopții (Nosferatu: Phantom der Nacht), regia Werner Herzog : Jonathan Harker\n\n 1980 O italiancă (Oggetti smarriti), regia Giuseppe Bertolucci : Werner\n 1981 Provinciala (La Provinciale), regia Claude Goretta : Remy\n 1981 Doamna cu camelii (La Dame aux camélias/La storia vera della signora delle camelie), regia Mauro Bolognini : Perregaux\n 1981 Falsificarea (Die Fälschung), regia Volker Schlöndorff : Georg Laschen\n 1983 În orașul alb (Dans la ville blanche), regia Alain Tanner\n 1986 Tați și fii (Väter und Söhne), regia Bernhard Sinkel\n 1987 Cerul deasupra Berlinului (Der Himmel über Berlin), regia Wim Wenders )\n 1988 Un amore di donna, regia Nelo Risi \n 1989 Bankomatt, regia Villi Hermann \n 1989 Fără protecție (Strapless), regia David Hare \n\n 1991 Succes (Erfolg), regia Franz Seitz\n 1991 La domenica specialmente, regia Giuseppe Bertolucci\n 1992 Absența (Die Abwesenheit / L’absence), regia Peter Handke\n 1992 Praga (Prague), regia Ian Sellar\n 1992 Ultimele zile la Chez Nous (The Last Days of Chez Nous), regia Gillian Armstrong\n 1993 Noapte de foc (Brandnacht), regia Markus Fischer\n 1993 Atât de departe, atât de aproape! (In weiter Ferne, so nah!), regia Wim Wenders\n 1996 Saint-Exupery - Zbor de noapte (Saint-Ex), regia Anand Tucker\n 1998 Până la sfârșitul nopții (Gegen Ende der Nacht), regia Oliver Storz\n 1998 Veșnicia și încă o zi (Mia aioniotita kai mia mera), regia Theo Angelopoulos\n\n 2000 Pâine și lalale (Pane e tulipani), regia Silvio Soldini\n 2002 Forța trecutului (La forza del passato), regia Piergiorgio Gay\n 2002 Noaptea lui Epstein (Epsteins Nacht), regia Urs Egger\n 2003 Luther (Luther), regia Eric Till\n 2004 Ultimele zile ale lui Hitler (Der Untergang), regia Oliver Hirschbiegel\n 2004 Candidatul manciurian (The Manchurian Candidate), regia Jonathan Demme\n 2006 Vitus, regia Fredi M. Murer\n 2007 Tinerețe fără tinerețe (Youth Without Youth), regia Francis Ford Coppola\n 2008 La banda Baader Meinhof (Der Baader Meinhof Komplex), regia Uli Edel\n\n 2010\tSatte Farben vor Schwarz, regia Sophie Heldman\n 2011 Necunoscutul (Unknown), regia Jaume Collet-Serra\n 2013 Tren de noapte spre Lisabona (Night Train to Lisbon), regia Bille August\n 2013 The Counselor (The Counselor), regia Ridley Scott\n 2018 Casa lui Jack (The House That Jack Built), regia Lars von Trier\n 2018 Der Trafikant, regia Nikolaus Leytner\n 2019 La vita nascosta - Hidden Life (A Hidden Life), regia Terrence Malick - postum\n\nNote\n\nVezi și \n Listă de filme străine până în 1989\n\nLegături externe \n\n \n\nNașteri în 1941\nDecese în 2019\n Actori elvețieni\nCavaleri ai Legiunii de onoare\nOfițeri ai Ordinului Artelor și Literelor\nNașteri pe 22 martie\nDecese pe 16 februarie\nOameni din Zürich" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații ai disponibile despre Casa cu un ceas în pereți?" }, { "from": "assistant", "value": "Casa cu un ceas în pereți este un roman de ficțiune cu mistere pentru copii din 1973 scris de John Bellairs și ilustrat de Edward Gorey. Este primul din seria de douăsprezece romane care îl are ca erou fictiv pe băiatul american Lewis Barnavelt.\n\nRezumat \n\nLewis Barnavelt, rămas fără părinți de curând, se mută în orașul New Zebedee, Michigan, pentru a locui cu misteriosul său unchi Jonathan Barnavelt. Unchiul lui Lewis se dovedește a fi un magician mediocru, dar bine intenționat. Vecina și prietena lui de alături, Florence Zimmermann, este o vrăjitoare bună, mult mai puternică. Casa lui Jonathan a fost deținută anterior de Isaac și Selenna Izard, un cuplu sinistru care și-a dedicat viața magiei negre și a complotat pentru a provoca sfârșitul lumii. Înainte de a muri, Isaac a construit ceasul eponim pe care l-a ascuns undeva în interiorul pereților casei, unde ticăie veșnic în timp ce încearcă să tragă lumea într-o aliniere magică, care o va distruge.\n\nRomane din 1973" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt cele mai importante informații despre China Open 2023 – Dublu masculin?" }, { "from": "assistant", "value": "China Open 2023 – Dublu masculin a avut loc în a doua jumătate a lunii septembrie 2023. Șaisprezece perechi de jucători s-au înscris în competiția de dublu a turneului de tenis de la Beijing, China, jucat pe terenuri cu suprafață dură. Ivan Dodig și Filip Polášek au fost campionii în exercițiu din 2019, când a avut loc ultima ediție a turneului, dar Polášek nu a participat anul acesta. \n\nIvan Dodig și Austin Krajicek au câștigat titlul la dublu masculin la Openul Chinei 2023, învingându-i în finală pe Wesley Koolhof și Neal Skupski, cu 6–7(12–14), 6–3, [10–5].\n\nCapi de serie\n\nTabloul principal\n\nNote\n\nLegături externe\n Main draw\n Qualifying draw\n\n2023\nWTA Tour 2023\nATP Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi câteva informații de bază despre Léon Fatous." }, { "from": "assistant", "value": "Léon Fatous () a fost un politician francez care a activat ca deputat în Parlamentul European și senator. A murit la 24 septembrie 2023, la vârsta de 97 de ani.\n\nNote \n\nNașteri în 1926\nDecese în 2023\nPoliticieni francezi\nComandori ai Legiunii de onoare\nEuroparlamentari pentru Franța 1984-1989\nNașteri pe 11 februarie\nDecese pe 24 septembrie\nOameni din regiunea Hauts-de-France" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Descrie în detaliu Assassin's Creed Mirage." }, { "from": "assistant", "value": "Assassin's Creed Mirage este un joc de acțiune și aventură dezvoltat de Ubisoft Bordeaux și publicat de Ubisoft. Jocul este al treisprezecea joc din partea majoră din seria Assassin's Creed, este succesorul lui Assassin's Creed Valhalla din 2020. Va fi lansat pentru Amazon Luna, PlayStation 4, PlayStation 5, Windows, Xbox One și Xbox Series X/S pe 5 octombrie 2023 și iOS pe modelele iPhone 15 Pro la începutul anului 2024.\n\nMirage este plasat în principal în Bagdad din secolul al IX-lea, în timpul anarhiei de la Samarra, și îl urmărește pe Basim Ibn Ishaq (un personaj introdus pentru prima dată în Valhalla) și tranziția sa de la hoț de stradă la membru cu drepturi depline al Frăției Asasinilor, care luptă pentru pace și libertate împotriva Ordinului Templierilor, care doresc pacea prin control. Jocul a fost descris ca o întoarcere la rădăcinile seriei, cu un acent mai mare pe povestirea liniară și jocul stealth decât versiunile mai recente, care s-au concentrat în principal pe elemente de joc de rol.\n\nGameplay \nAssassin's Creed Mirage este un joc stealth de acțiune-aventură menit să amintească de titlurile mai vechi Assassin's Creed, fiind mai liniar și axat pe poveste și reducând numărul de elemente de joc de rol prezente în versiunile recente ale seriei. Parkour-ul, luptele la sfârșit de timp și stealth sunt elementele de bază ale jocului. Pentru misiunile de asasinat, Mirage adoptă designul „Black Box” văzut anterior în Assassin's Creed Unity și Assassin's Creed Syndicate, unde jucătorii trebuie să exploreze mediul pentru a găsi diferite modalități de a-și atinge și elimina țintele.\n\nJocul se desfășoară în principal în orașul Bagdad, care este împărțit în patru districte, inclusiv Orașul Rotund, Karkh, Abassiyah cu Casa Înțelepciunii și Harbiyah, dar are și Alamut, sediul fortăreață al celor Ascunși. Bagdadul este mult mai mic decât lumea recentelor titluri din Assassin's Creed, fiind mai apropiată ca dimensiune de reprezentările Unity și Revelations ale Parisului și, respectiv, Constantinopolului. \n\nLa fel ca protagoniștii anteriori Assassin, personajul principal, Basim, are la dispoziție un mare arsenal de arme și unelte, inclusiv semnătura Assassin Hidden Blade, bombe fumigene, cuțite de aruncat și săgeți otravitoare. Atât armele, cât și instrumentele pot fi îmbunătățite printr-un arbore de abilități care permite aplicarea diferitelor efecte asupra acestora. De asemenea, Basim are acces atât la Eagle Vision, cât și la un însoțitor aviar pe nume Enkidu (după personajul din Epopeea lui Gilgamesh), un vultur imperial estic care poate fi folosit pentru a cerceta zonele din apropiere. Spre deosebire de Assassin's Creed precedentjocuri care au prezentat însoțitori aviari, arcașii inamici pot detecta și trage în Enkidu.\n\nMirage introduce o nouă abilitate numită „Assassin Focus”, care îi permite jucătorului să elimine mai mulți inamici simultan și este reîncărcat prin efectuarea de asasinate furtive. Când abilitatea este activată, timpul se oprește și jucătorul poate marca până la cinci inamici care vor fi apoi uciși automat de Basim în succesiune rapidă. O altă caracteristică nouă sunt diferiți stâlpi amplasați în jurul Bagdadului, care pot fi folosiți pentru a traversa goluri largi. În plus, animațiile în mișcare și rulare au fost rafinate pentru a îmbunătăți mobilitatea și fluiditatea, echipa de dezvoltare inspirându-se de la „ samurai, ninja și chiar Jedi până la un anumit punct”.\n\nDezvoltare \nÎnainte de anunțul său la Ubisoft Forward pe 10 septembrie 2022, detalii despre Mirage s-au scurs - sub numele de cod Rift - când a fost dezvăluit că jocul a început ca un pachet de expansiune pentru Assassin's Creed Valhalla înainte de a fi transformat într-o lansare de sine stătătoare.\n\nMirage a fost descris ca un titlu mai mic din Assassin's Creed, campania principală durând aproximativ 15-20 de ore, similar jocurilor mai vechi din franciză. A fost conceput pentru a sărbători cea de-a 15-a aniversare a seriei, în care dezvoltatorii au folosit tehnologia construită pentru Valhalla pentru a crea un joc care aduce un omagiu primului Assassin's Creed.\n\nPe 4 iunie 2023, a fost anunțat că jocul va avea o dublare în arabă.\n\nJocul include o bază de date educațională despre istoria Bagdadului, inclusiv articole care sunt deblocate treptat pe măsură ce jucătorul progresează. Acestea ilustrează cultura abbazidă din secolul al IX-lea cu fotografii ale obiectelor din Colecțiile Khalili; Colecția David; Muzeul Shangri La de Artă Islamică, Cultură și Design și Institut du Monde Arabe. Crearea bazei de date a implicat patru experți academicieni în arta islamică și a fost susținută cu granturi de la Consiliul de Cercetare Economică și Socială din Marea Britanie și organizația de caritate Barakat Trust.\n\nMirage este compatibil cu o vestă haptică legată, proiectată de compania de jocuri Owo. Acesta este un costum de piele fără fir care înregistrează mișcarea din partea superioară a corpului și a brațelor." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Astana Open 2023 – Simplu." }, { "from": "assistant", "value": "{\| style=\"padding:0.3em; float:right; margin-left:15px; border:1px solid #B8C7D9; background:#f5faff; font-size:90%; line-height:1.5em\"\n\|- style=\"text-align:center; background:#13b8aa\"\n!colspan=\"12\"\|Astana Open 2023\n\|-\n!style=\"text-align:right; width:7em;\"\|Campion:\n\| \n\|colspan=\"9\" \| Adrian Mannarino\n\|-\n!style=\"text-align:right; width:7em;\"\|Finalist:\n\| \n\|colspan=\"9\" \| Sebastian Korda\n\|-\n!style=\"text-align:right; width:7em;\"\|Scor:\n\| \n\|colspan=\"9\" \|4–6, 6–3, 6–2\n\|\n\|- style=\"background:#eeeeee; text-align:center;\"\n!colspan=\"11\" \| Probe\n\|-\n\|style=\"text-align: right;\"\|'Simplu\n\| \n\|Masculin\n\|-\n\|style=\"text-align: right;\"\|Dublu\n\| \n\|''Masculin\n\|- style=\"background:#eeeeee; text-align:center;\"\n!colspan=\"11\" \|\n\|-\n\|}Astana Open 2023 – Simplu''' a avut loc în a doua jumătate a lunii septembrie 2023. Douăzeci și opt de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Astana, Kazakhstan, jucat în intreior, pe terenuri cu suprafață dură. Patru dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare. Novak Djokovic a fost campionul en-titre, dar nu participă la această ediție.\n\nCapi de serie\nPrimii patru capi de serie intră direct în runda a doua.\n\nTabloul principal\n\nFinală\n\nJumătatea superioară\n\nJumătatea inferioară\n\nCalificări\n\nCapi de serie\n\nJucători calificați\n\nRezultate\n\nPrima calificare\n\nA doua calificare\n\nA treia calificare\n\nA patra calificare\n\nAlte informații\n\nWildcard\n Mikhail Kukushkin \n Hamad Medjedovic \n Alexander Shevchenko\n\nRetrageri\n Borna Ćorić → înlocuit de Bernabé Zapata Miralles\n\nNote\n\nLegături externe\nMain draw\nQualifying draw\n\n2023\nATP Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi câteva informații de bază despre Astana Open 2023 – Dublu." }, { "from": "assistant", "value": "{\| style=\"padding:0.3em; float:right; margin-left:15px; border:1px solid #B8C7D9; background:#f5faff; font-size:90%; line-height:1.5em\"\n\|- style=\"text-align:center; background:#13b8aa\"\n!colspan=\"12\"\|Astana Open 2023\n\|-\n!style=\"text-align:right; width:7em;\"\|Campioni:\n\| \n\|colspan=\"9\" \| Nathaniel Lammons Jackson Withrow\n\|-\n!style=\"text-align:right; width:7em;\"\|Finaliști:\n\| \n\|colspan=\"9\" \| Mate Pavić John Peers\n\|-\n!style=\"text-align:right; width:7em;\"\|Scor:\n\| \n\|colspan=\"9\" \|7–6(7–4), 7–6(9–7)\n\|\n\|- style=\"background:#eeeeee; text-align:center;\"\n!colspan=\"11\" \| Probe\n\|-\n\|style=\"text-align: right;\"\|'Simplu\n\| \n\|Masculin\n\|-\n\|style=\"text-align: right;\"\|Dublu\n\| \n\|''Masculin\n\|- style=\"background:#eeeeee; text-align:center;\"\n!colspan=\"11\" \|\n\|-\n\|}Astana Open 2023 – Dublu''' a avut loc în a doua jumătate a lunii septembrie 2023. Șaisprezece perechi de jucători s-au înscris în competiția de dublu a turneului de tenis de la Astana, Kazakhstan, jucat în intreior, pe terenuri cu suprafață dură. Nikola Mektić și Mate Pavić au fost campionii en-titre, dar Mektić a ales să participe la China Open. Pavić joacă alături de John Peers.\n\nNathaniel Lammons și Jackson Withrow au câștigat titlul la dublu la Astana Open 2023, învingând în finală perechea Mate Pavić și John Peers cu scorul de 7–6(7–4), 7–6(9–7).\n\nCapi de serie\n\nTabloul principal\n\nNote\n\nLegături externe\nMain draw\nQualifying draw\n\n2023\nATP Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi tot ce știi despre European Open 2023." }, { "from": "assistant", "value": "European Open 2023 a fost un turneu de tenis masculin care s-a jucat pe terenuri hard indoor. A fost cea de-a opta ediție a Openului European și a făcut parte din seria turneelor ATP 250 din Circuitul ATP 2023. A avut loc la Lotto Arena din Anvers, Belgia, în perioada 16–22 octombrie 2023.\n\nCampioni\n\nSimplu \nPentru mai multe informații consultați European Open 2023 – Simplu\n\nDublu \nPentru mai multe informații consultați European Open 2023 – Dublu\n\nDistribuția punctelor\n\nNote\n\nLegături externe \n \n\n2023\nATP Tour 2023\n2023 în Belgia" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi tot ce știi despre Primarul Londrei." }, { "from": "assistant", "value": "Primarul Londrei (în ) este primarul entității administrative Londra Mare pentru un mandat de 4 ani.\n\nDin 9 mai 2016, această funcție este ocupată de laburistul Sadiq Khan.\n\nFuncție\nPrimarul, împreună cu Consiliul General al Londrei formată din 25 de membri, este responsabil de administrarea strategică a Londrei Mari.\n\nPrimul deținător al postului a fost Ken Livingstone, funcția fiind creată la 4 mai 2000, iar acesta a fost primul primar ales direct în Regatul Unit.\n\nNu trebuie confundat cu Lord Mayor of London, care conduce City of London.\n\nNote\n\nVezi și \n Lord Mayor of London\n\nLegături externe\n Greater London Authority\n\nLondra\nTitluri\nLondra" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți împărtăși despre Compus de cinci icosaedre?" }, { "from": "assistant", "value": "{{Infocaseta Poliedru\n\| name = Compus de cinci icosaedre\n\| image_up = \n\| caption =(model 3D)\n\| type = compus poliedric uniformUC46 - UC47 - UC48\n\| faces = 100 (triunghiuri)\n\| edges = 150\n\| vertices = 60\n\| vertex_config = 35\n\| face_config =\n\| schläfli =\n\| coxeter =\n\| symmetry = \n Compus: icosaedrică (Ih)\n Constituenți: piritoedrică (Th\")\n\| volume = ≈11,091 3 ( = latura)\n\| dual = \n\| properties = Constituenți: 5 icosaedre\n\| vertex_figure =\n}}\nÎn geometrie compusul de două icosaedre este un compus poliedric uniform format din 5 icosaedre rotite în jurul unei axe comune. Are simetrie icosaedrică Ih''.\n\nAre indicele de compus uniform UC47.\n\nTriunghiurile din acest compus se grupează în două grupului de simetrie: 40 dintre triunghiuri se află în perechi coplanare în plane icosaedrice, iar celelalte 60 se află în plane unice.\n\nMărimi asociate\n\nCoordonate carteziene \nCoordonatele carteziene ale vârfurilor acestui compus sunt toate permutările ale\n\nunde este secțiunea de aur.\n\nVolum \nUrmătoarea formulă pentru volum este stabilită pentru lungimea laturilor tuturor poligoanelor (care sunt regulate) :\n\nPoliedre înrudite \nAre în comun același aranjament al vârfurilor cu compusul de cinci mari dodecaedre și compusul de cinci mici dodecaedre stelate.\n\nNote\n\nVezi și \n Lista compușilor poliedrici uniformi\nCompuși icosaedrici\n Compus de două icosaedre\n Compus de două mari icosaedre\n Compus de cinci mari icosaedre\n Compus de două mari dodecaedre\n Compus de cinci mari dodecaedre\n Compus de două mici dodecaedre stelate\n Compus de cinci mici dodecaedre stelate\n\nLegături externe \n\n Polyhedron Category C4: Ikers 'Sne\n\nicosaedre 5" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune pe larg despre Al-Tai FC?" }, { "from": "assistant", "value": "Al-Tai Football Club (în ) este un club profesionist de fotbal din Arabia Saudită aflat în orașul Ha'il, care evoluează în Liga Profesionistă din Arabia Saudită, eșalonul de elită al fotbalului saudit.\n\nAl-Tai a câștigat de trei ori titlul în Prima Divizie Saudită (eșalonul secund din Arabia Saudită), prima dată în sezonul 1984–85 iar cel mai recent în sezonul 2000–01. Al-Tai a promovat în Pro League pentru prima dată în sezonul 1977–78. Clubul a câștigat Cupa Prince Faisal bin Fahd Cup pentru echipele din Diviziile 1 și 2 în sezonul 1993–94 după ce ajunsese în finală și în sezonul anterior. De asemenea, a jucat finala Cupei Saudi Crown Prince în 1997.\n\nEchipa dispută meciurile de pe teren propriu pe Prince Abdul Aziz bin Musa'ed Stadium din Ha'il, stadion pe care îl împarte cu rivala locală Al-Jabalain, împotriva căreia dispută derbiul Ha'il.\n\nPrimul antrenor român al echipei a fost Ion Dumitru , între 1 ianuarie și 1 mai 2000. A urmat Alexandru Moldovan care a pregătit echipa între 4 iulie 2002 și 19 ianuarie 2003. Isac Doru a fost antrenorul echipei între 26 iunie 2012 și 19 mai 2013. Liviu Ciobotariu a fost antrenor la Al-Tai între 27 decembrie 2017 și 26 septembrie 2018. A urmat Claudiu Niculescu care a condus echipa între 15 iunie și 29 octombrie 2019. Iar Mirel Rădoi a fost antrenor între 22 ianuarie și 18 mai 2023.\n\nDin septembrie 2023, echipa este antrenată de românul Laurențiu Reghecampf.\n\nPerformanțe\nPrima Divizie Saudită (liga secundă)\n Campioană (3): 1984–85, 1994–95, 2000–01\n Locul 2 (1): 1977–78\nDivizia 2 Saudită (liga a treia)\n Campioană (1): 1976–77\n Locul 2 (2): 1989–90, 2004–05\n\nNote\n\nLegături externe \n \n Site oficial\n\nFondări în 1961\nCluburi de fotbal din Arabia Saudită" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune despre Alice nu mai locuiește aici?" }, { "from": "assistant", "value": "Alice nu mai locuiește aici (titlul original: în ) este un film dramatic de dragoste american, realizat în 1974 de regizorul Martin Scorsese, cu Ellen Burstyn în rolul titular, care i-a adus un premiu Oscar. Ceilalți protagoniști ai filmului sunt actorii Alfred Lutter, Kris Kristofferson și Harvey Keitel.\n\nRezumat \n\nAlice Hyatt a crescut în Monterey, California, dar ca femeie căsătorită locuiește cu soțul ei Donald și cu fiul de unsprezece ani, Tommy, în Socorro, New Mexico. Soțul este un bărbat bun, dar este adesea sumbru și deloc deschis la dialog, așa că Alice se simte neglijată. Dacă nu ar fi fost prietena ei Bea, viața în acest oraș de provincie prea liniștit ar fi fost imposibilă. Donald moare într-un accident de mașină, iar Alice,rămasă văduvă la 35 de ani și care nu are loc de muncă și nu are economii, trebuie acum să facă tot posibilul să se descurce și să întrețină băiatul.\n\nCea mai bună soluție este să se întoarcă la Monterey, orașul ei natal. Dar înainte de a se întoarce acolo, unde Tommy va începe anul școlar la o nouă școală, au toată vara înaintea lor ca să câștige câțiva dolari pentru un nou început. După ce au vândut totul din casă pe mai nimic, și-au luat rămas bun de la casa lor din Socorro și de la cei mai buni prieteni ai lor, Alice și Tommy pleacă cu mașina spre California. La Phoenix, Arizona, fac prima oprire în drumul către destinația lor finală. Alice nu are serviciu dar știe să cânte și să se acompanieze singură la pian, așa că se oferă să cânte în diverse baruri din oraș pe post de cântăreață. După ce și-a găsit un loc de muncă, se stabilește într-un motel și în sfârșit începe să câștige ceva bani. Apoi îl cunoaște pe Ben, un tânăr în vârstă de 27 de ani, cu care la insistențele lui începe o relație care se incheie în scurt timp de îndată ce el se dovedește a fi căsătorit și foarte violent.\n\nAstfel Alice și Tommy decid să părăsească cât mai repede Phoenixul și pe Ben și astfel totul poate începe din nou, de data aceasta în drum spre California, la Tucson. Dar nici aici Alice nu își găsește de lucru ce își dorea, cântăreață, ci doar pe post de chelneriță. La „Mel” muncește din greu dar cu bacșișul primit și salariu are un venit decent. Colegele ei, Flo cu gura mare și Vera cea stângace par să îngreuneze adaptarea Alicei, dar în scurt timp descoperă că și-a găsit ambientul călduros de care avea nevoie.\n\nApoi apare David, un client obișnuit al clubului lui Mel, care se îndrăgostește curând de ea. Cu insistență politicoasă, el învinge rezistența lui Alice și neîncrederea ei și, după ce acesta l-a cucerit și pe Tommy, în cele din urmă i-a pătruns în inimă. David pare partenerul perfect. Este divorțat, are o fermă frumoasă și este iubitor și grijuliu față de ea și fiul ei. Când se înervează de ziua lui Tommy și își ridică mâna asupra lui pentru că era obraznic, Alice cade din nou în disperare. Se ceartă cu el, apoi supărată că nu poate face față impertinenței fiului ei și îl ține afară din casă ca pedeapsă. Când își dă seama că Tommy a dispărut, intră în panică dar răsuflă ușurată când este găsit la scurt timp după aceea. Tocmai se dusese la prietena lui Audrey și amândoi se îmbătaseră.\n\nCâteva zile mai târziu, David se întoarce la „Mel” și în fața tuturor îi promite lui Alice să se schimbe și spune că este gata să lase totul pentru a fi cu ea. Ea, încă îndrăgostită, îl iartă și una peste alta este dispusă să rămână în Tucson, unde visele ei pot fi realizate mai bine decât oriunde în altă parte. Alice trebuie doar să-i prezinte noua situație lui Tommy și să-i explice cu tactul cuvenit că nu se vor mai muta la Monterey așa cum credea el. Dar copilul a înțeles deja totul și astfel îi ușurează sarcina mamei sale spunând că este entuziasmat să înceapă școala în Tucson și dându-și acordul pentru relația cu David, pe care în mod ironic l-a iertat pentru izbucnirea de furie pe care a avut-o de ziua sa.\n\nDistribuție \n Ellen Burstyn – Alice Hyatt\n Mia Bendixsen – Alice la 8 ani\n Alfred Lutter – Tommy Hyatt, fiul preadolescent al lui Alice\n Kris Kristofferson – David, un client obișnuit al Mel and Ruby's Cafe\n Harvey Keitel – Ben Eberhardt, bărbatul căsătorit, abuziv\n Lane Bradbury – Rita Eberhardt, soția lui Ben\n Diane Ladd – Florence Jean („Flo”) Castleberry, chelnerița la Mel and Ruby's Cafe\n Valerie Curtin – Vera Gorman, timida și neîndemânatica chelneriță la Mel and Ruby's Cafe\n Lelia Goldoni – Bea, prietena lui Alice, vecina din Socorro\n Vic Tayback – Mel Sharples, bucătarul proprietar al restaurantului din Tucson\n Jodie Foster – Audrey, fata băiețoasă cu care Tommy se împrietenește în Tucson\n Billy \"Green\" Bush – Donald Hyatt, soțul lui Alice\n Harry Northup – barmanul la Joe & Jim's\n Murray Moston – Jacobs\n Martin Brinton – Lenny\n Dean Casper – Chicken\n\nRegizorul Martin Scorsese are o apariție cameo al unui client în Mel's diner, și fiica Dianei Ladd, viitoare actriță Laura Dern, apare în rolul fetiței care mănâncă înghețată.\n\nMelodii din film \nInformațiile menționate în această secțiune provin din baza de date a filmelor IMDb.\n You'll Never Know, text de Mack Gordon, muzica Harry Warren, interpretată de Alice Faye în filmul Hello Frisco, Hello (1943), în timpul genericului în secvența de copilărie a lui Alice.\n All the Way from Memphis, textul și muzica de Ian Hunter, interpretată de formația Mott the Hoople (1973).\n Roll Away the Stone, textul și muzica de Leon Russell și Greg Dempsey, interpretată de Leon Russell (1969).\n Daniel, text de Bernie Taupin, muzica de Elton John, interpretată de Elton John (1973).\n Jeepster, textul și muzica de Marc Bolan, interpretată de formația T. Rex (1971).\n Where or When, text de Lorenz Hart, muzica de Richard Rodgers (1937), interpretată de Ellen Burstyn ().\n When Your Lover Has Gone, textul și muzica de Einar Aaron Swan (1931).\n Gone with the Wind, text de Herb Magidson, muzica de Allie Wrubel (1937), interpretată de Ellen Burstyn ().\n I've Got a Crush on You, text de Ira Gershwin, muzica de George Gershwin (1928), interpretată de Ellen Burstyn ().\n I'm So Lonesome I Could Cry, textul și muzica de Hank Williams (1949), interpretată de Kris Kristofferson ().\n Wildwood Flower, tradițional, text de Maud Irving, muzica de Joseph Philbrick Webster (1860), aranjament de Daniel Franklin.\n Cuddle up a Little Closer, Lovey Mine, text de Otto Harbach, muzica de Karl Hoschna (1908), interpretat de Betty Grable în filmul Coney Island (1943), scena cu Tommy privind filmul a televizor.\n I Will Always Love You, textul, muzica și interpretarea de Dolly Parton (1974), cântecul în generic, difuzat la jukebox în scena de la bar cu Alice și Ben (Harvey Keitel).\n\nPremii și nominalizări \n 1975 – Premiile Oscar\n Cea mai bună actriță lui Ellen Burstyn\n Nominalizare la: Cea mai bună actriță în rol secundar lui Diane Ladd\n Nominalizare la: Cel mai bun scenariu original lui Robert Getchet\n 1975 – Globul de Aur\n Nominalizare la: Cea mai bună actriță (dramă) lui Ellen Burstyn\n Nominalizare la: Cea mai bună actriță în rol secundar pentru Diane Ladd\n 1976 – Premiile BAFTA\n Cel mai bun film\n Cea mai bună actriță în rol principal pentru Ellen Burstyn\n Cea mai bună actriță în rol secundar Dianei Ladd\n Cel mai bun scenariu original lui Robert Getchet\n Nominalizare la: Cel mai bun regizor lui Martin Scorsese\n Nominalizare la: Cea mai bună actriță în rol secundar pentru Lelia Goldoni\n Nominalizare la: Cel mai promițător debutant în rol principal lui Alfred Lutter\n 1975 – Festivalul de la Cannes\n Nominalizare la: Palme d'Or lui Martin Scorsese\n 1975 - Sindicatul Scenariștilor Americani\n Nominalizare la: Cel mai bun scenariu original lui Robert Getchet\n\nNote\n\nVezi și \n Listă de filme străine până în 1989\n\nLegături externe \n \n\nFilme din 1974\nFilme regizate de Martin Scorsese\nFilme în limba engleză\nFilme dramatice" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi câteva informații de bază despre McCallum." }, { "from": "assistant", "value": "McCallum este un nume de familie. Se poate referi la una din următoarele persoane:\n\n David McCallum (1933-2023), actor scoțian\n Rick McCallum (n. 1952), producător de film american" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Cum ai descrie Adaosuri de prelucrare?" }, { "from": "assistant", "value": "Adaosul de prelucrare (în ; în ) reprezintă stratul de material care trebuie eliminat porin așchiere de pe suprafața piesei de prelucrat, în vederea obținerii suprafeței finite, în limitele de precizie și de calitate a suprafeței, prevăzute în documentația de execuție.\n\nForma finită a unei piese, dimensiunile finite și calitatea suprafețelor se obțin prin mai multe operații tehnologice și faze tehnologice, prin care se urmărește eliminarea succesivă a erorilor de la prelucrarea precedentă, prin îndepărtarea prin așchiere a unor straturi de material, până ce se obțin forma, dimensiunile și calitatea suprafeței cerute. Stratul de material îndepărtat formează adaosul de prelucrare. Adaosul de prelucrare este considerat pe direcție normală pe suprafață.\n\nNoțiuni de bază\nSe deosebesc următoarele noțiuni de bază în legătură cu adaosurile de prelucrare:\n\nAdaosul de prelucrare intermediar este stratul de material care trebuie eliminat prin așchiere la o operație sau fază determinată, de pe suprafața considerată.\n\nAdaosul total de prelucrare reprezintă grosimea stratului de material care se îndepărtează prin așchiere în toate operațiile/fazele tehnologice a suprafeței considerate, până ce se obține doimensiunea finală. Adaosul total pentru o suprafață reprezintă, deci, suma adaosurilor intermediare necesare pentru prelucrarea completă a suprafeței considerate.\n\nAdaosurile de prelucrare pot fi simetrice sau asimetrice. Adaosurile simetrice (bilaterale) sunt necesare pentru prelucrarea suprafețelor exterioare și interioare de revoluție (cilindrice, conice) sau pentru prelucrarea simultană a suprafețelor plane paralele opuse. Adaosurile asimetrice (unilaterale) sunt adaosuri care au mărimi diferite pentru suprafețele plane care se prelucrează în faze/operații diferite sau adaosuri prevăzute pentru numai una dintre suprafețele opuse, cealaltă rămânând neprelucrată.\n\nMetode de determinare a adaosurilor de prelucrare\n \nPentru determinarea adaosurilor de prelucrare se folosesc următoarele metode:\nmetoda experimental-statistică;\nmetoda de calcul analitic.\n\nMetoda experimental-statistică constă în stabilirea valorilor adaosurilor de prelucrare cu ajutorul unor standarde de stat sau prin utilizarea unor tabele de adaosuri, elaborate de întreprinderi de producție, pe baza experienței practice a industriei sau a unor date statistice. Folosirea tabelelor normative de adaosuri scurtează durata proiectării proceselor tehnologice, însă de obicei adaosurile au valori mărite, deoarece nu iau în considerare condițiile concrete de prelucrare a fiecărei suprafețe, de exemplu schema de orientare a piesei de prelucrat, erorile prelucrării anterioare etc.\n\nMetoda de calcul analitic al adaosurilor, elaborată de prof. V. M. Kovan<ref>Spravocinik tehnologa-mașinostroitelia (Îndrumătorul tehnologului-constructor de mașini), sub redacția A. G. Kosilova, R. K. Meșceriakov, vol. I, p. 175</ref> se bazează pe analiza factorilor care influențează mărimea adaosurilor la faza anterioară și cea actuală de prelucrare, ale procesului tehnologic. Spre deosebire de metoda precedentă la care se determină adaosul total direct din tabele, la calculul analitic se determină elementele componente ale adaosului intermediar și se stabilește legătura funcțională dintre acestea. Această metodă prevede calculul adaosurilor intermediare pentru toate fazele tehnologice efectuate succesiv pentru prelucrarea suprafeței considerate, sumarea lor pentru obținerea adaosului total al suprafeței respective, apoi calculul dimensiunilor intermediare ale suprafeței și determinarea dimensiunii acelei suprafețe pentru semifabricat. Dezavantajul metodei de calcul analitic constă în volumul mare de calcule necesare, de aceea este rar folosită în condiții industriale. Calculul analitic al adaosurilor de prelucrare se poate efectua numai după stabilirea traseului tehnologic, cu precizarea schemelor de orientare și fixare a piesei de prelucrat la fiecare ooperație, care pot genera erori de orientare și erori de fixare.\n\nMetoda analitică de calcul al adaosurilor de prelucrare\nCalculul analitic al adaosurilor de prelucrare se bazează pe analiza factorilor care determină mărimea adaosului și stabilirea elementelor componente ale acestuia, pentru condițiile concrete de efectuare a diferitelor operații tehnologice.\n\nLa calculul analitic al adaosurilor se pornește de la premiza că mărimea adaosului intermediar pentru faza/operația curentă trebuie să fie suficientă pentru a putea fi înlăturate toate erorile de prelucrare apărute la faza/operația precedentă de prelucrare, la care se adaugă eroarea de instalare apărută la operația/faza curentă.\n\nMărimea adaosului de prelucrare influențează direct calitatea piesei. Dacă adaosul de prelucrare este prea mic, este dificil să se elimine abaterea de formă remanentă, erorile de poziție și defectele suprafeței, rezultate din prelucrarea precedentă. Dacă adaosul de prelucrare este prea mare, va crește consumul de material, de scule așchietoare și de energie. Căldura generată prin așchierea unui adaos de prelucrare mare, transferată piesei de prelucrat, va deforma piesa și va influența calitatea acesteia. \n\nErorile de prelucrare apărute la faza/operația precedentă și la operația curentă, care influențează adaosul de prelucrare intermediar minim sunt următoarele:\n\n1. Înălțimea mnaximă a profilului de rugozitate Rz de la prelucrarea precedentă a suprafeței considerate. Pentru calculul adaosului necesar unei prelucrări oarecare i, în formula de calcul se introduce mărimea Rz i-1 de la prelucrarea precedentă i-1 a aceleiași suprafețe.\n\n2. Adâncimea stratului superficial defect S, rezultat la faza/operația de prelucrare precedentă, strat ale cărui structură și proprietăți se deosebesc de cele ale metalului de bază (strat decarburat sau cu sufluri, incluziuni nemetalice la semifabricate turnate).\n\n3. Abaterile de poziție ale suprafeței de prelucrat, denumite pe scurt abateri spațiale ρ , rezultate la prelucrarea precedentă. Aceste abateri de poziție reciprocă, care influențează mărimea adaosului pot fi: abateri de la paralelism, abateri de la perpendicularitate, de la coaxialitate, de la simetrie etc. Abaterile spațiale apar datorită erorilor de execuție și deformării semifabricatelor turnate sau forjate, datorită deformărilor la tratamente termice, precum și din cauza erorilor geometrice ale mașinilor-unelte.\n\n4. Eroarea de instalare εi la prelucrarea considerată (prezentă), formată din eroarea de orientare εo și eroarea de fixare εf a piesei de prelucrat. Eroarea de instalare se ia în considerare la calculul adaosului intermediar minim atunci când precizia de prelucrare se obține prin metoda obținerii automate a preciziei dimensiunilor (piesa de prelucrat așezată în dispozitiv, iar scula așchietoare reglată la dimensiune constantă). Dacă prelucrarea se execută prin metoda obținerii individuale a preciziei dimensiunilor, la care reglarea sculei se repetă la fiecare piesă următoare (identică) de prelucrat, deci dimensiunile se obțin „individual”, este necesară introducerea în formula de calcul al adaosului a erorii de verificare, în locul erorii de instalare.\n\nÎn relațiile de calcul al adaosului, componentele adaosului rezultate la operația/faza precedentă sunt indexate cu indicele i-1, iar componenta care corespunde operației curente este indexată cu indicele i. Mărimea adaosului intermediar minim se calculează prin însumarea tuturor abaterilor prezentate mai sus.\n\nAbaterile spațiale și eroarea de instalare sunt mărimi vectoriale, deoarece au atât o valoare numerică, cât și o direcție și un sens, de aceea însumarea lor se face vectorial.\n\nRelații de calcul al adaosurilorAdaosul de prelucrare intermediar minim'', pentru prelucrarea prin metoda obținerii automate a preciziei dimensiunilor, se calculează cu relațiile următoare:\n\n pentru adaosuri simetrice (pe diametru) la suprafețe exterioare sau interioare de revoluție:\n\n 2Apimin = 2(Rzi-1 + Si-1) + 2[(ρ2i-1 + ε2i)]1/2\n\n pentru adaosuri simetrice la suprafețe plane opuse (bilaterale), prelucrate simultan:\n\n 2Apimin = 2(Rzi-1 + Si-1 + ρi-1 + εi)\n\n pentru adaosuri asimetrice (unilaterale) la suprafețe plane opuse prelucrate succesiv sau pentru o singură suprafață plană:\n\n Apimin = Rzi-1 + Si-1 + ρi-1 + εi \n\nValorile elementelor componente ale adaosului de prelucrare din formulele anterioare depind de tipul semifabricatului, de tipul procedeelor de prelucrare prin așchiere și de schemele de orientare-fixare și sunt date în literatura de specialitate.\n\nNote \n\nPrelucrarea metalelor" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce cunoștințe ai despre subiectul Mirepoix?" }, { "from": "assistant", "value": "Mirepoix () este un amestec de legume tăiate cubulețe și gătite cu grăsime (de obicei în unt) la foc mic si pentru o perioada îndelungată, fără a obține colorare sau rumenire. Ingredientele nu sunt sotate sau fierte, deoarece intenția este să le îndulcească mai degrabă decât să le caramelizeze. Mirepoix este o parte foarte importantă din bucătăria franceză și este baza de arome pentru o mare varietate de feluri de mâncare, precum fonduri, supe, tocane și sosuri.\n\nCând mirepoix-ul nu este gătit în prealabil, legumele pot fi tăiate la o dimensiune mai mare, în funcție de timpul total de gătire al preparatului final. De obicei, amestecul de legume conține ceapă, morcovi și țelină (fie tulpină sau rădăcina), cu raportul tradițional fiind de 2:1:1 - două părți ceapă, o parte morcov și o parte țelină. Gătirea ulterioară, prin adiția piureului de roșii, creează un amestec maro închis numit .\n\nBaze de aromă similare includ italianul , spanoilul și portughezul /(ceapă, usturoi și roșii brezate), o variantă din regiunea Mării Mediterane de Est și Balcani cu pastă de roșii în loc de roșii proaspete, germanul (praz, morcovi și țelină), poloneza (praz, morcovi, țelină și rădăcină de pătrunjel), rusă/ucraineană sau (ceapă, morcov și eventual țelină, sfeclă sau piper), Sfânta Treime Cajun/Creolă din Statele Unite (ceapă, țelină și ardei gras) și, eventual, duxelles franțuzești (ciuperci și adesea ceapă sau eșalotă și ierburi, reduse la o pastă).\n\nIstorie \nDeși tehnica de gătit este probabil mai veche, cuvântul mirepoix datează din secolul al XVIII-lea și derivă, la fel ca multe alte denumiri din bucătăria franceză, de la angajatorul aristocratic al bucătarului creditat cu stabilirea și stabilizarea acestuia: în acest caz, Charles-Pierre-Gaston François de Lévis, duc de Lévis-Mirepoix (1699–1757), mareșal și ambasador francez și membru al familiei nobiliare de Lévis, lorzi ai Mirepoix în Languedoc (azi în departamentul Ariège) din secolul al XI-lea. Potrivit lui Pierre Larousse (citat în The Oxford Companion to Food), ducele de Mirepoix era „un individ incompetent și mediocru... care își datora averea imensă afecțiunii pe care Ludovic al XV-lea o simțea față de soția sa și care avea doar o singură pretenție la faimă: și-a dat numele unui sos făcut din tot felul de carnuri și o varietate de condimente”. \n\nTermenul nu este întâlnit în mod regulat în textele culinare franceze până în secolul al XIX-lea, așa că este greu de știut ce fel de mâncare era în Franța secolului al XVIII-lea. Antoine Beauvilliers de exemplu, în 1814, oferă o scurtă rețetă pentru un care este un fond untos, dantelat cu vin, ornat cu un amestec aromat de morcovi, ceapă și un . Marie-Antoine Carême, în 1816, dă o rețetă similară, numind-o simplu „Mire-poix”. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Jules Gouffé se referă la mirepoix ca „un termen folosit atât de mult timp încât nu ezit să-l folosesc aici”. Mirepoix-ul său este enumerat printre esențe și, într-adevăr, este un amestec de carne (gătit cu două sticle de Madeira), care, la fel ca toate celelalte esențe, a fost folosit pentru a îmbogăți multe sosuri clasice. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, mirepoix-ul și-a căpătat sensul modern. Joseph Favre, în Dictionnaire universel de cuisine (, retipărit în 1978), folosește termenul pentru a descrie un amestec de șuncă, morcovi, ceapă și ierburi folosit ca condiment aromatic la prepararea sosurilor sau la brezarea cărnii. este foarte asemănător cu mirepoix-ul, cu excepția faptului că este conceput pentru a fi adus la masă și mâncat împreună cu felul principal sau singur.\n\nConform Larousse Gastronomique din 1938, un mirepoix poate fi preparat (cu carne) sau (fara carne). se numește uneori (deși, strict vorbind, acest termen desemnează mai exact tehnica de a tăia cuburi cu un cuțit). conține cubulețe de șuncă sau burtă de porc ca ingredient suplimentar. Combinații similare, atât în interiorul, cât și în afara repertoriului culinar francez, pot include praz, păstârnac, usturoi, roșii, eșalotă, ciuperci, ardei gras, ardei iute și ghimbir, în conformitate cu cerințele bucătăriei regionale sau cu instrucțiunile bucătarului sau cu rețeta. Analogul (adesea conținând pătrunjel) stă la baza multor mâncăruri tradiționale din bucătăria clasică italiană, iar servește un scop similar în bucătăriile spaniole. În bucătăria cajun și creolă, mirepoix sau (în mod jolos așa-numita) „sfânta treime” este o combinație de ceapă, țelină și ardei gras.\n\nTradițional, raportul de greutate pentru mirepoix este de 2:1:1 pentru ceapă, țelină și morcovi; raportul dintre oase și mirepoix pentru fond este de 10:1. Când faceți un fond alb sau , păstârnacul se folosește in loc de morcovi pentru a menține culoarea palidă.\n\nVersiuni internaționale\n\ngerman \n înseamnă „supă verde” în germană; echivalentul olandez este . Verdețurile pentru supă vin de obicei într-un pachet și constă dintr-un praz, un morcov și o bucată de țelină. De asemenea, pot conține pătrunjel, cimbru, frunze de țelină, rutabaga (suedez), rădăcină de pătrunjel și ceapă. Amestecul depinde de tradițiile regionale, precum și de rețetele individuale. Legumele folosite sunt rădăcini de climă rece și bulbi cu durată lungă de valabilitate. acționează ca ierburi și conferă arome consistente și puternice supei sau sosului, oferind o piedică pentru alte ingrediente cu gust puternic, cum ar fi mazărea și fasolea uscată sau friptura. Bucăți mari de legume sunt gătite lent pentru a face supe și fonduri aromate și sunt aruncate atunci când și-au lăsat cea mai mare parte din aromă. tocat fin se rumenesc în grăsime și se folosesc ca bază pentru un sos finit. Legumele pot fi, de asemenea, gătite suficient de mult până când se desfășoară și pot deveni parte din sos sau pot fi făcute piure pentru a forma sosul.\n\nitalian \nÎn bucătăria italiană, într-un anumit tip de , ceapa, morcovii si țelina sunt tocate pentru a forma un , și apoi sunt gătite lent în unt sau ulei de măsline, devenind . Este folosit ca bază pentru majoritatea sosurilor de paste, cum ar fi (ragout), dar ocazional poate fi folosit ca bază pentru alte feluri de mâncare, cum ar fi legumele sotate. Din acest motiv, este o componentă fundamentală în bucătăria italiană. Poate conține usturoi, eșalotă sau praz.\n\nPotrivit restauratorului italian Benedetta Vitali, înseamnă „prăjit” și îl descrie ca „un preparat din legume tocate și ușor rumenite, nu un fel de mâncare în sine”. La un moment dat a fost numit „ragout fals”, deoarece se credea că amintește vag de aroma sosului de carne.\n\nPoloneza \n\n este cuvântul polonez pentru supă de legume sau verdeață. Cuvântul înseamnă „lucruri italiene”, deoarece a fost introdus în bucătăria poloneză de regina Bona Sforza, care era italiană și s-a căsătorit cu regele polonez Sigismund I cel Bătrân în 1518. Un conține morcovi, păstârnac sau rădăcină de pătrunjel, rădăcină de țelină sau țelină, praz și frunze de varză albă și, uneori, frunze de țelină și pătrunjel cu frunze plate. Cea mai tipică combinație ambalată constă în rădăcină de țelină, rădăcină de pătrunjel, morcovi și praz. este de obicei tăiat la dimensiune uniformă și fiert pentru a forma o bază de aromă pentru supe și tocane.\n\nNote\n\nVezi și \n\n Epis\n\nMâncăruri" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți să îmi spui despre acest subiect: Lavinium?" }, { "from": "assistant", "value": "Lavinium a fost un oraș-port din regiunea antică Latium, aflat 6 km la sud de Roma, la jumătatea distanței pe râul Tibru între orașele Ostia și Antium. Linia de coastă de atunci, ca și în prezent, era o fâșie lungă de plajă. Lavinium se afla pe un deal la marginea cea mai sudică a Silva Laurentina, o pădure deasă de dafini, și la marginea cea mai nordică a Mlaștinilor Pontine, o vastă întindere de mlaștini. Baza portului, singurul dintre Ostia și Antium, era la gura râului Numicus.\n\nLocația Lavinium nu a fost niciodată pierdută de istorici și nici nu pare să fi existat vreo întrerupere semnificativă în existența sa, nefiind vreodată o așezare abandonată. Așezarea de astăzi este un sat, Pratica di Mare, cu ziduri în stil medieval în comuna Pomezia. Pomezia este un oraș construit în 1939 și colonizat după un plan al lui Benito Mussolini, ai cărui ingineri au finalizat sarcina veche de milenii de drenare și de umplere a mlaștinilor, în prezent devenite câmpurile Pontine. O scurtă fâșie de câmp desparte orașul Pomezia de sat. O poartă romană permite intrarea pe străzile înguste ale satului dincolo de Castello Borghese, care era inițial o fortificație, fiind cumpărată împreună cu satul în 1617 de către Marcantonio Borghese. Castelul și satul au fost renovate periodic. Tot ceea ce rămâne din râul care odată înconjura parțial satul este un mic pârâu, Fosso di Pratica.\n\nPratica di Mare se află la aproximativ 6 km de Marea Tireniană în apropierea vârfului unui versant care coboară spre un etaj aluvial, unde a fost amplasată Baza Forțelor Aeriene din Pratica di Mare. Are reputația istorică de a fi aerodromul de pe care Otto Skorzeny a zburat cu Mussolini pentru a-l duce la loc sigur în Germania, după salvarea sa din prizonieratul dintr-o vilă de munte. Astăzi, baza este atât un aeroport sigur pentru protecția vizitatorilor distinși ai regiunii Romei, cât și un sediu pentru spectacolele aeriene ale aeronavelor avansate. Pârâului Fosso di Pratica i-a fost schimbat cursul în jurul sfârșitului unei piste; totuși, acesta nu mai este deloc compatibil cu portul. Este posibil ca marea să se fi extins anterior până la baza dealului, deoarece localitățile aflate la nord, cum ar fi Ostia, par să se fi retras la una sau două mile în interior. Vilele antice romane de la malul mării nu mai sunt pe plajă.\n\nArheologie \nPratica di Mare este vizibil mai mic decât anticul Lavinium, ale cărui rămășițe apar pe câmpurile din jur. Săpăturile arheologice recente efectuate în sud datează Lavinium cu mult înainte de legendara întemeiere a Romei. Fusese deja fortificat în secolul al VII-lea î.Hr. și se dezvolta în secolul al VI-lea î.Hr.. Lavinium a fost asimilat de republica romană. Era legat de Roma la nord și de Ardea la sud prin Via Laurentina. În perioada imperiului a fost combinat cu misteriosul Laurentum, unde mulți romani bogați au avut o vilă de iarnă, pentru a deveni Laurolavinium. Cauza uniunii rămâne ambiguă.\n\nAu fost identificate un număr de cuptoare în perimetrul zidurilor orașului. În afara orașului se afla un sanctuar dedicat lui Sol Indiges și un templu vast cu numeroase altare, unde placa de bronz inscripționată notează că Dioscurii erau venerați într-unul dintre numeroasele altare.\n\nLegendă și istorie \nConform mitologiei romane, care leagă clar Lavinium de Roma, orașul a fost denumit de Enea în onoarea Laviniei, fiica lui Latinus, regele latinilor, și a soției sale, Amata. Aeneas a ajuns în Italia și acolo a purtat un război împotriva lui Turnus, liderul poporului local Rutuli. Aeneas a fondat nu Roma, ci mai degrabă Lavinium, principalul centru al ligii latine, din care a luat naștere poporul Romei. Aeneas leagă astfel casa regală din Troia de casa regală romană timpurie.\n\nÎntemeierea lui Lavinium și războiul rutulian sunt ambele menționate în mod proeminent în Eneida lui Vergiliu.\n\nÎn antichitate, Lavinium a avut o asociere strânsă cu orașul Laurentum din apropiere. Potrivit lui Tit Liviu, când Romulus și Titus Tatius au condus împreună Roma, în secolul al VIII-lea î.Hr., ambasadori din Laurentum au venit la Roma, dar au fost bătuți de rudele lui Tatius. Localnicii din Laurentum au reclamat acest fapt, dar Tatius a acordat mai multă importanță influenței rudelor sale decât prejudiciilor cauzate locuitorilor din Laurentum. Când Tatius a vizitat apoi Lavinium pentru a sărbători un sacrificiu aniversar, a fost ucis într-un tumult. Romulus a refuzat să intre în război și, în schimb, a reînnoit tratatul dintre Roma și Lavinium.\n\nÎn 509 î.Hr., după răsturnarea monarhiei romane, unul dintre primii doi consuli ai Romei, Lucius Tarquinius Collatinus, a fost forțat să părăsească Roma din cauza relației sale cu regii. A plecat de bunăvoie în exil în Lavinium.\n\nÎn jurul anului 488 î.Hr., Lavinium a fost capturat de o armată invadatoare a Volscilor, condusă de Gaius Marcius Coriolanus și Attius Tullus Aufidius.\n\nNote\n\nBibliografie \n\n Richard Stillwell, ed. Princeton Encyclopedia of Classical Sites, 1976: \"Lavinium (Pratica di Mare), Latium, Italy\"\n\nLegături externe \n\n Muzeul Arheologic din Lavinium\n\nIstoria Italiei antice" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Glaciațiunea Vistula." }, { "from": "assistant", "value": "Glaciația Vistula a fost ultima perioadă glaciară și glaciația asociată acesteia în părțile de nord ale Europei. În regiunea alpină corespunde glaciației Würm. Era caracterizată prin prezența unei mari calote de gheață (calota glaciară fenoscandinavă) care a pornit din Munții Scandinavi și se întindea până la coasta de est a Schleswig-Holstein, nordul Poloniei și nord-vestul Rusiei. Această glaciație este cunoscută și ca epoca glaciară weichseliană (), glaciația vistuliană, Weichsel sau, mai rar, complexul weichselian (Weichsel-Komplex).\n\nÎn nordul Europei a fost ultima dintre perioadele glaciare din epoca glaciară din pleistocen. Perioada caldă anterioară în această regiune a fost interglaciarul eemian. Ultima perioadă glaciară a început cu aproximativ 115.000 de ani în urmă și s-a încheiat acum 11.700 de ani. Sfârșitul său corespunde cu sfârșitul epocii pleistocenului și începutul holocenului. Geologul german Konrad Keilhack (1858–1944) a numit-o după fluviul Vistula () din Polonia.\n\nÎn alte regiuni ultimei perioade glaciare din pleistocen i se dă un nume local. În regiunea alpină este glaciația Würm, în Marea Britanie glaciația devensiană, în Irlanda glaciația midlandiană, în Rusia glaciația Valdai și în America de Nord glaciația Wisconsin.\n\nDesfășurarea glaciației\n\nVistula timpurie și mijlocie \nCalota de gheață fennoscandiană a glaciației Vistula a pornit cel mai probabil din câmpurile mici de gheață și calotele glaciare din Munții Scandinaviei. Glacierea inițială a Munților Scandinaviei ar fi fost făcută posibilă de umiditatea venită din Oceanul Atlantic și de altitudinea mare a munților. Poate că cei mai buni analogi moderni ai acestei glaciații timpurii sunt câmpurile de gheață din Patagonia andină. Deoarece apropierea de Atlanticul de Nord temperat împiedică de obicei extinderea gheții în Scandinavia, se crede că sunt necesare schimbări în Atlanticul de Nord pentru debutul glacierii în Scandinavia. Înghețarea și glacierea Arhipelagului Arctic canadian ar fi putut cauza acest lucru, determinând ca apa „relativ mai dulce” din Arctica și Pacificul de Nord să curgă la est de Groenlanda, perturbând convecția apelor adânci din Atlanticul de Nord. Potrivit acestui punct de vedere, orice închidere a strâmtorii Bering care blochează pătrunderea apei din Pacificul de Nord în Oceanul Arctic ar fi frânat crearea calotei de gheață scandinave.\n\nJan Mangerud presupune că unele părți ale coastei norvegiene au fost probabil libere de ghețari în cea mai mare parte a glaciației Vistula înainte de Ultimul Maxim Glaciar.\n\nÎntre 38 și 28 ka î.p. a fost o perioadă relativ caldă în Fenoscandia numită interstadialul Ålesund. Interstadialul își trage numele de la municipalitatea Ålesund din Norvegia, unde existența sa a fost stabilită pentru prima dată pe baza scoicilor locale fosile.\n\nUltimul Maxim Glaciar \n\nCreșterea calotei glaciare până la punctul din Ultimul Maxim Glaciar a început după interstadialul Ålesund.\n\nLa circa 26 ka î.p., calota glaciară fenoscandinavă a ajuns la versantul platformei continentale central-norvegiene. Extinderea calotei glaciare era însoțită de migrarea spre est a cumpenii gheții din Munții Scandinavi spre est în Suedia și Marea Baltică. Pe măsură ce calotele glaciare din nordul Europei s-au extins înainte de Ultimul Maxim Glaciar, calota glaciară fenoscandinavă s-a unit la 24 ka î.p. (kiloani sau mii de ani înainte de prezent) cu calota glaciară care creștea în Marea Barents și cu calota glaciară din Insulele Britanice la aproximativ o mie de ani mai târziu. În acest moment, calota glaciară fenoscandinavă făcea parte dintr-un complex mai mare de calote glaciare eurasiatice - o masă de gheață glaciară continuă care se întindea din Irlanda până în Novaia Zemlea.\n\nPărțile centrale ale calotei glaciare vistuliene aveau condiții de îngheț permanent în perioadele de maximă întindere. Aceasta înseamnă că în zone precum nord-estul Suediei și nordul Finlandei formele de relief și depozitele preexistente au scăpat de eroziunea ghețarilor și sunt deosebit de bine conservate în prezent. De asemenea, în perioadele de maximă întindere, calota glaciară se termina spre est într-un teren ușor în sus, ceea ce însemna că râurile curgeau spre ghețar, unde s-au format mari lacuri proglaciare.\n\nUltimul Maxim Glaciar a fost atins pentru prima dată la 22 ka î.p. la limita de sud a calotei glaciare în Danemarca, Germania și vestul Poloniei. În estul Poloniei, Lituania, Belarus și regiunea Pskov din Rusia, calota a atins întinderea maximă la aproximativ 19 ka î.p. În restul nord-vestului Rusiei, cel mai mare avans al ghețarului a avut loc la 17 ka î.p.\n\nDeglaciația până în Dryasul Recent \nDupă ce ghețarul a început să se retragă la 22–17 ka î.p. Danemarca (cu excepția Bornholmului), Germania, Polonia și Belarus nu mai erau acoperite de gheață spre 16 ka î.p. Margina ghețarului s-a retras apoi până în Dryasul Recent când calota glaciară s-a stabilizat. Până în acest moment, majoritatea Götalandului, Gotlandului, toate statele baltice și coasta de sud-est a Finlandei s-au alăturat regiunilor fără gheață. În Rusia, lacul Ladoga, lacul Onega, cea mai mare parte a peninsulei Kola și Mării Albe nu erau acoperite de gheață în timpul Dryasului Recent. Înainte de Dryasul Recent, deglaciația nu era uniformă și au avut loc mici re-avansuri ale calotei glaciare, formând o serie de sisteme de morene frontale, precum cele din Götaland.\n\nÎn timpul deglaciației, apa de topire a format numeroși eskeri și sanduri. În Smålandul central-nordic și în sudul Östergötlandului, o parte a apei de topire a fost dirijată printr-o serie de canioane.\n\nSe speculează că în timpul Dryasului Recent, o mică revenire a ghețarului în Suedia a creat un sistem de ecluze naturale care a adus taxoni de apă dulce, cum ar fi Mysis și Salvelinus, în lacuri precum Sommen, care nu au fost niciodată conectate la Lacul Baltic Glaciar. Supraviețuirea acestor taxoni de apă rece în zilele noastre înseamnă că sunt relicte glaciare.\n\nDeglaciația finală \nCând retragerea ghețarului a reînceput, calota glaciară s-a redus tot mai mult pe Munții Scandinavi (a părăsit Rusia la 10,6 ka î.p. și Finlanda la 10,1 ka î.p.). Retragerea ulterioară a gheții a făcut ca calota glaciară să rămână în două zone din Munții Scandinavi, una în sudul Norvegiei și alta în nordul Suediei și Norvegiei. Aceste două centre au fost legate o vreme. Legătura a constituit o barieră majoră pentru râuri care au format diverse lacuri mari și efemere. La aproximativ 10,1 ka î.p., legătura s-a topit și la fel și mica calotă din sudul Norvegiei aproximativ o mie de ani mai târziu. Calota nordică a rezistat cu câteva sute de ani mai mult, astfel încât, la 9,7 ka î.p., estul Munților Sarek găzduia ultima rămășiță a calotei glaciare fenoscandinave. Retragerea calotei în Munții Scandinavi nu a fost o întoarcere la glaciația din trecut centrată pe munți din care a crescut calota glaciară; era diferită prin faptul că cumpăna gheții a rămas în urmă pe măsură ce masa de gheață s-a concentrat în vest.\n\nNu se știe dacă calota s-a dezintegrat în bucăți înainte de a dispărea sau dacă s-a micșorat, menținându-și coerența ca o singură masă de gheață. Este posibil ca, în timp ce o parte a gheții a rămas la est de Munții Sarek, părți ale calotei să fi supraviețuit temporar în munții înalți. Rămășițele de la est de Munții Sarek au format diverse lacuri cu baraj de gheață efemere, care au provocat numeroase inundații pe râurile din nordul extrem al Suediei, când barajele de gheață s-au topit.\n\nRidicare izostatică \n\nAjustarea izostatică adusă de deglaciație se reflectă în deplasarea liniei țărmului la Marea Baltică și la alte corpuri de apă din apropiere. La Marea Baltică ridicarea a fost cea mai mare pe Coasta Înaltă din vestul Mării Botniei. În cadrul Coastei Înalte, linia de țărm relictă la 286 m în Skuleberget este în prezent cel mai înalt punct cunoscut de pe Pământ care a fost ridicat de reculul izostatic postglaciar. La nord de Coasta Înaltă, la Furuögrund, în largul coastei Skellefteå, se află zona cu cele mai mari rate de ridicare în prezent, cu valori de aproximativ 9 mm/an. Se crede că revenirea post-glaciară în curs va duce la divizarea Golfului Botnia într-un golf sudic și un lac nordic la Norra Kvarken după aproximativ 2.000 de ani. Reculul izostatic a expus un văile de fractură submarine precum arhipelagul Stockholm.\n\nDe la deglaciație rata de revenire post-glaciară în Golful Kandalakșa a variat. De când Marea Albă s-a unit cu oceanul, ridicarea de-a lungul coastei de sud a golfului a însumat 90 m. În intervalul de 9.500–5.000 ka î.p., rata de ridicare a fost de 9–13 mm/an. Înainte de perioada atlantică rata de ridicare a scăzut la 5–5,5 mm/an, pentru a crește apoi pentru scurt timp înainte de a ajunge la rata actuală de tidicare de 4 mm/an.\n\nSe crede că ridicarea deasupra nivelului mării a dus la declanșarea unei serii de alunecări de teren în vestul Suediei, deoarece presiunea din pori a crescut atunci când zona de reîncărcare a apelor subterane a ajuns deasupra nivelului mării.\n\nNote\n\nBibliografie \n\n \n H. Liedtke & J. Marcinek: Physische Geographie Deutschlands, Justus Perthes Verlag, Gotha, 1995\n\nNote explicative\n\nEuropa de Nord\nGlaciologie\nEra glaciară\nArticole cu surse în limba suedeză (sv)" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata pe scurt despre Japan Open 2023?" }, { "from": "assistant", "value": "Japan Open 2023 (cunoscut și sub numele de Kinoshita Group Japan Open Tennis Championships din motive de sponsorizare) a fost un turneu de tenis masculin care s-a jucat pe terenuri dure în aer liber. A fost cea de-a 48-a ediție a Japan Open, turneu de nivel ATP 500 din sezonul ATP Tour 2023. S-a desfășurat la Ariake Coliseum din Tokyo, Japonia, în perioada 15-22 octombrie 2023.\n\nCampioni\n\nSimplu masculin\nPentru mai multe informații consultați Japan Open 2023 – Simplu\n\nDublu masculin\nPentru mai multe informații consultați Japan Open 2023 – Dublu\n\nPuncte și premii în bani\n\nDistribuția punctelor\n\nPremii în bani \n\n*per echipă\n\nNote\n\nLegături externe \n Official website\n\n2023\nATP Tour 2023\n2023 în Japonia" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune pe larg despre Compus de două mari dodecaedre?" }, { "from": "assistant", "value": "{{Infocaseta Poliedru\n\| name = Compus de două mari dodecaedre\n\| image_up = \n\| caption =\n\| type = compus poliedric uniformUC47 - UC48 - UC49\n\| faces = 24 (pentagoane)\n\| edges = 60\n\| vertices = 24\n\| vertex_config = [55]/2\n\| face_config =\n\| schläfli =\n\| coxeter =\n\| symmetry = \n Compus: octaedrică (Oh)\n Constituenți: piritoedrică (Th\")\n\| volume = ≈5,854 3 ( = latura)\n\| dual = \n\| properties = Constituenți: 2 mari dodecaedre\n\| vertex_figure =\n}}\nÎn geometrie compusul de două mari dodecaedre este un compus poliedric uniform format din 2 mari dodecaedre în același aranjament ca și cel al compusului de două icosaedre. Are simetrie octaedrică Oh''.\n\nEste unul dintre cei cinci compuși poliedrici (împreună cu compusul de șase tetraedre, compusul de cinci mari dodecaedre, compusul de două mici dodecaedre stelate și compusul de cinci mici dodecaedre stelate) care sunt tranzitive pe vârfuri și pe fețe, dar nu și pe laturi.\n\nAre indicele de compus uniform UC48.\n\nMărimi asociate\n\nCoordonate carteziene \nCoordonatele carteziene ale vârfurilor acestui compus sunt toate permutările ale\n\nunde este secțiunea de aur.\n\nVolum \nUrmătoarea formulă pentru volum este stabilită pentru lungimea laturilor tuturor poligoanelor (care sunt regulate) :\n\nPoliedre înrudite \nAre în comun același aranjament al vârfurilor cu compusul de două icosaedre, compusul de două mari icosaedre și compusul de două mici dodecaedre stelate.\n\nNote\n\nVezi și \n Lista compușilor poliedrici uniformi\nCompuși icosaedrici\n Compus de două icosaedre\n Compus de cinci icosaedre\n Compus de două mari icosaedre\n Compus de cinci mari icosaedre\n Compus de cinci mari dodecaedre\n Compus de două mici dodecaedre stelate\n Compus de cinci mici dodecaedre stelate\n\nLegături externe \n\n Polyhedron Category C4: Ikers Presipsido\n\ndodecaedre 2 mari" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Cum ai descrie Remedios Varo?" }, { "from": "assistant", "value": "María de los Remedios Alicia Rodriga Varo y Uranga (cunoscută sub numele de Remedios Varo, ) a fost o pictoriță spaniolă suprarealistă care a lucrat în Spania, Franța și Mexic.\n\nVaro a avut o viață grea, s-a luptat cu sărăcia și a fugit de războiul din Spania și apoi din Franța. Ultimii treisprezece ani de viață i-au adus stabilitatea financiară în Mexic, unde a pictat până la moartea ei subită în 1963.\n\nCopilăria și educația (1908-1930) \nRemedios Varo Uranga s-a născut în 1908 în Anglès, un mic oraș din provincia Girona (Catalunia), în nord-estul Spaniei.\n\nMama ei, Ignacia Uranga Bergareche, se născuse din părinți basci în Argentina; era o practicantă romano-catolică devotată. Ea și-a botezat copilul nou-născut în onoarea sfântului patron din Anglès, Virgen de los Remedios („Fecioara Remediilor”), după o soră mai mare recent decedată. Ulterior s-au mai născut doi frați care au supraviețuit: Rodrigo și Luis. Remedios era singura fată și cea mai mică dintre cei trei frați.\n\nTatăl ei, Rodrigo Varo y Zajalvo (Cejalvo), a fost inginer hidraulic . Datorită muncii sale, familia s-a mutat în diferite locații din Spania și Africa de Nord. Tatăl ei i-a recunoscut devreme talentele artistice și a pus-o să copieze desenele tehnice pe care el le realiza la serviciu, cu linii drepte, raze și perspective diferite, pe care fiica sa le-a reprodus meticulos.El a încurajat-o să gândească liber și i-a desăvârșit educația cu diverse cărți de știință și aventură, în special romanele lui Alexandre Dumas, Jules Verne și Edgar Allan Poe. Pe măsură ce tânăra Remedios creștea, el i-a oferit texte despre misticism și filosofie. Acești primi ani ai copilăriei au exercitat o influență puternică asupra viitoarei artiste, care va reflecta în opera sa motive precum piese de mobilier, artefacte sau aparatură tehnică. Arhitectura romanică și arhitectura gotică, specifice regiunii Anglès, s-au reflectat, de asemenea, în opera ei artistică ulterioară.\n\nVaro a fost educată la o mânăstire, un lucru tipic pentru tinerele domnișoare dina acea perioadă, însă această experiență nu a făcut decât să-i accentueze tendințele rebele. Ea a avut o viziune critică asupra religiei și a respins ideologia religioasă a educației din copilărie. În schimb, a respectat ideile liberale și universaliste insuflate de tatăl ei. În copilărie, Varo a desenat mult, iar la vârsta de doisprezece ani a pictat primul ei tablou.\n\nPrimele ei lucrări - un autoportret și mai multe portrete ale membrilor familiei - datează din 1923, când Varo studia la Școala de Arte și Meserii.\n\nÎn 1924, la 15 ani, s-a înscris la Escuela de Bellas Artes din Madrid, sub tutela lui Manuel Benedito. Aici s-a pus accentul pe studiul academic tradițional, inclusiv pe dezvoltarea minuțioasă a abilităților artistice tehnice. De aici au absolvit mulți artiști renumiți, inclusiv Salvador Dalí (deși a fost expulzat pentru insubordonare). În 1930, Remedios Varo a primit diploma de profesoară de desen.\n\nArtista și-a expus lucrările și într-o expoziție colectivă organizată de Unión de Dibujantes de Madrid. Elementele suprarealiste erau deja evidente în desenele și picturile realizate în timpul școlii, într-o perioadă în care suprarealismul francez avea o influență timpurie asupra suprarealismului spaniol; de asemenea, a manifestat interes în ceea ce privește suprarealismul francez. În timp ce se afla în Madrid, Varo a făcut cunoștință cu suprarealismul prin prelegeri, expoziții, filme și teatru. A fost un vizitator regulat al Muzeului Prado și s-a interesat în mod deosebit de picturile lui Hieronymus Bosch, în special Grădina deliciilor pământești, precum și de alți artiști, precum Francisco de Goya.\n\nLucrările realizate de Varo din 1926 până în 1935 i-au consolidat cariera de artistă, însă publicul nu a avut acces la ele.\n\nSpania și Franța (1930-1941) \nVaro l-a cunoscut pe primul ei soț, Gerardo Lizárraga, la Escuela de Bellas Artes și s-a căsătorit cu el la San Sebastián în 1930. Această căsătorie i-a permis să fugă din orașul natal și să trăiască independent. Tinerii căsătoriți au părăsit Spania și s-au mutat în Paris pentru a fi mai aproape de locul unde se afla o mare parte din scena artistică a Europei.\n\nDupă un an, Lizárraga s-a angajat în Spania, iar cei doi s-au mutat în Barcelona, care era pe atunci un centru european al avangardei artistice. Atât Lizárraga, cât și Varo au lucrat pentru compania de publicitate J. Walter Thompson. În 1935, Varo a participat la o expoziție de desen în Madrid, în care a fost expusă lucrarea ei, Composición (Compoziție).\n\nÎn tinerețe, Varo nu a avut nicio îndoială cu privire la menirea ei artisitică. După un an petrecut la Paris, Varo s-a mutat în Barcelona, unde și-a format primul cerc artistic de prieteni, printre care se numărau Josep-Lluis Florit, Óscar Domínguez și Esteban Francés. Nu după mult timp, Varo s-a despărțit de soțul ei și a împărțit un studio cu Esteban Francés într-un cartier plin de tineri artiști de avangardă. În vara anului 1935, Varo a aderat oficial la suprarealism când suprarealistul francez Marcel Jean a ajuns la Barcelona. În acest context, împreună cu Jean și prietenii săi artiști, Dominguez și Francés, Varo a participat la diferite jocuri suprarealiste, cum ar fi cadavres exquis („cadavre rafinate”), care aveau drept scop să exploreze asocierea subconștientă a participanților prin alăturarea la întâmplare a diferitelor imagini. Aceste cadavres exquis au ilustrat perfect principiile pe care André Breton le-a menționat în manifestele sale suprarealiste. Varo s-a alăturat curând unui colectiv de artiști și scriitori, numit , care era interesat de suprarealism și dorea să reunească arta și metafizica, sfidând logica și rațiunea. Varo a expus cu acest grup în 1936 la Galeria Catalonia, deși a recunoscut că membrii grupului nu erau suprarealiști puri.\n\nPrin intermediul poetului Benjamin Péret, Remedios Varo l-a cunoscut pe André Breton și a fost introdusă în cercul suprarealist din care făceau parte Leonora Carrington, Dora Maar, Roberto Matta, Wolfgang Paalen și Max Ernst, printre alții. În 1938, la scurt timp după sosirea în Franța, Varo a participat la expozițiile suprarealiste internaționale din Paris și din Amsterdam. A desenat viniete pentru Dictionnaire abregé du surrealisme, iar lucrările sale au fost prezentate în revistele Trajectoire du Rêve, Visage du Monde și Minotaure. La sfârșitul anului 1938, ea a participat la o serie de lucrări în colaborare, Jeu de dessin communiqué, împreună cu Breton și Péret. Seria semăna mult cu un joc: începea cu un desen inițial, care era arătat cuiva timp de 3 secunde, apoi acea persoană trebuia să recreeze ceea ce i s-a arătat. Ciclul continua cu arătarea desenului lor către următoarea persoană și așa mai departe. Aparent, acest lucru a determinat implicații psihologice foarte interesante pe care Varo le-a folosit mai târziu în picturile ei.\n\nComparativ cu timpul petrecut mai târziu în Mexic, în perioada din Paris ea a realizat foarte puține lucrări. Acest lucru ar putea fi atribuit și statutului ei de femme enfant și faptului că femeile nu au fost niciodată luate în serios ca artiști suprarealiști. Varo a afirmat, reflectând la timpul petrecut la Paris: „Da, am participat la acele întâlniri în care se vorbea mult și puteai învăța diverse lucruri; uneori participam cu lucrări la expozițiile lor; nu eram suficient de matură și nici nu aveam aplombul să fac față unui Paul Éluard, Benjamin Péret sau André Breton. Priveam și ascultam cu gura căscată în acest grup de oameni geniali și talentați. Am fost împreună cu ei pentru că simțeam o anumită afinitate. Astăzi nu aparțin niciunui grup; pictez ceea ce mi se întâmplă și atâta tot.”\n\nÎn 1937, Varo l-a întâlnit pe activistul politic și artistul Esteban Francés și l-a părăsit pe primul ei soț pentru a fugi de războiul civil spaniol. A revenit în Paris alături de Francés și de poetul Benjamin Péret pentru a scăpa de tulburările și luptele politice și au lucrat împreună în același studio. Varo nu a divorțat niciodată de Lizárraga și a avut mai mulți parteneri de-a lungul vieții; dar a și rămas prietenă cu toți, în special cu soțul ei Lizárraga și cu Péret. Până în 1939, forțele victorioase conduse de Francisco Franco le interziseră exilaților de stânga să se întoarcă în Spania.\n\nLa Paris, Varo a trăit în sărăcie, s-a întreținut cu slujbe mărunte și a fost nevoită chiar să copieze tablouri pentru a se descurca. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1940 Péret a fost arestat de guvernul francez pentru convingerile sale politice, iar Varo a fost și ea arestată deoarece era iubita lui. La câteva zile după ce a fost eliberată, germanii au capturat Parisul, iar ea a fost forțată să se alăture altor refugiați care părăseau orașul. Péret a fost eliberat la scurt timp după, iar cei doi au fugit împreună spre sud, spre Marsilia. La 20 noiembrie 1941, Varo, împreună cu Péret și Rubinstein, s-au îmbarcat pe Serpa Pinto în Marsilia pentru a fugi din Europa dominată de naziști. Teroarea pe care a experimentat-o în acea perioadă a resimțit-o pe tot parcursul vieții ca o traumă psihologică profundă.\n\nMexic (1942-1963) \n\nInițial, Varo a considerat că șederea în Mexic va fi doar ceva temporar, însă, cu excepția unui an petrecut în Venezuela, ea a rămas în Mexic pentru tot restul vieții, unde a creat aproximativ 110 picturi în ultima decadă a vieții sale.\n\nReferitor la creația ei artisitică în Mexic, Varo a declarat: „[În Europa] pentru mine a fost imposibil să pictez într-o stare de asemenea anxietate. În această țară am găsit liniștea pe care am căutat-o mereu”.\n\nÎn Mexic, s-a întâlnit frecvent cu alți artiști europeni precum Gunther Gerzso, Kati Horna, José Horna și Wolfgang Paalen. Tot aici, a cunoscut artiști nativi precum Frida Kahlo și Diego Rivera, dar cele mai puternice legături le-a stabilit cu alți exilați și expatriați, în special cu pictorița mexicană de origine engleză Leonora Carrington și cu pilotul și aventurierul francez Jean Nicolle. Muralismul mexican încă domina scena artistică a țării, astfel că suprarealismul nu a fost în general bine primit. A lucrat ca asistentă a lui Marc Chagall pentru designul costumelor în producția baletului Aleko, care a avut premiera în Ciudad de Mexico în 1942.\n\nVaro a manifestat un interes deosebit pentru doctrina ezoterică promovată de Georges Ivanovitch Gurdjieff în 1943, iar în anul următor s-a alăturat oficial grupului condus de acesta.\n\nPrintre altele, a mai lucrat în publicitate pentru compania farmaceutică Bayer și în decorațiuni pentru Clar Decor. În 1947, Péret s-a întors la Paris, iar Varo a plecat în Venezuela. Călătoria în Venezuela a făcut parte dintr-o expediție științifică franceză la care artista s-a alăturat în Paris, în timpul unei vizite acolo din Mexic.\n\nVaro s-a întors în Mexic în 1949 și a început a treia și ultima ei relație importantă, cu refugiatul politic austriac Walter Gruen, care îndurase lagărele de concentrare înainte de a fugi din Europa. Gruen a crezut cu tărie în talentul ei și i-a oferit sprijinul economic și emoțional, ceea ce i-a permis să se concentreze pe deplin asupra picturii. În 1952, Varo s-a căsătorit cu Gruen. Stabilitatea lui financiară i-a permis lui Varo să nu mai lucreze ca ilustrator comercial și să dedice mai mult timp picturii. Cea mai mare parte a operelor ei de artă semnificative au fost realizate în perioada 1953–1963.\n\nÎn 1955, Varo și-a deschis prima expoziție personală la Galería Diana din Ciudad de Mexico și a fost bine primită de public. Un motiv pentru aceasta a fost și faptul că Mexicul a devenit receptiv la noi tendințe artistice. Cumpărătorii au fost puși pe liste de așteptare pentru lucrările ei.Chiar și artistul mexican consacrat Diego Rivera a susținut-o. A doua ei prezentare a fost la Salon de la Arte de Mujer în 1958. În 1960, reprezentantul ei, Juan Martín, și-a deschis propria galerie unde i-a expus lucrările, iar în 1962, la apogeul carierei ei, a deschis o altă galerie.\n\nÎn 1963, Varo a decedat brusc în urma unui atac de cord, după ce toată viața fusese o fumătoare înrăită. André Breton a comentat că moartea a transformat-o în „vrăjitoarea care a plecat prea devreme”.\n\nInfluențe artistice \nArta Renașterii a inspirat armonie, nuanțe tonale și structură narativă în picturile lui Varo. Natura alegorică a multor lucrări amintește în special de picturile lui Hieronymus Bosch, iar unii critici, precum Dean Swinford, au descris arta ei drept „alegorie postmodernă”, pregnant ancorată în tradiția irealismului.\n\nRemedios Varo a fost influențată de stiluri extrem de diferite, precum cele ale lui Francisco Goya, El Greco, Picasso și Braque. În timp ce André Breton a avut o influență formativă în concepția ei despre suprarealism, unele dintre picturile ei au o asemănare neobișnuită cu creațiile suprarealiste ale contemporanului ei, pictorul italian de origine greacă Giorgio de Chirico. Picturile ei au reflectat abilitățile minuțioase de desen grafic de mare precizie pe care și le însușise în copilărie de la tatăl ei.\n\nDeși influența artei mexicane este puțin evidentă în opera ei, Varo și ceilalți suprarealiști au fost captivați de granițele aparent permisive dintre fabulos și real care s-au manifestat în Mexic.\n\nInfluențe filosofice \nVaro a considerat suprarealismul un „loc de odihnă expresiv în limitele cubismului și un mod de a comunica incomunicabilul”.\n\nChiar dacă Varo a criticat religia din copilărie, catolicismul, opera ei a fost puternic influențată de religie. Tocmai prin această utilizare constantă a religiei în creația artistică ea s-a deosebit de ceilalți suprarealiști. De asemenea, a exprimat o gamă largă de influențe provenite din tradiții mistice și ermetice, atât occidentale, cât și non-occidentale. Credința în magie și credințele animiste au fost o constantă pregnantă în lucrările sale. A fost conectată la natură și a crezut cu tărie că există o relație puternică între lumea vegetală, umană, animală și mecanică. Credința ei în forțele mistice i-a influențat foarte mult picturile. Arista a fost conștientă de importanța biologiei, chimiei, fizicii și botanicii și a considerat că aceste ramuri ar trebui să se îmbine cu alte aspecte ale vieții. Fascinația ei pentru știință, inclusiv pentru teoria relativității lui Einstein și pentru teoria evoluției lui Darwin, a fost remarcată de admiratorii artei sale.\n\nAcelași interes l-a manifestat față de ideile lui Carl Jung sau față de teoriile lui Georges I. Gurdjieff, Piotr Uspenski, Elena Blavatsky, Meister Eckhart și ale adepților sufismului, fiind deopotrivă fascinată de legenda Sfântului Graal și de geometria sacră, vrăjitorie, alchimie și Yi-Jing. Varo a vorbit despre propriile puteri de vrăjitoare într-o scrisoare către autorul englez Gerald Gardner: „Personal, nu cred că sunt înzestrată cu puteri speciale, ci mai degrabă cu abilitatea de a vedea rapid relațiile dintre cauză și efect, și asta dincolo de limitele obișnuite ale logicii comune”. În 1938 și 1939, Varo împreună cu Frances, Roberto Matta și Gordon Onslow Ford au aprofundat explorarea celei de-a patra dimensiuni, mare parte din studiile lor ulterioare fiind bazate pe cartea lui Uspensky Tertium Organum. Cărțile Illustrated Anthology of Sorcery, Magic and Alchemy de Grillot de Givry și The History of Magic and the Occult de Kurt Seligmann au fost foarte apreciate în cercul suprarealist al lui Breton. Ea a văzut în fiecare dintre acestea o cale spre autocunoaștere și transformarea conștiinței.\n\nDe asemenea, a fost foarte influențată de călătoriile din copilărie. A descris adesea vehicule ieșite din comun în ținuturi misterioase. Aceste lucrări reflectă influența călătoriilor cu familia din copilăria artistei.\n\nInfluențe suprarealiste \nUn critic a afirmat că „Remedios pare să nu se limiteze niciodată la un singur mod de exprimare. Pentru că instrumentele ei pictor și scriitor sunt unite în distrugerea obiceiurilor noastre vizuale și intelectuale”. Totuși, cei mai mulți o clasifică drept artist suprarealist prin faptul că munca ei cuprinde multe capcane ale practicii suprarealiste. Lucrarea ei afișează o imagine de sine eliberatoare și evocă un sentiment din altă lume atât de caracteristic mișcării suprarealiste. Un savant notează că practica lui Varo de scriere automată se corelează direct cu cea a suprarealiștilor. Tatăl suprarealismului, André Breton, a exclus importanța femeilor în mișcarea suprarealistă, dar după moartea lui Varo în 1963, tot el este cel care a conectat-o „pentru totdeauna la rândurile suprarealismului internațional”.\n\nMișcarea suprarealistă avea tendința de a devaloriza femeile. Unele dintre lucrările lui Varo au evidențiat femeile, deși se încadrează tot în categoria suprarealismului. Însă nu a fost neapărat intenția ei să abordeze problemele legate de inegalitatea de gen prin arta sa. Operele și acțiunile ei au sfidatpatriarhatul tradițional și, în mod deosebit, Wolfgang Paalen a încurajat-o în acest sens cu teoriile sale despre originile civilizației în matriarhat și analogiile dintre Europa preclasică și Mexicul dinaintea civilizației Maya.\n\nRelația cu Leonora Carrington și Kati Horna \nDintre toți refugiații care au fost obligați să fugă din Europa în Ciudad de Mexico în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, Remedios Varo, Leonora Carrington și Kati Horna au format o legătură ce avea să le influențeze enorm viața și opera. Cele trei locuiau în apropiere una de alta, în cartierul Colonia Roma din Ciudad de Mexico.\n\nVaro și Carrington se cunoscuseră anterior prin André Breton în perioada când au locuit în Paris. Horna nu le cunoscuse înainte pe cele două, însă era deja familiarizată cu operele lor artistice, după ce Edward James, un poet britanic și patron al mișcării suprarealiste, îi oferise mai multe tablouri ale acestora.\n\nÎmpreună, Varo, Carrington și Horna au participat la întâlnirile adepților misticilor ruși Peter Ouspensky și George Gurdjieff. Aici au fost inspirate de studiul lui Gurdjieff asupra evoluției conștiinței și de ideea lui Ouspensky privind posibilitatea picturii în patru dimensiuni. Deși profund influențate de ideile misticilor ruși, deseori ele au ridiculizat practicile și comportamentul acestora. Trio-ul a fost uneori denumit „cele trei vrăjitoare”, din cauza interesului lor pentru practicile oculte și spirituale.\n\nDupă ce s-au împrietenit, Varo și Carrington au început să scrie în colaborare și au realizat împreună două piese nepublicate: El santo cuerpo grasoso și Lady Milagra - aceasta din urmă neterminată. Folosind o tehnică similară cu cea a jocului Cadavre Exquis, au scris pe rând mici segmente de text și apoi le-au îmbinat. Chiar și atunci când nu scriau împreună, deseori colaborau, folosind aceleași surse de inspirație și aceleași teme în picturile lor. În ciuda faptului că munca lor era extrem de asemănătoare, a existat mereu o diferență majoră: pictura lui Varo era despre linie și formă, în timp ce opera lui Carrington era despre ton și culoare. Cele două au rămas prietene extrem de apropiate timp de 20 de ani, până la moartea lui Varo în 1963.\n\nInterpretări ale creației artistice \nVaro a pictat deseori imagini cu femei în spații închise, care au exprimat un sentiment de izolare. Deși ea nu și-a considerat propria lucrare feministă, „opera ei întinde limitele și provoacă direct idealurile patriarhale ale feminității”. De asemenea, opera lui Varo redă interpretarea masculină a corpului feminin. Lucrările ei se concentrează pe condiția feminină puternică. Figurile androgine caracteristice lucrării ei ulterioare provoacă, de asemenea, genul, deoarece figurile nu se încadrează în mod clar în categoriile normative de gen și, de multe ori, ar putea fi de ambele sexe, creând un sentiment al „zonei de mijloc” între cele două sexe și o ambiguitate a normelor de gen impuse. Potrivit unui critic, „Deoarece corpul feminin, un spațiu artistic erotic sacru pentru bărbați, este transformat de [Varo] în forme și dimensiuni non-gen, și anume animale și insecte, spațiul devine eliberat de interpretarea sexuală monolitică”.\n\nDe-a lungul carierei sale, personajele pictate s-au dezvoltat în figuri androgine emblematice, cu fețe în formă de inimă, ochi mari de migdale și nasul acvilin care sunt expresia propriilor trăsături. Varo s-a descris adesea prin aceste trăsături cheie în picturile ei, indiferent de sexul personajului.„Varo tinde să nu reprezinte pe pânză zbuciumul ei personal, ci mai degrabă se înfățișează pe sine în diferite roluri în peisaje de vis suprareale”. „Varo însăși este alchimistul sau exploratorul. Prin crearea acestor personaje, ea își definește identitatea.”\n\nOpera ei se concentrează, de asemenea, pe psihanaliză și pe rolul acesteia în societate. Vorbind despre tabloul Woman leaving the Psychoanalyst (1961), unul dintre biografii lui Varo afirmă: „Nu numai că Varo dezminte ideea unui proces corect de vindecare mentală, ci și trivializează însăși natura acestui proces ca reprezentând imposibilul: o concediere fizică și literală a tatălui, Ordinea, iar în termeni de intrarea oficială în cultură: limbajul verbal”.\n\nMoștenire \nDeși opera lui Varo este bine cunoscută în Mexic, nu la fel stau lucrurile și în restul lumii.\n\nPicturile mature, pline de semnificație mai mult sau mai puțin feministă, provin cu precădere din ultimii ei ani de viață. Partenerul ei din ultimii 15 ani, Walter Gruen, și-a dedicat viața catalogării operei artistei și perpetuării moștenirii sale. Picturile cu personaje androgine care reflectă trăsăturile faciale ale lui Varo, creaturi mitice, vârtejurile cețoase și distorsiuni stranii ale perspectivei sunt caracteristice suprarealismului unic al artistei. Varo a pictat imagini cu figuri izolate, androgine, autobiografice, pentru a evidenția captivitatea femeii reale.\n\nCu toate că picturile ei au fost interpretate ca lucrări mai degrabă suprarealiste, produsul pasiunii ei pentru misticism și alchimie, sau ca narațiuni autobiografice, opera ei are implicații mult mai profunde.\n\nÎn 1971, expoziția retrospectivă postumă organizată de Muzeul de Artă Modernă din Mexic a atras cel mai numeros public din istoria muzeului - mult mai numeros decât în cazul expozițiilor realizate pentru Diego Rivera sau José Clemente Orozco.\n\nPeste cincizeci dintre lucrările sale au fost expuse în 2000 într-o expoziție retrospectivă găzduită de National Museum of Women in the Arts din Washington, DC.\n\nThe Crying of Lot 49, o nuvelă de Thomas Pynchon, cuprinde o scenă în care personajul principal își amintește că a plâns în fața unui tablou de Varo intitulat Bordando el Manto Terrestre („Brodând mantia terestră”).\n\nPictura lui Varo The Lovers a servit drept inspirație pentru unele dintre imaginile folosite de Madonna în videoclipul muzical al single-ului ei din 1995 „Bedtime Story”.\n\nPe 22 mai 2019, tabloul lui Varo Simpatia (La rabia del gato) din 1955 s-a vândut cu 3,1 milioane de dolari la o licitație organizată la Christie's, în New York City.\n\nOpere selectate \n\n 1935 El tejido de los sueños\n 1937 El Deseo\n 1942 Gruta mágica\n 1947 Paludismo (cunoscut greșit ca Libélula)\n 1947 El hombre de la guadaña (muerte en el mercado) \n 1947 La batalla \n 1947 Wahgwah\n 1947 Amibiasis o los vegetales \n 1948 Alegoria iernii\n 1955 Inutila știință a alchimistului\n 1955 Ermitaño meditando \n 1955 La revelación o el relojer \n 1955 Trasmundo \n 1955 Îndrăgostiții\n 1955 El flautista\n 1955 Solar Music'''\n 1956 El paraíso de los gatos 1956 Spre fericirea femeilor 1956 Les feuilles mortes 1956 Harmony' 1956 Jonglerul (Muzicianul) 1957 Crearea păsărilor 1957 Croitor pentru femei 1957 Caminos tortuosos 1957 Reflejo lunar \n 1957 El gato helecho \n 1958 Celestial Pabulum 1959 Explorarea surselor râului Orinoco” 1959 Catedral vegetal 1959 Întâlnire 1959 Prezență neașteptată 1960 Hacia la torre \n 1960 Mimesis 1960 Femeie plecând din cabinetul psihanalistului 1960 Vizită la chirurgul plastician 1961 Vampiro 1961 Brodând mantaua terestră 1961 Hacia Acuario 1962 Vampiros vegetarianos - vândut cu 3.301.000 USD în mai 2015\n 1962 Fenomeno 1962 Tranzit în spirală 1963 Naturaleza muerta resucitando 1963 Still Life Reviving''\n\nVezi și \n\n Leonora Carrington\n \n Eva Sulzer\n Esteban Francés\n Gerardo Lizarraga\n Wolfgang Paalen\n Femeile suprarealiste\n Maruja Mallo\n\nReferințe \n\nNașteri în 1908\nNașteri pe 16 decembrie\nDecese în 1963\nDecese pe 8 octombrie\nFemei în suprarealism\nSpanioli expatriați în Franța\nPictori spanioli din secolul al XX-lea\nPictori catalani\nPictorițe spaniole" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Poți descrie [Titlu] pPatrimoniu (drept)?" }, { "from": "assistant", "value": "Patrimoniul reprezintă masa drepturilor și obligațiilor unei persoane fizice sau juridice. În România, deținerea unui patrimoniu este protejată de codul civil.\n\nNote\n\nDrepturi de autor\nDrept de proprietate" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Poți descrie [Titlu] pCupa Mondială de Rugby din 2023 Grupa C?" }, { "from": "assistant", "value": "Grupa C de la Cupa Mondială de Rugby din 2023 a fost o grupă preliminară din cadrul Cupei Mondiale de Rugby din 2023 ale cărei meciuri au început pe 9 septembrie 2023. Din cadrul grupei au făcut parte echipele naționale din Australia, Fiji, Georgia, Portugalia și Țara Galilor.\n\nClasament\nPrimele două clasate s-au calificat pentru sferturile de finală ale competiției și pentru Cupa Mondială de Rugby din 2027, iar echipa de pe locul al treilea s-a calificat pentru Cupa Mondială de Rugby din 2027.\n\nMeciuri\n\nAustralia vs Georgia\n\nȚara Galilor vs Fiji\n\nȚara Galilor vs Portugalia\n\nAustralia vs Fiji\n\nGeorgia vs Portugalia\n\nȚara Galilor vs Australia\n\nFiji vs Georgia\n\nAustralia vs Portugalia\n\nȚara Galilor vs Georgia\n\nFiji vs Portugalia\n\nNote\n\nCupa Mondială de Rugby din 2023\nRugby în Franța\n2023 în sport" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți împărtăși despre Cătălin I. Arbore?" }, { "from": "assistant", "value": "\n\nCătălin I. Arbore (scenograf, regizor) \nCătălin I. Arbore (numele întreg este Alexandru Cătălin Ionescu; numele Arbore este numele preluat de la tatăl său) - (născut la Cluj, în 1958, 21 august, România) este un arhitect, scenograf, regizor și designer de modă român. A activat cu preponderență în domeniul scenografiei, realizând spectacole de operă, operetă, balet, teatru, musical și music-hall. În ultimii ani a abordat regia, punând în scenă spectacole de operă, operetă și musical. A lucrat pe toate scenele importante din țară, activând cu succes și în afara ei.\n\nCopilăria și formarea\n\nSe naște într-o familie de artiști de operă - tatăl său a fost Anghel I. Arbore, renumit regizor, cu carieră importantă, atât pe scena operei clujene, cât și pe toate scenele teatrelor muzicale din țară, iar mama sa a fost mezzosoprana Constanța Georgeta Ionescu. Primele șase luni din viață le petrece în unul dintre birourile din incinta clădirii, unde era amenajată locuința familiei. Apoi, el crește și se dezvoltă în atmosfera spectacolului de operă, fiind mereu prezent la repetițiile părinților săi. Încă la o vârstă foarte fragedă, el interpretează diferite roluri de copii (figurație) în spectacolele de operă și operetă (printre care și copilul lui Cio-Cio-San, din „Madama Butterfly”), colaborând și cu Teatrul Național, unde joacă unul dintre rolurile de copil din „Povestea lui Stan Pățitul”, în regia lui George Gherasim. La vârsta de 11 ani se mută împreună cu familia la București, unde tatăl său devine conferențiar la catedra de operă a Conservatorului din București. Influența operistică rămâne impregnată în personalitatea sa, determinându-l să studieze, în particular, pianul, și baletul, să ia lecții de canto și să joace în piesele de teatru care se montau în școală sau la diverse centre culturale. Cum nu a mai putut urma o carieră de pianist concertist, așa cum își dorea, din cauza unui accident, la îndemnul părinților se orientează spre desen și pictură, fără să abandoneze actoria. În paralel cu finalizarea ciclului gimnazial, urmează cursurile pregătitoare de desen, pictură și sculptură ale Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Nu reușește la examenul de admitere în acest liceu, frecventând în continuare cursurile unuia cu profil real și continuând să se perfecționeze în domeniul artei plastice și să activeze ca actor în toate ocaziile ivite. Astfel joacă în mai multe piese de teatru realizate la trupa de teatru a „Ateneului Tineretului” și ajunge să primească premiul I, pe țară, la secțiunea „recitări” din cadrul Festivalului „Cântarea României”, atrăgând atenția actorului Tudorel Popa, care îl îndeamnă să-și aleagă cariera de actor. Dar, cum părinții lui îl îndreptaseră, deja, spre arhitectură, oferindu-i posibilitatea să se pregătească cu profesioniști în domeniu, el alege să nu îi dezamăgească, renunțând la ideea de a studia la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC). Planul său rămâne acela de a urma arhitectura, pentru a profesa ca scenograf, nedespărțindu-se, astfel, de scenele teatrale. De altfel, modelul său artistic, pe care încerca să-l urmeze este Liviu Ciulei, cu multiplele lui calități de arhitect, scenograf, actor, regizor.\n\nDebutul profesional și definitivarea studiilor\n\nSusținut temenic de către mama lui, el reușește să-l determine pe tatăl său (foarte exigent în profesia sa) să-l accepte drept colaborator pentru realizarea decorurilor unui spectacol pe o scenă profesionistă. Astfel, în paralel cu susținerea examenelor de bacalaureat, în vara anului 1977, el debutează pe scena Teatrului Muzical „N. Leonard”, din Galați (actualul Teatrul National de Opera si Opereta \"Nae Leonard\"), cu producția „Olandezul Zburător” de Richard Wagner. Doi ani mai târziu, în timpul executării stagiului de armată, el realizează decorurile și costumele pentru „Trei Muschetari”, de Norbert Petri, la Opera din Brașov, marcând a doua colaborare cu tatăl său.\n\nÎn 1980 reușește la examenul de admitere și devine student la Institutul de Arhitectură și Sistematizare, „Ion Mincu”, din capitală, cu vădita intenție de a deveni scenograf, unde urmează cursurile de specialitate la atelierul arh. Ștefan Scafa-Udriște și, apoi la cel al arh. Romeo Belea. În timpul primilor ani de studiu, face parte din trupa de teatru „Podul” (a Casei de Cultură a Studenților) condusă de Cătălin Naum. Aici joacă mai multe roluri, printre care Horatio și Actorul, din „Hamlet”-ul lui Shakespeare, alături de Claudiu Bleonț. Apoi, împreună cu prietenul și colegul lui, Bogdan Caragea, sub îndrumarea regizoarei Kati Moldovan, interpretează rolul Judecătorului din piesa lui Octavian Paler, „Procesul lui Galileo Galielei”. Deși este foarte îndurerat de moartea prematură a mamei sale, el hotărăște să continue activitatea sa de actor și formează o trupă de teatru în cadrul Institutului de Arhitectură – „Arhi-Teatru” – preluând și rolul de organizator și conducător al acesteia. \n\nAstfel, cu ajutorul proaspătului devenit regizor, Ștefan Iordănescu și, apoi, cu pasionatul Ștefan Neagrău, se realizează spectacolele de Shakespeare, Goldoni, Neil Simon, Dumitru Solomon, alcătuindu-se un repertoriu aproape permanent. Acest lucru este posibil și din cauza faptului că unul dintre atelierele din clădirea Institutului este transformat și amenajat ca sediu permanent al trupei. Succesul îi conduce pe membrii acesteia la mai multe festivaluri studențești, printre care și „Festivalul de Teatru Studențesc” de la Costinești, din vara anului 1983. \nÎntre timp el realizează costumele pentru producția Conservatorului din București, colaborând din nou cu tatăl său, în calitate de regizor și profesor la clasa de operă, pentru opera „Cosi fan tutte”, de W. A. Mozart. Aceeași montare se reia după doi ani. Din distribuții fac parte studenți ce au să devină voci importante: Cristian Caraman, Sever Barnea, Camil Mara, Imre Schip, Liliana Nichiteanu, Liliana Dumitrache, Marilena Mihăilescu (Grama), Florența Marinescu.\n\nÎn 1984, colaborează cu regizorul Ion Cojar la spectacolul de musical, realizat pentru studenții absolvenți (Sandu Mihai Gruia, Natașa Raab, Iuliana Ciugulea, Claudiu Stănescu, Cristina Ciorei) – „Dragostea pusă la încercare” de Basillo Locatelli și Sergiu Pop – realizând decorurile, costumele și lumina spectacolului. Greutățile din viața personală, prin care trece în vara acelui an, îl determină să abandoneze munca de organizare a trupei de teatru pe care o înființase în Institut, să treacă la cursurile serale (la clasa dr. arh. Mihail Caffé) și să se angajeze pentru a avea un venit financiar stabil. După multe încercări, găsește un post de desenator tehnic, la C.C.S.I.T.A.C. (azi desființat).\n\nUrmătorii trei ani îl pun la încercare, împărțindu-se între munca la un servici, cu un program foarte strict, studiile serale, încercarea de a întemeia o familie și dorința de a continua în profesia sa de scenograf. În 1986, colaborează din nou cu tatăl său pentru o nouă producție cu „Trei Muschetari”, de Norbert Petri, la Teatrul Liric din Craiova, iar cu un an mai târziu, pentru musicalul românesc „D'ale Carnavalului”, de Hary Béla, la Teatrul Muzical din Galați. Planurile sale matrimoniale eșuează, în schimb este solicitat de tatăl său să realizeze o producție nouă cu spectacolul „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, pe scena Teatrului Liric din Constanța. Modul deosebit de profesionist cu care lucrează în cadrul departamentelor tehnice și artistice și succesul final, pe care îl obține la premieră, face ca directoarea de atunci a teatrului - Ana Maria Munteanu - să-i propună angajarea, la finalizarea studiilor. Continuă cu o altă colaborare pentru „Căsătoria Secretă”, de Domenico Cimarosa, în regia tatălui său, pe scena Teatrului Muzical gălățean.\n\nAnul 1988 devine un an foarte important. Se căsătorește în 16 aprilie, cu actuala lui soție (Eleonora Ionescu) pe care o întâlnise cu abia șase luni înainte. Nașii lor de cununie sunt David și Dorița Ohanesian. Apoi, în iunie susține proiectul de diplomă, sub îndrumarea reputatului scenograf și arh. Vladimir Popov, primind diploma de absolvență a Institutului de Arhitectură, iar în septembrie, obține transferul de la C.C.S.I.T.A.C., la Teatrul Liric din Constanța. Este angajat ca asistent scenograf - situație impusă de lege - dar munca sa este cea a unui scenograf plin.\n\nAnii de afirmare consolidare profesională\n\nAici primește deja o nouă premieră – „La Traviata”, de Giuseppe Verdi, la care colaborează din nou cu tatăl său – un spectacol realizat din elemente ale unor decoruri mai vechi – „Othello”, de Giuseppe Verdi, pentru care are prima colaborare cu fiica lui Dimitrie Tabacaru, regizoarea Anda Tabacaru, cu care copilărise, având aceeași formație – și o premieră românească – „Pinocchio”, de Corneliu Cezar, la care lucrează alături de regizorul Cristian Mihăilescu.\n\nUn an mai târziu, lucrează cu Anda Tabacaru pentru o nouă producție de „Carmen”, de Georges Bizet, la Teatrul Muzical din Galați și, apoi, cu regizoarea Carmen Dobrescu, pentru o producție grandioasă de „Nabucco”, de Giuseppe Verdi, la Teatrul Liric constănțean, a cărei repetiție generală are loc chiar în ziua de 21 decembrie, 1989. Din acest motiv, premiera este amânată pentru luna martie a anului următor.\n\nDorindu-și confortul căminului proaspăt întemeiat și sătul de naveta mereu imprevizibilă, Arbore se hotărăște, în mai, 1990, să-și încerce norocul, prezentându-se la un concurs de angajare pe post de scenograf, la Opera din București. Cu toate că nimeni nu se așteaptă să se prezinte, lucrările sale sunt foarte apreciate de scenograful Roland Laub (membru în comisia de examen), care a fost angajatul operei bucureștene de-a lungul întregii sale cariere. Ca urmare, el primește postul și își realizează transferul în septembrie.\n\nDar, venirea lui la opera bucureșteană nu este o realizare, așa cum o spera acesta. După schimbarea regimului politic din 1990, nesiguranța financiară prin care trec toate instituțiile culturale din România, coroborată și cu „antipatia” provocată de intrarea nedorită în activitatea de scenograf al operei, face ca, pentru el, să nu se găsească nicio lucrare importantă. Are doar șansa să fie plăcut de coregrafa Doina Andronache, care-i propune să facă scenografia uneia dintre părțile unui triptic de balet și, astfel, realizează „Mozartiana” – pe muzica „Mica serenadă” a lui W. A. Mozart – adăugându-se în palmaresul său, destul de bogat, la acea oră.\n\nÎn 1991, la direcțiunea Operei din Cluj este numit tenorul și regizorul Ioan Piso, întors din Germania, după un lung surghiun politic. El îi propune lui Arbore senior să facă o producție ca în „vremurile bune” și cad de acord asupra titlului „Don Carlo” de Giuseppe Verdi. Astfel, tatăl și fiul se întâlnesc pentru ultima lor colaborare, fiul întorcându-se, cu adevărat, în orașul său natal, pentru a lucra o producție de proporții, conform gustului și anvergurii sale. Spectacolul primește premiul oferit de revista „Actualitatea Muzicală” pentru „Cel mai bun spectacol al anului” 1991.\n\nÎn același timp, la opera bucureșteană se schimbă, și aici, conducerea, dirijorul Mihai Brediceanu devenind director general. Acesta este un mare susținător al împrospătării forțelor artistice și, cunoscându-l pe tânărul Arbore din copilărie, îi încredințează o nouă montare cu „Oedipe”, de George Enescu, în regia Cătălinei Buzoianu. Mai mult, această producție urma să facă parte din lucrările prezentate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, din toamna lui 1991. Lucrul la această montare este una dintre cele mai traumatizante experiențe profesionale din viața sa. Nepotrivirea modului de lucru dintre Buzoianu și Arbore conduce la divergențe majore, care – din fericire – nu se reflectă în calitatea spectacolului. Acesta are un foarte mare succes, însă, atât dificultatea partiturii, cât și cea a exacerbării montării decorului face ca această variantă să nu fie reprezentată de prea multe ori.\n\nLa finalul anului, el colaborează cu prietena sa din copilărie – Anda Tabacaru – pentru realizarea unei producții monumentale cu „Povestirile lui Hoffmann”, de Jacques Offenbach, la Opera Națională Română din Iași. Tot în această perioadă se apropie foarte mult de tenorul și actorul Tony Buiacici și soția sa, actrița Migry Avram Nicolau, care îi propun colaborarea pentru opereta „Virtutea Sousanei”, de Gérard Souzay, la Teatrul Liric din Craiova. Modul armonios în care s-a înțeles cu acești doi profesioniști, cu o înaltă școală de teatru, face ca Arbore să se alipească trupei de teatru pe care aceștia o înființează – Compania Teatrală „George Vraca” – unde activează în dublă calitate de scenograf și actor - pentru comedia „Întâlnire la New York” (în traducerea românească) a scriitorului american Ira Wallach, alături de nume prestigioase ale scenei românești precum Lucia Mureșan, Margareta Pogonat, Petrică Popa, Viorel Comănici, Ioan Besoiu. În paralel, își achită sarcinile de servici la opera bucureșteană, cu producția unor mici balete, singurele care îi puteau reveni, prin împărțirea cu colegele sale de breaslă.\n\nOdată ajuns la direcția Operei din București, dirijorul Cornel Trăilescu – vechi prieten și colaborator cu Arbore senior – îi propune tânărului să facă, în 1992, decorurile pentru „Răpirea din Serai”, de W. A. Mozart, colaborând cu regizoarea Cristina Cotescu și scenografa Adriana Urmuzescu, autoarea costumelor. Aceasta reprezintă cea de-a doua lucrare importantă la această instituție. Întâmplarea face să fie nevoie de cineva care să interpreteze rolul lui Selim, iar Arbore se oferă deîndată. Succesul este evident, fapt care atrage după sine multă invidie din partea unor colegi.\n\nCu toate acestea, i se propune de către directorul Trăilescu o nouă colaborare cu regizoarea Carmen Dobrescu pentru o lucrare specială: „Ariadna la Naxos”, de Richard Strauss. Viziunea foarte specială pe care o au cei doi artiști face ca propunerea să fie amânată, la un termen nedefinit. Dar tânărul nu pierde vremea și realizează o producție cu „La Calul Bălan”, de Ralph Benatzky, colaborând cu minunatul cuplu regizoral Buiacici & Avram-Nicolau, la Teatrul Muzical din Galați.\n\nTot în vara anului 1992, el participă ca scenograf și coordonator, colaborând îndeaproape cu regizorul Horia Popescu, pentru spectacolul care reprezintă România, la „Expo '92”, organizată la Sevilla (Spania), aniversând 500 de ani de la momentul considerat a fi descoperirea Americii de către celebrul Cristofor Columb. Cu totul întâmplător, în acest spectacol, el devine actor, realizând „live play-back” pe vocea actorului Adrian Pintea, care nu a făcut deplasarea. Apoi, în noiembrie, este trimis de către Ministerul Culturii să participe la un seminar internațional, ARTS MEDIA, la Statford-upon-Avon, în Marea Britanie.\n\nÎn 1993, conducerea operei bucureștene este, din nou, schimbată și este numită directoare, soprana Eugenia Moldoveanu. Aceasta dorește să înceapă activitatea cu un titlu sonor și apelează la regizorul Hero Lupescu pentru montarea cu „La Boheme”, de Giacomo Puccini. În ciuda faptului că amândoi avuseseră divergențe cu Arbore senior, ei îl aleg pe fiul acestuia pentru a realiza scenografia. Pentru acesta din urmă, montarea însemna un test de fidelitate față de noua conducere. Nu numai că el trece testul cu brio, dar, în fața dificilului și pretențiosului regizor, el dă dovadă de un înalt grad de profesionalism, astfel încât devin foarte apropiați colaboratori și prieteni.\n\nSuccesele obținute în ultimii ani îl recomandă și în fața regizorului George Zaharescu - fost director al Teatrului de Operetă din București – care îl cunoștea foarte bine pe tânăr, încă din copilărie și avuseseră în trecut o mică ciocnire, de care acesta nu se făcea cu adevărat vinovat. Ei realizează o producție nouă cu opereta „Victoria și-al ei Husar”, de Paul Abraham, la Opera Națională Română din Iași. În același an, direcțiunea Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București (la acea vreme, cu sediul în sala Mică a Teatrului Național din București) îi propune lui Arbore o angajare jumătate de normă pentru o refacere nouă a operetei „Liliacul” de Johann Strauss (colaborând cu regizorul Nicolae Ciubuc, cel care face adaptarea vechii regii a lui Zaharescu) și o nouă producție de „Secretul lui Marco Pollo”, de Francis López, pentru care colaborează cu vechiul său prieten, regizorul Ștefan Neagrău. \n\nLa opera bucureșteană, după o încercare de a reface o montare în stil tradițional, în 1994, directoarea hotărăște punerea în scenă a titlului abandonat de către conducerea anterioară și astfel se realizează producția „Ariadna la Naxos”, de Richard Strauss, unde Arbore colaborează excelent cu regizoarea Carmen Dobrescu. Și aici, rolul vorbit al majordomului este preluat de tânărul scenograf, ca actor în cea de-a doua distribuție.\n\nVechea prietenie și colaborare cu tenorul Ludovic Spiess, acum în calitate de regizor, îi reunește pe cei doi pentru a realiza o producție nouă pentru „Rose Marie”, de Rudolf Friml, la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, din București. La începutul verii, Buiacici moare, după o lungă suferință, dar Arbore rămâne în continuare în relații foarte apropiate cu soția sa. În toamna aceluiași an, el colaborează cu Teatrul Casino „Victoria” pentru un spectacol de music-hall – „Las Vegas Fever”, în coregrafia americanului Joey Doucette – și participă, în calitate de scenograf și de „transport manager” în turneul de cinci săptămâni pe care Opera Națională din București îl face în Marea Britanie.\n\nLa începutul lui 1995, cu ocazia vizitei regizorului Andrei Șerban în România, este ales de către acesta să realizeze decorurile pentru noua montare de „Oedipe”, de George Enescu, care urma să fie prezentat în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, din toamna acelui an. În acest scop, el se deplasează la New York, împreună cu colega lui, Viorica Petrovici – realizatoarea costumelor – pentru a pune la punct întreaga concepție artistică a spectacolului. Întors în țară, face o montare de „Viva la Mamma”, de Gaetano Donizetti, la Opera din Brașov, la invitația directoarei Carmen Dobrescu, colaborând cu mai vechiul său coleg, Daniel Prallea-Blaga, proaspăt absolvent de regie la clasa seniorului Arbore. Lucrează cu multă sârguință la organizarea și realizarea premierei lui Șerban. Colaborarea cu regizorul este o lecție de profesionalism și umanitate. Spectacolul din premieră stârnește controverse și împarte lumea muzicală în două tabere diametral opuse.\n\nColaborează din nou cu Doucette, pentru un nou spectacol de music-hall, la Teatrul Casino „Victoria” – „Heart & Soul” – și face decorurile și costumele pentru operele lui Nicolae Bretan – „Golem” și „Luceafărul” – colaborând cu regizorul Ginel Teodorescu, pentru opera bucureșteană.\nÎn luna noiembrie, tatăl său moare neașteptat, după o, aparent, ușoară criză de AVC. Pierderea se dovedește a fi una foarte mare.\n\nLa invitația lui Ionel Pantea, în 1996, el pleacă pentru mai mult de șase luni de zile la Luxembourg, unde realizează împreună un spectacol-coupé – „Il Maestro di Cappella”, de Domenico Cimarosa și „La Serva Padrona”, de G. B. Pergolesi – și o producție modernă a operei „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, pentru Societatea Conservatorului. Cu această ultimă producție se deplasează în luna iunie și susțin spectacole la Conservatorul din Bois de Boulogne, din Paris. \nÎn timpul verii, însoțește colectivul Operei Naționale din București în turneul acesteia la Atena, la Teatrul „Herodes Atticus”, cu montarea spectacolului „Oedipe”, în regia lui Andrei Șerban, ocupându-se de adaptarea decorului pentru spațiul special oferit de scena teatrului antic. \nToamna aceluiași an îl aduce din nou în fața unei colaborări cu Doucette, pentru un nou spectacol de music-hall – „Victoria Follies” – la același Teatru Casino „Victoria” și îi prilejuiește reîntâlnirea cu Migry Avram Nicolau pentru realizarea operetei „Regina Carnavalului” (în varianta românească), de Emmerich Kálmán, pe scena Teatrului Muzical „N. Leonard”, din Galați.\n\nDupă mai multe proiecte de mică amploare, sau altele care nu au prins viață, colaborează cu Teatrul de Operă și Operetă ”Elena Teodorini” din Craiova (fostul Teatru Liric) pentru o nouă producție de „Voievodul Țiganilor”, de Johann Strauss, colaborând excelent cu mentora sa, Migry Avram-Nicolau și pentru realizarea unei noi producții spectaculoase cu „Aida”, de Giuseppe Verdi, cu care teatrul urmează să facă un turneu în Italia, în timpul verii, la care tânărul scenograf participă. Mai multe circumstanțe negative îl determină pe acesta să se retragă din finalizarea montării premierei românești.\n\nColaborează din nou cu Avram-Nicolau, pentru „Micuța Dorothy”, un musical românesc cu libretul și versurile Silviei Kerim și muzica lui Marius Țeicu, pentru Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din București. Noua conducere a operei bucureștene îi cere să preia scenografia noii producții cu „Faust” de Charles Gounod, în regia lui Alexandru Tocilescu, producție aflată în mare întârziere față de programarea calendaristică. Colaborarea cu Tocilescu este de bun augur pentru Arbore, realizând împreună un spectacol ce are să devină un punct de referință în istoria spectacolului de operă românesc, în ciuda diferendelor personale între regizor și dirijor. În același timp, are loc o ultimă colaborare cu Doucette, pentru Teatrul Casino „Victoria”, cu „Mirage Fantasy”.\n\nSuccesul lui „Faust” depășește limitele locale și conduce către invitația de a lucra pentru prima dată cu Opera Națională Română din Timișoara, al cărui director era, atunci, dirijorul Ion Iancu. Titlul propus este din nou „Faust”, iar regia este încredințată vechiului său coleg, regizorul Daniel Prallea-Blaga. Experiența lucrului și aprofundării filozofice alături de Tocilescu, îl face pe scenograf să ajungă la niște esențializări, care vor afecta benefic și ideile regizorale. Premiera are un mare succes, în 1998, atât în rândurile publicului, cât și în rândurile colectivului. \n\nRelațiile nou create, de prietenie, dintre Tocilescu și Arbore, se concretizează într-un spectacol, pe scena Centrului Cultural „ArCub”, cu o lucrare a lui Nicolae Brânduș - „Bizarmonia” - care, în ciuda modernității scriiturii, prin colaborarea cu coregrafa Raluca Ianegic, aduce un suflu imagistic dintre cele mai intelectuale. În paralel, apare prima colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat, din București, unde lucrează cu regizorul Harry Eliad pentru musicalul „Scripcarul pe Acoperiș” de Jerry Bock. \n\nDirectorul Operei Naționale din București, Răsvan Cernat, îi propune, în 1999, să realizeze scenografia pentru un proiect de amploare. Este vorba de o nouă montare cu opera „Carmen”, de Georges Bizet, care urma să efectueze un turneu internațional, în care, alături de colectivele bucureștene, aveau să evolueze mezzosoprana Agnes Baltsa și tenorul Louis Lima. Dar nu este stabilit încă regizorul. După multe încercări și propuneri este aleasă regizoarea Marina Emandi-Tiron, de la Timișoara. Colaborarea lui Arbore cu aceasta este una de un intens și profund spirit de implicare, care conduce, foarte curând, la o adâncă prietenie. Cu toate acestea, rezultatul muncii lor nu este deloc apreciat de către conducere și se lasă impresia unei stagnări permanente. Șirul de ghinioane însoțește lucrul în vederea premierei. Modernitatea spectacolului nu pare să fie pe gustul niciunui for decizional al turneului. În orice caz, Arbore este anunțat de la început, că nu va participa la executarea acestuia.\n\nDrept pentru care, el acceptă colaborarea cu Opera Națională Română din Iași, de a da naștere unui proiect început în urmă cu cinci ani. Este vorba de „Mefistofele”, de Arrigo Boito, la care lucrase, din nou, cu prietena lui de-o viață, Anda Tabacaru. Spectacolul este gândit în cele mai mici detalii, de către echipa din care face parte și dirijorul Corneliu Calistru, dând un aer grandios și de super-producție. Pentru a doua oară, în cariera sa, acest titlu primește premiul pentru „Cel mai bun spectacol al anului” (1999), al revistei „Actualitatea Muzicală”.\nOpera timișoreană îl solicită din nou, în același an, pentru o producție de balet, cu „Coppelia”, de Léo Delibes, pentru care colaborează cu coregraful și regizorul Răzvan Mazilu (în ciuda faptului că este solicitat, totuși, să plece în turneul din Japonia cu ONB). El refuză și alcătuiește, împreună cu Mazilu, o adaptare a libretului, mult mai aproape de povestioarele fantastice ale lui E. T. A. Hoffmann, aduse într-o epocă mult mai aproape de contemporaneitate.\nFinalul anului îl surprinde prin invitația adresată de către maestrul Iancu (care intuiește calitățile regizorale ale tânărului scenograf, pe care-l cunoaște din anii copilăriei de la Cluj), la care se alătură și consiliera pe probleme artistice, Maria Mărgineanu, pentru a organiza și a regiza spectacolul de Revelion pe care opera timișoreană îl face în fiecare an. În cadrul acestui spectacol, a cărui temă este ca fiecare artist să apară pe scenă în altă calitate decât cea în care este cunoscut de către public, Arbore interpretează „Serenada” din opera „Don Givanni”, de W. A. Mozart.\n\nRevenirea la Opera din Cluj, unde crescuse și se formase, se petrece la începutul anului 2000, odată cu primirea invitației de a face o nouă producție de „Carmen”, în regia lui Emil Strugaru, sub magnifica baghetă a directorului și dirijorului Petre Sbârcea. Propunerea de a face o nouă producție de „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti nu-l atrage atât de mult, dar a lucra cu colectivul operei timișorene îl determină să accepte, colaborând din nou cu regizorul Daniel Prallea-Blaga. Ideea de a răstălmăci libretul lui Cammarano, fără a contrazice dramaturgia muzicală, transformând personajul Edgardo într-o închipuire a Luciei, este o provocare pentru tânărul scenograf, ale cărui veleități regizorale sunt, deja, remarcate de către mulți colaboratori, cu mult timp în urmă. Spectacolul este alcătuit de acesta cu o bogăție imagistică și regizorală demnă de marile scene ale lumii și, cu aprobarea tacită a întregului colectiv, el este cel care susține punerea în scenă a întregului spectacol, chiar dacă la final, într-un gest de generozitate, îl păstrează pe Prallea, pe afiș, în calitatea sa de regizor. În cadrul Festivalului „George Enescu”, Arbore se ocupă de preluarea co-producției dintre Viena și Berlin a operei „Oedipe”, de George Enescu, spectacol care se joacă pe scena ONB.\n\nAnul 2001 debutează cu două proiecte de balet, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, din Constanța (desființat prin asimilare, în anul 2004), unde face costume și decoruri noi pentru „Cenușăreasa”, de Serghei Prokofiev și „Spărgătorul de nuci”, de P. I. Ceaikovski, păstrând coregrafia veche a marelui maestru coregraf. În toamna aceluiași an începe o colaborare cu regizoarea Alice Barb, realizând împreună piesa de teatru a lui Arnold Wesker – „Cartofi prăjiți cu orice” () – la Teatrul „Odeon” din București, având în distribuție câteva nume cunoscute, precum Marius Stănescu, Gelu Costiniu, Gelu Nițu, Șerban Ionescu.\nTeatrul de Operetă din București, aflată sub noua conducere a lui Amza Săceanu, îi conferă lui Arbore titlul de „Societar” al teatrului, pentru colaborări de valoare de-a lungul timpului, în cadrul unei ceremonii festive, oferindu-i-se o diplomă, în acest sens.\n\nÎntre timp, conducerea ONB este preluată de vechiul său mentor și prieten, Ludovic Spiess. Acesta are intenția, de multă vreme, să pună în scenă „Pescuitorii de perle”, de Georges Bizet. Pentru aceasta îl invită, în anul 2002, pe regizorul Mihai Măniuțiu, cu care Arbore copilărise la Cluj, dar cu care întrerupsese orice legătură. Colaborarea nu a fost una dintre cele mai fericite, cu toate că spectacolul a câștigat sufragii importante.\nLa insistențele minunatei Avram-Nicolau, face o nouă producție de „Micuța Dorothy” (Kerim & Țeicu), de data acesta la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. În paralel, colaborează, din nou, cu regizoarea Alice Barb, pentru o premieră pe țară a scriitorului Valenrin Nicolau, cu piesa „Legenda Ultimului Împărat”, la (fosta) sala Atelier a Teatrului Național din București, având o distribuție de zile mari (Claudiu Bleonț, George Ivașcu, Mircea Albulescu, Ion Lucian, Constantin Dinulescu, Rodica Popescu Bitănescu, Carmen Ionescu, Ilinca Goia). Cu această ocazie se produce întâlnirea cu o figură emblematică a teatrului și literaturii românești, scriitorul Dinu Săraru, pe atunci directorul teatrului. Această întâlnire are să producă numeroase efecte în favoarea scenografului, mai ales că urmarea muncii sale este foarte mult apreciată de către director. Anul se încheie cu o nouă producție de „Rigoletto” de Giuseppe Verdi, făcută într-o notă tradiționalistă și marcând o nouă colaborare de suflet cu regizoarea Emandi-Tiron, la ONR din Timișoara, unde direcțiunea fusese deja preluată de tenorul Corneliu Murgu.\n\nAnul 2003 este marcat de proiecte nefinalizate, sau de altele de mică anvergură, dedicate acțiunilor filantropice. Directorul Săraru acceptă propunerea regizoarei Alice Barb de a pune în scenă adaptarea lui Hellen Edmundson după romanul „Anna Karenina” al lui Lev Tolstoi. Anna este întruchipată de actrița Ioana Pavelescu, semnificând revenirea ei pe scena românească de teatru, alături de Simona Bondoc, George Ivașcu, Medeea Marinescu, Mircea Albulescu, Andrei Duban, Vitalie Bichir, Viviana Alivizache, Lamia Beligan, ș.a. La ONB, se întâmplă, pentru a patra oară, întâlnirea dintre Arbore și titlul lăsat ca o moștenire de Ohanesian, „Oedipe”. De această dată regia și decorurile sunt semnate de Petrika Ionescu, rolul scenografului fiind acela de a realiza costumele. Colaborarea dintre cei doi conduce către un spectacol grandios, desprins – parcă – din marile producții internaționale. Garnitura întreagă de soliști, în concepția renumitului regizor, orchestra condusă de Ernst Märzendorfer, toate sunt elemente care să facă primirea acestui titlu cu ropote de aplauze. Teatrul de Operă din Constanța (fostul Teatru Liric) îl invită pe Arbore să revină în teatrul unde și-a început activitatea ca profesionist, realizând o nouă producție pentru „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, colaborând pentru prima dată cu regizorul Ognian Draganoff. Înțelegerea dintre cei doi și disponibilitatea de a se plia, fiecare, pe ideile celuilalt duce la o legătură aproape perfectă, care are să producă urmări.\n\nDirectorul Spiess dorește să aducă pe scena ONB producția de „Mefistofele” de la ONR din Iași. Se primesc decorurile și se fac noi costume pentru colectivele bucureștene. Spectacolul are o primire mai mult decât călduroasă.\nÎn anul 2004, regizorul Dominic Dembinschi îi face o propunere de nerefuzat, de a realiza „Visul unei Nopți de Vară”, de William Shakespeare, pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov. Colaborarea este una benefică și conduce la o strânsă prietenie și la un spectacol de mare impact la public, în ciuda neînțelegerilor avute cu conducerea teatrului de atunci, legate de promisiunea nerespectată a finanțării producției. \nÎn luna martie, alături de alți artiști însemnați ai vieții muzicale românești, Arbore primește Ordinul „Meritul Cultural în grad de Cavaler”, acordat de președintele, de atunci, al României, Ion Iliescu.\n\nPe lângă unele mici colaborări (făcute, ocazional, pe scena TNB) și implicări în munca de creație, alături de maestrul Hero Lupescu, la clasa lui de operă (unde realizează „Ora Spaniolă”, de Maurice Ravel, „Faust” de Charles Gounod și „Bărbierul din Siviglia”, de Gioachino Rossini) el îndeplinește, în luna mai, o nouă producție a operetei „Liliacul”, de Johann Strauss, colaborând cu regizorul Draganoff, din nou, la Teatrul de Operă din Constanța. Se produce, iarăși, o colaborare reușită și plină de inventivitate, care urmează a fi distrusă, aproape imediat, din cauza reorganizării, oneroase, a tuturor teatrelor constănțene, din iulie 2004. La București, directorul Săraru îi oferă lui Arbore posibilitatea de a se desfășura, cu întreaga sa ingeniozitate, pe scena mare a TNB, colaborând cu regizorul Cristian Ioan, pentru a pune în scenă „Lucrezia Borgia”, de Victor Hugo, o intenție de evidențiere a personalității actriței Florina Cercel, alături de o distribuție de prim rang, la acel moment. În contrast cu opulența acestui spectacol, la ONB, realizează scenografia austeră, dar ingenioasă, a operei „Simone Boccanegra”, de Giuseppe Verdi, având-o din nou alături pe regizoarea Anda Tabacaru.\nDirectorul Săraru reușește să obțină drepturile, prin intermediul unei societăți spaniole, pentru musicalul „Chicago” (John Kander & Fred Ebb & Bob Fosse), pe scena mare a TNB. Distribuția alcătuită din tineri și celebri actori este condusă de coregrafa spaniolă, Ana Eva Cruelles, specializată în America, în stilul specific lui Fosse. Demisia lui Săraru la data de 1 ianuarie 2005, aruncă în aer tot proiectul și se fac eforturi disperate ca munca să nu se piardă, firma spaniolă preluând rolul producătorului, TNB rămânând doar scenă gazdă. Reprezentat pentru prima dată în România, musicalul are un succes de public deosebit, ținând sălile pline timp de mai mulți ani. În toamna aceluiași an, prezintă o colecție de modă în cadrul unei prezentări realizată de Maria Grapini.\n\nAnii de directorat\n\nLa 1 iulie 2005, Arbore este numit director general interimar al ONB, succedându-l pe Spiess. În decembrie participă la concursul de proiecte de managemet pentru ONB, câștigându-l. După o perioadă de probă de trei luni, el devine director general cu un mandat de cinci ani. La finalul mandatului, în 2010, Ministerul Culturii îi acordă prelungiri de interimat până în decembrie 2012, când se organizează un nou concurs de management. Întreaga perioadă se întinde pe parcursul a șapte ani și jumătate, cea mai lungă perioadă de directorat din istoria ONB, de până în prezent.\nEl este inițiatorul ideii de reorganizare a instituției prin acțiunea unică, exprimată prin HG 1089 din 16 august 2006, prin care se stabilesc măsuri de aducere spre normalitate a actului artistic. Toate legile de până atunci amintesc de Operă ca o instituție în subordinea Ministerului Culturii. Acest HG privește direct instituția Operei și stabilește activitatea ei, legiferând-o. Se realizează o organigramă care să asigure conducerea reală a activității specifice, conform pregătirii profesionale. Mai mult, aliniindu-se tuturor marilor teatre europene, cu această ocazie se înființează SEOB (Studioul Experimental de Operă și Balet, „Ludovic Spiess”), un instrument foarte bine definit, prin care tinerele generații de cântăreți pot să-și capete experiența profesională, prin repertorii specifice.\n\nÎncepând cu 2007, toată perioada ce are să urmeze este presărată cu încercări disperate de a crea scandaluri publice în jurul numelui său, în speranța de a fi îndepărtat. Sunt simulate mișcări sindicale care să motiveze aceste acțiuni. Dar numărul spectacolelor crește, de la o stagiune la alta, acțiunile de promovare încep să prindă contur așa cum se întâlnește în orice teatru normal din occident, distribuțiile încearcă să cuprindă cât mai mulți din angajații de valoare ai instituției, având, pe măsura posibilităților, invitați din afara țării, care să devină punte de atracție pentru public. Sunt promovați tineri, prin intermediul inițierii unor concursuri naționale și audiții deschise, prin folosirea lor în cadrul SEOB în recitaluri și spectacole de „Opera Rara”. SEOB-ul începe să capete, de la o stagiune la alta, un repertoriu și un public propriu. Re-apar reprezentațiile în matineu, iar spațiul destinat acestui studio (Foyerul Galben, amenajat cu gradene amovibile și aparate de iluminat, transformându-l, fără să modifice ambientul, într-o altă sală de spectacol) se dovedește ne-încăpător pentru publicul doritor să participe la spectacolele adresate copiilor. Tot în cadrul SEOB sunt inițiate masterclass-uri de expresivitate și interpretare adresate tinerilor cântăreți și susținute de personalități renumite, precum, Ileana Cotrubaș, Leontina Văduva, Ionel Pantea, Viorica Cortez, Nelly Miricioiu-Kirk.\nSunt atrase personalități artistice cu renume – cântăreți, regizori, coregrafi, dirijori, dansatori – care, pe de-o parte, atrag publicul și, pe de altă parte stimulează artiștii români spre o perfecționare continuă. Colectivele artistice sunt împrospătate cu artiști valoroși, atent selecționați, sunt promovați și stimulați tineri, în măsura capacității lor. Sunt inițiate spectacole de aniversare și/sau de comemorare ale unor artiști de valoare care reprezintă patrimoniul românesc cultural. Publicul trebuie să fie conștient de valorile pe care le are și cu care poate intra în contact, ca într-un muzeu. Producțiile de operă alternează cu cele de balet, astfel încât, anual, să crească numărul de premiere. La ediția din anul 2009 a Festivalului Internațional „George Enescu”, ONB are nouă participări cu titluri de operă. Pentru ediția următoare, în 2011, ONB se prezintă cu două titluri în premieră: „Lohengrin”, de Richard Wagner și „Oedipe”, de George Enescu, ambele fiind noi producții. \n\nONB, prin intermediul Studioului Experimental de Operă și Balet „Ludovic Spiess\" (SEOB), în parteneriat cu Fondazione Accademia d'Arti e Mestieri dello Spettacolo - Teatro alla Scala și SVASTA Consult S.R.L., implementează proiectul „Formare profesională specifică în cadrul Studioului Experimental de Operă și Balet pentru meserii de scenă și abilități de management cultural în domeniul artelor spectacolului – studiOpera\", în perioada noiembrie 2009 – noiembrie 2012. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investește în oameni!”, finanțarea fiind nerambursabilă de 17.963.028 lei, cea mai mare finanțare nerambursabilă obținută de un teatru din România din partea unui organism european.\nProiectul „studiOpera” pune accentul pe instruirea profesională a artiștilor, a lucrătorilor și a managerilor de la toate nivelurile ierarhice, prin furnizare de cursuri la locul de muncă, cu scopul de a asigura o dezvoltare sustenabilă a sistemului de formare profesională; mai mult decât atât, proiectul își propune să completeze un segment care nu este acoperit de învățământul tradițional, punând la dispoziția angajaților, cu ajutorul celor doi parteneri strategici, instrumente și cunoștințe care să sprijine competitivitatea și să compenseze acolo unde acestea lipsesc de pe piață.\n\nPe tot parcursul directoratului, Arbore își restrânge activitatea profesională, mărginindu-se să facă spectacole doar pe scena ONB, atunci când colegele sale erau prea ocupate. Astfel realizează alături de regizoarea Anda Tabacaru o producție cu „Manon Lescaut”, de Giacomo Puccini, în 2006, apoi, împreună cu regizorul Petrică Ionescu lucrează la premiera operei „Macbeth”, de Giuseppe Verdi, în 2008, alăturându-se mai târziu, regizorului Peter Pawlik, creează și produce decorurile neașteptate pentru „Cei patru bădărani”, de Ermano Wolf-Ferrari, în 2011, iar, în același an, coordonează din punct de vedere artistic producția de „Lohengrin”, de Richard Wagner. În vara anului 2010, este invitat, împreună cu regizorul Ognian Draganoff să realizeze o producție a operei „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, la Teatro Municipal din Medelin, Columbia, iar în anul 2011, colaborează cu regizorul Dan Tudor pentru spectacolul de teatru „Don Quichotte”, o adaptare după Mihail Bulgakov, la Teatrul de Comedie, prin intermediul ArCub.\nÎn mai 2011, este decorat, pentru loialitate, de către Majestatea Sa, REGELE MIHAI I, cu decorația ce-i poartă numele. În anul 2012, primește medalia BENE MERENTI pentru excelență în domeniile arhitecturii, artelor și culturii. Deasemenea, primește mai multe premii din Partea revistei „VIP” pentru spectacolele inițiate în timpul directoratului său, fie în nume propriu.\n\nUrmările perioadei directoriale și lupta pentru revenirea profesională\n\nÎn decembrie, 2012 se anunță concurs pentru ocuparea postului de manager la ONB. Cu toate că Arbore – în ciuda rezultatelor obținute – la evaluarea din 2010 a fost notat ostentativ cu nota 8,95, el se decide să se prezinte la concurs, avându-i drept contra-candidați pe regizorul Răzvan Ioan Dincă (managerul care tocmai își terminase mandatul la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, din București) și dirijorul Răsvan Cernat (fost manager al ONB, în perioada 1997 – 2001). Anunțul oficial se face pentru un mandat de trei ani. Rezultatul final anunță drept câștigător pe Dincă, cu câteva sutimi peste media obținută de Arbore, pe o perioadă de cinci ani. Acesta, considerând că a fost nedreptățit face contestație, întâi, la Minister, apoi în instanță. La 21 decembrie, 2012, Dincă îl înlocuiește forțat pe Arbore. Acesta își reia postul de scenograf, aflat în pericol. În acest sens își duce mai departe îndatoririle asumate de programul managerial inițial, de a realiza coordonarea artistică și designul de lumini în vederea noii producții de „Tannhäuser”, de Richard Wagner, alcătuind planul scenelor de lumini în format digital.\n\nSe dovedește că anul 2013 este un an prolific pentru Arbore. Primește invitația de a lucra alături de directorul și regizorul Corneliu Murgu, pentru producția nouă de „Il Trovatore”, de Giuseppe Verdi, la ONR din Timișoara. În vara aceluași an, regizorul și directorul de le aceea vreme al Teatrului Național din Craiova, Mircea Cornișteanu, îi propune colaborarea la un proiect de mare anvergură pe care îl demarase pentru instituție, organizând o viitoare producție cu „Rinocerii”, de Eugene Ionesco, în regia lui Robert Wilson. În vederea pregătirii se presupune participarea la tabăra de creație pe care reputatul regizor o susține în fiecare vară, la sediul său de la Watermill Center, Long Island. Astfel că Arbore și Cornișteanu se deplasează în luna iulie la New York și, apoi la Watermill Center, pentru a lua parte la pregătirea producției spectacolului de la Craiova. Această întâlnire este una definitorie pentru scenograf, o adevărată lecție de teatru și de înalt profesionalism.\n\nAflat la New York, Cornișteanu îi face cunoștință cu Peter Schneider, cel care avea să facă o montare a piesei lui Landford Wilson, „Hot L Baltimore”, la TNC. Acesta din urmă îl invită să lucreze împreună, pentru acest nou proiect, în luna septembrie. Revenit la New York, Arbore are marea șansă să participe la aproape toate spectacolelel de musical care se pregătesc pe Broadway pentru stagiunea 2013-2014.\nÎntors în țară, el așterne experiențele căpătate alături de Wilson și Schneider în teza sa de doctorat, care este încă în lucru și pe care o finalizează și susține în luna noiembrie. În urma acestei prezentări, capătă titlul științific de doctor în domeniul „Teatru”, oferit de UNATC, pentru lucrarea cu titlul „Conceptul scenotehnic în expresia scenografică a spectacolului muzical”. \nÎn tot acest timp face pregătirile pentru producția craioveană, însă, cu totul de neînțeles, între Schneider și Arbore apar neînțelegeri care conduc la retragearea celui din urmă din proiect, urmând a suporta și consecința pierderii și a proiectului cu Wilson. În schimb, el are o colaborare cu TNB, pentru comedia „Bârfe, zvonuri și minciuni” (în traducere românească), de Neil Simon, în regia lui Ion Caramitru.\nÎn activitatea de la ONB este marginalizat, ca fost director și acceptă să stea în umbră pentru a nu oferi motive de reacție. \n\nLa începutul verii anului 2014, realizează, împreună cu prietenul și regizorul Draganoff, o producție de „Atilla”, de Giuseppe Verdi, la Opera de Stat din Bourgas, Bulgaria. Fiind apreciat ca un bun profesionist, în anul următor, face o nouă producție, la același teatru de operă, cu titlul „La Traviata”, de Giuseppe Verdi, în regia lui Alexander Tekeliev. Tot în 2015, în București, colaborează cu regizoarea Anda Tabacaru și coregrafa Maria Popa, la un proiect special de teatru-poetic și de dans, cu „Don Juan Inferno”, cu o coloană sonoră alcătuită din selecțiuni muzicale, în care el își preia dubla sarcină de conducător de proiect și de scenograf.\nÎn anul 2016, directorul Murgu îl invită să facă un spectacol cu „Cavalleria Rusticana”, Pietro Mascagni, în regia lui Murgu, cuplat cu „I Pagliacci”, de Ruggiero Leoncavallo, în varianta sa de balet, în coregrafia Eugenie-ei Andrin. În aceeași perioadă (aprilie) este martorul imensului scandal de la ONB, în urma căruia a fost numită Beatrice Rancea, ca manager al teatrului. În final de iunie, primește înștiințarea că urmează a fi concediat. Aceast anunț îi provoacă un șoc, în urma căruia, mai vechi probleme de sănătate apar la suprafață, obligându-l să intre într-un concediu medical.\n\nLa începutul anului 2017, lucrează cu regizorul și prietenul Tekeliev pentru o producție de „Samson et Dalila”, de Camille Saint-Saëns, la Opera Națională din Ruse, Bulgaria. Conducerea ONB pune în practică concedierea lui Arbore, iar acesta reușeșete să găsească un loc liber la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, din București, unde reface spectacolul „Victoria și-al ei Hussar”, de Paul Abraham, lucrând cu regizorul Cătălin Voineag. Peste câteva luni mai târziu colaborează cu prietenul și regizorul Draganoff, pentru „La Boheme”, de Giacomo Puccini, la Opera de Stat din Stara Zagora, tot în Bulgaria. \n\nÎn anul 2018, întră în contact cu noua direcțiune a ONR din Cluj-Napoca, în vederea realizării, în dublă calitate de regizor și scenograf, a unei noi producții cu „Dama de Pică”, de P. I. Ceaikovski, după refuzul tenorului Vladimir Galouzine de a face acest spectacol. Din cauza fondurilor financiare insuficiente proiectul cade, fără șanse de a mai fi reluat. În schimb realizează o super-producție cu „Turandot”, de Giacomo Puccini, în regia lui Draganoff, la Opera de Stat din Stara Zagora, propunând folosirea tehnicii „Bunraku” în combinație cu jocul cântăreților, colaborând cu Teatrul de păpuși din același oraș. La Cluj-Napoca pune în scenă – de data acesta în calitate de regizor, lucrând în mod ideal cu colaga lui, scenografa Adriana Urmuzescu – opereta „Lăsați-mă să cânt”, de Gherase Dendrino. Se re-întoarce la Stara Zagora și, în colaborare cu „Balkanski Circus”, lucrează la premiera cu „I Pagliacci”, de Ruggiero Leoncavallo, în regia lui Draganoff, realizând un spectacol în cortul tradițional de circ, cu numere specifice de acrobație și de divertisment strâns legate de dramaturgia muzicală a lucrării. După șase ani de procese, primește în mod oficial recunoașterea faptului că, în decembrie 2012, concursul pentru postul de manager al ONB fusese trucat și că el ar fi fost cel care ar fi trebuit să fie numit de drept în funcție. Însă, acum, el este total dezinteresat să continue activitatea manegrială, iar circumstanțele create în urma unor declarații mincinoase, depuse la forurile jurisdicționale, îl pun în imposibilitatea legală de a mai ocupa acel post. În toamna aceluiași an realizează, alături de regizoarea Tabacaru, o nouă super-producție, la TNOMID, cu „Țara Surâsului”, de Franz Lehár.\n\nCu un an mai târziu, în 2019, începe să lucreze la o producție în premieră pe țară a musicalului „Kiss me, Kate!”, de Cole Porter, în dubla sa calitate de regizor și scenograf, colaborând minunat cu coregrafa Mălina Andrei. Premiera are loc în luna decembrie. Între timp, i se propune să devină cadru didactic asociat la UNMB (Universitatea Națională de Muzică din București), la clasa de operă, folosindu-și experiența sa regizorală. Cu studenții din anul IV, pe care îi preia, realizează o adaptare a operei „Il Viaggio a Rheims”, de Gioachino Rossini. \n\nApoi, la începutul anului 2020, începe lucrul la o nouă producție cu „Un Ballo in Maschera”, de Giuseppe Verdi, la Opera de Stat din Stara Zagora, în regia lui Slavcio Nikolov.\n\nÎn anul 2021, lucrează decorurile pentru noua producție a TNOMID cu „Candide”, de Leonard Bernstein, în regia lui Andrei Munteanu și coregrafia lui Bogdan Boantă și Andra Gheorghe. Continuă să susțină cursurile la clasa de operă din cadrul UNMB, realizând în 2023, o producție cu „Hänsel și Gretel”, de Engelbert Humperdinck și o punere în scenă a operei comice „Rita”, de Gaetano Donizetti, la Studioul de Operă și Multimedia al UNMB.\n\nÎn anul 2021 se înscrie la cursurile masterale de „regie pentru teatrul muzical” de la ANMGD (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) din Cluj-Napoca, pe care le absolvă în anul 2023, cu lucrarea „Pledoarie pentru formarea interpretului și a echipei profesioniste pentru spectacolul de musical / O propunere de modul de curs”.\nÎn toamna anului 2023, la vârsta de 65 de ani se pensionează, continuându-și activitatea didactică." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Poți să-mi dai detalii despre Fantoma și Molly McGee?" }, { "from": "assistant", "value": "{{Infobox television\|nume=Fantoma și Molly McGee\|creator=Bill Motz și Bob Roth\|voci=\|theme_music_composer=\|limbă=Engleză\|țară=\|compozitor=\|temă_început=The Ghost and Molly McGee Main Title Theme\"\nde Ashly Burch and Dana Snyder\|nr_sezoane=2\|num_episodes=35\|producător_executiv=\|producător=Britta Reitman\|editor=\|durata=22 de minute (11 minute per segment)\|studio=Disney Television Animation\|postul_tv=Disney Channel\|prima_difuzare=1 octombrie 2021\|ultima_difuzare=prezent\|gen=\|imagine=The ghost and molly mcgee logo by kea2011officalpage dfgpe7w-414w-2x.jpg}}Fantoma și Molly McGee (în engleză The Ghost and Molly McGee) este un serial de televiziune animat american de comedie supranaturală creat de Bill Motz și Bob Roth pentru Disney Channel. Un sneak peek al piesei de deschidere a serialului a fost difuzat pentru prima dată pe 1 mai 2021, în timpul evenimentului „Halfway to Halloween” al canalului, urmată de premiera seriei pe 1 octombrie 2021. Pe 31 august 2021, cu mai mult de o lună înaintea premierei, serialul a fost reînnoit pentru un al doilea sezon, care a avut premiera pe 1 aprilie 2023.\n\nPremiera în România a avut loc pe 14 martie 2022 pe Disney Channel.\n\n Descrierea \n\nPe Tărâmul Oamenilor, Molly McGee, o fată optimista în vârsta de 13 ani ajunge în noul ei oraș natal, Brighton, doar pentru a descoperi că noua ei casă este deja ocupată de o fantomă morocănosă pe nume Scratch. Scratch o blestemă pe Molly în încercarea de a o speria și de a o face să părăsească casa; cu toate acestea, acest lucru se întoarce împotriva lui, legându-l pentru totdeauna de ea. Deși inițial este antagonic față de ea, Scratch se deschide către Molly cu timpul, iar prietenia lor se întărește. Cei doi trec împreună în aventuri ciudate și se ajută unul pe celălalt la bine și la rău.\n\nÎn cel de-al doilea sezon, Scratch este numit noul președinte al Consiliului Fantomelor , în timp ce o familie de vânători de fantome, Chens, se mută vizavi de familia McGee și ei trebuie să păstreze secretă existența fantomelor în timp ce încearcă să-și mențină prietenia.\n\n Personaje \n\n Principale \n\n Molly McGee - este o fată optimistă de 13 ani care trăiește pentru a face lumea un loc mai bun, descriind-o drept „bucurificare”. Tatăl ei, Pete, este un urbanist, forțându-și familia să se mute mult de-a lungul vieții, până când în cele din urmă au decis să se stabilească în „casa lor permanentă” în Brighton, unde la cunoscut pe Scratch. Mai târziu își face o prietenă umană la școală pe nume Libby, care în cele din urmă află despre existența lui Scratch în episodul „Păstrăm secretul”. De asemenea, este îndrăgostită de Ollie, un băiat din vecini de vârsta ei, căruia îi place de ea la fel de mult și face parte dintr-o familie de vânători de fantome. În cele din urmă, ea îl ajută să învețe să aibă încredere în fantome în episodul „Spaimele Nopții în Oraș”. În finalul sezonului 1, „Molly vs. the Ghost World”, ea descoperă cum să-și separe spiritul de trup ca un wraith, și în această formă este capabilă să aducă bucurie în orice atinge în Lumea Fantomelor. În episodul „Out of House and Home/Home is Where the Haunt Is”, blestemul care în lega pe ea și Scratch împreună a fost rupt (pentru că familia ei s-a mutat temporar din casă), dar cei doi rămân prieteni buni.\n Scratch - este o fantomă morocănosă care s-a blestemat accidental să fie alături de Molly pentru totdeauna. El nu este văzut de niciun om, cu excepția familiei McGee, Libby (din „Păstrăm secretul”) și Ollie (din „Spaimele Nopții în Oraș”). Sarcina lui era să sperie oamenii așa cum i-a fost desemnat de Consiliul Fantomelor (până la „The Jig Is Up/Molly vs. The Ghost World”), dar îi plăcea să-și petreacă timpul cu Molly în schimb. Scratch strălucește un cyan fluorescent în timp ce este vizibil, dar este capabil să se facă invizibil după bunul plac, precum și să-și schimbe înfățișarea după bunul plac și să denatureze mediul înconjurător, de obicei pentru a speria oamenii. El are, de asemenea, capacitatea de a se teleporta între Tărâmul Oamenilor și Tărâmul Fantomelor după bunul plac. În „Out of House and Home/Home is Where the Haunt Is”, după ce familia McGee este forțată să părăsească casa, el și Molly nu mai sunt blestemați împreună, dar Scratch rămâne în continuare cu familia McGee după ce se mută înapoi. În sezon 2, Scratch este numit noul Președinte al Lumii Fantomelor datorită acțiunilor lui Molly din finalul sezonului 1. Are și un prieten fantomă pe nume Geoff, care îl enervează la început, dar în cele din urmă Scratch învață să-l placă.\n Pete McGee - este tatăl irlandez al lui Molly și Darryl, soțul lui Sharon, membru al Consiliului Local, inginer civil și fost patinaj pe artistic. Pete sa căsătorit cu Sharon cu o nuntă neoficială. El tinde să se comporte prost uneori, dar are intenții bune.\n Sharon McGee (născută Suksai) - este mama thailandeză a lui Molly și Darryl și soția lui Pete. Sharon sa căsătorit cu Pete cu o nuntă neoficială. Inițial a avut o relație tensionată cu mama ei, bunica Nin, dar au început să se înțeleagă mai bine, începând cu „Cele mai Nin-tenții”. Venitul ei provine din comisioane dintr-o aplicație numită Gig-Pig. Ea visează să devină artistă.\n Darryl McGee - este fratele mai mic neastâmpărat al lui Molly. Darryl are o tarantula pe nume Heidi Hairylegs și susține că are legături auto numindu-se „un om cu multe legături”. După sora sa, el este al doilea personaj văzut că devine un wraith în „Darryl la Dublu, Pericol la Dublu”.\n Libby Stein-Torres - este cea mai bună prietenă umană a lui Molly. Libby are o dragoste pentru țestoase. Ea suferă frecvent de comedie slapstick, deoarece se arată a fi destul de ghinionistă. Libby își ascunde capul în gulerul turtleneck când este agitată. Ea știe multe despre personalități istorice, deoarece sunt oameni care au murit cu mult timp în urmă. Libby nu era conștientă de prezența lui Scratch până la episodul „Păstrăm secretul”, când a aflat despre existența acestuia, iar mai târziu, s-a împrietenit cu el după ce au lucrat împreună pentru a o salva pe Molly când a rămas prinsă într-o mașinărie de compost.\n\n Secundare \nCetățenii din Brighton\n\n Andrea Davenport (pronunțat An-drea) - este rivala lui Molly devenită autoproclamată BFF. Este foarte sensibilă la modul în care îi este pronunțat prenumele și este cea mai populară fată din școală. În ciuda succesului ei, pare nefericită uneori, dorind cu disperare atenția părinților ei ocupați. Pe măsură ce serialul progresează, Andrea se dovedește a fi mai grijulie față de ceilalți oameni, cum ar fi în episodul „Home is Where the Haunt is”, când a început o strângere de fonduri pentru a salva casa familiei McGee, considerând-o pe Molly ca prietena ei, precum și „Davenport la Comandă”, când și-a închis aplicația după ce a aflat că amenința alte afaceri și „Davenport’s in Demise”, când a aflat că personalitatea ei online ar trebui să fie adevărata ei personalitate și că ar trebui să ia o pauză de la social media.\n Sheela - este prietena tocilară a lui Molly.\n Kat - este prietena dulce cu părul roz a lui Molly.\n Domnișoara Picioruș - este profesoara constant nervoasă a lui Molly.\n Doamna Roop - este profesoară la Brighton Middle School. Are o soție, Pam, menționată în „Nicio faptă bună”.\n Patty - este un cetățean în vârstă care se împrietenește rapid cu Molly.\n Primarul Brunson - este primarul orașului Brighton.\n Leah Stein-Torres - este mama și tot odată prietena lui Libby. Ea este „fanul numărul 1” al propriei sale fiice. Dna Stein-Torres deține o librărie numită Book Marks the Spot.\n Directorul O'Connor - este directorul Brighton Middle School. Deși bine intenționat, natura lui crispată nu îl face prea îndrăgit de către studenți și el este adesea ținta farselor lui Darryl.\n Irving Iluzionistul - este un magician de stradă care simte un fior inexplicabil la orice trecător care îl vede cu una din scamatoriile lui, care, până acum, implică în principal cărți, monede și confetti.\n Larry Ciudatul - este proprietarul unui amanet ale cărui moduri excentrice tind să sperie pe oricine din cauza faptului că tinde să ceară favoruri incomode, cum ar fi perioada în care a avut nevoie de ajutor pentru a-și găsi și prinde iubitul lui pet sconc Vera.\n Maxwell Davenport - este proprietarul unui magazin local și tatăl îngâmfat și ego-centric al Andreei, care este obsedat de rețelele sociale.\n Doamna Davenport - este soția lui Maxwell și mama Andreei.\n Joanie Pataky - este reporterul de știri din Brighton.\n Adia - este prima cea mai bună prietenă a lui Scratch pe când acesta era în viață, până în momentul în care ea s-a mutat din Brighton. Adia apare doar prin amintirile lui Scratch în „Sucul amintirii” și „All in The Mind”.\nFamilia Chen\n\nFamilia Chen este o familie chinezo-americană de vânători de fantome, ei au fost introduși în sezonul 2.\n\n Oliver „Ollie” Chen - este crush-ul lui Molly și fratele mai mare al lui June. Ollie este specialistul în cercetare al vânătorii lor de fantome. El este și vegetarian. A aflat despre existența lui Scratch în „Vreau să Dansez cu Ollie”, și s-a împrietenit cu el după ce și-a dat seama că nu toate fantomele sunt rele în „Spaimele Nopții în Oraș”.\n Juniper „June” Chen - este sora mai mică a lui Ollie și un inventator. Ea are autism, la fel ca și actrița ei vocală și are un obicei de brutal de onestă. Ea este specialista în tehnologie din familia ei și își folosește numeroasele sale invenții pentru îi ajuta în vânătoarea de fantome.\n Esther Chen - este mama lui Ollie și June. Esther este se ocupă de partea video și grafică pentru vânătoarea lor de fantome.\n Ruben Chen - este tatăl lui Ollie și June. Ruben este investigatorul principal al vânătorii lor de fantome, și-a a început profesia după o întâlnire cu o fantomă în copilărie.\n\n Dublaj în limba română \n\n Episoade \n\n Referințe \n\n Legături externe \n Site-ul oficial\n\n Fantoma și Molly McGee pe IMDb''\n\nNote \nSeriale de animație\nSeriale de televiziune din 2021\nSeriale de televiziune americane\nDisney Channel\nDesene animate\nDisney" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ar trebui să știu despre Jasmin Open 2023?" }, { "from": "assistant", "value": "Jasmin Open 2023 a fost un turneu profesionist de tenis feminin care s-a jucat pe terenuri dure în aer liber. A fost cea de-a doua ediție a turneului și a făcut parte din turneele WTA 250 din circuitul WTA 2023. Evenimentul a avut loc la Magic Hotel Skanes din Monastir, Tunisia, între 16 și 22 octombrie 2023.\n\nCampioni\n\nSimplu\nPentru mai multe informații consultați Jasmin Open 2023 – Simplu\n\nDublu\nPentru mai multe informații consultați Jasmin Open 2023 – Dublu\n\nDistribuția punctelor\n\nNote\n\nLegături externe\n \n\n2023\nWTA Tour 2023\n2023 în tenis" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Jasmin Open?" }, { "from": "assistant", "value": "Jasmin Open este un turneu de tenis care are loc în Monastir, Tunisia. Prima ediție s-a jucat în octombrie 2022. Jasmin Open face parte din circuitul WTA și este listat ca turneu WTA 250.\n\nTurneul a fost introdus în 2022 ca urmare a anulării turneelor WTA din China din cauza controversei privind agresiunea sexuală și dispariția lui Peng Shuai. Un alt motiv semnificativ pentru introducerea acestui turneu a fost ascensiunea jucătoarei tunisiene, Ons Jabeur în clasamentul WTA. Turneul se desfășoară la Tennis Club de Monastir pe terenuri hard în aer liber.\n\nRezultate\n\nSimplu\n\nDublu\n\nNote\n\nLegături externe" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt informațiile importante despre Compus de cinci mari dodecaedre?" }, { "from": "assistant", "value": "În geometrie compusul de cinci mari dodecaedre este un compus poliedric uniform format din 5 mari dodecaedre în același aranjament ca și cel al compusului de cinci icosaedre. Are simetrie icosaedrică Ih.\n\nEste unul dintre cei cinci compuși poliedrici (împreună cu compusul de șase tetraedre, compusul de două mari dodecaedre, compusul de două mici dodecaedre stelate și compusul de cinci mici dodecaedre stelate) care sunt tranzitive pe vârfuri și pe fețe, dar nu și pe laturi.\n\nAre indicele de compus uniform UC49.\n\nMărimi asociate\n\nCoordonate carteziene \nCoordonatele carteziene ale vârfurilor acestui compus sunt toate permutările ciclice ale\n\nunde este secțiunea de aur.\n\nVolum \nUrmătoarea formulă pentru volum este stabilită pentru lungimea laturilor tuturor poligoanelor (care sunt regulate) :\n\nPoliedre înrudite \nAre în comun același aranjament al vârfurilor cu compusul de cinci icosaedre, compusul de cinci mari icosaedre și compusul de cinci mici dodecaedre stelate.\n\nNote\n\nVezi și \n Lista compușilor poliedrici uniformi\nCompuși icosaedrici\n Compus de două icosaedre\n Compus de cinci icosaedre\n Compus de două mari icosaedre\n Compus de cinci mari icosaedre\n Compus de două mari dodecaedre\n Compus de două mici dodecaedre stelate\n Compus de cinci mici dodecaedre stelate\n\nLegături externe \n\n Polyhedron Category C4: Ikers Presipsi\n\ndodecaedre 5 mari" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Stare civilă." }, { "from": "assistant", "value": "Starea civilă face referire la poziția unei persoane fizice în cadrul familiei și societății. Aceasta face referire la numeroase aspecte ale vieții individului, precum domiciliu, sex, naționalitate, nume etc. Toate acestea sunt dovedite de documente juridice.\n\nNote\n\nDocumente istorice\nTermeni juridici" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi un rezumat despre Mireille-Carmen Rădoi." }, { "from": "assistant", "value": "Mireille-Carmen Rădoi (n. 1974) este cadru didactic universitar și autor român care, începând din anul 2011, îndeplinește funcția de director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (BCU „Carol I”).\n\n1. Studii \n\tMireille Rădoi a absolvit în 1996, ca șefă de promoție, Facultatea de Psiho-Sociologie (Sociologie) din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), făcând parte din prima generație înscrisă la cursurile organizate de această instituție. Ea și-a continuat studiile la Facultatea de Sociologie, Psihologie și Psiho-pedagogie a Universității din București, obținând în anul 1998 o diplomă de master în Politologie. În perioada 1998-2004 a urmat un program de cercetare doctorală în Științe Politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Teza de doctorat, în care autoarea evaluează politici publice aplicate de agențiile guvernamentale din România, a fost susținută cu succes în 2004, sub coordonarea profesorului universitar Adrian Miroiu.\n\t\n\tÎn 2002 a participat la un curs despre colectarea și valorificarea informațiilor, organizat de Direcția Generală de Securitate Externă (Paris, Franța). În același an, a absolvit un program legat de dezvoltarea operațiunilor de intelligence, la Canadian Security Intelligence Service Headquarters (Ottawa, Canada). Activitățile care țin de formarea profesională au continuat și în 2003, în Germania, la Bundesnachrichtendienst (Serviciile Federale de Informații), prin realizarea unui pregătiri dedicate analizei informațiilor.\n\t\n\tÎn 2006 a beneficiat de o bursă oferită de University of California, San Diego. Stagiul a fost accesat prin programul Fulbright și a avut drept instituție co-tutore Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii (SUA). Tema studiată a fost aceea a politicilor de securitate ale statului american în noua configurație globală rezultată în urma atacurilor teroriste de pe 11 septembrie 2001.\n\t\n\tMireille Rădoi vorbește fluent limbile engleză, franceză și spaniolă.\n\n2. Activitate profesională \n\tÎntre 1995 și 2004, Mireille Rădoi a activat ca ofițer al Serviciului Român de Informații (SRI). Ulterior, ea a îndeplinit funcții atât în cadrul unor instituții ale statului, cât și în cadrul unor entități private. În perioada 2004-2012 a ocupat pozițiile de director (2004-2007) și consilier științific (2007-2012) la Editura Tritonic. Totodată, vreme de doi ani (2007-2008), a coordonat activitățile de dezvoltare a afacerilor ale companiei multinaționale britanice de comunicare și agenții de publicitate Saatchi & Saatchi.\nÎntre 2006 și 2007 a fost expert parlamentar în Comisia Specială Comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru Controlul Activității Serviciului de Informații Externe (SIE). Mai târziu (2009-2010) a deținut poziția de director al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Informatică (CERT-Ro). În aceeași perioadă a fost consilier la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și reprezentant al României la ENISA (European Union Agency for Network and Information Society), structură creată pentru a asigura securitatea cibernetică a statelor membre ale UE.\n\n\tMireille Rădoi a devenit în 2011 membru-fondator al Club România, o organizație non-guvernamentală înființată cu sprijin venit din partea autorităților, care constituie unicul spațiu de dialog/think-tank transdisciplinar și neafiliat politic din societatea românească.\n\n\tÎn noiembrie 2010 preia funcția de director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, funcție pe care o deține până în prezent. Este prima femeie director a instituției, întemeiată în 1891, din dorința Regelui Carol I. A organizat în această calitate numeroase activități și proiecte de cercetare. La inițiativa ei, din 2011 se desfășoară anual festivalul Strada de C’Arte – organizat atât în aer liber, cât și în spațiile Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” – menit să aducă la un loc cele șapte arte, pentru a oferi un plus de vigoare și strălucire vieții culturale bucureștene.\n\nMireille Rădoi și-a început cariera didactică la Academia Națională de Informații în 1996, ca preparator universitar, continuând să lucreze aici până în 2004 (în 2002 obține titlul de lector universitar). În perioada 2001-2003, a activat ca doctorand-cadru didactic asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Își reia parcursul academic în 2008, având titlul de conferențiar universitar. Între 2008 și 2010 predă la Colegiul Național de Apărare. După 2011 colaborează cu următoarele instituții: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2011-2018), Universitatea Titu Maiorescu (2011-2018), Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (2011-2019), Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (2019-2020). În prezent este conferențiar universitar la Academia de Studii Economice (ASE), în cadrul Facultății de Administrație și Management Public din 2018, iar începând cu 2021 predă și la Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu Predare în Limbi Străine (FABIZ). De asemenea, Mireille Rădoi este directorul programului masteral Master of Business Intelligence, singurul program de master acreditat în business intelligence din regiune.\n\n3. Publicații \nAutor:\n\n▪ RĂDOI, Mireille. Serviciile de informații și decizia politică. București: Tritonic, 2005. 172 p. (Studii de securitate). ISBN 973-8397-23-X\n▪ RĂDOI, Mireille. Evaluarea politicilor publice: un studiu de caz: reforma învățământului din România. București: Tritonic, 2004. 286 p. (Sociologie). ISBN 973-8497-81-7\n\nCoautor:\n\n▪ GHENCIULESCU, Ștefan; RĂDOI, Mireille; FRÂNCU, Victoria. „Carol I” Central University Library: A Place in the City, a Place for the City. București: Editura Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, 2012. 64 p. ISBN 978-973-88947-3-0\n▪ MIROIU, Adrian; RĂDOI, Mireille; ZULEAN, Marian. Analiza politicilor publice. București: Universul Juridic, 2006. 250 p. ISBN 973-8929-00-8\n▪ MIROIU, Adrian; RĂDOI, Mireille; ZULEAN, Marian. Politici publice. București: Politeia - SNSPA, 2002. 272 p. ISBN 973-85635-4-2\n\nCoordonator (selectiv):\n\n▪ RĂDOI, Mireille. Femei remarcabile din România și Peru: 80 de ani de relații diplomatice România-Peru. București: Editura Muzeul Literaturii Române, 2019.\n▪ RĂDOI, Mireille; BĂDĂRĂ, Doru. Patrimoniul cultural național scris în capitala României Mari. București: Editura Muzeul Literaturii Române, 2019.\n▪ RĂDOI, Mireille. Eroinele României Mari. Destine din linia întâi. București: Editura Muzeul Literaturii Române, 2018. 485 p. ISBN 978-973-167-450-6\n▪ ERICH, Agnes; RĂDOI, Mireille. O biografie văzută prin ceilalți. Editura Tracus Arte, 2018. 162 p. ISBN 978606023-6\n▪ ROSTAS, Zoltan; RĂDOI, Mireille. Dimitrie Gusti. Corespondență. Acte și Documente. București: Editura Universității din București, 2017. 466 p. ISBN 978-606-16-0889-8 \nStudii în volume (selectiv):\n\n▪ RĂDOI, Mireille – La ce bun bibliotecile în vremuri de pandemie? În: 112 din #staredeurgență. București: Editura RAO, 2020. 338 – 340 p., ISBN 978-606-006-449-7\n\n▪ RĂDOI Mireille – Poți să fii și cool, și cult. In: 10.AgențiadeCarte.ro. București: Tracus Arte, 2020. 274 – 278 p., ISBN 978-606-023-189-9\n▪ RĂDOI, Mireille; BANCIU, Doina; DUMITRACHE, Mihai. Servicii on-line în cultură: un exemplu de urmat, Conferința de toamnă Convergența Reală România-Uniunea Europeană, 20-21 septembrie 2019, Brașov: Editura Expert, 328-334 p. ISBN 978-973-618-430-7\n▪ RĂDOI, Mireille. Politicile publice, pe înțelesul analiștilor. În: Jurnalismul social. Coord.: Val Vâlcu. București: Polirom, 2007. 288 p. ISBN 978-973-46-0749-5\n▪ RĂDOI, Mireille. Jurnalismul politic și serviciile de informații. În: Schimbări în Europa. Schimbări în mass-media. Coord.: Ilie Rad. Cluj-Napoca: Limes, 2004. 84-91 p. ISBN 973-728-004-X\n\nArticole (selectiv):\n\n▪ RĂDOI, Mireille. Prezervarea patrimoniului cultural prin tehnologii moderne. În: Slove Muscelene: De la Scrisoarea lui Neacșu la Informația Digitală. București: Editura Tehnică, 2018. 57-64 p. ISBN 978-973-31-2402-3\n▪ RĂDOI, Mireille. New Professional Developments in the Academic Libraries. Lucrare prezentată la: The 13th International Scientific Conference eLearning and Software for Education Bucharest, April 27-28, 2017. ISSN:2360-2198, 129 p.\n▪ RĂDOI, Mireille. The Stranger's Myth: Anchoring and Objectification of Social Memory. In: JOURNAL of Humanities, Culture and Social Sciences, Vol. 2, No. 2, 2016 ISSN 2393 – 5960; ISSN – L 2393-5960, 67-76 p. http://www.journal.faaa.ro/wp- content/uploads/2017/01/journal_2-2.pdf\n▪ RĂDOI, Mireille. Integrarea Europeană și agențiile de securitate - național și european în Comunitatea de informații a U.E. In: Revista de Știinte Politice și Relații Internaționale,Tom. 2, nr. 1 / 2005 (ISSN 1584 - 1723). 78-85 p.\n▪ RĂDOI, Mireille. Edificarea unui Serviciu European de Informații: limite și oportunități, 127-134 p. În: Revista de Geografie Politică, GeoPolitică și GeoStrategie «GeoPolitica», nr. 11, anul III (V). București: TOP FORM, 2005 (ISSN 1583 – 543X).\n\nParticipare conferințe internaționale (selectiv):\n▪ 16-17 octombrie 2019. Brașov. Robotică și imprimare 3D în biblioteci\n▪ 7-11 octombrie 2019. Iași. International Librarians’ Staff Training Week. Lucrare cu titlul: 2020 Smartbraries as Digital Citizenship Facilitators & Cultural Paladins.\n▪ 30 septembrie-01 octombrie 2016. București. Le Séminaire International „Penser l’Europe” XV -ème édition\n▪ 13-19 august 2016. Columbus Ohio, SUA. IFLA WLIC 2016 Columbus Ohio, United States. Lucrare cu titlul: Cooperation and Best Practice Sharing between Academic and School Library Systems. The case of „Carol I\" Central University Library Bucharest\n▪ 11-20 august 2015 Cape Town, South Africa. IFLA WLIC 2015 Cape Town, South Africa.\n▪ 2-3 octombrie 2015. București. Le Séminaire International „Penser l’Europe” XIV - ème édition. Academie Roumaine. Fondation Nationale pour la Science et L'Art\n\n▪ 11-17 august 2012. Helsinki, Finlanda. IFLAWLIC 2012. Lucrare cu titlul: How to be competitive in the educational & cultural landscape: the challenge of the „Carol I\" Central University Library in Bucharest, Romania – case study. http://www.ifla.org/past-wlic/2012/203- radoi-en.pdf\n\n4. Legături externe \nProfil Mireille Rădoi – Master of Business Intelligence: https://intell.fabiz.ase.ro/mireille-radoi; https://intell.fabiz.ase.ro/\n\nCV Mireille Rădoi – site-ul BCU „Carol I”: https://www.bcub.ro/wp-content/uploads/2023/09/completat-CV-RO-Mireille-Radoi_septembrie_2023.pdf.\n\nPreședintele conferinței internaționale Energy Concerns in National Security and Business Intelligence: Identifying Threats and Developing Solutions https://energintell.fabiz.ase.ro/\n\nFundația Universitară Carol I https://fundatiacarol.ro/\n\nDespre conducerea Fundației Universitare Carol I https://fundatiacarol.ro/despre-noi/conducere/\n\nBCU „Carol I” Istoric https://www.bcub.ro/istoric/ \n\nManagement BCU „Carol I” https://www.bcub.ro/echipa-manageriala/\n\nNote\n\nNașteri în 1974\nAbsolvenți ai Universității din București\nBiblioteci universitare din România\nBiografii\nBucureșteni" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune pe larg despre Iosif din Copertino?" }, { "from": "assistant", "value": "Iosif din Copertino () a fost un călugăr franciscan minorit italian, venerat ca mistic și sfânt. Potrivit relatărilor, a fost slab la învățătură, dar a experimentat o levitație și viziuni extatice de-a lungul vieții, care l-au făcut obiectul disprețului. Cererea sa de a fi primit la călugării minoriți (franciscani conventuali) a fost respinsă din cauza lipsei sale de educație. Apoi i-a rugat să slujească în grajdurile lor. După câțiva ani de muncă acolo, îi impresionase atât de mult pe călugări prin devotamentul și simplitatea vieții sale, încât a fost în cele din urmă admis și destinat să devină preot, în 1625.\n\nBiografie \nS-a născut ca fiu al lui Felice Desa și Frencesca Panara în satul Copertino, în regiunea Apulia, apoi în Regatul Napoli, acum în provincia italiană Lecce. Tatăl său a murit înainte de nașterea lui, însă casa familiei a fost sechestrată pentru a-și achita marile datorii pe care le-a rămas, iar mama sa a fost nevoită să-l nască într-un grajd.\n\nIosif a început să aibă viziuni extatice în copilărie, care urmau să continue de-a lungul vieții și l-au făcut obiectul disprețului. Viața lui nu a fost ajutată de desele sale izbucniri de furie. Curând a fost ucenic de unchiul său la un cizmar. Simțindu-se atras de viața religioasă, în 1620 se adresează călugărilor franciscani conventuali, dar a fost respins din cauza lipsei de educație. Apoi a solicitat călugărilor capucini din Martino, lângă Taranto, de care a fost acceptat în 1620 ca frate mirean, dar a fost demis deoarece extazul său continuu l-a făcut inapt pentru îndatoririle cerute de el.\n\nDupă ce Iosif a revenit la disprețul familiei sale, el a rugat călugărilor conventuali de lângă Copertino să li se permită să slujească în grajdurile lor. După câțiva ani de muncă acolo, el impresionase atât de mult pe călugări cu devotamentul și simplitatea vieții sale, încât a fost admis în Ordinul lor, destinat să devină preot catolic, în 1625. A fost hirotonit preot la 28 martie 1628. Apoi a fost trimis la mănăstirea Santa Maria della Grotella, chiar lângă Copertino, unde a petrecut următorii 15 ani.\n\nDupă acest moment, ocaziile de extaz din viața lui Iosif au început să se înmulțească. S-a susținut că a început să leviteze în timp ce participa la liturghie sau se alătură comunității pentru Oficiul Divin, câștigând astfel o reputație larg răspândită de sfințenie în rândul oamenilor din regiune și nu numai. Cu toate acestea, el a fost considerat perturbator de către superiorii săi religioși și autoritățile bisericești și, în cele din urmă, a fost închis într-o celulă mică, căruia i-a fost interzis să se alăture la orice adunare publică a comunității.\n\nDeoarece fenomenul de zbor sau de levitație era larg considerat a fi legat de vrăjitorie, Iosif a fost denunțat Inchiziției. La comanda acesteia a fost transferat de la o mănăstire franciscană din regiune la alta pentru observație, mai întâi la Assisi (1639–1653), apoi pentru scurt timp la Pietrarubbia și în cele din urmă Fossombrone, unde a locuit sub supravegherea călugărilor capucini (1653–1657). El a practicat o asceză severă de-a lungul vieții, de obicei mâncând alimente solide doar de două ori pe săptămână și adăugând pulberi amare în mesele sale. A trăit 35 de ani din viață urmând acest regim.\n\nÎn cele din urmă, la 9 iulie 1657, Iosif i s-a permis să se întoarcă într-o comunitate conventuală, fiind trimis la cea din Osimo, unde a murit curând.\n\nIosif a fost beatificat în 1753 și canonizat în 1767.\n\nNote \n\nNașteri în 1603\nDecese în 1663\nSfinți catolici\nNașteri pe 17 iunie\nDecese pe 18 septembrie\nOameni din Apulia\nMistici creștini" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt informațiile importante despre Podul de la Căteasca?" }, { "from": "assistant", "value": "Podul de la Căteasca este un pod din județul Argeș, situat pe DJ 703B, care asigură legătura între autostrada A1 și DN7 Pitești-București, traversând localitatea Căteasca și Leordeni. Acest pod este notabil pentru faptul că deține titlul de cel mai lung pod din județul Argeș, având o impresionantă deschidere de 228 de metri. A fost inaugurat în iulie 2010. Inițial construit în anul 1947, podul anterior s-a aflat în exploatare până în momentul în care a ieșit din garanție și a fost afectat de inundațiile din anii 2001 și 2005.\n\nIstorie\n\nPuțini cunosc faptul că de-a lungul timpului, Podul de la Căteasca a fost subiectul unor dispute la nivelul autorităților locale. În 1885, ziarul „România Liberă” a relatat că autoritățile din județul Argeș au primit autorizație prin decretul regelui Carol I pentru a impune o taxă de trecere pe podul de lemn „construit de județ peste apa Argeșului, în dreptul comunei Căteasca”.\n\nAcest pod de lemn a devenit cunoscut sub numele de „Podul Țuicii,” deoarece servea drept conexiune vitală pentru schimbul comercial între produsele livezilor și podgoriilor Mușcelului și Dâmboviței și cerealele produse în județul Argeș și sudul țării. În 1896, ziarul bucureștean Epoca a relatat că „pentru o prăbușitură de pământ imperceptibilă, ivită la capătul mărețului pod de peste Argeș dintre Leurdeni – Mușcel și Căteasca – Argeș, Nițescu, improvizatul inginer al județului, fără niciun titlu, sperie pe ambii prefecți ai județelor limitrofe că din această cauză podul n-are să mai dureze și că pentru a-l salva, se necesită mai întâi abaterea apei pe sub mijlocul lui.”\n\nReabilitare și controverse\nÎn urma deciziei de înlocuire a podului vechi, s-a demarat un proiect de construcție cu o celeritate remarcabilă. Potrivit președintelui Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, noul pod a fost construit într-un timp record de doar nouă luni, ceea ce reprezintă o performanță deosebită, având în vedere dimensiunea și complexitatea proiectului. Noul pod este alcătuit dintr-o suprastructură metalică, cu tabliere metalice pe trei deschideri a câte 60 de metri pe tronson, având o greutate totală a întregului tablier de 753 de tone. \n\nAcest proiect a fost finanțat din fondul Solidaritatea, cu sprijinul fondurilor nerambursabile Phare, însă nu s-a oferit o cifră exactă a costurilor de construcție a podului în sursele disponibile. Inaugurarea podului a fost un eveniment important la care au participat primarii din comunele beneficiare ale proiectului, consilieri județeni, reprezentanți ai Prefecturii, ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Direcției Regionale Phare, constructorului și proiectantului.\n\nPodul de la Căteasca a devenit ulterior notoriu din cauza cazului \"Podul de la Căteasca\" demarat de DNA (Direcția Națională Anticorupție). În februarie 2013, Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, a fost trimis în judecată de către DNA Pitești într-un caz de corupție legat de bani europeni și podul în discuție. A fost acuzat că, pe baza unor documente false, a accesat fonduri PHARE pentru construcția noului pod, iar prejudiciul estimat a depășit trei milioane de euro. În 5 februarie 2015, Constantin Nicolescu a fost condamnat definitiv la șapte ani și opt luni de închisoare în acest caz.\n\nRestricționarea traficului\nÎn 2022, după prăbușirea unui alt pod în județul Neamț, traficul rutier pe podul de la Căteasca a fost închis pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 15 mai. Măsura a fost dispusă la solicitarea Consiliului Județean Argeș, în urma concluziilor unui raport de expertiză tehnică care a indicat că podul se află în stare critică. S-au amplasat indicatoare care anunță închiderea drumului, însă respectarea acestor avertizări pare să fie problemă, conform observațiilor făcute în zona respectivă.\n\nNote \n\nPoduri din județul Argeș\nDosare de corupție din România" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi mai multe informații despre Calgacus." }, { "from": "assistant", "value": "Potrivit lui Tacitus, Calgacus (uneori numit și Calgacos sau Galgacus) a fost o căpetenie a Confederației Caledoniene care a luptat cu armata romană a lui Gnaeus Julius Agricola în bătălia de la Mons Graupius din nordul Scoției în 83 sau 84 d.Hr. Numele său poate fi interpretat ca fiind cuvântul celtic * calg-ac-os, „care deține o lamă”, și se pare că este înrudit cu calgach din limba gaelic (galică scoțiană) (însemnând iritabil sau feroce). Nu se știe dacă cuvântul este un nume sau un titlu.\n\nBiografie \nEl a fost primul caledonian care a fost consemnat în istorie. Singura sursă istorică care îl prezintă este Tacitus în Agricola, care îl descrie drept „cel mai distins prin naștere și vitejie dintre căpetenii”. Tacitus a scris un discurs pe care l-a atribuit lui Calgacus, spunând că Calgacus l-a ținut înainte de bătălia de la Mons Graupius. Discursul descrie exploatarea Marii Britanii de către Roma și își ridică trupele la luptă.\n\nUrmătorul fragment este din discursul atribuit lui Calgacus de către istoricul Tacitus în Agricola, dar majoritatea istoricilor notează că, deoarece Calgacus se lupta cu socrul lui Tacitus (Gnaeus Julius Agricola) în această bătălie, cititorul ar trebui să-și asume o oarecare părtinire în relatare:\n\nCalgacus nu este menționat în timpul bătăliei sau după aceasta și nu este enumerat ca fiind unul dintre ostaticii pe care Agricola i-a luat cu el, după ce i-a pus pe caledonieni pe fugă. Atât Calgacus, cât și discursul pot fi niște invenții ale lui Tacitus. \n\nDiscursul său este adesea citat ca „ei fac un deșert și îl numesc pace”.\n\nNote\n\nLegături externe \n\n Discursul complet al lui Calgacus către trupele sale (85 d.Hr.) (în engleză)\n\nNașteri în secolul I\nIstoria Scoției" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune pe larg despre Lista siglelor folosite de FCU Fotbal Club?" }, { "from": "assistant", "value": "\n\nPatronii și echipele \nFotbal Club Universitatea Craiova si derivatele acestuia sunt numele sub care au activat, pe rând, mai multe societăți pe acțiuni(SA), detinute si pasate de la unul la altul de următorii oameni de afaceri : securistul George Constantin Păunescu , \"Regele margarinei\" George Ilinca, \"groparul\" Dinel Staicu, Gheorghe Nețoiu și ultimul dar nu cel din urmă, Adrian Mititelu.\n\nSingurele lucruri pe care aceste entităti le aveau in comun au fost lotul de jucatori si contractele mutate de pe o firmă pe alta, cât și locul de primă ligă, toate acestea fiind cedate gratuit firmei \"urmașe\", acest procedeu scăpând viitoarea firmă de datoriile predecesoarei. Pe internetul larg se pot găsi următoarele societăti:\n\n UNIVERSITATEA CLUB FOTBAL SA, SA din 1997 a lui Staicu.\n FOTBAL CLUB U CRAIOVA SA, SA din 2002, înființată de Staicu, astăzi pe numele lui Mititelu, cea preluată de acesta în 2005 și trimisă în faliment la Curtea de Apel Brașov, pe 18 septembrie 2014.\n FC U CRAIOVA SA, SA din 2006, cea cu care Mititelu a șters fostele datorii și pe care a activat echipa în sezonul 2013-14.\n\n FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL CLUB SA, SA din 2013, dar înscrisă în fotbal abia în 2017, ultima din listă ( doar pentru moment, se întrevede o nouă SA deschisă de Mititelu, FOTBAL CLUB UNICA CRAIOVA SA ).\n\nPremisa \nDeoarece procedura și actele semnate de patronii de fotbal din perioada anilor 90 si 2000 erau defectuoase și omiteau cu intregime transferarea palmaresului sau identității clubului precedent către succesor, singurele lucruri într-adevăr transmise fiind lotul de jucători și locul din campionat. Această procedură este metoda standard aplicată acelei vremi, fiind utilizată de mai toate cluburile mari de fotbal, un exemplu clar fiind conflictul CSA Steaua București-FC Fcsb SA, unde, în urma proceselor întinse pe mai mulți ani, s-a decis că \"CSA\" deține palmaresul până in 2003, iar FC Fcsb nu poate emite pretenții la activitatea sportivă din anii 1998-2003, deoarece în actele folosite în 2003 pentru a prelua activele societății AFC Steaua București, separate în 1998 de \"CSA\" și de Ministerul Apărării, nu se regăsește nimic despre palmares sau rezultatele precedente ale echipei, ci doar locul din campionat și lotul de jucători, \"AFC\" rămănând o entitate separată de succesoarea sa. \n\nAstfel, procedurile aplicate de foștii patroni de fotbal din Craiova fiind probabil identice, putem presupune că și în cazul Craiovei entitățile precedente au rămas separate, însă în lipsa unui proces care să scoată la iveală toate actele și tot adevărul, nimic nu poate fi sigur.\n\nLista cu sigle \nObiectul acestei pagini îl reprezintă numărul impresionant de sigle folosite de \"FCU\" de-a lungul timpului, toate incercându-se a fi copii ale siglei originale a Universității Craiova.\n\nFără prea multe prezentări, lista începe cu:\n\n Sigla din anul 1996\n Variantă a celei precedente, dar cu un tricolor suprapus\n Sigla 1999-2000\n Sigla 2002 \n Sigla folosită în perioada 2005-2010, cât si în reîncercarea din 2013-14, o încercare de copiere a celei originale, folosită în paralel cu aceasta .\n Sigla nefolosită în 2011 din cauza inactivității sportive.\n Mai multe sigle înscrise de Adrian Mititelu la OSIM\n Sigla folosită în 2017, mai exact aceasta\n Sigla din 2018, folosită după ce instanțele de judecată i-au anulat toate celelalte mărci.\n Sigla din 2020, folosită după ce instanțele de judecată au decis că CS Universitatea Craiova are drept unic de folosire al titulaturii \"Universitatea Craiova\", drept răspuns Mititelu redenumind echipa \"Fotbal Club Universitatea\". O altă variantă, aceasta, nu a fost folosită.\n Sigla în formă de \"U\", folosită din 2021 drept variantă de rezervă în cazul anulării siglei mai sus numite. Aceasta a dat naștere unei alteia.\n Sigla bariton, ieșită la iveală pe 3 Septembrie 2023, după ce echipa a fost forțată de către o nouă decizie judecătorească să își schimbe denumirea și sigla, noul nume fiind \" FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL CLUB SA\".\n Alte sigle nefolosite, dar înregistrate de Adrian Mititelu fiind:\n\nVezi și \nUniversitatea Craiova , FCU Fotbal Club\n\nLegături externe" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre China Open 2023 – Simplu feminin." }, { "from": "assistant", "value": "China Open 2023 – Simplu feminin a avut loc în prima jumătate a lunii octombrie 2023. Șaizeci și patru de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Beijing, China, jucat pe terenuri cu suprafață dură. Opt dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare. Naomi Osaka a fost campioana en-titre din 2019, ultima dată când turneul a avut loc, dar a fost în concediu de maternitate anul acesta.\n\nIga Świątek a câștigat titlul la simplu feminin la China Open 2023, învingând-o în finală pe Liudmila Samsonova, cu scorul de 6–2, 6–2. A fost al 16-lea titlu WTA pentru Świątek.\n\nCapi de serie\nCele patru semifinaliste de la Tokyo au primit un bye în runda a doua.\n\nTabloul principal\n\nFinală\n\nJumătatea superioară\n\nSecțiunea 1\n\nSecțiunea 2\n\nJumătatea inferioară\n\nSecțiunea 3\n\nSecțiunea 4\n\nCalificări\n\nCapi de serie\n\nJucătoare calificate\n\nRezultate calificări\n\nPrima calificare\n\nA doua calificare\n\nA treia calificare\n\nA patra calificare\n\nA cincea calificare\n\nA șasea calificare\n\nA șaptea calificare\n\nA opta calificare\n\nAlte informații\n\nWildcard\n Wang Xiyu\n Sofia Kenin\n Tian Fangran\n Vera Zvonareva\n Yuan Yue\n\nClasament protejat\n Jennifer Brady\n Anastasia Pavliucenkova\n Daria Saville\n\nRetrageri \n Irina-Camelia Begu → înlocuită de Daria Saville\n Belinda Bencic → înlocuită de Linda Fruhvirtová\n Danielle Collins → înlocuită de Lesia Tsurenko\n Madison Keys → înlocuită de Wang Xinyu \n Karolína Muchová → înlocuită de Sara Sorribes Tormo \n Karolína Plíšková → înlocuită de Martina Trevisan \n Sloane Stephens → înlocuită de Kateřina Siniaková \n Elina Svitolina → înlocuită de Tatjana Maria\n\nNote\n\nLegături externe\n Main Draw\n Qualifying Draw\n\n2023\nWTA Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații relevante poți oferi despre Lafayette, Louisiana?" }, { "from": "assistant", "value": "Lafayette este un oraș (cu statut de City) și sediul administrativ al parohiei Lafayette din statul american Louisiana. În 2020, Lafayette avea o populație de 121.374. Lafayette este al patrulea oraș ca mărime din Louisiana.\n\nLafayette are astăzi o industrie turistică puternică, în mare parte datorită culturii populației cajun care trăiesc aici. De asemenea se află aici și University of Louisiana at Lafayette.\n\nIstoric\n\nGeografie\n\nDemografie\n\nPersoane importante\n\nNote \n\nOrașe din Louisiana\nSedii de parohii din Louisiana\nSediile comitatelor din Statele Unite ale Americii" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații relevante ai despre Cupa Mondială de Rugby din 2023 Grupa D?" }, { "from": "assistant", "value": "Grupa D de la Cupa Mondială de Rugby din 2023 a fost o grupă preliminară din cadrul Cupei Mondiale de Rugby din 2023 ale cărei meciuri au început pe 9 septembrie 2023. Din cadrul grupei au făcut parte echipele naționale din Anglia, Argentina, Chile, Japonia și Samoa.\n\nClasament\nPrimele două clasate s-au calificat pentru sferturile de finală ale competiției și pentru Cupa Mondială de Rugby din 2027, iar echipa de pe locul al treilea s-a calificat pentru Cupa Mondială de Rugby din 2027.\n\nMeciuri\n\nAnglia vs Australia\n\nJaponia vs Chile\n\nSamoa vs Chile\n\nAnglia vs Japonia\n\nArgentina vs Samoa\n\nAnglia vs Chile\n\nJaponia vs Samoa\n\nArgentina vs Chile\n\nAnglia vs Samoa\n\nJaponia vs Argentina\n\nNote\n\nCupa Mondială de Rugby din 2023\nRugby în Franța\n2023 în sport" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații ai disponibile despre Echipa națională de rugby a statului Chile?" }, { "from": "assistant", "value": "Echipa națională de rugby a statului Chile reprezintă Chile în meciurile internaționale de rugby. Supranumită Los Cóndores (Condorii în română), echipa joacă în tricouri roșii și albe. În prezent, se află pe locul 22 în clasamentul World Rugby Rankings, ceea ce îi face să fie a treia națiune din America de Sud.\n\nLegături externe \n Site oficial\n\nChile\nSport în Chile" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Richie Cunningham?" }, { "from": "assistant", "value": "Richard James „Richie” Cunningham este personajul principal al primelor șapte sezoane ale serialului TV Happy Days. Richie este interpretat de Ron Howard. Prietenii lui Richie sunt Potsie Weber (Anson Williams), Ralph Malph (Don Most) și Shirley Feeney (Cindy Williams).\n\nLegături externe \n https://happydays.fandom.com/wiki/Richie_Cunningham\n\nPersonaje" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Jiangxi Open 2023?" }, { "from": "assistant", "value": "Jiangxi Open 2023 a fost un turneu profesionist de tenis feminin care s-a jucat pe terenuri dure în aer liber. A fost cea de-a 7-a ediție a evenimentului și a făcut parte din turneele WTA 250 din circuitul WTA 2023. A avut loc la Nanchang, China, în perioada 16–22 octombrie 2023. Aceasta este prima ediție a turneului desfășurată din 2019, deoarece edițiile intermediare au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19 din China și a răspunsului WTA la dispariția lui Peng Shuai.\n\nCampioni\n\nSimplu\nPentru mai multe informații consultați Jiangxi Open 2023 – Simplu\n\nDublu\nPentru mai multe informații consultați Jiangxi Open 2023 – Dublu\n\nDistribuția punctelor\n\nNote\n\nLegături externe\nOfficial website\n\n2023\nWTA Tour 2023\n2023 în China" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți detalia informațiile despre Element zero?" }, { "from": "assistant", "value": "În matematică un element zero este una dintre mai multele generalizări ale numărul zero în alte structuri algebrice. Aceste semnificații alternative se pot reduce sau nu la același lucru, în funcție de context.\n\nElement neutru aditiv \nElementul neutru aditiv este elementul neutru dintr-un grup aditiv. Corespunde elementului 0 astfel încât pentru orice din grup există . Câteva exemple de identitate aditivă sunt:\n Vectorul zero pentru adunarea vectorilor: vectorul cu lungimea 0 și ale cărui componente sunt toate 0. Adesea notat ca sau \n Funcția zero definită de pentru operația punctuală \n Mulțimea vidă din teoria mulțimilor.\n O sumă vidă sau un coprodus vid.\n Un într-o categorie (un coprodus nul, deci un element neutru pentru coproduse).\n\nElement absorbant \nUn element absorbant într-un semigrup multiplicativ sau semiinel generalizează proprietatea Exemplele cuprind:\n Mulțimea vidă, care este elementul absorbant pentru produsul cartezian de mulțimi deoarece \n Funcția zero definită de pentru operația punctuală \n\nMulte elemente absorbante sunt și elemente neutre față de adunare, inclusiv mulțimea vidă și funcția zero. Un alt exemplu important este elementul distinctiv 0 dintr-un corp sau inel, care este atât elementul neutru aditiv, cât și elementul absorbant pentru înmulțire și al cărui ideal principal este cel mai mic ideal.\n\nObiect nul \nUn obiect nul dintr-o categorie este atât un , cât și un (și astfel un element neutru atât pentru produse, cât și pentru coproduse). De exemplu, structura trivială (conținând doar elementul neutru) este un obiect nul în categoriile în care morfismele trebuie să aplice aceste elemente pe ele însele. Exemplele specifice cuprind:\n Grupul trivial, care conține doar elementul neutru (un obiect nul în categoria grupurilor)\n Modulul nul, care conține doar elementul neutru (un obiect nul din categoria peste un inel)\n\nMorfism nul \nUn morfism nul într-o categorie este un element absorbant generalizat pentru : orice morfism compus cu un morfism nul dă un morfism nul. Mai exact, dacă este morfismul nul dintre morfismele de la la , iar și sunt morfisme arbitrare, atunci și \n\nDacă o categorie are un obiect nul , atunci există morfisme canonice și iar compunerea lor dă un morfism nul În categoria grupurilor, de exemplu, morfismele nule sunt morfisme care returnează întotdeauna elementul neutru, generalizând astfel funcția\n\nCel mai mic element \nUn dintr-o sau o poate fi uneori numit element nul și scris fie ca , fie ca .\n\nModul nul \nÎn matematică modulul nul este constând numai din elementul neutru aditiv pentru funcția de adunare a modulului. În numerele întregi, acest element este 0, ceea ce dă numele de modul nul. Că modulul nul este de fapt un modul este simplu de arătat; este închis trivial pentru adunare și înmulțire.\n\nIdeal nul \nÎn matematică idealul nul dintr-un inel este idealul constând doar din elementul neutru aditiv (sau elementul 0). Faptul că acesta este un ideal rezultă direct din definiție.\n\nMatrice nulă \n\nÎn matematică, în special în algebra liniară, o matrice nulă este o matrice în care fiecare element are valoarea 0. De obicei este notată cu simbolul Câteva exemple de matrici nule sunt:\n\nMulțimea matricilor cu elemente dintr-un inel formează un modul . Matricea nulă din este matricea cu toate elementele egale cu , unde este elementul neutru aditiv din .\n\nMatricea nulă este elementul neutru aditiv din . Adică, pentru orice :\n\nExistă o singură matrice nulă cu o dimensiune dată (cu elementele dintr-un anumit inel), așa că atunci când contextul este clar, se spune adesea matricea nulă. În general, elementul neutru aditiv al unui inel este unic și este de obicei notat ca 0 fără nici un indice care să indice inelul de care aparține. Prin urmare, exemplele de mai sus reprezintă matrice nule peste orice inel.\n\nMatricea nulă reprezintă, de asemenea, transformarea liniară care aplică toți vectorii pe vectorul nul.\n\nTensor nul \nÎn matematică tensorul nul este un tensor de orice ordin, ale cărui componente sunt 0. Tensorul nul de ordinul 1 este uneori cunoscut ca vectorul nul.\n\n al oricărui tensor cu orice tensor nul este un alt tensor nul. Adunarea cu tensorul nul este echivalentă cu operația de identitate.\n\nNote\n\nVezi și \n Divizor al lui zero\n Zero al unei funcții\n\n0 (număr)" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații ai disponibile despre Unobtainium?" }, { "from": "assistant", "value": "Unobtainium este un termen folosit în ficțiune, inginerie și în situații comune pentru un material ideal pentru o anumită aplicație, dar greu de obținut. Unobtainium se referea inițial la materiale care nu există deloc, dar poate fi folosit și pentru a descrie materiale reale care nu sunt disponibile din cauza rarității extreme sau a costului. Mai rar, poate însemna un dispozitiv cu proprietăți de inginerie dezirabile pentru o aplicație care este extrem de dificil sau imposibil de realizat.\n\nProprietățile oricărui exemplu particular de unobtainium depind de utilizarea prevăzută. De exemplu, un scripete făcut din unobtainium ar putea fi fără masă și fără frecare. Dar pentru o rachetă nucleară , unobtainiul ar putea avea calitățile necesare de ușurință, rezistență la temperaturi ridicate și rezistență la deteriorarea radiațiilor; o combinație a tuturor celor trei calități este imposibilă cu materialele de astăzi. Conceptul de unobtainium este adesea aplicat cu mâna fluturând , cu umor sau cu umor.\n\nCuvântul „ unobtainium ” derivă în mod umoristic din „ neobtainable ”, cu -ium , un sufix pentru numele elementelor chimice . Este anterior numelor de elemente sistematice care sună similar , cum ar fi ununennium . O ortografie alternativă, unobtanium , este uneori folosită, prin analogie cu numele elementelor reale precum titanul și uraniul .\n\nOriginea ingineriei\nEditați \| ×\nÎncă de la sfârșitul anilor 1950, inginerii aerospațiali au folosit termenul „unobtainium” atunci când se referă la materiale neobișnuite sau costisitoare, sau când consideră teoretic un material perfect pentru nevoile lor din toate punctele de vedere, cu excepția faptului că nu există.\n\nUnobtainium, n. O substanță care are exact proprietățile de testare ridicate necesare pentru o piesă hardware sau alt element de utilizare, dar care nu poate fi obținută fie pentru că teoretic nu poate exista, fie pentru că tehnologia este insuficient de avansată pentru a o produce. Umoristic sau ironic.\n\n— Listat în „Glosarul interimar, termeni aerospațiali”, așa cum a fost compilat de Woodford Heflin și publicat în februarie 1958 de Universitatea Aeriană a Forțelor Aeriene din SUA. [1]\nPână în anii 1990, termenul a fost utilizat pe scară largă, chiar și în lucrările formale de inginerie precum „Spre unobtainium [noi materiale compozite pentru aplicații spațiale]”. \n\nCuvântul „unobtainium” ar fi fost inventat în industria aerospațială pentru a se referi la materiale capabile să reziste la temperaturile extreme așteptate la reintrare . Inginerii aerospațiali sunt adesea tentați să proiecteze aeronave care necesită piese cu rezistență sau rezistență peste cea a materialelor disponibile în prezent.\n\nMai târziu, „unobtainium” a devenit un termen de inginerie pentru materiale practice care există cu adevărat, dar sunt greu de obținut. [4] De exemplu, în timpul dezvoltării avionului spion SR-71 Blackbird , inginerii Lockheed de la „ Skunk Works ” sub conducerea lui Clarence „Kelly” Johnson au folosit „unobtainium” ca disfemism pentru titan . Titanul a permis un raport rezistență-greutate mai mare la temperaturile ridicate pe care le atingea Blackbird, dar disponibilitatea sa a fost limitată deoarece Uniunea Sovietică îi controla aprovizionarea. Acest lucru a creat o problemă pentru SUA în timpul Războiului Recedeoarece Blackbird necesita cantități uriașe de titan (și avioanele militare americane ulterioare, cum ar fi avioanele de luptă F-15, F-18 și F-22 și bombardierul B-1 au necesitat și cantități relativ mari din acesta).\n\nPopularizarea contemporană\n\nUnobtainium a început să fie folosit în rândul oamenilor care nu sunt nici fani de science fiction, nici ingineri pentru a desemna un obiect care există de fapt, dar care este foarte greu de obținut fie din cauza prețului ridicat (uneori denumit „unaffordium”) sau a disponibilității limitate. De obicei se referă la un produs de ultimă generație și de dorit. În anii 1970, termenul a migrat din industria aerospațială la cultura auto și motocicletă din California de Sud și a început să apară în publicațiile din industrie, cum ar fi reclamele timpurii pentru mânerele de motociclete Oakley.\n\nAlte exemple sunt casetele din spate în comunitatea ciclismului montan,piese care nu mai sunt disponibile pentru pasionații de mașini vechi, piese pentru casetofone audio bobină la bobină și tuburi cu vid rare, cum ar fi 1L6 sau WD-11 care acum pot costa mai mult decât echipamentele în care au fost montate . Compania de ochelari și îmbrăcăminte de modă Oakley, Inc. desemnează, de asemenea, frecvent materialul folosit pentru multe dintre nasurile și căștile lor pentru ochelari, care are proprietatea neobișnuită de a crește aderența și, prin urmare, aderența atunci când este umed, ca unobtaniu. \n\nPână în 2010, termenul a fost folosit în știrile principale pentru a descrie elementele pământurilor rare utile comercial (în special terbiu, erbiu, disprosiu, ytriu și neodim), care sunt esențiale pentru performanța electronicelor de larg consum și a tehnologiei ecologice , dar ale căror proiectate cererea depășește cu mult oferta lor actuală. \n\nAu existat încercări repetate de a atribui numele unui material real. Cercetarea cu liftul spațial a folosit mult timp „unobtainium” pentru a descrie un material cu caracteristicile necesare, dar nanotuburile de carbon ar putea avea aceste caracteristici. \n\nOperă științifico-fantastică\n\nO bucată din valorosul „unobtanium” de la Avatar\nUnobtainium a fost menționat pe scurt în cartea lui David Brin din 1983 Startide Rising și joacă un rol în filmul din 2003 The Core [18] și în filmul din 2009 Avatar. \n\nTermeni similari\n\nTermenul handwavium (care sugerează handwaving ) este un alt termen pentru acest material ipotetic, la fel ca raritanium și hardtofindium. \n\nTermenul eludium a fost folosit pentru a descrie un material care a „eludat” încercărilor de a-l dezvolta, varianta ortografică iludium derivată din „iluzie”. Acest lucru a fost menționat în mai multe desene animate Looney Tunes , în care Marvin Marțianul a încercat (fără succes) să folosească „Eludium Q-36 Explosive Space Modulator” pentru a arunca în aer Pământul.\n\nUn alt termen în mare parte sinonim este wishalloy, deși sensul este adesea subtil diferit prin faptul că un wishalloy de obicei nu există deloc, în timp ce unobtainium poate fi pur și simplu indisponibil.\n\nUn material conceptual similar în alchimie este piatra filosofală , o substanță mitică cu capacitatea de a transforma plumbul în aur sau de a conferi nemurire și tinerețe . Deși căutarea pentru a găsi o astfel de substanță nu a avut succes, a dus la descoperirea unui nou element: fosforul." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Poți descrie [Titlu] pCarbonadium?" }, { "from": "assistant", "value": "Carbonadiul era un metal rezistent, radioactiv, cu mult mai puternic decât oțelul, dar mai maleabil și mai ieftin decât adamantiul . Datorită maleabilității sale, carbonadiul a fost mai puțin durabil decât Adamantium adevărat , dar totuși aproape indestructibil. Metalul a fost dezvoltat în URSS . \n\nOmega Red avea bobine de carbonadiu prin care își putea transmite capacitatea de a drena energiile vieții. Carbonadiul era extrem de radioactiv și obiectele compuse din el s-au dovedit a încetini accelerarea factorilor de vindecare, cum ar fi Wolverine . Singurul dispozitiv care putea opri această radiație a fost sintetizatorul de carbonadiu , care fusese ascuns pe corpul decedat al unui agent dublu care a murit când Echipa X a furat-o și a scăpat de Omega Red în timpul ultimei lor misiuni. \n\nMai recent, sintetizatorul de carbonadiu a fost preluat de Dracula , care a însărcinat Omega Red să se infiltreze în Krakoa și să-l ademenească pe Wolverine la una dintre ascunzătoarele lui Dracula din Paris , pentru a le permite soldaților lui Dracula să fure sângele lui Wolverine. Odată gata, sângele lui Wolverine a fost apoi transferat lui Dracula, permițându-i acum să supraviețuiască atunci când este expus la lumina zilei. Misiunea sa încheiată, Omega Red a primit sintetizatorul de carbonadiu, deși Dracula l-a avertizat că există un detonator ascuns în interiorul acestuia, deoarece încă îl folosea." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Poți să-mi dai detalii despre Vibranium?" }, { "from": "assistant", "value": "Vibranium ( / v aɪ ˈ b r eɪ n i ə m / ) este un metal fictiv care apare în cărțile de benzi desenate americane publicate de Marvel Comics , remarcat pentru abilitățile sale extraordinare de a absorbi, stoca și elibera cantități mari de energie cinetică . Minat doar în Wakanda , metalul este asociat cu Black Panther , care poartă un costum de vibranium și Captain America , care poartă un scut din aliaj de vibranium/oțel . O formă alternativă a materialului cunoscută sub numele de vibraniu antarctic sauAnti-Metal , a apărut în Savage Land .\n\nIstoricul publicațiilor \nVibranium a apărut pentru prima dată în Daredevil #13 (februarie 1966), care a fost scris de Stan Lee și ilustrat de John Romita . Aici, vibraniul a fost văzut a fi un element metalic neobișnuit, cu proprietăți hotărât ciudate. Din acel moment al continuității Marvel Comics , s-a stabilit că există câteva variații ale acestui element care pot fi găsite în regiuni izolate din întreaga lume. Varianta introdusă pentru prima dată în Daredevil #13 a devenit în cele din urmă cunoscută ca Anti-Metal. Atributul unic al acestei variații este că poate tăia orice metal cunoscut. În Universul Marvel , Anti-Metal poate fi găsit în mod tradițional doar în Antarctica. Mai târziu în Fantastic Four#53 (august 1966), de Stan Lee și Jack Kirby , o nouă variație a vibraniumului a fost introdusă în națiunea izolată Wakanda. Această variație avea atributul unic de a putea absorbi sunetul. Aceasta este variația care este cel mai adesea identificată în continuitate ca pur și simplu „vibranium”.\n\nIstorie fictivă \nÎn Universul Marvel , vibraniul a fost depus pentru prima dată pe Pământ de un meteorit în urmă cu 10.000 de ani. În benzi desenate, prima descoperire documentată a vibraniumului a fost în timpul unei expediții umane în Antarctica. Acest izotop special de vibranium a fost numit „Anti-Metal” datorită proprietății sale de a dizolva alte metale. \n\nÎn benzi desenate, o varietate diferită de vibranium găsită în Wakanda absoarbe undele sonore și alte vibrații, inclusiv energia cinetică. Absorbția undelor sonore, vibrațiilor și energiei cinetice face ca acest metal să fie mai puternic. Pentru a proteja această resursă, wakanezii și-au ascuns țara de lumea exterioară. Regele wakandan T'Chaka a finanțat educația țării sale vânzând ocazional cantități minuscule de metal. Drept urmare, Wakanda este una dintre cele mai avansate națiuni din lume din punct de vedere tehnologic. \n\nLa începutul anilor 1940, o cantitate mică de vibranium Wakandan a intrat în posesia savantului Myron MacLain. A încercat să combine vibraniul cu fierul pentru a forma o nouă armură de tanc, dar nu a reușit să fuzioneze elementele. Într-o dimineață, a descoperit că cele două materiale s-au lipit de la sine într-un mod necunoscut. Aliajul ultra-rezistent a fost folosit pentru a crea scutul Captain America . MacLain a lucrat zeci de ani (fără succes) pentru a duplica accidentul. Cu toate acestea, în timpul unui experiment din anii 1960, el a dezvoltat metalul practic indestructibil adamantium . \n\nCând T'Challa a devenit regele Wakandei, s-a străduit să pună capăt izolării țării sale de restul lumii. Făcând cunoscută lumii exterioare existența vibraniului pe la mijlocul anilor 1980, el a vândut cantități mici din acesta străinilor care, credea el, nu îl vor folosi în scopuri dăunătoare. T'Challa a folosit profiturile pentru a-și îmbogăți și moderniza națiunea. \n\nDe-a lungul anilor, mulți au încercat să obțină sau să afecteze movila de vibranium de la Wakanda, dar în cea mai mare parte Wakanda a păstrat-o în siguranță și a devenit destul de puternică în acest proces.\n\nÎn timpul Invaziei Secrete a Pământului, Skrulls și -au asumat identitatea agenților SHIELD și i-au înrobit pe nativii din Țara Sălbatică pentru a extrage Anti-Metal. Au invadat și Wakanda. Wakandanii au respins cu succes atacul. \n\nCând Wakanda a fost depășită din punct de vedere politic de xenofobii Desturi, i-au permis doctorului Doom acces la bolțile vibranium ale țării. Temându-se ca Doom să-l folosească pentru a-și amplifica energiile mistice, T'Challa a activat un sistem de siguranță pe care îl dezvoltase, care a făcut tot vibraniul procesat inert. \n\nZvonurile despre originea sa extraterestră s-au dovedit mai târziu adevărate, deoarece, în timp ce cea mai mare parte a vibraniului pământului fusese aproape lichidată, anumite sisteme planetare transportă o cantitate mare de element în adâncul anumitor biosfere extraterestre, așa cum a fost cazul unei planete refugiate care Spartax Empire a încercat să recupereze în timpul călătoriilor în spațiu ale Căpitanului Marvel . În urma repornirii la nivel de continuitate a multiversului Marvel cronică în Secret Wars: Battleworld , abundența vibraniumului în Wakanda și nu numai a reînflorit în cantități considerabile, iar criminalul mutant Vanisher fugea și vindea vibranium Wakandan pe piața neagră din New York. \n\nCând o mică imperfecțiune submoleculară a fost introdusă în scutul Căpitanului America, fiecare impact de-a lungul anilor s-a extins la moleculele învecinate. A crescut până când legăturile moleculare ale scutului au fost rupte complet, spulberând scutul. Efectul zdrobitor a continuat să se răspândească la alt vibranium, neconectat la scut. Acest lucru a creat un „cancer” de vibranium, o undă de șoc care se propagă în întreaga lume. A detonat violent orice vibranium pe care l-a găsit, de la zăcăminte minerale până la componente ale navelor sau echipamentelor. Unda de șoc se îndrepta către „Marea Movilă de Vibranium” din Wakanda, unde explozia rezultată ar putea distruge lumea. Cu ajutorul involuntar al răufăcătorului Klaw , Căpitanul America a reușit să oprească cancerul și să-și restabilească scutul.\n\nProprietăți și abilități cunoscute \nÎn Universul Marvel Comics , vibraniul este o substanță metalică rară de origine extraterestră. Există sub mai multe forme:\n\nsoiul wakandan \nWakandan Vibranium este cea mai comună varietate și este adesea numit pur și simplu „vibranium”. Este o substanță rară, originară doar din mica națiune africană fictivă Wakanda. \n\nIzotopul Wakandan posedă capacitatea de a absorbi toate vibrațiile din vecinătate, precum și energia cinetică direcționată către acesta. Energia absorbită este stocată în legăturile dintre moleculele care alcătuiesc substanța. Ca rezultat, energia cinetică este disipată în cadrul legăturilor. Există limite ale capacității energiei care poate fi stocată și, deși limitările exacte nu sunt încă cunoscute, au existat câteva exemple. Un astfel de exemplu a fost atunci când Roxxon Energy Corporation a descoperit că o mică insulă din Atlanticul de Sud avea o fundație compusă din vibranium. Din această cauză, Roxxona considerat necesar să distrugă insula cu explozibili. Incapabil să absoarbă forța exploziilor, vibraniul a fost distrus, dar a reușit să absoarbă în totalitate sunetul produs de explozie, prevenind deteriorarea zonei înconjurătoare. \n\nAceastă varietate de vibranium este, de asemenea, un puternic mutagen . Expunerea la vibraniu a dus la mutația multor nativi din Wakanda. Radiațiile sale au pătruns, de asemenea, în mare parte din flora și fauna Wakandei, inclusiv Iarba în formă de inimă mâncată de membrii Tribului Pantera Neagră și carnea Gorilei Albe mâncată de membrii Tribului Gorilei Albe. Ambele oferă abilități supraomenești oricui le mănâncă. \n\nDe asemenea, se crede că îmbunătățește în mod dramatic energiile mistice.\n\nVarietate antarctică \nCunoscut mai bine ca Anti-Metal, acest izotop este originar din Savage Land. Variația produce vibrații cu o anumită lungime de undă care descompun legăturile moleculare din alte metale, provocându-le lichefierea . A fost descoperit pentru prima dată de celebrul explorator pe nume Robert Plunder; tatăl lui Kevin și al lui Parnival Plunder în timpul călătoriei sale inițiale în mediul primordial neatins de timp. \n\nFiul său mai răutăcios, care a devenit The Plunderer, ar căuta să-și găsească tatăl care a numit Piatra Plunder și toate cunoștințele înregistrate despre relicva familiei sunt accesibile numai prin medalionul său moștenit, modelat din piatră, pentru a jefui și teroriza lumea prin lichidând toate armamentele folosite împotriva sa. Vibraniul Wakandan este capabil să devină o formă artificială și instabilă a varietății de vibraniu Anti-Metal prin anumite bombardamente de particule asupra acestuia. Dacă se adună cantități uriașe de Anti-Metal, vibrațiile cresc exponențial. Un astfel de caz a avut loc cu cel mai stabil bombardament cu fascicul barion cu transformare reacționară. \n\nLa fel ca vibraniul natural Wakandan, vibraniul antarctic poate provoca mutații umane. O persoană care a îmbrăcat un costum complet Anti-Metal pentru a se proteja împotriva Moon Knight și arsenalul său a început să emită aceeași radiație de topire a metalului pe care intenționase să o armeze." } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune pe larg despre Ovidiu Baron?" }, { "from": "assistant", "value": "Ovidiu Baron (n. 15 aprilie 1976, Râmnicu-Vâlcea) poet român. Locuiește în Sibiu.\n\nBiografie \nAbsolvent al Facultății de Litere a Universității \"Lucian Blaga\" din Sibiu, secția Română-Franceză. Studii aprofundate la aceeași Universitate - Forme poetice ale secolului XX. Doctorat la Universitatea din Nice \"Sophia-Antipolis\", sub coordonarea prof. Sylvia Ballestra-Puech, cu tema \"Paysage et image poétique chez Ilarie Voronca, Benjamin Fondane et Henri Michaux\".\n\nA lucrat ca profesor de limba și literatura română și limba franceză. A activat ulterior în domeniul muzeal, urmând specializări în marketingul instituțiilor de cultură, management cultural și altele. Din 2014 este Director general adjunct în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA.\n\nActivitatea literară \n\n Nedumeriri, proză scurtă - InfoArt Media 2009\n Liniștea de suprafață, poeme - TracusArte 2020 \n Pâinea uriașilor, poeme - Casa de pariuri literare, 2022\n Poveștile Dumbrăvii Sibiului (Cărarea ocolită, Fata Pădurii, Dincolo de masca albă), povești ilustrate - ASTRA Museum, 2022-2023\n\nOpera\n\nPoezie \n\n Liniștea de suprafață, TracusArte, 2020\n Pâinea uriașilor, Casa de pariuri literare, 2022\n Inimi fără corp - dialog expozițional și poeme, cu ilustrații de Andrea Bernath, ASTRA Museum, 2022.\n\nProză \n\n Nedumeriri, InfoArt Media 2009\n Poveștile Dumbrăvii Sibiului (Cărarea ocolită, Fata Pădurii, Dincolo de masca albă), ASTRA Museum, 2022-2023\n\nAntologii \n\n Club ASTRA, antologia cenaclului pe 2009, Editura Imago, Sibiu, 2009\n Eternități de-o clipă. Prozatori sibieni, Editura Info Art Media, Sibiu, 2009\n ASTRA Poetic 2022. Escape Bridge, ASTRA Museum, 2023 (coordonator)\n ASTRA Poetic 2023. Travelers, ASTRA Museum, 2023 (coordonator).\n\nStudii în domeniul muzeal \n\n Istroromânii: repere cultural-istorice, Sibiu, Editura ”Astra Museum”, Sibiu. 2008. (colaborator, coordonator: Elena Potoroacă)\n Găleșoaia. Excurs expozițional, Editura Astra Museum, Sibiu, 2009. (co-autori: Olga Popa, Adrian Scheianu)\n Marketingul și educația în muzee, vol. I, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2010 (autor coordonator, co-autor: Eliza Penciu)\n Crucea – punte a Învierii, Editura „ASTRA Museum”, Sibiu, 2011 (co-autori: Silvia Marin Barutchieff, Cristina Bogdan, Valerie Deleanu, Mirela Crețu)\n Marketingul și educația în muzee, ed. a II-a, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2011 (autor coordonator, co-autori: Delia Voina, Dragoș Neamu)\n Marketingul și educația în muzee, ed. a III-a, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2012 (autor coordonator, co-autor: Lucian Robu)\n Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA – Ghid, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2012 (co-autor, cu Ciprian Ștefan)\n 50 de ani de muzeu în aer liber în Dumbrava Sibiului în 18 interviuri, (co-autor, cu Lucian Robu), Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2013\n Muzeul ASTRA ca peisaj cultural, (co-autor, cu Ovidiu Daneș), Fundația Dala, București, 2013\n Blăjeni. Tradiție și locuire în munți, (co-autor, cu Ciprian Ștefan), Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2015\n Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural: Mărginimea Sibiului, (coord. Maria-Cristina Găvozdea), ASTRA Museum 2017 (colaborare)\n ASTRA. Cultura ca fundament al României unite, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2018 (co-autor)\n Arhitectura vernaculară între tradițional și contemporan (coord. Agostino Bossi), ASTRA Museum 2023 (colaborare)\n\nPublicații în alte limbi \n\n Le Sentier détourné (illust. Ancuța Ilie, trad. Ovidiu Baron), ASTRA Museum, 2022\n The Winding path (illust. Ancuța Ilie, trad. Teodora Verza), ASTRA Museum, 2023\n Forest girl (illust. Iulia Teodorescu, trad. Teodora Verza), ASTRA Museum, 2023.\n\nReferințe \n Lenuș Lungu, Un izor de cultură, Profil de scriitor: Ovidiu Baron, 4 aprilie 2012, accesat la 29 septembrie 2023\n Radu Vancu, In the Masters’ Absence (În absența maeștrilor), Revista Transilvania 7/2009\n Andrei Mocuța, Planeta Babel 7, Comuniune arhetipală, publicat în iulie 2022, accesat în 29 septembrie 2023 \n Babelio, Le sentier détourné, accesat în 29 septembrie 2023\n Eugenia Țarălungă, Viața Românească, Breviar Editorial, Ediția a 5-a, publicat în 2022, accesat în 29 septembrie 2023\n\nNote" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Povestește-mi pe scurt despre Amarcord." }, { "from": "assistant", "value": "Amarcord (Îmi amintesc) este o comedie-dramă din 1973 regizată de Federico Fellini, o poveste semi-autobiografică despre Titta, un adolescent care crește în mijlocul unui grup de personaje excentrice în satul Borgo San Giuliano (situat lângă vechile ziduri ale orașului Rimini) în Italia fascistă a anilor 1930. Titlul filmului este o univerbație a expresiei din dialectul Romagnol „a m'arcôrd” (îmi amintesc). Titlul a devenit apoi un neologism al limbii italiene, cu sensul de „evocare nostalgică”. Rolul central al lui Titta este bazat pe prietenul din copilărie al lui Fellini din Rimini, Luigi Titta Benzi. Benzi a devenit avocat și a rămas în strânsă legătură cu Fellini pe tot parcursul vieții sale.\n\nEducația sentimentală a lui Titta este emblematică pentru „eroarea de conștiință”. Fellini ironizează posturile ridicole ale lui Mussolini și ale Bisericii Catolice, care „i-a închis pe italieni într-o adolescență perpetuă”, bătându-și joc de el însuși și de ceilalți săteni ai săi în scene comice care subliniază incapacitatea lor de a adopta o responsabilitate morală autentică sau de a depăși fanteziile sexuale prostești. Este, de asemenea, fără îndoială, cel mai politic film al lui Fellini, poate chiar singurul. Aici fascismul face parte din peisaj, într-un sat în care se spune în film că „99% dintre locuitori sunt membri ai partidului”.\n\nFilmul a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină și a fost nominalizat la alte două premii Oscar: Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu original.\n\nÎn 2008, filmul a fost inclus de Ministerul italian al Patrimoniului Cultural pe lista celor 100 de filme italiene care trebuie salvate, o listă de 100 de filme care „au schimbat memoria colectivă a țării între 1942 și 1978”.\n\nRezumat \n\nÎn Borgo San Giuliano, un sat de lângă Rimini, apatiția semințelor de plop pufoase care plutesc în vânt anunță sosirea primăverii. La căderea nopții, locuitorii se îndreaptă spre piața satului pentru un foc de tabără tradițional, în care este arsă ritual Bătrâna Vrăjitoare a Iernii. Localnicii își fac farse unii altora, fac focuri de artificii, se plimbă cu femei libertine și fac zgomote obscene atunci când avocatul cu spirit civic ține prelegeri despre istoria regiunii.\n\nȘcoala sub fascism era o cavalcadă plictisitoare de fapte seci recitate de instructori cu niveluri diferite de implicare și pricepere. Tot ce pot face Titta și colegii săi este să facă prostii sau să chiulească de la ore atunci când nu li se cere să rezolve probleme de matematică sau să identifice detalii istorice obscure. În fiecare zi, chiar și atunci când plouă, vizitează „Monumentul Victoriei”, un înger cu fundul gol, frumos și generos. Întreaga lor viață de adolescenți este dominată de obsesia sexuală și de frustrarea pe care o provoacă. Când Titta se duce la spovedanie, reușește să evite să-i spună lui Don Balosa despre activitățile sale masturbatorii și să încerce să o seducă pe Gradisca, o femeie mai în vârstă și plină de farmec, deoarece preotul este mai preocupat de aranjamentele florale.\n\nOficialii fasciști vin în vizită, iar elevii sunt obligați să facă exerciții atletice pentru aprobarea lor. Ciccio, prietenul lui Titta, visează cu ochii deschiși că va fi căsătorit cu Aldina, iubita lui, de către chipul uriaș al lui Mussolini. Un gramofon conectat pe ascuns în clopotnița bisericii din oraș difuzează pe ascuns o înregistrare a piesei „Internaționala”, dar în scurt timp este împușcat și distrus de fasciștii înnebuniți după arme. Din cauza trecutului său anarhist, tatăl lui Titta, Aurelio, este adus pentru interogatoriu și obligat să bea ulei de ricin. El pleacă șchioapătând acasă, într-o stare cu greață, pentru a fi spălat de soția sa, Miranda.\n\nÎntr-o după-amiază de vară, familia îl vizitează pe unchiul Teo, fratele lui Aurelio, internat într-un azil de nebuni. Îl scot pe acesta pentru o zi la țară, dar el fuge și se urcă într-un copac, strigând în mod repetat: „Vreau o femeie!”. Toate încercările de a-l coborî din copac sunt întâmpinate cu pietrele pe care Teo le poartă în buzunare. O călugăriță pitică și doi infirmieri ajung în cele din urmă la fața locului. Urcând scara, călugărița îl mustră pe Teo, care acceptă cu supunere să se întoarcă la azil.\n\nDupă sosirea toamnei, locuitorii orașului se urcă în bărci mici pentru a întâmpina trecerea navei SS Rex, cea mai mândră realizare tehnologică a regimului. Până la miezul nopții au adormit așteptând sosirea acestuia. Treziți de o sirenă de ceață, aceștia privesc cu uimire cum nava trece pe lângă ei, răsturnându-le bărcile în urma ei. Bunicul lui Titta se rătăcește pierdut într-o ceață dezorientantă, atât de densă încât pare să înăbușe casa și peisajul de toamnă. Mergând spre Grand Hotel din oraș, Titta și prietenii săi îl găsesc închis. Ca niște zombi, ei valsează pe terasă cu partenere feminine imaginare învăluite în ceață.\n\nCursa anuală de mașini îi dă ocazia lui Titta să viseze cu ochii deschiși că va câștiga marele premiu, Gradisca. Într-o seară, el vizitează bogații de la tutungerie la ora închiderii. Ea se excită atunci când el demonstrează că este suficient de puternic pentru a o ridica, dar se enervează când el se simte copleșit când ea își apasă sânii pe fața lui. Ea îi dă o țigară, apoi îl trimite cu răceală acasă.\n\nIarna aduce cu ea căderi record de zăpadă. Miranda ȋl îngrijește pe Titta care e bolnav, apoi, când vine din nou primăvara, moare ea însăși de boală. Titta este devastat. Mai târziu, satul participă la petrecerea pentru căsătoria Gradiscăi cu un ofițer fascist. În timp ce Gradisca pleacă cu carabinierul ei, cineva observă că și Titta a plecat.\n\nDistribuția\n\nScena eliminată \nA fost filmată o scenă care a fost ulterior tăiată din film de Fellini. Scena a fost filmată fără sunet. Este descrisă, totuși, în romanul publicat de Rizzoli în 1973 și implică pierderea de către contesa a unui inel cu diamant în toaletă. Carlini, sau „Eau de cologne”, omul care golește haznalele din oraș, este chemat să îl recupereze. Această scenă este disponibilă pe versiunea Criterion a filmului.\n\nPrimirea filmului de către public\n\nEuropa \nLansat în Italia la 18 decembrie 1973, Amarcord a fost un „succes fără margini”. Criticul Giovanni Grazzini, care a făcut o recenzie pentru ziarul italian Corriere della Sera, l-a descris pe Fellini ca fiind „un artist la apogeu”, iar filmul ca fiind opera unui regizor matur, mai rafinat, al cărui „conținut autobiografic arată o mai mare înțelegere a faptelor istorice și a realității unei generații. Aproape tot Amarcord este un dans macabru pe un fundal vesel”. \n\nFilmul a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes din 1974, dar nu a fost înscris în competiția principală.\n\nRussell Davies, critic de film britanic și ulterior prezentator al postului de radio BBC, a comparat filmul cu opera lui Thornton Wilder și Dylan Thomas: „Modelul este ciclic... Un an din viața unui sat de pe coastă, cu accentul cuvenit pe anotimpuri și pe nașteri, căsătorii și decese. Este un film conceput în studiourile de filmare romane, cu dezgustul lui Fellini pentru piatră, vânt și cer adevărat. Oamenii, însă, sunt reali, iar numeroșii non-actori din rândul lor au toate formele și dimensiunile pe care vrei să ți le imaginezi fără să te afunzi prea adânc în teritoriul ciudățeniilor lui Tod Browning.”\n\nPreluat rapid pentru distribuție internațională după ce a câștigat un Oscar pentru cel mai bun film străin în 1975, filmul a fost destinat să fie „ultimul mare succes comercial al lui Fellini”. În 2008, filmul a fost votat pe locul 50 pe lista celor „100 cele mai mari filme” de către revista franceză „Cahiers du cinéma”.\n\nStatele Unite ale Americii \nCând Amarcord a avut premiera la New York, criticul Vincent Canby l-a lăudat ca fiind probabil „cel mai minunat film al lui Fellini... Este o evocare extravagant de amuzantă, uneori onirică, a unui an din viața unui mic oraș italian de coastă în anii '30, nu așa cum a fost la propriu, poate, ci așa cum este rememorat de un regizor cu accesul unui superstar la resursele industriei cinematografice italiene și cu o stăpânire desăvârșită asupra imaginației noastre. Atunci când domnul Fellini lucrează în cea mai bună condiție, așa cum este în Amarcord (vernacularul pentru \"îmi amintesc\" în Romagna), el scoate cumva la iveală ce e mai bun din noi. Devenim mai umani, mai puțin sufocanți, mai sensibili la importanța profundă a unor atitudini care, în alte circumstanțe, ar părea pur și simplu excentrice, dacă nu chiar nebunești”.\n\nEvaluând filmul cu patru stele din patru, criticul Roger Ebert a discutat despre valoarea lui Fellini ca regizor: „Este, de asemenea, un film absolut uluitor. Fellini se numără de multă vreme printre cei cinci sau șase cei mai mari regizori din lume, iar dintre toți, el este cel mai natural. Ingmar Bergman își atinge măreția prin gândire și cercetare sufletească, Alfred Hitchcock și-a construit filmele cu meticulozitate, iar Luis Buñuel și-a folosit fetișurile și fanteziile pentru a construi glume spinoase despre umanitate. Dar Fellini... ei bine, pentru el, a face film pare aproape fără efort, ca și cum ar respira, iar el poate orchestra cele mai complicate scene cu puritate și ușurință. El este Willie Mays al filmelor.” Ebert a clasat filmul pe locul al patrulea pe lista sa cu „Cele mai bune 10 filme ale anului 1973”. Ulterior, el a inclus filmul pe lista sa de filme mari. Jay Cocks de la revista Time l-a considerat „una dintre cele mai bune lucrări pe care Fellini le-a făcut vreodată - ceea ce înseamnă, de asemenea, că se află alături de cele mai bune pe care le-a realizat vreodată cineva din cinematografie”.\n\nPe site-ul de recenzii Rotten Tomatoes, Amarcord are o rată de aprobare de 87%, pe baza a 46 de recenzii, cu un rating mediu de 8,2/10. Consensul criticilor de pe site-ul web sună astfel: „Ușor indecent, dulce și sentimental, Amarcord este o călătorie mai mare decât viața printr-un sat de la malul mării și prin cetățenii săi plini de culoare.” În sondajul „Sight & Sound” din 2012 al Institutului Britanic de Film privind cele mai bune filme realizate vreodată, Amarcord a fost clasat pe locul 30 în rândul regizorilor.\n\nReferințe\n\nBibliografie\n\nLegături externe \n\n \n \n \n \n Amarcord: Federico of the Spirits – eseu de Sam Rohdie la The Criterion Collection\n (Janus Films channel)\n\nFederico Fellini\nFilme italiene\nFilme din 1973\nFilme de artă\nFilme în limba italiană\nCâștigătorii premiilor David di Donatello" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata despre Keoma?" }, { "from": "assistant", "value": "Keoma este un western spaghetti din 1976. Regizat de Enzo G. Castellari, îl are în rolul rolul principal pe Franco Nero. Considerat unul dintre cele mai bune westernuri spaghetti din perioada de declin a genului, este cunoscut pentru implementarea unor tehnici cinematografice contemporane (precum steadicam, și ) și coloana sonoră de .\n\nRezumat \n\nDupă Războiul Civil American, fostul soldat al , Keoma Shannon (Franco Nero), născut dintr-un tată alb și o mamă amerindiană, revine în orașul natal. Acesta descoperă că frații său vitregi au încheiat o înțelegere cu un tiran local numit Caldwell. Banda sa guvernează așezarea cu o mână de fier. Cu ajutorul tatălui său (William Berger) și al lui George (Woody Strode), un vechi prieten de culoare, Keoma încearcă să elibereze orașul de sub controlul lor. De asemenea, dă dovadă de compasiune când salvează o femeie însărcinată dintr-un grup trimis de Caldwell într-o tabără minieră destinată bolnavilor de ciumă. Pe parcursul filmului, Keoma este urmărit de spectrul unei bătrâne („Vrăjitoarea”) care i-a salvat viața în timpul unui masacru.\n\nDistribuție \n\nFranco Nero - Keoma Shannon\nWilliam Berger - William H. Shannon\nOlga Karlatos - Liza Farrow\nWoody Strode - George\nOrso Maria Guerrini - Butch Shannon\nGabriella Giacobbe - Vrăjitoarea\nAntonio Marsina - Lenny Shannon\nJohn Loffredo - Sam Shannon \nDonald O'Brian - Caldwell\nLeon Lenoir - doctorul León Lenoir\nWolfango Soldati - Wolf, soldat confederat\nVictoria Zinny - proprietarul bordelului\nRiccardo Pizzuti - membru al bandei lui Caldwell #1\nAlfio Caltabiano - membru al bandei lui Caldwell #2\n\nProducție \nÎn timpul filmărilor pentru , Franco Nero a fost abordat de Enzo G. Castellari și de producătorul Manolo Bolognini cu privire la realizarea unui western spaghetti, deși popularitatea genului era în scădere. La vremea respectivă, nu exista încă un scenariu, dar Nero, Castellari și Bolognini au decis să-și numească proiectul , nume amerindian care, conform producătorului, însemna „libertate” (în realitate, termenul înseamnă „departe”).\n\nKeoma urma să fie o continuare a filmului , regizat de Sergio Corbucci și coprodus de Bolognini. a fost scrisă de actorul (Luigi Montefiori), iar aceasta a fost dezvoltată de Mino Roli și Nico Ducci. Echipa a primit scenariul la trei zile după inițierea filmărilor și a fost abandonat repede de Castellari și Nero, cei doi fiind de acord că textul este incompatibil cu genul western. Regizorul a rescris scenariul în fiecare zi pe parcursul filmărilor, fiind influențat atât de sugestiile venite din partea membrilor distribuției și ai echipei, cât și de lucrările lui Shakespeare și Sam Peckinpah. Dialogul a fost scris de actorul ; totuși, Nero a formulat o mare parte din replicile sale, inclusiv dialogul final cu „Vrăjitoarea”. Într-un interviu din 2012, Nero a explicat că a preluat o replică din cartea Cowboy and the Cassack de pentru scena cu Vrăjitoarea.\n\nFilmul a fost turnat pe o perioadă de opt săptămâni, majoritatea scenelor principale fiind realizate la Studiourile Elios din Roma, în același studio în care Corbucci filmase Django. Platourile de filmare aveau nevoie de reparații majore, fapt care a simplificat filmările lui Castellari, deoarece echipa nu erau nevoită să rearanjeze decorul. Unele scene au fost turnate în Lago di Camposecco.\n\nConform lui Nero, muzica formației a fost inspirată de Leonard Cohen.\n\nLansare \nKeoma a avut premiera în Italia pe 25 noiembrie 1976 și a fost considerat un succes modest la acea vreme. Filmul a încasat în total 1.571.995.000 de lire italiene la nivel național după lansarea în cinematografe.\n\nÎn unele țări, filmul a fost promovat ca parte a francizei Django. În Franța a fost difuzat sub numele Django Rides Again, iar în Germania de Vest sub numele Django's Great Return. În Marea Britanie, filmul a fost lansat în 1977 de Intercontinental Films sub numele The Violent Breed, în timp ce Vadib Productions a lansat filmul în Statele Unite cu titlul Keoma the Avenger în 1978.\n\nNote\n\nBibliografie \n\n Bruckner, Ulrich P. (2006). Für ein paar Leichen mehr: der Italo-Western von seinen Anfängen bis heute (in German). Schwarzkopf & Schwarzkopf Verlag Schwarzkopf & Schwarzkopf. ISBN 3896027050.\n Hughes, Howard (2011). Cinema Italiano: The Complete Guide from Classics to Cult. I.B.Tauris. ISBN 978-0857730442.\n Weisser, Thomas (2005). Spaghetti Westerns--the Good, the Bad and the Violent: A Comprehensive, Illustrated Filmography of 558 Eurowesterns and Their Personnel, 1961-1977. McFarland. ISBN 0786424427.\n Green, Paul (2009). Encyclopedia of Weird Westerns: Supernatural and Science Fiction Elements in Novels, Pulps, Comics, Films, Television and Games. McFarland. ISBN 978-0786458004.\n\nLegături externe \n\n \n\nFilme din 1976\nFilme western spaghetti\nFilme regizate de Enzo G. Castellari" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ar trebui să știu despre Cuphophyllus lacmus?" }, { "from": "assistant", "value": "Cuphophyllus lacmus (Heinrich Christian Friedrich Schumacher, 1803 ex Marcel Bon 1984) sin. Hygrocybe lacmus (Heinrich Christian Friedrich Schumacher, 1803 ex Peter Darbishire Orton & Roy Watling, 1969), din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Cuphophyllus, este o specie saprofită devenită rară de ciuperci comestibile. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri mici și risipite pe pajiști acide, neameliorate, unde îngrășămintele artificiale nu sunt răspândite, prin pășuni, dar, de asemenea, în poienile și pe marginile înierbate ale pădurilor. Apare de la câmpie la munte din septembrie până în noiembrie.\n\nTaxonomie \n\nNumele binomial Agaricus lacmus a fost determinat de savantul germano-danez Heinrich Christian Friedrich Schumacher în volumul 2 al marii sale opere Enumeratio Plantarum, in Partibus Sællandiae Septentrionalis et Orientalis Crescentium din 1803.\n\nÎn 1873, micologul austro-ungar Karl Kalchbrenner a mutat specia la genul Hygrophorus în volumul 1 al tetralogiei sale Icones selectae Hymenomycetum Hungariae din 1873, un taxon recunoscut până ce, în 1969, micologii englezi Peter Darbishire Orton și Roy Watling au dovedit că specia aparține mai curând genului Hygrocybe, modificând genul sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 29 al jurnalului botanic Notes from the Royal Botanical Garden Edinburgh.\n\nÎn sfârșit, în anul 1984, cunoscutul micolog francez Marcel Bon a creat genul nou Cuphophyllus, alăturând specia acestui gen, de citit în volumul 14 al jurnalului micologic Documents Mycologiques, fiind numele curent valabil (2023).\n\nCercetările moleculare recente, bazate pe analiza cladistică a secvențelor de ADN, au confirmat că Cuphophyllus lacmus este o specie distinctă, dar într-un grup (inclusiv Cuphophyllus subviolaceus) care necesită cercetări suplimentare.\n\nMai este de menționat că, în special în a doua jumătate al secolul al XX-lea, taxonul Camarophyllus a fost foarte popular și mai poate fi găsit în nu puține publicații micologice. Dar Camarophyllus în sens strict este un sinonim al genului Hygrophorus, deoarece Agaricus camarophyllus (Alb. & Schwein., 1805) este o specie a genului Hygrophorus (Hygrophorus camarophyllus.\n\nEpitetul specific se trage din limba neerlandeză. Este atestat încă din jurul anului 1500 și provine din olandeza mijlocie: le(e)cmoes, de la lekken („a picura”), moes [vorbit „mus”] probabil de la „terci, piure”. În olandeză, le(e)c este deja adaptat la lak (lac) în sensul culorii. Din secolul al XVI-lea, colorantul albastru a fost obținut pe o scară mai mare (în principal în Țările de Jos sub numele de Lakmoes) din diferite specii de licheni. Specia poartă numele datorită culorii cuticulei.\n\nDescriere \n\n Pălăria: subțire și slab higrofană cu un diametru de 2-5 (6) cm, inițial obtuz conică până convexă, adesea cocoșată turtit cu marginea ascuțită, este ulterior deprimată, cu sau fără cocoașă, cu marginea răsucită puternic în sus. Cuticula netedă, de fapt uscată este la umezeală lucioasă și unsuroasă, cu avansarea în vârstă spre margine translucidă, astfel, conturile lamelelor devin vizibile, dând acolo cuticulei un aspect striat. Coloritul poate fi gri-violet până brun-violet și în centru mai deschis. Tinde să se decoloreze din cauza higrofanității, fiind atunci gri până albicios. Nu se schimbă după apăsare sau leziune.\n Lamelele: moi, îndepărtate, groase, inegale, și ceva bulboase, interconectate prin nervuri încrucișate spre bază, sunt în tinerețe scurt, apoi profund decurente la picior. Coloritul poate fi albicios, gri, mov, de culoarea somonului până la brun-violet. Muchiile sunt netede.\n Piciorul: destul de robust de 3-10 cm lungime și 0,4-1,2 cm grosime este uscat, neted, cilindric, uneori îndoit, în tinerețe plin, apoi împăiat. Coloritul este albicios cu o tentă galbenă în special spre bază, crem sau mov. Nu prezintă un inel și nu se decolorează prin rupere sau leziune. \n Carnea: destul de subțire în pălărie, mai robustă și cărnoasă în picior, are un colorit albicios. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este imperceptibil și gustul blând, dar neremarcabil. \n Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), netezi, slab elipsoidali cu un apicol, având o mărime de 9-11 x 5,5-6,5 (7) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 sterigme (uneori doar cu două) fiecare măsoară 40-50 x 7-9 microni. Pileipellis este o cutis slab diferențiată de până la 40 µm grosime alcătuită din hife culcate cu elemente cilindrice de 3-14 (20) µm lățime, în centru uneori cu mici smocuri de hife erecte cu capăt liber și elemente terminale sub-clavate. Pigmentația violetă este parietală și intracelulară, puține hife arată eventual incrustații foarte slabe. Himenoforul tramei este iregular, format din hife împletite, adesea puțin ramificate, cu elemente cilindrice până la puternic umflate, glabre, cu o dimensiune de (14) 26-125 x 5-26 microni. În plus prezintă uneori hife vasculare refractive. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc. Stipitipellis este o cutis foarte subțire de până la 20 µm grosime, formată din hife netede și culcate de 2-6 µm lățime. Conexiuni cu cleme sunt frecvente la baza basidiilor precum în stratul sub-himenial, în rest lipsesc.\n Reacții chimice: nu sunt cunoscute.\n\nConfuzii \nSpecia poate fi confundată cu Cuphophyllus colemannianus (comestibil), Cuphophyllus flavipes (comestibil) + imagini, Cuphophyllus fornicatus sin. Hygrocybe fornicata (fără valoare alimentară), Entoloma turbidum (necomestibil) Hygrocybe cinerea (comestibil) + imagini, Inocybe fibrosa, Inocybe geophylla var. lilacina (otrăvitoare), Laccaria amethystina (comestibilă), Laccaria laccata, Laccaria bicolor (comestibilă) sau Mycena pura ((condiționat comestibilă, ușor otrăvitoare, margine canelată, miros de ridiche).\n\nSpecii asemănătoare în imagini\n\nValorificare \nCuphophyllus lacmus pare să fie destul de gustos, astfel poate fi vândut în Elvetia la piață: Camarophyllus lacmus [=Cuphophyllus lacmus] este aprobat ca ciupercă de piață prin Ordonanța privind ciupercile comestibile (Ordonanța ciupercilor, VSp) din 26 iunie 1995 în coloana B.2 pentru vânzare directă la tarabă în piața săptămânală.\n\nDar specia este amenințată de fragmentarea, degradarea și pierderea pajiștilor seminaturale din Europa. Principalele presiuni/amenințări legate de agricultură la adresa habitatelor pășunilor europene sunt abandonarea sistemelor tradiționale de management, lipsa pășunatului și a cositului, fertilizarea, modificarea practicilor de cultivare și intensificarea agriculturii. Astfel, din 2019, specia este clasificată drept vulnerabilă în Lista roșie a IUCN. De aceea ar trebui fi cruțată și lăsată la loc.\n\nNote\n\nBibliografie \n Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)\n David Boertmann: „The Genus Hygrocybe”, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1996, ISBN: 978-87983-5811-4\n Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4\n Heinz Clémençon et al.: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten” – Frühling, Sommer, vol. 1, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981\n Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7\n Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6\n German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1\n Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 5, Editura Recato AS, Copenhaga 1935\n Raymond McNeil: „Le grand livre des champignons du Québec et de l'est du Canada”, Éditions Michel Quintin, Québec 2020, ISBN: 978-2-89762-301-2\n Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983\n Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922\n\nLegături externe \n \n Cuphophyllus lacmus, mai multe imagini 1\n Cuphophyllus lacmus, mai multe imagini 2\n Cuphophyllus lacmus, mai multe imagini 3\n\nHygrophoraceae\nCiuperci saprofite \nCiuperci comestibile\n1803 în știință" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata despre Casa Alexander Meissner?" }, { "from": "assistant", "value": "Casa Alexander Meissner este o clădire istorică situată pe strada Dr. Gheorghe Marinescu, nr. 5 din Timișoara.\n\nFace parte din Situl urban „Fabric” (II), monument istoric cod LMI TM-II-s-B-06097.\n\nIstorie \nAutorizația de construcție pentru clădire a fost emisă la data de 16 februarie 1891, clădirea fiind finalizată în 24 octombrie 1891.\n\nConform ediției din 31 decembrie 1885 a Monitorului Oficial din Austro-Ungaria (în maghiară: Központi Értesítő), Alexandru Meissner (Meissner Sándor) era acționar al companiei „Erste Kunstmühl Gesellschaft in Temesvár J. Stehmann & Cié.” (în traducere: „Prima Societate de Morărit din Timișoara, J. Stehmann & Cié.”) alături de Carol Riegler (Rieger Károly), Eduard Prohaska (Prohaska Ede) și Iuliu Stehmann (Stehmann Gyula).\n\nAcesta a fost acționar al companiei până la sfârșitul anului 1897, când a transferat partea sa de 1/7 din companie către Márton și Nándor Teufel.\n\nDescriere\n\nNote \nClădiri istorice din județul Timiș\nClădiri și structuri din 1891\n1891 în arhitectură\nClădiri și structuri din Timișoara\nMonumente istorice din Timișoara" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Descrie în detaliu Cajun (etnie)." }, { "from": "assistant", "value": "Cajuns (în engleză [] (); franceză Acadiens, Cadiens [ ] ()) sunt o populație francofonă care trăiește în regiunea Acadiana în statul american Louisiana. Sunt descendenți ai exilaților din secolul al XVIII-lea din provinciile atlantice ale Canadei (New Brunswick, Nova Scotia și Prince Edward Island din prezent), numiți francezii acadieni.\n\nMuzică \n \n\nCajunii au dezvoltat muzica cajun, un gen muzical care a influențat foarte mult muzica populară din SUA și în special muzica country.\n\nMuzica cajun este una dintre cele mai vechi muzici populare din SUA. Este simplă, melodică și extrem de ritmată; adesea este un vals sau Two Step. Instrumentația constă de obicei din scripcă, acordeon cajun, chitară, contrabas și tit-fer (fier mic), un trianglu.\n\nTextele, care sunt predominant în limba franceză, sunt în mare parte despre povești cajun despre dragoste, vânătoare, băutură și festivalurile lor. La începutul secolului al XX-lea, stilul muzical independent Zydeco a apărut datorită influențelor creole și afro-americane. Există paralel cu muzica tradițională și folosește nu doar instrumente clasice, ci și amplificatoare electric, adesea textele lor sunt scrise în engleză.\n\nCântece \n „Ma Valse Preferé” – Joe & Cleoma (Breaux) Falcon (1934);\n „Ma Valse Favori” – Cleoma Falcon (1936);\n „Jambalaya (On the Bayou)” (1952) atribuită lui Hank Williams, muzica luată din cântecul Cajun „Grand Texas”;\n „Acadian Driftwood” (1975), un cântec popular bazat pe expulzarea din Acadia de Robbie Robertson, apărută pe albumul formației The Band Northern Lights – Southern Cross;\n „Louisiana Man” (1961), un cântec scris și interpretat de Doug Kershaw;\n „Jolie Blonde” (sau „Jolie Blon”, „Jole Blon”, „Joli Blon”), textul și muzica despre istoria valsului tradițional Cajun, este adesea denumit „imnul național cajun”;\n „Adalida” de George Strait cântec despre o „pretty little Cajun queen” (drăguța regină Cajun).\n\nFilme \n 1981 Jocul cu moartea (Southern Comfort), regia Walter Hill, cu Powers Boothe\n 1986 The Big Easy, regia Jim McBride, cu Dennis Quaid\n 1986 Belizaire the Cajun, regia Glen Pitre, cu Armand Assante\n 1992 Passion Fish, regia John Sayles, cu Mary McDonnell\n 2006 Little Chenier, regia Bethany Ashton, cu Johnathon Schaech\n 2008 Strania poveste a lui Benjamin Button (The Curious Case of Benjamin Button), regia David Fincher, cu Brad Pitt\n 2009 In the Electric Mist, regia Bertrand Tavernier, cu Tommy Lee Jones\n\nNote\n\nVezi și \n University of Louisiana at Lafayette\n\nLegături externe \n\n Acadian Memorial\n Acadian Museum\n Vermilionville Living History Museum\n\nCajun\nFolclor american" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Cum ai descrie LGBT în mitologie?" }, { "from": "assistant", "value": "Temele LGBT apar în mitologiile și narațiunile religioase care includ povești de afecțiune romantică sau acte sexuale între personaje de același sex, sau care prezintă acțiuni divine care au ca rezultat schimbări de gen. Aceste mituri sunt considerate de unii cercetători queer moderni ca fiind forme de exprimare lesbiană, gay, bisexuală sau transsexuală (LGBT), iar concepțiile moderne despre sexualitate și gen au fost aplicate retroactiv acestora. Multe mitologii atribuie homosexualitatea și fluiditatea de gen la oameni acțiunii zeilor sau a altor intervenții supranaturale.\n\nPrezența temelor LGBT în mitologie constituie subiectul unor studii intense. Aplicarea studiilor de gen și a teoriei queer la tradiția mitică non-occidentală este mai puțin dezvoltată, dar a crescut de la sfârșitul secolului XX. Miturile includ adesea homosexualitatea, bisexualitatea sau transsexualitatea ca simboluri pentru experiențe sacre sau mitice. Scriitorul Devdutt Pattanaik susține că miturile „captează inconștientul colectiv al unui popor”, și că acest lucru înseamnă că ele reflectă credințe adânc înrădăcinate despre sexualitățile variate, care pot fi în contradicție cu moravurile sociale represive.\n\nEgiptul Antic\nHomosexualitatea în Egiptul Antic este un subiect disputat în cadrul egiptologiei. Istoricii și egiptologii dezbat ce fel de opinii avea societatea egipteană antică despre homosexualitate. Doar o mână de indicii directe au supraviețuit, iar multe dintre posibilele indicii sunt vagi și supuse speculațiilor.\n\nHorus și Seth\nUn punct de vedere comun în zona bazinului mediteranean era acela că sexul cu penetrare însemna un act agresiv de dominație și putere, rușinos pentru cel care îl primea. Această viziune se reflectă și în mitul lui Horus și Seth.\n\nÎncercările lui Seth de a-și dovedi superioritatea față de Horus includ scheme de seducție, în care îl complimentează pe zeul cerului pentru fesele sale, și încearcă să-l penetreze anal. Seth ejaculează între coapsele lui Horus, permițându-i acestuia să îi colecteze sperma pentru a o folosi împotriva lui. Seth crede că l-a învins pe Horus prin faptul că „a efectuat acest act agresiv împotriva lui”. Horus aruncă ulterior sperma în Nil, pentru a nu se putea spune că a fost inseminat de Seth. Horus își împrăștie apoi în mod deliberat propria sămânță pe niște salată, care era mâncarea preferată a lui Seth (egiptenii considerau salata ca fiind falică). După ce Seth mănâncă salata, cei doi se duc la zei pentru a încerca să rezolve disputa privind conducerea Egiptului. Zeii ascultă mai întâi dorința lui Seth de dominare asupra lui Horus, și îi cheamă sămânța, dar aceasta răspunde dintre ape, invalidându-i pretenția. Apoi, zeii ascultă pretenția lui Horus de a-l fi dominat pe Seth, și îi cheamă sperma, iar aceasta răspunde din interiorul lui Seth. \n\nAsocierea cu un zeu malefic precum Seth întărește negativitatea față de toți participanții la relațiile homosexuale.\n\nMitologia greco-romană\n\nMitologia greacă prezintă dragostea între bărbați de același sex în multe dintre miturile care o compun. Aceste povești au fost descrise ca având o influență crucială asupra literaturii LGBT occidentale, miturile originale fiind în mod constant reeditate și rescrise, iar relațiile și personajele servind drept imagini-emblemă. În comparație, lesbianismul este rar întâlnit în miturile clasice.\n\nApolo, zeul luminii și al muzicii, este considerat patronul iubirii între persoane de același sex, deoarece a avut mulți iubiți de sex masculin, și era adesea invocat pentru a binecuvânta uniunile homosexuale. El este numit și „campionul iubirii masculine” de către scriitorul Andrew Callimach. Uneori, și alți zei erau considerați patroni ai iubirii homosexuale între bărbați, cum ar fi Afrodita, și zeii din suita ei, Erotes (Eros, Himeros și Pothos). Eros formează, alături de Heracle și Hermes, o trinitate de zei care au fost parte a unor relații homoerotice, în care au acordat calități precum frumusețea, loialitatea, forța și, respectiv, elocvența, iubiților de sex masculin. În poezia lui Sappho, Afrodita este identificată ca fiind patroana lesbienelor.\n\nSe spune că Tamiras, cântărețul trac care a manifestat o pasiune pentru Hyacinth, ar fi fost primul bărbat care s-a îndrăgostit de un alt bărbat. În Metamorfoze lui Ovidiu, personajele Iphis și Caeneus își schimbă sexul.\n\nHermaphroditus, fiul lui Hermes și al Afroditei, este considerat zeul hermafrodiților și al persoanelor intersexuale. Hermaphroditus a fost reprezentat ca un tânăr înaripat, cu trăsături atât masculine, cât și feminine, cu sâni, coafură și coapse feminine, precum și organe genitale masculine.\n\nAhile și Patroclu\nÎn epopeea Iliada, Homer descrie o relație profundă și semnificativă între Ahile și Patroclu, în care Ahile este tandru cu Patroclu, dar insensibil și arogant cu ceilalți soldați. Natura sa exactă - fie că este homosexuală, o prietenie profundă non-sexuală sau cu totul altceva - a fost un subiect de dispută atât în perioada clasică, cât și în epoca modernă. Homer nu îi prezintă niciodată în mod explicit pe cei doi ca amanți, dar au fost descriși ca iubiți în perioadele arhaică și clasică ale literaturii grecești, în special în operele lui Eschil, Eschine și Platon.\n\nÎn Atena, relația era adesea văzută ca fiind amoroasă și pederastică. Obiceiul grecesc al paiderasteia între membrii de același sex, de obicei bărbați, reprezenta o relație politică, intelectuală și, uneori, sexuală. Structura sa ideală era formată dintr-un erastes (iubit, protector) mai în vârstă și un eromenos (cel iubit) mai tânăr. Diferența de vârstă dintre parteneri și rolurile lor respective (active sau pasive) erau considerate a fi o trăsătură esențială. Scriitorii care au presupus o relație pederastică între Ahile și Patrocle, cum ar fi Platon și Eschil, s-au confruntat apoi cu problema de a decide cine trebuie să fie mai în vârstă și să joace rolul de erastes.\n\nReligiile avraamice\n\nCreștinism\nConfesiunile creștine au o varietate de convingeri cu privire la orientarea sexuală, inclusiv cu privire la practicile sexuale între persoane de același sex și asexualitate. Confesiunile diferă în ceea ce privește modul în care tratează persoanele lesbiene, bisexuale și homosexuale; în funcție de confesiune, aceste persoane pot fi excluse din rândul membrilor, pot fi acceptate ca laici sau pot fi hirotonite ca membri ai clerului. Deoarece asexualitatea este relativ nouă în discursul public, puține confesiuni creștine o discută.\n\nIstoria creștinismului și a homosexualității a fost mult dezbătută. Biblia ebraică și interpretările sale tradiționale în iudaism și creștinism au afirmat și susținut istoric o abordare patriarhală și heteronormativă față de sexualitatea umană, favorizând exclusiv actul sexual vaginal între bărbați și femei, în limitele căsătoriei, în detrimentul tuturor celorlalte forme de activitate sexuală umană, inclusiv autoerotismul, masturbarea, sexul oral, actul sexual nepenetrativ și neheterosexual (toate acestea fiind etichetate ca fiind „sodomie” în diferite momente), crezând și transmițând că astfel de comportamente sunt interzise deoarece sunt considerate păcătoase, și, în plus, comparate sau derivate din comportamentul presupușilor locuitori ai Sodomei și Gomorei. \n\nCu toate acestea, statutul persoanelor LGBT în creștinismul timpuriu este dezbătut. De-a lungul majorității istoriei creștine, majoritatea teologilor și confesiunilor creștine au considerat comportamentul homosexual ca fiind imoral sau păcătos.\n\nSfântul Sebastian este o icoană gay cu tradiție. Combinația dintre fizicul său robust, fără armură, simbolismul săgeților care îi pătrund în corp, și privirea de durere extaziată de pe chipul său au intrigat artiștii (gay sau nu) timp de secole și au început primul cult explicit gay în secolul al XIX-lea. Richard A. Kaye a scris: „homosexualii contemporani au văzut în Sebastian o reclamă uimitoare pentru dorința homosexuală (într-adevăr, un ideal homoerotic) și un portret prototipic al unui caz de persoană closeted”.\n\nSfinții Serghie și Vah: Relația strânsă dintre Serghie și Vah i-a făcut pe mulți comentatori moderni să creadă că erau iubiți. Cea mai populară dovadă pentru această opinie este faptul că cel mai vechi text al martirologului lor, în limba greacă, îi descrie ca fiind „erastai”, sau iubiți. Istoricul John Boswell a considerat că relația lor este un exemplu de uniune între persoane de același sex din creștinismul timpuriu, reflectând opinia sa contestată despre atitudinile tolerante ale creștinismului timpuriu față de homosexualitate. Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe este că vechea tradiție răsăriteană a adelphopoiesis, care se făcea pentru a forma o „frăție” în numele lui Dumnezeu, și care este asociată în mod tradițional cu acești doi sfinți, nu avea implicații sexuale. Într-o chestiune similară cu privire la sfinții de sex masculin împerecheați, Sfinții Cosma și Damian au fost menționați ca având la origine o potențială conotație homoerotică și că tradițiile creștine ulterioare au adăugat faptul că ei sunt frați pentru a ascunde acest lucru.\n\nIslam\nCredințele populare islamice rămân comune, cum ar fi miturile din jurul Djinnilor, spirite care își schimbă formele și care trăiesc mult timp, create din „focul fără fum” (Coran 15:27), și care corespund celui de-al doilea grup de îngeri ce au fost creați în a cincea zi a Creației în textul cabalistic evreiesc Bahir (Iluminarea). Unii cred că abilitățile lor de schimbare a formei le permit să își schimbe sexul după bunul plac, dar acest lucru nu este consecvent în întreaga lume islamică, deși capacitatea lor de a zbura și de a călători extrem de repede sunt trăsături consecvente ale djinnilor. Cuvântul Djinn înseamnă „ascuns vederii”, și uneori se consideră că sunt conduși de Shaytaan (în arabă Satana), reprezentând puteri de magie și rebeliune și pozând în aducători de bogăție, așa cum aclamă diavolul.\n\nMitologia arabă conține, de asemenea, izvoare sau fântâni magice care schimbă sexul, cum ar fi Al-Zahra. După ce face baie în sau bea din Al-Zahra, o persoană își va schimba sexul. Folclorul din Swat, în nordul Pakistanului, include adesea relații între persoane de același sex în care „iubitul” este un bărbat sau un băiat tânăr și chipeș.\n\nIudaism\n\nPovestea lui David și a lui Ionatan a fost descrisă ca fiind „cea mai influentă justificare a iubirii homoerotice din iudeo-creștinismul biblic”. Relația dintre David și Ionatan este abordată în principal în Cartea întâi a lui Samuel din Vechiul Testament, ca parte a poveștii ascensiunii lui David la putere. Punctul de vedere majoritar întâlnit în exegeza biblică modernă susține că relația dintre cei doi este doar o prietenie platonică strânsă. Cu toate acestea, a existat recent o tradiție de interpretare a iubirii dintre David și Ionatan ca fiind romantică sau sexuală.\n\nUn alt erou biblic, Noe, cunoscut mai ales pentru că a construit o arcă pentru a salva animalele și oamenii vrednici de un potop provocat de divinitate, a devenit mai târziu un vinificator. Într-o zi, el bea prea mult vin și adoarme gol în cortul său. Când fiul său Ham intră în cort, își vede tatăl gol, iar Canaan, unul dintre fiii lui Ham, este blestemat cu izgonirea. În tradiția evreiască, se sugerează, de asemenea, că Ham a făcut sex anal cu Noe sau l-a castrat.\n\nZoroastrism\nConform unor cercetători, zoroastrismul ar avea o „ură față de actul sexual anal între bărbați”. Acest lucru se reflectă în mitologia sa: Atunci când Angra Maynu, „Spiritul aridității și al morții” și „Lordul minciunii”, caută să distrugă lumea, se angajează în auto-sodomie. Acest act sexual homosexual provoacă o „explozie de putere malefică”, și duce la nașterea unei mulțimi de slujitori și demoni malefici. Angra Maynu a fost, de asemenea, considerat patronul bărbaților care practică sexul homosexual. Cu toate acestea, această reprezentare negativă a homosexualității în zoroastrism nu se regăsește în Gatha, cartea lor sfântă originală, despre care se spune că ar fi spusele directe ale profetului Zarathustra.\n\nNote\n\nLegături externe\n\n Finding Queer Belonging in Ancient Mythology la myGwork\n Desire, love, identity: exploring LGBTQ histories la Google Art Project\n\nControverse religioase\nLGBT în mitologie" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți să îmi spui despre acest subiect: China Open 2023 – Dublu feminin?" }, { "from": "assistant", "value": "China Open 2023 – Dublu feminin a avut loc în prima jumătate a lunii octombrie 2023. Douăzeci și opt de perechi de jucătoare s-au înscris în competiția de dublu a turneului de tenis de la Beijing, China, jucat pe terenuri cu suprafață dură. Sofia Kenin și Bethanie Mattek-Sands au fost campioanele en-titre din 2019, când a avut loc ultima ediție a evenimentului, dar Kenin nu a participat la dublu în acest an. Mattek-Sands a avut-o ca parteneră pe Sorana Cîrstea, dar au pierdut în prima rundă în fața perechii Chan Hao-ching și Giuliana Olmos. \n\nMarie Bouzková și Sara Sorribes Tormo au câștigat titlul la dublu la China Open 2023, învingând în finală perechea Chan Hao-ching și Giuliana Olmos cu scorul de 3–6, 6–0, [10–4].\n\nElise Mertens și-a păstrat locul 1 WTA la dublu, deși a pierdut în runda a doua. Kateřina Siniaková, Coco Gauff și Jessica Pegula au fost, de asemenea, în cursă pentru prima poziție, dar au pierdut și ele în runda a doua.\n\nCapi de serie\nPrimele patru clasate au primit un bye în runda a doua.\n\nTabloul principal\n\nFinală\n\nJumătatea superioară\n\nJumătatea inferioară\n\nNote\n\nLegături externe\n Main Draw\n\n2023\nWTA Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Biserica evanghelică din Logig." }, { "from": "assistant", "value": "Biserica evanghelică din Logig este un lăcaș de cult aflat pe teritoriul satului Logig, comuna Lunca, județul Mureș. A înlocuit vechea biserică luterană.\n\nLocalitatea\nLogig, mai demult Ludwigsdorf (în dialectul săsesc Ludesdref, în , în ) este un sat în comuna Lunca din județul Mureș, Transilvania, România. Prima atestare documentară este din anul 1322.\n\nBiserica\nBiserica-sală a fost construită între 1912 și 1913 cu elemente neoromanice. A înlocuit vechea biserică luterană a cărei boltă se prăbușise în urma unei alunecări masive de teren. Casa clopotelor și curtina fuseseră dărâmate mai devreme, din cauza stării avansate de deteriorare.\n\nBiserica are tavan casetat, o tribună în partea de vest, o sacristie amplasată în partea de nord, cor cu închidere circulară. Turnul din partea de vest, situat pe două niveluri, permite accesul la tribună și la camera clopotelor. De la vechea biserică prăbușită a fost preluat un clopot din anul 1880, care a fost returnat în 1912. Orga este opera constructorului Samuel Binder, din anul 1912. Altarul datează din 1913, tabloul principal reprezentând scena Răstignirii.\n\nSfințirea bisericii a fost făcută de episcopul Friedrich Teutsch în 1914.\n\nNote\n\nVezi și\n Logig, Mureș\n\nImagini din exterior\n\nImagini din interior \n\nBiserici evanghelice de confesiune augustană din România\nBiserici din județul Mureș\nArhitectură neoromanică" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt cele mai importante informații despre Alcaptonurie?" }, { "from": "assistant", "value": "Alcaptonuria este o boală genetică rară, cauzată de o mutație a genei HGD pentru enzima homogentizat 1,2-dioxigenază (EC 1.13.11.5); dacă o persoană moștenește copii anormale de la ambii părinți (este o afecțiune recesivă), organismul acumulează o substanță intermediară numită \"acid homogentisic\" în sânge și țesuturi. Acidul homogentizic, și forma sa oxidată - alcaptonul, sunt excretate în urină, dându-i o culoare neobișnuit de închisă. Acumularea acidului homogentisic în țesuturi duce la leziuni ale cartilajelor (boală numită \"ocronoză\") și ale valvelor cardiace, precum și la formarea de pietre la rinichi și în alte organe. Simptomele apar de obicei la persoanele în vârstă de peste 30 de ani, cu excepția modificării culorii urinei, care este prezentă încă de la naștere.\n\nÎn afară de tratamentul complicațiilor (cum ar fi ameliorarea durerii și înlocuirea articulațiilor afectate), s-a descoperit că medicamentul Orfadin (nitizinonă) suprimă producția de acid homogentizic, iar cercetările sunt în curs pentru a stabili gradul de îmbunătățire al simptomelor. Alcaptonuria este o boală rară, frecvența fiind de 1/250.000 de persoane. Frecvența este mai crescută în Slovacia și Republica Dominicană.\n\nSemne și simptome \n\nCopiii și adulții tineri cu alcaptonurie sunt asimptomatici, dar urina lor poate deveni maronie, sau chiar neagră, dacă este colectată și expusă la aer. Pigmentarea caracteristică poate fi observată la nivelul cartilajului urechii și în alte cartilaje, precum și în scleră și în limbul cornean.\n\nDupă vârsta de 30 de ani, apar durerile articulare, în special în zonele mai solicitate de greutatea proprie corpului: coloană vertebrală, șolduri și genunchi. Durerea poate fi severă până la punctul în care interferează cu activitățile cotidiene ale persoanei. Operația de înlocuire a articulațiilor (șold sau/și umăr) este adesea necesară relativ timpuriu. Pe termen lung, implicarea articulațiilor coloanei vertebrale duce la reducerea mișcărilor cutiei toracice, putând afecta respirația. Densitatea minerală osoasă poate fi afectată, crescând riscurile de fracturi osoase, ruperii de tendoane și ruperii de mușchi.\n\nPot apărea valvulopatii, în principal calcificarea și regurgitarea aortică și mitrală, iar, în cazurile severe, poate fi necesară înlocuirea valvei/valvelor. Disritmiile și insuficiența cardiacă afectează o proporție semnificativă a persoanelor cu alcaptonurie (40%, respectiv 10%). Pierderea auzului apare la 40% dintre bolnavi. De asemenea, alcaptonuria crește riscul de litiază renală, calculi biliari, calculi prostatici și sialolitiază (i.e. litiaza glandelor salivare).\n\nFiziopatologie \n\nFiecare individ are în ADN-ul personal lor două copii ale genei HGD (câte una primită de la fiecare părinte), fiecare conținând informația genetică pentru a produce enzima homogentizat 1,2-dioxigenază (HGD), care se găsește în numeroase țesuturi din organism (ficat, rinichi, intestin subțire, colon și prostată). La persoanele cu alcaptonurie, ambele copii ale genei conțin anomalii care determină producerea unei enzime nefuncționale. Mutațiile genei HGD sunt întâlnite mai frecvent la nivelul exonilor 6,8,10 și 13, fără a se limita însă în mod necesar la aceste locații. Enzima HGD normală este un hexamer (are șase subunități) care este organizat în două grupe de câte trei (rezultând doi trimeri) și conține un atom de fier. Diferitele mutații pot afecta structura, funcția sau solubilitatea enzimei. Foarte rar, boala poate fi transmisă în mod autozomal-dominant, însemnând că este suficient ca un singur părinte să aibă boala pentru ca această să poată fi transmisă la copii; probabil că în aceste cazuri mai există și alte defecte genetice asociate.\n\nEnzima HGD este implicată în metabolismul (prelucrarea chimică) aminoacizilor aromatici fenilalanină și tirozină. Acestea intră în fluxul sangvină prin alimentație și prin metabolizarea diverselor proteine în organism. Tirozina îndeplinește în organism mai multe roluri: în producția de hormoni tiroidieni (tiroxina), în producția de melanină sau în producția internă a anumitor proteine. Totuși, majoritatea tirozinei (peste 95%) rămâne neutilizată și este metabolizată succesiv de o serie de enzime, rezultând în final acetoacetat și fumarat. În alcaptonurie, enzima HGD nu poate metaboliza acidul homogentizic (generat din metabolizarea tirozinei) în 4-maleilacetoacetat, iar nivelurile de acid homogentizic din sânge pot ajunge de 100 de ori mai mari decât normalul, în ciuda eliminării lui de către rinichi prin urină.\n\nMai departe, acidul homogentizic este transformat prin oxidare în acid benzochinonacetic care formează polimeri similari melaninei. Aceștia se depun în colagenul diferitelor țesuturi, în special la nivelul cartilajelor. Acest proces se numește \"ocronoză\" (numit astfel de la culoarea ocru); țesutul ocronotic își pierde flexibilitatea și devine fragil, ceea ce determină diverse disfuncții și leziuni.\n\nDiagnostic \n\nDacă se suspectează diagnosticul de alcaptonurie, acesta poate fi confirmat sau exclus prin colectarea urinei timp de 24 de ore și determinarea cantității de acid homogentisic prin cromatografie. Nu a fost validată nicio analiză a prezenței acidului homogentizic în sânge. Boala poate fi confirmată și prin test genetic.\n\nSeveritatea simptomelor și răspunsul la tratament pot fi cuantificate printr-un chestionar intitulat Indexul Scorului de Severitate AKU (engl. AKU Severity Score Index). Acest chestionar funcționează prin atribuirea de scoruri prezenței diferitelor simptome și semne.\n\nTratament \nÎn 2012, Societatea AKU (Alkaptonuria Society) a format un consorțiu numit DevelopAKUre pentru a demonstra că nitizinona, un medicament deja aprobat pentru tratarea unei alte boli rare, tirozemia ereditară de tip 1, ar putea fi utilizată și pentru a trata alcaptonuria.\n\nStudiile DevelopAKUre s-au încheiat în 2019 și au demonstrat că nitizinona scade cu 99% nivelurile de acid homogentizic (HGA), oprind efectiv progresia bolii. În 2020, Agenția Europeană pentru Medicamente și Comisia Europeană au aprobat utilizarea nitizinonei pentru tratarea alcaptonuriei, făcând tratamentul disponibil pacienților din Uniunea Europeană și Regatul Unit.\n\nNitizinona a revoluționat tratamentul alcaptonuriei. Cu toate acestea, poate duce la o afecțiune cunoscută sub numele de hipertirozinemie cauzată de nivelurile crescute ale aminoacidului tirozină. Hipertirozinemia poate determina simptome grave, inclusiv keratopatie corneeană, toxicitate dermică, întârzierea a neurodezvoltării la copii și modificări ale metabolismului general. În prezent nu există un tratament eficient pentru hipertirozinemie, cu excepția limitării aportului de proteine. Datorită potențialelor efecte secundare ale tratamentului cu nitizinonă, în prezent este prescris doar persoanelor cu vârsta de peste 16 ani, pacienții trebuind să restricționeze aportul de proteine prin dietă și să-și monitorizeze frecvent nivelul de tirozină din sânge.\n\nSocietatea AKU \nSocietatea AKU (Alkaptonuria Society) este o organizație de caritate care sprijină toate persoanele afectate de alcaptonurie. Sediul principal este în Marea Britanie, având însă mai multe societăți surori în diferite țări din lume.\n\nSocietatea AKU oferă informații, educație, sprijin bolnavilor de alcaptonurie, precum și facilitiarea accesului la tratament. Resursele de informare asupra alcaptonuriei au fost traduse inclusiv în limba română, și se pot descărca de pe acest link.\n\nCa parte a consorțiului DevelopAKUre, Societatea AKU a dovedit eficacitatea nitizinonei în tratarea alcaptonuriei, ceea ce a condus la aprobarea medicamentului de către Agenția Europeană pentru Medicamente în 2020. Societatea AKU continuă să conducă cercetarea în dezvoltarea de potențiale tratamente pentru alcaptonurie, lucrând îndeaproape cu un număr de universități din întreaga lume.\n\nPrognoză \nAlcaptonuria nu pare să afecteze speranța de viață, însă ultimul studiu pe această temă datează din 1985. Impactul principal este asupra calității vieții; multe persoane cu alcaptonurie au simptome invalidante, cum ar fi durerea, somnul de proastă calitate și diverse simptome respiratorii. Acestea încep în general în al patrulea deceniu de viață. Vârsta tipică la care devine necesară intervenția chirurgicală de înlocuire a articulației/articulațiilor este de 50-55 de ani.\n\nEpidemiologie \nÎn majoritatea grupurilor etnice, prevalența alcaptonuriei este între 1:100.000 și 1:250.000. În Slovacia și Republica Dominicană, boala este mult mai frecventă, cu prevalența estimată la 1:19.000 de persoane. În ceea ce privește Slovacia, aceasta se datorază unui grup de 12 mutații în cadrul genei HGD. Acumularea acestor mutații se presupune a se fi produs într-o arie mică din nord-vestul țării, extinzându-se după anii 1950 din cauza migrației.\n\nIstoric \nAlcaptonuria a fost una dintre cele patru boli descrise de Archibald Edward Garrod, ca fiind rezultatul acumulării de intermediari din cauza deficiențelor metabolice. El a legat ocronoza cu acumularea de alcaptani în 1902, și opiniile sale asupra subiectului, inclusiv modul de transmitere genetică, au fost rezumate într-o prelegere ținută în 1908 la Colegiul Regal al Medicilor din Londra. Genetica implicată în boală a fost studiată și de către William Bateson în 1902.\n\nCauza bolii a fost determinată ca fiind deficitul oxidazei acidului homogentizic într-un studiu publicat în 1958. Baza genetică a fost elucidată în 1996, când au fost demonstrate mutațiile genei HGD.\n\nUn studiu din 1977 a arătat că o mumie egipteană ocronotică a suferit probabil de alcaptonurie.\n\nNote \n\nBoli rare\nBoli autozomale recesive\nTulburări ale metabolismului aminoacizilor\nTulburări metabolice" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații relevante poți oferi despre Ketuvim?" }, { "from": "assistant", "value": "Ketuvim este a treia și ultima secțiune a Tanakh (Bibliei ebraice), după Tora („învățătură”) și Nevi’im („profeți”). În anumite traduceri în engleză ale Bibliei ebraice, această secțiune este de obicei intitulată „Scrieri” sau „Hagiographa”.\n\nÎn Ketuvim, Cronicile I și II formează o singură carte, împreună cu Ezra și Neemia, care formează o singură unitate intitulată „ Ezra-Neemia”. (În citările după numere de capitole și de versete, totuși, sunt folosite echivalentele ebraice ale lui „Neemia”, „I Cronici” și „II Cronici”, deoarece sistemul de împărțire a capitolelor a fost importat din uzul creștin.) În total, unsprezece cărți sunt incluse în Ketuvim.\n\nAceastă parte a Tanakh-ului (Vechiului Testament) include scrierile poetice și cele de înțelepciune: Psalmii, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea lui Solomon.\n\nGrupuri de cărți\n\nSifrei Emet \nÎn manuscrisele masoretice (și în unele ediții tipărite), Psalmii, Proverbele și Iov sunt prezentate într-o formă specială pe două coloane, subliniind legăturile paralele din versete, care sunt o funcție a poeziei biblice. În mod colectiv, aceste trei cărți sunt cunoscute sub numele de Sifrei Emet ( sip̄rēi ʾemeṯ „documente ale adevărului” – un acronim al titlurilor celor trei cărți în ebraică, איוב, משלי, תהלים produce Emet, care înseamnă, de asemenea, în ebraică „ adevăr“).\n\nAceste trei cărți sunt, de asemenea, singurele din Biblia ebraică cu un sistem special de notare (pentru a fi intonate ritualic) care sunt concepute pentru a sublinia legăturile paralele în versete. Totuși, începutul și sfârșitul cărții lui Iov sunt în sistemul de proză normal.\n\nCinci Megillot \nCele cinci cărți relativ scurte ale Cântării Cântărilor, Cartea Rut, Cartea Plângerilor, Eclesiastul și Cartea Esterei sunt cunoscute în mod colectiv sub denumirea de Cinci Megillot ( Hamesh Megillot / Cele cinci suluri). Acestea sunt cele mai recente cărți adunate și desemnate de „autoritate” în canonul evreiesc. Aceste suluri sunt citite în mod tradițional pe parcursul anului în multe comunități evreiești. Lista de mai jos le prezintă în ordinea în care sunt citite în sinagogă de sărbători, începând cu Cântarea Cântărilor de Paște.\n\nAlte cărți \nCelelalte cărți din Ketuvim sunt Cartea lui Daniel, Ezra-Neemia și Cărțile Cronicilor. Aceste cărți au o serie de caracteristici distinctive: \n\n Tradiția talmudică le atribuie tuturor un autor târziu.\n Daniel și Ezra sunt singurele cărți din Biblia ebraică cu porțiuni semnificative în limba aramaică biblică.\n Acestea două descriu, de asemenea, evenimente relativ târzii (adică, captivitatea babiloniană și restaurarea ulterioară a Sionului).\n\nOrdinea cărților \nUrmătoarea listă prezintă cărțile din Ketuvim în ordinea în care apar în majoritatea edițiilor tipărite. De asemenea, le împarte în trei subgrupe pe baza caracterului distinctiv al lui Sifrei Emet și Hamesh Megillot.\n\nSifrei Emet:\n\n Tehillim (Psalmi) תְהִלִּים\n Mishlei (Cartea Proverbelor) מִשְלֵי\n Iyyôbh (Cartea lui Iov) אִיּוֹב\n\nCei Cinci Megillot\n\n Shīr Hashīrīm (Cântarea Cântărilor) שִׁיר הַשִׁירִים (de Paște)\n Rūth (Cartea lui Ruth) רוּת (de Șavuot)\n Eikhah (Plângeri) איכה (a Noua din Av sau Ziua Ispășirii) [numită și Kinnot în ebraică]\n Qōheleth (Eclesiastul) קהלת (Sărbătoarea Cortului)\n Estēr (Cartea Esterei) אֶסְתֵר (Sărbătoarea Purim)\n\nAlte cărți\n\n Dānî'ēl (Cartea lui Daniel) דָּנִיֵּאל\n 'Ezrā (Cartea lui Ezra – Cartea lui Neemia) עזרא\n Divrei ha-Yamim (Cronici) דברי הימים\n\nTradiția textuală evreiască nu a finalizat niciodată ordinea cărților din Ketuvim. Talmudul babilonian (Bava Batra 14b–15a) le dă ordinea următoare: Rut, Psalmi, Iov, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângeri, Daniel, Estera, Ezra și Cronici.\n\nÎn codurile masoretice în ebraica tiberiană, inclusiv Codexul Aleppo și Codexul Leningrad, și adesea și în manuscrisele vechi spaniole, ordinea este Cronici, Psalmi, Iov, Proverbe, Rut, Cântarea cântărilor, Eclesiastul, Plângeri, Estera, Daniel și Ezra.\n\nStabilirea canonului \n\nKetuvim este ultima dintre cele trei secțiuni din Tanakh care a fost acceptată ca parte din canonul biblic. Nu există un consens academic cu privire la momentul în care a fost stabilit canonul biblic ebraic: unii savanți susțin că acesta a fost stabilit de dinastia Hasmoneilor, în timp ce alții susțin că nu a fost decis până în secolul al II-lea d.Hr. sau chiar mai târziu.\n\nÎn timp ce Tora a fost considerată canonul de Israel încă din secolul al V-lea î.Hr., iar profeții anteriori și ulteriori au fost canonizați în secolul al II-lea î.Hr., Michael Coogan spune că Ketuvim nu a fost parte din canonul stabilit până în secolul al II-lea d.Hr. Potrivit lui T. Henshaw, încă din 132 î.Hr. unele referințe sugerau că Ketuvim începea să prindă contur, deși îi lipsea un titlu oficial. Jacob Neusner susține că noțiunea de canon biblic nu era predominantă în iudaismul rabinic din secolul al II-lea sau chiar de mai târziu.\n\nContra Apionem, scrierea lui Iosephus din 95 d.Hr., a tratat textul Bibliei ebraice ca pe un canon închis la care „nimeni nu a îndrăznit nici să adauge, nici să înlăture sau să modifice vreo silabă”; Michael Barber, totuși, afirmă că canonul lui Josephus „nu este identic cu cel al Bibliei ebraice moderne”. Multă vreme, după această dată, inspirația divină a Esterei, Cântarea Cântărilor și Kohelet (Eclesiastul) a fost deseori contestată.\n\nÎn secolul al XX-lea, mulți savanți păreau să creadă că autoritatea Ketuvim ca scripturi canonizate a fost determinată de Sinodul din Jamnia ( 90 CE). Dar teoria Consiliului din Jamnia este în mare măsură discreditată astăzi.\n\nUtilizare liturgică \n\nNu există un sistem formal de lectură în sinagogă a Ketuvimului echivalent cu partea săptămânală din Tora și haftarah. Se crede că a existat odată un ciclu de citire a Psalmilor, paralel cu ciclul trienal pentru citirea Torei, deoarece numărul psalmilor (150) este similar cu numărul porțiunilor Torei din acel ciclu, iar rămășițe ale acestei tradiții există la evreii din Italia. Toate liturghiile evreiești conțin extrase abundente din Psalmi, dar acestea sunt în mod normal cântate într-un stil recitativ obișnuit sau pe o melodie ritmică, mai degrabă decât să fie citite sau scandate. Unele comunități au, de asemenea, obiceiul de a citi Proverbe în săptămânile care urmează Pesah și Iov în ziua a noua a lui Ab.\n\nCei cinci megillot se citesc la festivaluri, așa cum s-a menționat mai sus, deși sefarzii nu au obiceiul de a citi în public Cântarea Cântărilor de Paște sau Eclesiastul de Sucot. Există urme ale unui obicei timpuriu de a citi o haftarah din Ketuvim în după-amiezile de Șabat, dar aceasta nu mai supraviețuiește în nicio comunitate. Unele comunități reformiste care operează un ciclu trienal aleg haftarot în dimineața de Șabat din Ketuvim, precum și din Neviim.\n\nLectură publică extraliturgică \n\nÎn unele tradiții evreiești din Orientul Apropiat și Mijlociu, întregul Ketuvim (precum și restul Tanakh și Mișna) este citit în fiecare an într-o rotație săptămânală, de obicei în după-amiezile de Șabat. Aceste sesiuni de lectură nu sunt considerate a fi slujbe de sinagogă și aveau loc adesea în curtea sinagogii.\n\nCantilația \n\nSursele medievale vorbesc despre trei melodii de cantilație, pentru Tora, Nevi'im și respectiv Ketuvim. Astăzi starea este mai complicată. Comunitățile sefarde orientale păstrează sisteme de cantilație pentru cele trei cărți poetice, și anume Psalmi, Proverbe și partea principală a lui Iov (de obicei, o melodie diferită pentru fiecare dintre cele trei cărți). Nu există astfel de sisteme în tradițiile așkenazilor sau cele spaniole și portugheze. Cu toate acestea, ieșiva așkenazică cunoscută sub numele de Aderet Eliyahu, din orașul vechi al Ierusalimului, folosește o adaptare a melodiei siriene de cantilație pentru aceste cărți, iar aceasta devine din ce în ce mai populară și printre ceilalți așkenazi.\n\nÎn toate comunitățile există melodii de cantilație speciale pentru Plângeri și Estera, iar în unele comunități - pentru Cântarea Cântărilor. În caz contrar, melodia pentru cartea lui Ruth este considerată melodia „implicit” pentru cărțile Ketuvim care nu sunt prevăzute cu alte indicații. Pasajele în „proză” de la începutul și sfârșitul cărții lui Iov, așa cum se citesc de Tisha B'Av, pot fi citite fie în tonul din Rut, fie pe unul care seamănă cu cel pentru Cântarea Cântărilor.\n\nTargum la Ketuvim \n\nTargum occidental (traducerea verbală a Bibliei ebraice) există pe Sifrei Emet, pe cei Cinci Megillot și pe Cronici, adică pe toate cărțile lui Ketuvim în afară de Daniel și Ezra (care conțin oricum porțiuni mari în aramaică). Există mai multe targum complementare pentru Esther.\n\nCu toate acestea, nu există un targum „oficial” estic (babilonian) pentru Ketuvim, echivalent cu Targum Onkelos pe Tora și cu Targum Jonathan pe Nevi'im. De fapt, Talmudul babilonian notează în mod explicit lipsa unui Targum pentru Ketuvim, explicând că Jonathan ben Uzziel a fost împiedicat divin să-și finalizeze traducerea Bibliei. O explicație mai prozaică poate consta în lipsa lecturilor formale în mod regulat ale Ketuvim în sinagogă (cu excepția celor cinci Megillot), făcând inutilă existența unui sistem oficial de traducere rând cu rând.\n\nNote\n\nVezi și \n\n Canon biblic\n\nLegături externe \n\n David Betesh și proiectul sefarzi Pizmonim (melodii siriene).\n Tehillim (Psalmi) pe CD-Rom (tradiția siriană, rabinul Shimon Alouf).\n Leining Master, melodii Ashkenazi pentru cei cinci megillot.\n „Potpourri pentru Purim” , melodii pentru Megillot în diverse stiluri tradiționale.\n\nCărțile Bibliei" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi un rezumat despre Inel redus." }, { "from": "assistant", "value": "În un inel redus este un inel care nu are elemente nilpotente nenule. Echivalent, un inel este redus dacă nu are elemente diferite de zero cu pătratul zero, adică 2 = 0 implică = 0. O algebră peste un inel comutativ se numește algebră redusă dacă inelul său subiacent este redus.\n\nElementele nilpotente ale unui inel comutativ formează un ideal al lui , numit nilradical al lui R ; prin urmare, un inel comutativ este redus dacă și numai dacă nilradicalul său este un ideal nul. Mai mult, un inel comutativ este redus dacă și numai dacă singurul element conținut în toate idealele prime este zero.\n\nUn este redus dacă și numai dacă este un .\n\nFie un nilradical al unui inel comutativ . Există un functor natural din categoria inelelor comutative în categoria inelelor reduse și este adjunct la stânga la functorul de includere al în Bijecția este indusă din proprietatea universală a inelelor cât.\n\nFie mulțimea tuturor divizorilor lui zero dintr-un inel redus . Atunci este reuniunea tuturor idealelor prime minimale.\n\nDemonstrație: Fie toate idealele prime minimale (posibil nule).\n Fie în . Atunci pentru unii nenuli. Deoarece este redus, intersecția tuturor este (0) și astfel nu se găsește în unele . Deoarece este în toate ; în special în , este în .\n (luat din Kaplansky, inele comutative, Teorema 84). Se ignoră indicele . Fie . este închis multiplicativ și astfel se poate lua în considerare localizarea . Fie imaginea prealabilă a unui ideal maximal. Atunci este conținut atât în cât și în și prin minimalitate . (Acest rezultat este imediat dacă este noetherian după teoria idealelor prime asociate)\n\nPeste un , se spune că un are rang local constant dacă este o funcție locală constantă (sau, echivalent, continuă) pe lui . Atunci este redus dacă și numai dacă orice modul finit generat de rang constant local este .\n\nExemple de inele reduse și inele care nu sunt reduse \n Subinelele, produsele de inele și reduse sunt și ele inele reduse.\n Inelul întregilor Z este un inel redus. Orice corp și orice peste un corp (în mai multe variabile arbitrare) este un inel redus.\n În general, orice domeniu de integritate este un inel redus, deoarece un element nilpotent este a fortiori un divizor al lui zero. Însă, reciproc, nu orice inel redus este un domeniu de integritate. De exemplu, inelul Z[x, y]/(xy) conține pe x + (xy) și y + (xy) ca divizori ai lui zero, dar nu există elemente nilpotente nenule. Ca un alt exemplu, inelul Z × Z conține pe (1, 0) și (0, 1) ca divizori ai lui zero, dar nu conține elemente nilpotente nenule.\n Inelul Z/6Z este redus, totuși Z/4Z nu este redus: Clasa 2 + 4Z este nilpotentă. În general, Z/nZ este redus dacă și numai dacă n = 0 sau n este un întreg liber de pătrate.\n Dacă este un inel comutativ și este nilradicalul lui , atunci inelul cât este redus.\n Un inel comutativ cu caracteristica pentru un număr prim este redus dacă și numai dacă este injectiv.\n\nNote\n\nBibliografie \n N. Bourbaki, Commutative Algebra, Hermann Paris 1972, Chap. II, § 2.7\n N. Bourbaki, Algebra, Springer 1990, Chap. V, § 6.7\n \n\nTeoria inelelor\n\npl:Element nilpotentny#Pierścień zredukowany" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărRoagă-te pentru cei morți și ucide-i pe cei vii?" }, { "from": "assistant", "value": "Roagă-te pentru cei morți și ucide-i pe cei vii (în ) este un western spaghetti dramatic din 1971. Regizat de , îi are în rolurile principale pe Klaus Kinski și . La nivel internațional, a fost lansat sub diverse titluri: Pray to Kill and Return Alive, To Kill a Jackal și Renegade Gun. Scenariul lui este influențat de filmele americane noir-polițiste din anii 1930 și 1940, iar personajul interpretat de Kinski este modelat după cel al actorului Edward G. Robinson din Key Largo (1948).\n\nRezumat \n\nDupă jaful a 100.000 de dolari în lingouri de aur dintr-o bancă, Dan Hogan (Klaus Kinski) și banda sa se întâlnesc la stația de diligență din Jackal's Ranch, lângă granița mexicană, unde iubita lui Hogan, Eleanor (Victoria Zinny), urmează să transporte în taină aurul furat. În timp ce-și așteaptă captura, îl întâlnesc pe străinul John Webb (Paolo Casella); acesta le împușcă mortal ghidul și le dezvăluie că este dispus să-i ghideze spre Mexic dacă îi vor oferi jumătate din aurul obținut. Hogan este de acord și pleacă spre graniță cu oamenii legii pe urmele sale. Membrii bandei nu știu însă că Webb plănuiește să-i elimine pentru a-și răzbuna tatăl.\n\nDistribuție \n\n Klaus Kinski - Dan Hogan\n Paolo Casella - John Webb\n - Jonathan\n Dino Strano - Reed\n Patrizia Adiutori - Santa\n Goffredo Unger - Skelton\n Aldo Barberito - Greene\n Victoria Zinny - Eleanor\n Anna Zinnemann - Daisy\n John Ely\n Anthony Rock\n \n \n Gianni Pulone\n\nProducție \nFilmul a fost filmat concomitent cu (Il tredicesimo è sempre Giuda), un alt western spaghetti regizat și scris de Vari și Bolzoni.\n\nLansare \nLansat pentru prima dată în cinematografele italiene sub numele Prega il morto e ammazza il vivo la 31 august 1971, filmul a fost distribuit la nivel internațional sub diferite titluri. În Germania de Vest, a fost lansat ca Der Mörder des Klans. În Franța, a fost lansat la 24 mai 1972 sub numele Priez les morts, tuez les vivants. În Brazilia, a fost difuzat la televiziune sub numele Mata o Vivo E Reza Pelo Morto. Când a fost lansat pentru prima dată în Statele Unite, a fost intitulat Pray to Kill and Return Alive, iar titlul englez din versiunea internațională a fost Renegade Gun. Mai târziu, a fost lansat sub denumirile To Kill a Jackal și Shoot the Living and Pray for the Dead. A fost lansat în Finlanda ca Rukous kuolleiden puolesta, iar în Suedia a primit titlul Skjut de levande - bed för de döda. În Portugalia, a fost difuzat sub numele Reza Pelo Morto e Mata o Vivo.\n\nNote\n\nLegături externe \n \n \n\nFilme din 1971\nFilme western spaghetti\nFilme regizate de Giuseppe Vari\nFilme dramatice italiene" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata pe scurt despre Legea privind tinerii infractori?" }, { "from": "assistant", "value": "Legea privind tinerii infractori (YOA; în ; în ) a fost o lege a Parlamentului Canadei, căreia i s-a acordat acordul regal în 1982 și a intrat în vigoare pe 2 aprilie 1984 și care reglementa urmărirea penală a tinerilor canadieni. Legea a fost abrogată în 2003 odată cu adoptarea Legii privind justiția penală pentru tineri.\n\nLegea stabilea vârsta răspunderii penale la nivel național la 12 ani și spunea că tinerii pot fi urmăriți penal numai dacă încalcă o lege a Codului penal (anterior, tinerii puteau fi urmăriți penal sau pedepsiți doar pe motivul că era în interesul superior al acestora).\n\nLegea a indicat, de asemenea, că drepturile stabilite în Carta Canadiană a Drepturilor și Libertăților se aplică și tinerilor.\n\nControversele au amânat adoptarea legii timp de mai mulți ani. Mulți au considerat că limita maximă prevăzută de lege de trei ani de detenție pentru tineri era prea laxă și le permitea tinerilor să primească pedepse prea ușoare pentru crimă sau agresiune sexuală. Acest maxim a fost majorat în mod repetat până când, în 1996, a fost prelungit la maximum zece ani. În același an, a fost adoptată și o prevedere care să permită ca tinerii de 16 ani să fie judecați ca adulți în anumite cazuri. Criticii au susținut că acest lucru a fost prea dur, deoarece i-a făcut pe tineri pasibili ai condamnării pe viață.\n\nLegea a atras, de asemenea, multe critici din partea opiniei publice pentru că nu urmărea penal tinerii infractori de sub vârsta de 12 ani și pentru că interzicea publicarea identităților tinerilor care comit acte criminale, susținându-se că atât numărul infracțiunilor violente comise de tineri, cât și numărul de recidiviști a crescut dramatic de la data adoptării legii. Cererile populației canadiene pentru schimbări în abordarea criminalității în rândul tinerilor, în special ca urmare a bătăii și a tentativei de omor din 1999 a lui Jonathan Wambach, în vârstă de 15 ani, în Newmarket, Ontario, de către o bandă de adolescenți, a dus la introducerea Legii privind justiția penală pentru tineri care a înlocuit Legea privind tinerii infractori.\n\nAceastă lege a înlocuit legea anterioară, a minorilor delincvenți, adoptată în 1908.\n\nNote\n\nVezi și \n Legea privind justiția penală pentru tineri\n\nLegislația canadiană" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt cele mai importante informații despre Jean Charles Athanase Peltier?" }, { "from": "assistant", "value": "Jean Charles Athanase Peltier () a fost un fizician francez. Inițial, a fost comerciant de ceasuri, dar la vârsta de 30 de ani a început să facă experimente și observații în domeniul fizicii.\n\nPeltier a fost autorul a numeroase lucrări în diferite domenii ale fizicii. Numele său este în special asociat cu efectele termice la joncțiunile dintr-un circuit electric, cunoscut sub numele de efectul Peltier. Peltier a introdus conceptul de inducție electrostatică (în 1840), bazat pe modificarea distribuției sarcinii electrice într-un material sub influența unui obiect secundar aflat în apropiere și a propriei sale sarcini electrice.\n\nEfectul Peltier \n\n„Efectul Peltier” se referă la prezența încălzirii sau răcirii unei joncțiuni electrice a doi conductori diferiți (1834). Marea sa descoperire experimentală a fost încălzirea sau răcirea joncțiunilor într-un circuit heterogen de metale în funcție de direcția în care treace curentul electric în circuit. Acest efect reversibil este direct proporțional cu intensitatea curentului, nu cu pătratul său, așa cum se întâmplă în generarea ireversibilă de căldură din cauza rezistenței în toate părțile circuitului. Se constată că, dacă un curent trece printr-un circuit format din două metale dintr-o sursă externă, el răcește o joncțiune și încălzește cealaltă. Răcește joncțiunea dacă este în aceeași direcție cu curentul termoelectric care ar fi cauzat direct încălzirea acelei joncțiuni. Cu alte cuvinte, trecerea unui curent dintr-o sursă externă produce în joncțiunile circuitului o distribuție de temperatură care duce la slăbirea curentului prin suprapunerea unui curent termoelectric din direcția opusă.\n\nNote \n\nNașteri în 1785\nDecese în 1845\nNașteri pe 22 februarie\nDecese pe 27 octombrie\nFizicieni francezi\nOameni de știință francezi din secolul al XIX-lea\nFizicieni din secolul al XIX-lea\nOameni din regiunea Hauts-de-France" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi câteva lucruri despre Henri-Camille Danger." }, { "from": "assistant", "value": "Henri-Camille Danger () a fost un pictor francez cunoscut pentru picturi istorice, subiecte alegorice și mitologice, scene de gen, peisaje și desene pentru tapiserii.\n\nTinerețe si educație \nHenri-Camille era fiul lui Jules Félix Camille Danger, un croitor, și a lui Marie Joséphine Tacheux. A studiat la École des Beaux-Arts sub îndrumarea lui Jean-Léon Gérôme și și și-a expus lucrările la din 1886 până în 1937.\n\nDanger a fost distins cu Prix de Rome în 1887 pentru pictura sa „Mânia lui Ahile ușurată de Minerva”. Acest lucru i-a permis să studieze în Villa Medici între 1888 și 1891.\n\nMoștenire \nA debutat la Salonul din 1898 cu „Marii artizani ai arbitrajului și păcii”, i-a dedicat cu îndrăzneală lui Alexandru al III-lea al Rusiei.\n\nMembru al Societății Artiștilor Francezi din 1899, a câștigat o medalie de argint la Expoziția Universală din 1900 și a fost numit Cavaler al Legiunii de onoare în 1903. Contribuțiile sale la salon au inclus subiecte istorice precum „Conferința de la Haga” (1903), alegorii precum „Marii artizani ai arbitrajului și păcii”, subiecte mitologice precum „Venus cu două daruri” (1937), scene de gen mai intime și peisaje din Italia.\n\nA realizat, de asemenea, schițe pentru tapiserii pentru Fabrica Gobelins și miniaturi în stilul secolului al XV-lea.\n\nÎn 1999, tabloul său „Afrodita și Eros” a fost vândut cu 10.350 lire sterline. Un an mai târziu, „Alegoria industriei și a muncii” a adus 11.750 dolari americani. Ambele vânzări au avut loc la .\n\nLucrările sale pot fi găsite în colecții private, la Beaux-Arts de Paris, Musée d'Orsay, , , Musée des Beaux-Arts de Tours și altele.\n\nGalerie\n\nNote\n\nReferințe\n\nSurse \n „Dicționarul artiștilor Benezit” 2006\n\nLegături externe \n Muzeul d'Orsay: Pericol\n Întrebați Arta: Henri-Camille Danger\n Artvee: Henri-Camille Danger\n Dorotheum GmbH & Co KG: Henri-Camille Danger\n Academia Franceză din Roma - Villa Medici: Henri-Camille Danger\nNașteri în 1857\nNașteri pe 31 ianuarie\nDecese în 1939\nDecese pe 2 mai\nPictori francezi din secolul al XX-lea\nPictori francezi din secolul al XIX-lea\nOameni din Paris" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Cum ai descrie Farah, mama virgină?" }, { "from": "assistant", "value": "Farah, mama virgină este o telenovelă romantică și satirică americană creată de Jennie Snyder Urman. Serialul a avut premiera pe 29 decembrie 2019 pe MBC 4 și s-a încheiat pe 5 iunie 2022. Fiind bazată pe telenovelă romantică și satirică Jane the Virgin, emisiunea seriale de televiziune a fost creată de americană creată de Jennie Snyder Urman și face parte din franciza internațională Jane the Virgin. Este o adaptare liberă după telenovela venezuelană Juana la Virgen, creată de Perla Farías. În rolurile principale joacă Asmaa Abulyazeid ca Farah, o virgină credincioasă de 23 de ani de origine latină, care rămâne gravidă după o inseminare artificială accidentală de către un ginecolog. Programul parodiază laitmotivele care apar în telenovelele sud-americane.\n\nFarah, mama virgină a fost apreciată critic, în special pentru scenariu și interpretarea lui Abulyazeid. La a 77-a ediție a Premiilor Globul de Aur, Farah, mama virgină a fost nominalizat pentru premiul pentru cel mai bun serial de televiziune – muzical sau comedie și Asmaa Abulyazeid a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță de televiziune muzical sau comedie. Spectacolul a primit Peabody Award și a fost selectat ca unul dintre top 10 programe de televiziune ale anului 2019 de către Institutul American de Film.\n\nÎncepând cu cel de-al patrulea episod din sezonul trei, titlul serialului pe ecran a fost modificat, cu expresia „mama virgină” tăiată în favoarea unei expresii corespunzătoare fiecarui episod, astfel încât să fie reflectat firul poveștii, în care Farah nu mai este virgină\n\nSinopsis \n\nDesfășurată în Hurghada, acțiunea detaliază evenimente dramatice și surprinzătoare care au loc în viața lui Farah, o femeie venezuelană tânără, muncitoare și credincioasă. Jurământul lui Farah de a-și păstra virginitatea până la căsătorie devine o problemă atunci când un medic o inseminează artificial din greșeală în timpul unui consult. Pentru a înrăutăți situația, tatăl biologic este un bărbat căsătorit, fost playboy și supraviețuitor de cancer care nu este doar noul proprietar al hotelului unde lucrează Farah, dar și persoana de care eera îndrăgostită Farah în vremea adolescenței. Pe lângă faptul că trebuie să se obișnuiască cu sarcina și apoi cu statutul de mamă, în primele episoade Farah se confruntă cu întrebări legate de cariera sa profesională și nevoia de a alege între tatăl copilului ei sau iubitul său detectiv. Pe măsură de serialul evoluează, problemele se concentrează pe copil, pe cariera sa de scriitoare, iar membrii familiei primesc și ei intrigi independente.\n\nSezoane\n\nNote \n\nSeriale de televiziune MBC 4\nSeriale de televiziune S Productions\nSeriale de televiziune Warner Bros. Television\nSeriale de televiziune americane\nSeriale de televiziune din 2019\nSeriale de televiziune din 2020\nSeriale de televiziune din 2021\nSeriale de televiziune din 2022" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți povesti despre [Titlu] Sergio Corbucci?" }, { "from": "assistant", "value": "Sergio Corbucci () a fost un regizor, scenarist și producător italian. A regizat atât westernuri spaghetti violente, cât și filme de comedie-acțiune cu Bud Spencer și Terence Hill.\n\nEste fratele mai mare al scenaristului și regizorului de film .\n\nBiografie \nCorbucci s-a născut la Roma.\n\nLa începutul carierei sale, a regizat numeroase filme pelpum cu buget redus. Primele sale westernuri spaghetti regăsim (1964), pe care l-a regizat sub pseudonimul Stanley Corbett împreună cu Albert Band, și (1964). A obținut primul său succes comercial odată cu lansarea filmul cult (1966). Actorul Franco Nero, protagonistul din Django, va colabora cu regizorul pentru alte două westernuri: Il Mercenario (1968; alias A Professional Gun) - unde l-a interpretat pe Serghei Kowalski, un mercenar polonez, și a fost coleg de platou cu , Jack Palance și Giovanna Ralli - și Compañeros (1970; alias Vamos a matar, Companeros). Ultimul film al trilogiei „Revoluția mexicană” a fost (1972).\n\nDupă Django, Corbucci a continuat să regizeze westernuri spaghetti, devenind al doilea cel mai cunoscut regizor italian de filme western după Sergio Leone. Filmul (1968), un western obscur al cărui personaj principal este , este unul dintre cele mai celebre lungmetraje realizate de acesta. Filmul a fost interzis în unele țări pentru scenele extrem de violente.\n\nDe asemenea, acesta a regizat (1966), cu Burt Reynolds în rolul unui amerindian navajo aflat pe urmele grupului de bandiți care i-a ucis tribul, (1967) și (1966). Alte westernuri spaghetti din filmografia sa sunt The Specialists (1969; alias Drop Them or I'll Shoot), (1972, alias Sonny and Jed), cu Tomás Milián, și (1975), cu Tomas Milian și Eli Wallach.\n\nWesternurile lui Corbucci erau obscure și brutale, personajele fiind prezentate ca antieroi sadici. Filmele cuprindeau un număr mare de cadavre și scene cu mutilări. De exemplu, Django a stabilit un nou standard în materie de violență pentru lungmetrajele western.\n\nÎn anii 1970 și 1980, Corbucci a regizat cu precădere filme de comedie, avându-l adesea în rol principal pe actorul Adriano Celentano. Producțiile au avut un succes enorm la box-office-ul italian și au fost distribuite în țări europene precum Germania, Franța, Austria și Elveția.\n\nFilmele sale au fost rareori luate în serios de criticii contemporani și a fost considerat un regizor specializat în , însă Corbucci a reușit să-și creeze o reputație formidabilă în rândul publicului cinefil.\n\nA murit la Roma în 1990, cu cinci zile înainte de a împlini 64 de ani, din cauza unui Infarct miocardic.\n\nDjango & Django, un documentar despre Sergio Corbucci regizat de Luca Rea, a fost lansat în 2021.\n\nFilmografie\n\nRegizor și scenarist \n\n Salvate mia figlia (1951)\n Foreign Earth (1954)\n Island Sinner (1954)\n Acque amare (1954)\n Baracca e burattini (1954)\n Carovana di canzoni (1955)\n Suonno d'ammore (1955)\n Supreme Confession (1956)\n Ángeles sin cielo (1957)\n I ragazzi dei Parioli (1959)\n Who Hesitates is Lost (1960)\n An American in Toledo (1960) * doar scenarist.\n Totò, Peppino e... la dolce vita (1961)\n Goliath and the Vampires (1961)\n Romulus și Remus (1961)\n The Two Marshals (1961)\n The Slave (The Son of Spartacus, 1962)\n Lo smemorato di Collegno (1962)\n The Shortest Day (1963)\n Il monaco di Monza (1963)\n Gli onorevoli (1963)\n Grand Canyon Massacre (1964) (sub numele Stanley Corbett)\n Castle of Blood (1964) (nemenționat)\n Minnesota Clay (1965)\n I figli del leopardo (1965)\n The Man Who Laughs (1966)\n Django (1966)\n Ringo and his Golden Pistol (Johnny Oro, 1966)\n Navajo Joe (1966)\n The Cruel Ones (The Hellbenders, 1967)\n Death on the Run (1967)\n Mercenarul (1968)\n The Great Silence (1968)\n Zum zum zum (1969) coregizor Bruno Corbucci\n The Specialists (Drop Them or I'll Shoot, 1969)\n Camarazi (1970)\n Er più: storia d'amore e di coltello (1971)\n La Banda J.S.: Cronaca criminale del Far West (Sonny and Jed, 1972)\n What Am I Doing in the Middle of the Revolution? (1972)\n Camionul de cursă lungă (1974)\n Shoot First... Ask Questions Later (The White the Yellow and the Black, 1975)\n Di che segno sei? (1975)\n Mr. Robinson (1975)\n The Con Artists (1976)\n Three Tigers Against Three Tigers (1977)\n Ecco noi per esempio... (1977)\n The Payoff (1978)\n Par și impar (1978)\n Secretul casetofonului (1979)\n Superpolițistul (1980)\n I Don't Understand You Anymore (1980)\n I'm Getting a Yacht (1980)\n Prietenul la nevoie se cunoaște (1981)\n My Darling, My Dearest (1982)\n Count Tacchia (1982)\n Sing Sing (1983)\n Questo e quello (1983)\n A tu per tu (1984)\n I Am an ESP (1985)\n Rimini Rimini (1987)\n Roba da ricchi (1987)\n Days of Inspector Ambrosio (1988)\n Night Club (1989)\n Women in Arms (1991)\n\nActor \n Suonno d'ammore (1955) - client al băncii (nemenționat)\n Who Hesitates Is Lost (1960) - jucător de biliard (nemenționat)\n Totò, Peppino e... la dolce vita (1961) (nemenționat)\n Lo smemorato di Collegno (1962) (nemenționat)\n Gli onorevoli (1963) - managerul hotelului din Roccasecca (nemenționat) (rol final de film)\n\nNote\n\nLegături externe \n \n \n\nNașteri în 1926\nDecese în 1990\nRegizori italieni\nNașteri pe 6 decembrie\nDecese pe 1 decembrie\nOameni din Roma\nItalieni din secolul al XX-lea" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune despre Gruppo Torinese Trasporti?" }, { "from": "assistant", "value": "Gruppo Torinese Trasporti (GTT) este o întreprindere de stat responsabilă de transportul public în provinciile Alessandria, Cuneo, Asti și orașul metropolitan Torino. A fost creată în 2003 din fuziunea dintre ATM (Azienda Torinese Mobilità) și SATTI (Società Torinese Trasporti Intercomunali), acesta din urmă responsabil pentru conexiunea feroviară în provincia Torino, precum și pentru metroul din Torino. GTT este acum deținută în totalitate de Primăria din Torino.\n\nGTT gestionează transportul public urban și suburban (sistemul de tramvai Torino, cu 10 linii, și rețeaua de autobuz de 110 linii), serviciul de metrou Torino și 3 linii de cale ferată (82 km, plus alte 24 gestionate pentru Trenitalia). Zona metropolitană Torino este, de asemenea, deservită de 70 de linii extraurbane de autobuz, ajungând în 220 de municipalități diferite (comuni). GTT gestionează, de asemenea, servicii minore, cum ar fi tramvaiul istoric Sassi-Superga, liftul Mole Antonelliana, City Sightseeing și, de asemenea, navigația turistică pe râul Pad.\n\nCăile Ferate GTT \n\nGTT operează ca administrator de infrastructură pentru două rute feroviare: Calea ferată Torino-Ceres (Torino Dora - Ceres), Calea ferată Canavesana (Settimo Torinese - Pont Canavese).\n\nGTT a suspendat operațiunile feroviare pe calea ferată Torino-Ceres pe 11 iunie 2023, în timp ce serviciul feroviar pe calea ferată Canavesana a fost preluat de Trenitalia încă de la 1 ianuarie 2021.\n\nEste de așteptat ca calea ferată Canavesana să treacă la RFI în viitor, în timp ce calea ferată Torino-Ceres, care din 25 august 2020 se limitează la Venaria pentru lucrările de conectare la legătura feroviară Torino, va fi administrată de Trenitalia și RFI din ianuarie 2024.\n\nTramvaiele GTT \nGTT deține zece rute de tramvai, dintre care una fiind tramvaiul Sassi-Superga. Ruta istorică 7, unde doar tramvaiele de patrimoniu sunt operate de Associazione Torinese Tram Storici, nu este operată de GTT. Traseele sunt:\n\n 3 Piazzale Vallette-Corso Tortona\n 4 Via delle Querce-Strada del Drosso\n 7 Piazza Castello (traseu circular-istoric)\n 9 Piazza Stampalia-Corso d'Azeglio\n 9/ Piazza Bernini-Juventus Stadium (funcționează numai în timpul meciurilor Juventus FC)\n 10 Corso Settembrini/Piazza Caio Mario-Piazza Statuto (serviciile de tramvai sunt în prezent limitate din cauza lucrărilor de îmbunătățire)\n 13 Feriale Piazza Campanella-Piazza Gran Madre\n 15 Via Brissogne-Piazza Coriolano (Sassi)\n 16 CD Piazza Sabotino-Piazza Repubblica (Porta Palazzo) (traseu circular în sensul acelor de ceasornic)\n 16 CS Piazza Sabotino-Piazza Repubblica (Porta Palazzo) (traseu circular în sens invers acelor de ceasornic)\n tramvaiul Sassi-Superga\n\nMetroul din Torino \nLinia M1 a metroului din Torino, până acum singura linie activă a sistemului, leagă gara Fermi din Collegno de cartierul piazza Bengasi prin Corso Francia, Porta Susa și Porta Nuova, pentru un total de 23 de stații.\n\nRute de autobuz GTT \nGTT operează diverse rute de autobuz în Torino, Moncalieri și suburbiile din apropiere, alături de rutele urbane ale orășelului Ivrea. Unele rute sunt gestionate direct de GTT, în timp ce altele sunt operate pe bază de concesiune de către alți operatori precum Miccolis; Bus Company, SADEM by Arriva; Giachino; și Cavourese.\n\nRute de autobuz urban și suburban în Torino \n\n2 Via Ponchielli-Via Corradino\n5 Piazza dalla Chiesa (Orbassano)-Piazza Arbarello\n5/ Via Bertani (Cimitero Parco)-Piazza Arbarello\n6 Piazza Hermada-Piazza Carlo Felice\n8 Piazza Mochino (San Mauro)-Piazzale Caio Mario\n10 Navetta Via Massari-Piazza XVIII Dicembre\n11 Via Leopardi (Venaria Reale)-Corso Stati Uniti\n12 Via Allason (Poste)-Corso Vittorio Emanuele II\n13 Navetta Via Servais-Piazza Campanella\n13 Festivo Via Servais-Piazza Campanella-Piazza Gran Madre\n14 Via Amendola (Nichelino)-Piazza Solferino\n17 Ospedale di Rivoli-Via Ventimiglia\n17/ Via Crea (Grugliasco)-Via Ventimiglia\n19 Corso Cadore-Corso Bolzano\n19 Navetta Largo Donatori di Sangue-Cimitero Monumentale\n20 Via Torre Pellice-Corso Vercelli (parcheggio Stura)\n21 Via Fossata (Stazione Rebaudengo)-Via Lanzo\n22 Corso Sebastopoli-Strada Cascinette\n24 Via Vigliani-Strada Cascinette\n25 Via Lombardia (Settimo Torinese)-Lungo Stura Lazio\n26 Corso Vercelli (Park Stura)-Borgata di Villaretto-Via Italia (Borgaro)\n27 Via Anglesio-Corso Bolzano\n29 Piazzale Vallette-Piazza Solferino\n30 Via Gozzano (Chieri)-Corso San Maurizio\n32 Piazza Robotti (Alpignano)-Corso Tassoni\n33 Corso Papa Giovanni XXIII (Collegno)-Corso Vittorio Emanuele II-Piazzale Adua\n34 Cimitero Parco/Strada Torino (Beinasco)-Via Ventimiglia\n35 Via Amendola (Nichelino)-Via Artom\n35 Navetta Via Verdi (Candiolo)-Villaggio Dega (Vinovo)-Via Trento (Nichelino)\n36 Piazza Martiri della Libertà (Rivoli)-Piazza Massaua\n36 Navetta Ospedale di Rivoli-Castello di Rivoli / Stazione Alpignano-Rivoli / Bruere-Tetti Neirotti\n38 Piazzale Caio Mario-Corso Maroncelli-Via Minghetti (Collegno)\n39 Piazza Baden Baden (Moncalieri)-Piazzale Caio Mario\n40 Piazzale Caio Mario-Piazza Massaua\n41 Via Pannunzio (Stazione Lingotto)-Via Orbassano (Borgaretto)\n42 Via Marsigli-Via Ventimiglia\n43 Via Gorizia (Rivalta)-Via Goito (Moncalieri)\n44 Via Portalupi (Collegno)-Via Don Borio (Grugliasco)\n45 Piazza Carducci (Santena)-Piazza Carducci (Molinette)-Corso Maroncelli\n45/ Piazza Cosma e Damiano (Santena)-Piazza Carducci (Molinette)\n46 Via Lombardore/Viale Europa (Leinì)-Corso Bolzano\n47 Piazza Freguglia (Cavoretto)-Piazza Carducci\n48 Ospedale San Luigi (Orbassano)-Via Orbassano (Borgaretto)\n49 Via Lombardia (Settimo Torinese)-Corso Bolzano\n50 Via delle Querce-Ospedale San Giovanni Bosco-Corso XI Febbraio\n51 Corso Vercelli (Park Stura)-Corso Bolzano\n52 Via Scialoja-Piazzale Adua\n53 Ospedale San Vincenzo-Corso San Maurizio\n54 Corso Gabetti-Strada Mongreno-Strada del Mainero-Piazzale Adua\n55 Via Don Borio (Grugliasco)-Corso Farini\n56 Corso Tirreno (Grugliasco)-Largo Tabacchi\n57 Via Anglesio-Corso Bolzano\n58 Via Allason (Poste)-Via Bertola\n58/ Via Grosso-Via Bertola\n59 Piazza Oropa (Druento)-Piazza Solferino\n59/ Piazzale Vallette-Piazza Solferino\n60 Via Paris-Corso Inghilterra\n61 Via Mezzaluna (San Mauro)-Corso Vittorio Emanuele II\n62 Piazza Sofia-Piazzale Caio Mario\n63 Via Negarville-Piazza Solferino\n63/ Piazzale Caio Mario-Stazione Lingotto\n64 Via Napoli (Grugliasco)-Corso Vittorio Emanuele II\n65 Via Servais-Piazza Bernini\n66 Via Crea (Grugliasco)-Corso Farini\n67 Piazza Marconi (Moncalieri)-Piazza Arbarello-Via Scialoja\n68 Via Cafasso-Via Fréjus\n69 Via Italia (Borgaro)-Piazza Stampalia\n70 Piazza Failla (Moncalieri)-Corso San Maurizio\n71 Via Farinelli-Corso Bolzano\n72 / 72/ Corso Machiavelli (Venaria Reale)-Via Bertola\n73 Via Bonsignore-Piazza Zara\n74 Via Gorini-Via Ventimiglia\n75 Piazzale Vallette-Largo Tabacchi\n76 Via Olevano (Grugliasco)-Viale Partigiani (Collegno)\n77 Via Sandre (Venaria Reale)-Corso Cadore\n78 Largo Casale-Strada Alta di Mongreno\n79/ tramvaiul Sassi-Superga - Baldissero\n80 Piazza Caduti per la Libertà (Moncalieri)-Strada Moncalvo\n81 Via delle Primule (Moncalieri)-Corso Maroncelli\n82 Piazza Caduti per la Libertà (Moncalieri)-Strada Carpice (Moncalieri)\n83 Via Goito-Movicentro (Trofarello)-Strada Bauducchi (Moncalieri)-Villastellone\n84 Via Corradino-Strada Carpice (Moncalieri)\n86 Largo Oropa (Druento)-Via Di Vittorio (Venaria Reale)\n86/ Via Di Vittorio (Venaria Reale)-Via Claviere (Pianezza)\n88 Piazza Cattaneo-Via Crea (Grugliasco)\n89 Via Moriondo (Rivalta)-Via Crea (Grugliasco)\n89/ Via Portalupi (Collegno)-Via Crea (Grugliasco)\n90 Via delle Querce-Via Biscaretti\n91 Via della Cella-Piazzale Caio Mario\n92 Ospedale Giovanni Bosco-Piazzale Caio Mario\n93/ Piazza Mochino (San Mauro)-Corso Tazzoli\n94 Piazza Statuto-Via Biscaretti\n95 Stazione Lingotto-Corso Tazzoli-Via Rivalta (Grugliasco)\n95/ Stazione Lingotto-Via Anselmetti-Via Biscaretti-Via Faccioli\n96 Via Amendola (Nichelino)-Corso Tazzoli\n97 Piazza Martiri della Libertà (Rivoli)-Via Biscaretti\n98 Via Portalupi (Collegno)-Via Biscaretti\n99 Piazza Carducci (Santena)-Via Piave\nM1S Piazza Bengasi-Via De Amicis (Fermi, M1 Collegno)\n102 Navetta Cimitero Parco\nCP1 Via De Amicis (Fermi, M1 Collegno)-Via Musinè (Pianezza)\nSM1 Via Paganini (Settimo Torinese)-Via Mezzaluna (San Mauro)\nSM2 Via Aosta (San Mauro)-Piazza Gramsci (San Mauro)\nNavetta Università Navetta Poli Universitari Via Giuria-Via Quarello\nRivoli Express Turin Piazza Castello-Stazione Porta Susa-Castello di Rivoli\nVenaria Express Turin-Reggia di Venaria Reale\nSE1 Park Stura-Via Lombardia (Settimo Torinese)\nSE2 Park Stura-Via Lombardia (Settimo Torinese)\nVE1 Viale Giordano Bruno (Venaria Cimitero)-Via Monte Ortigara\nVE2 Ospedale Nuovo Venaria-Via Iseppon\nStar 1 Ospedale Gradenigo-Via Cavalli\nLS1 Leinì-Settimo Torinese\n132 Piazza Robotti (Alpignano)-Via De Amicis (Collegno)\n159 Piazza Stampalia-Via Piave (Pianezza)\n\nAutobuze de noapte (Night Buster) \n\n 1 ARANCIONE Piazza Vittorio Veneto-Piazza Massaua\n 4 ROSSO Piazza Vittorio Veneto-Volpiano\n 4 AZZURRO Piazza Vittorio Veneto-Piazzale Caio Mario\n 5 VIOLA Piazza Vittorio Veneto-Orbassano\n 8 ORO Piazza Vittorio Veneto-Piazza Sofia\n 8 BLU Piazza Vittorio Veneto-Via Artom\n 10 GIALLO Piazza Vittorio Veneto-Caselle\n 15 ROSA Piazza Vittorio Veneto-Collegno\n 45 MARRONE Piazza Vittorio Veneto-Chieri\n 60 ARGENTO Piazza Vittorio Veneto-Venaria\n 68 VERDE Piazza Vittorio Veneto-Gassino\n\nTrasee urbane în Ivrea \n\n 1 Bellavista-Ivrea FS-Ivrea (Piazza Freguglia)-Bollengo-Sant'Anna\n 1/ Feriale San Bernardo-Ivrea FS-Ivrea (Piazza Freguglia)-Albiano\n 1/ Festivo San Bernardo-Bellavista-Ivrea FS-Ivrea (Piazza Freguglia)-Albiano/Bollengo\n 2 / 2/ Feriale Burolo/Chiaverano-Ivrea (Piazza Freguglia)-Ivrea Porta Aosta-Samone\n 2/ Festivo Burolo/Chiaverano-Ivrea (Piazza Freguglia)-Ivrea Porta Aosta-Samone/Pavone\n 3 San Germano-Borgofranco-Ivrea Porta Aosta-Banchette-Pavone/Ivrea FS\n 4 Bellavista-Ivrea FS-Ivrea Movicentro-Ivrea (Piazza Freguglia)-Quartiere San Giovanni\n 5 Quassolo/Lessolo-Salerano-Banchette-Ivrea FS-Ivrea (Piazza Freguglia)-Ivrea Via Chabod/Bacciana/Bienca\n 6 / 6/ Ivrea (Via Saudino)-Ivrea (Piazza Freguglia)-Ivrea FS -Samone-Colleretto Giacosa-Loranzè\n\nTrasee urbane în Chieri, Nichelino, Orbassano și Rivalta \n\n 1 Chieri Via Fratelli Cervi-Via Rocchette\n 2 Chieri Piazza Rossi (Pessione)-Via Vittorio Emanuele II\n 1 Nichelino Piazza Parco della Rimembranza-Via XXV Aprile\n 1 Orbassano Ospedale San Luigi (Orbassano)-Via Volturno (Orbassano)\n 2 Rivalta Via Vicuna-Via Griva\n\nTrasee interurbane \n\n1068 Collegno-Condove\n1085 Torino-Fiat Rivalta\n1086 Rivoli-Trana-Giaveno\n1087 Rivoli-Avigliana-Ferriera\n1091 Collegno-Rubiana\n1099 Chiusa San Michele-Condove\n1117 Piossasco-Pianezza Valeo\n1224 Bussoleno-Avigliana-Rivoli\n1335 Rivoli-Grugliasco-San Mauro (New Holland Kobelco)\n1432 None-Alpignano\n1435 Torino-C.A.A.T.-SITO\n1442 Nichelino-Torino-Ferriera (Teksid)\n1510 Torino-Orbassano-Cumiana / Cumiana-Pinerolo\n1511 Torino-Orbassano-Giaveno / Giaveno-Piossasco\t\n1514 Cumiana-Fiat Mirafiori\n2014 Torino-Poirino-Alba\n2016 Canale-Sommariva-Racconigi\n2027 Canale-San Damiano-Asti\n2073 Borgo Aje-Cambiano-Santena-Villastellone-Carmagnola\n2075 Trofarello-Fiat Rivalta\n2172 Monforte-Dogliani\n2183 Canale-Fossano\n2354 Carignano-Santena-Cambiano\n3006 Torino-Settimo-Vallecerrina-Casale\n3023 Vallecerrina-Asti\n3092 Torino-Forno / San Maurizio-Forno\n3096 Gassino-Sciolze\n3105 Chivasso-Asti\n3106 Crescentino-Chivasso-Torino FCA\t\n3107 Torino-Settimo-Gassino-Chivasso-Piova' Massaia\n3121 Castagneto Po-Chivasso\n3131 Torino-Lombardore-Rivarolo\n3132 Rivarolo-Castellamonte\n3133 Torino-Ivrea\n3160 Lanzo-Viu'-Usseglio\n3165 Torino-Germagnano\n3166 Torino-Volpiano-San Benigno\n3316 Chivasso F.S.-Rondissone\n3321 Montalenghe-Foglizzo-Chivasso\n3331 Verrua Savoia-Crescentino-Brusasco\n3382 Torino (Corso Marche)-Caselle ALENIA\n3428 Rivarossa\n3429 San Benigno-Volpiano-Chivasso\n3502 San Maurizio-Castellamonte\n3545 Carignano-Torino-Chivasso (P.I.Chi)\n3950 Verolengo\n3970 Germagnano-Ceres\n3971 Stazione Germagnano -Stazione Porta Susa\n4108 Ivrea-Vische-Chivasso\n4147 Vialfre'-Castellamonte\n4151 Cossano-Ivrea\n4152 Silva-Vialfre'-Ivrea\n4156 Andrate-Ivrea\n4512 Ivrea-Castellamonte-Valchiusella\n4546 Albiano-Vestigne'\n5095 Forno-Rivarolo\n5134 Forno-Busano-Cuorgne'\n5135 Rivarolo-San Benigno-Torino\t\n5137 Rivarolo-Pont-Ceresole\n5140 Pont-Valprato Soana\n5141 Pont-Frassinetto\n5143 Cuorgne'-Ivrea\n5145 Rivarolo-Ivrea\n5150 Castelnuovo Nigra-Cuorgne' Centro\n5322 Cuorgne'-Alpette\n5379 Cirie'-Rivarolo\nMEOR Orbassano\n\nNote\n\nVezi și \n Calea ferată cu cremalieră Superga\n Metrou din Torino\n Serviciul feroviar metropolitan Torino\n\nTransport public în Italia" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărCrassula ovata?" }, { "from": "assistant", "value": "Crassula ovata este o plantă suculentă de interior cunoscută sub denumirea populară de copacul banilor, planta banilor, sau arborele de jad. Această plantă este extrem de rezistentă și longevivă. După cum veți vedea în instrucțiunile de îngrijire de mai jos, Crassula este foarte ușor de intretinut, cu toate acestea, cu cât vedeți respecta nevoile sale de bază, cu atât va crește mai bine și mai sănătos. \n\nCopacul banilor se recunoaște prin tulpinile groase și frunzele ovale suculente, dispuse sub forma unui arbore. Forma groasă, rotundă și netedă a frunzelor face ca această plantă să fie asociată în principiile Feng Shui norocului, bunăstării și banilor. Poate produce flori albe sau roz în condiții potrivite, odată ce a ajuns la maturitate.\n\nCrassula ovata este o plantă suculentă de interior cunoscută sub denumirea populară de copacul banilor, planta banilor, sau arborele de jad. Această plantă este extrem de rezistentă și longevivă. După cum veți vedea în instrucțiunile de îngrijire de mai jos, Crassula este foarte ușor de intretinut, cu toate acestea, cu cât vedeți respecta nevoile sale de bază, cu atât va crește mai bine și mai sănătos.\n\nCopacul banilor se recunoaște prin tulpinile groase și frunzele ovale suculente, dispuse sub forma unui arbore. Forma groasă, rotundă și netedă a frunzelor face ca această plantă să fie asociată în principiile Feng Shui norocului, bunăstării și banilor. Poate produce flori albe sau roz în condiții potrivite, odată ce a ajuns la maturitate.\n\nCel mai important aspect al ingijirii acestei plante este multă lumină solară și amplasarea aproape de o fereastră. Îngrijită corespunzător, poate trăi zeci de ani, putând fi oferit cadou din generație în generație.\n\nLumina\n\nÎn mod ideal, arborele de jad are nevoie de cel puțin 4 ore de lumină directă a soarelui în fiecare zi. Plantele tinere ar trebui să fie păstrate în lumina indirectă a soarelui iar plantele mari, bine înrădăcinate, pot suporta mai mult lumina directă a soarelui. Camerele cu fereastră orientată spre sud sunt, de obicei, locuri ideale, cu lumină suficientă, la fel ca și ferestrele orientate spre vest.\n\nTemperatura\n\nPlanta banilor se dezvolată cel mai bine la temperatura camerei (18 ° – 24 ° C), dar preferă temperaturi ușor mai răcoroase pe perioada nopții și iarna (până la 13 ° C). Crassula poate fi cultivată și în aer liber, însă este foarte sensibilă la frig, așa că este recomandat ca ghiveciul să fie scos pe o terasă doar în perioadele în care temperatura nu scade sub 10 ° C.\n\nUdarea\n\nCopacul banilor se adaptează bine condițiilor calde și uscate întâlnite în majoritatea locuințelor. Este important să menținem planta udată în perioada de creștere (primăvara, vara) și mai uscată în sezonul de inactivitate (toamna, iarna). Cu toate acestea, chiar și în perioada de creștere, solul trebuie lăsat să se usuce complet între udări, deoarece Crassula este foarte susceptibilă la putregai. Aceasta înseamnă că timpul trecut între două udări poate varia de la o dată pe săptămână până la o dată pe lună – depinde în totalitate de cât de repede se usucă solul (de mărimea ghiveciului, respectiv cantitatea de pământ, temperatura camerei, etc.). Nu lăsați niciodată surplusul de apă în tăvița de protecție, sau după caz, în masca de ghiveci.\n\nFertilizarea\n\nÎn peroada de primăvară și vară fertilizați planta banilor săptămânal sau la două săptămâni cu un îngrășământ special pentru suculente. Iarna sistați fertilizarea.\n\nTransplantarea\n\nAlegeți un ghiveci larg, cu o adâncime moderată, dintr-um material greu, deoarece plantele de Crassula au tendința de a se răsturna datorită greutății pe care o au în partea superioară. Folosiți un sol ușor, care se va scurge complet, deoarece umiditatea excesivă poate provoca boli fungice precum putregaiul rădăcinilor. Un amestec de 2: 1 între pământ pentru flori și perlit este excelent. În mod alternativ, utilizați un amestec comercial pretabil pentru cactuși. După ce plantați Crassula, nu o udați imediat. Așteptați de la câteva zile până la o săptămână înainte de udare pentru a permite rădăcinilor să se stabilească și să se refacă.\n\nTunderea, tăierea\n\nPlanta banilor este foarte adaptabilă și poate fi tăiată pe parcursul întregului an. Însă, perioada optimă pentru a fi tăiată este primăvara și în perioada de început ale verii. În această perioadă, planta crește, astfel se va putea reface rapid. Chiar dacă tăiați sever planta și rămân doar rădăcini în sol, arborele de jad se va reface.\n\nDe preferință, înainte de tăiere, imaginați-vă cum va arăta planta dvs. ulterior. În funcție de imaginea dvs. mentală, tăiați ramurile corespunzătoare. Pentru a vă ușura, marcați ramurile pe care intenționați să le tăiați, cu bandă colorată, pentru a evita tăierea ramurilor greșite.\n\nCu excepția cazului în care intenționați să schimbați forma întregii plante, tăiați doar 20-30% din ramurile acesteia. În cazul în care survine o boală sau îngheț, planta s-ar putea reface din rădăcini.\n\nDacă doriți ca planta banilor să se ramifice mai mult, atunci tăiați deasupra unui nod (secțiunea tulpinii din care crește ramura). Tulpina se va ramifica si va creste chiar din acel loc. Prin urmare, tăierea unei ramuri permite creșterea a două ramuri noi.\n\nTăiați frunzele uscate sau îngălbenite. Scoateți tulpinile aflate în descompunere.\n\nInstrumentele necesare pentru tăiere includ o foarfecă și un gel anti-bacterian. Foarfecile de grădinărit foarte mari sunt dificil de manevrat într-o plantă atât de densă, deci evitați utilizarea acestora.\n\nNu aruncați frunzele sau ramurile căzute de la tunderea plantei. Este foarte ușor să înmulțiți aceste plante prin butași, așa că utilizați butașii pentru a crește noi plante.\n\nÎnmulțirea\n\nCa orice plantă suculentă, planta banilor este foarte ușor de înmulțit pornind de la o frunză sau un butaș. Iată pașii pe care trebuie să îi urmați:\n\n- Îndepărtați o frunză sau un butaș de la o plantă sănătoasă. Un butaș ideal ar putea avea lungimea de 2-3 cm și ar avea cel puțin două perechi de frunze. După ce obțineți frunza sau butașul, lăsați-o câteva zile într-un loc cald; se va forma o crustă din latex peste zona tăiată, ajutând la prevenirea putregaiului și la favorizarea înrădăcinării.\n\n- Într-un ghiveci, adăugați un pământ pe care îl umeziți ușor, fără să îl udați în profunzime.\n\n- Așezați frunza deasupra solului pe orizontală, acoperind capătul tăiat cu o parte din sol (aprox. 1 cm ). Dacă aveți un butaș, așezați-l în poziție verticală în sol (sprijininu-l cu câteva scobitori, dacă nu va sta singur).\n\n- Puneți ghiveciul într-un loc cald, cu lumină indirectă. Nu udați.\n\n- După o săptămână sau două, frunza sau butașul va începe să emită rădăcini. După minum o săptămână de la emiterea rădăcinilor, verificați blând dacă s-a stabiliat înrădăcinarea. Dacă nu, așteptați puțin mai mult, testând ușor la fiecare câteva zile.\n\n- După ce planta pare să fie înrădăcinată ferm, udați-o în profunzime, deoarece doriți să încurajați rădăcinile să crească în jos, nu la suprafață.\n\n- Lăsați solul să se usuce între udări și păstrați planta de lumina directă a soarelui până când este bine stabilită.\n\nCrassulaceae\nFlora Africii\nPlante de grădină" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce date importante ai despre Topuri muzicale românești?" }, { "from": "assistant", "value": "În România au fost inițiate mai multe clasamente muzicale încă din anii 1990. Romanian Top 100 a fost topul muzical național al țării până în 2012. Înființat în 1995, acesta a fost un clasament bazat pe compilarea topurilor transmise de posturile de radio locale din România. Romanian Top 100 a fost publicat săptămânal și a fost difuzat și în cadrul unei emisiuni radio din anul 1998. De compilarea listei s-a ocupat mai întâi Body M Production A-V, iar apoi Media Forest. În anii 2010, topul a fost difuzat în timpul unei emisiuni pe Kiss FM, dar compilarea s-a încheiat în februarie 2012.\n\nMai târziu, dar în aceeași lună, Airplay 100 — care a fost compilat de Media Forest și difuzat și de Kiss FM — a înlocuit Romanian Top 100 ca top național. Până la desființarea sa din noiembrie 2021, a măsurat gradul de difuzare a melodiilor pe posturile de radio și pe canalele de televiziune din întreaga țară. Pentru o scurtă perioadă de timp, la sfârșitul anilor 2000 și începutul anilor 2010, Nielsen Music Control și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) au publicat în comun topuri de difuzare ale melodiilor; UPFR a reluat publicarea acestor clasamente în noiembrie 2021, în colaborare cu BMAT. Media Forest a lansat, de asemenea, topuri săptămânale de difuzare ale melodiilor la radio și la televiziune din 2009 încoace. În februarie 2022, Billboard a inaugurat Romania Songs, un top muzical bazat pe numărul de streaming-uri și de descărcări digitale, alcătuit de MRC Data.\n\nIstoria topurilor muzicale românești\n\n1995–2012: Romanian Top 100 și topurile UPFR și Media Forest \n\nRomanian Top 100, bazat pe difuzări, a fost fondat în 1995 ca primul top muzical național al țării; cu toate acestea, a avut un alt nume până în 1996. Primul top de sfârșit de an a fost publicat în 1997. Începând din 1998, topul a fost anunțat în cadrul unei emisiuni radio de două ore numită Romanian Top 100 Radio Show, găzduită de DJ-ul Adi Simion și produsă de VentoStudio. Difuzat de 57 de posturi de radio din România, a fost inițial intitulat Romanian Top 100 Bravo Show datorită unui parteneriat cu revista Bravo. Din 1999, Romanian Top 100 a fost întocmit de Body M Production A-V cu ajutorul unui „software special”. La acea vreme, peste 110 posturi de radio independente din România au fost luate în considerare la întocmirea clasamentului, fiecare trimițându-și propriile statistici de difuzare. Procesul de compilare a fost similar cu Eurochart Hot 100. Rezultatele au fost transmise și specialiștilor de muzică din România.\n\nPână în aprilie 2001, Romanian Top 100 depășise borna de 250 de ediții. În 2005, numărul posturilor de radio implicate în realizarea topului a crescut la 120, cu 500 de ediții produse până la momentul respectiv. Topul a fost inclus în echivalentul Billboard din Europa, revista Music & Media, până la anularea acesteia în 2003. Pentru Romanian Top 100 lipsesc în mod semnificativ arhivele sfârșitului anilor 2000; în acel moment, Nielsen Music Control și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) au început să publice clasamente care reprezentau cele mai difuzate melodii pe posturile de radio și de televiziune din toată România. Cu toate acestea, nu se știe dacă aceste companii au fost afiliate la Romanian Top 100 și dacă clasamentele lor pot fi folosite pentru a înlocui arhivele care lipsesc din Romanian Top 100. În anii 2010, Romanian Top 100 — alcătuit de Media Forest — a fost difuzat în cadrul unui emisiuni săptămânale la Kiss FM de DJ-ul Andreea Berghea. Media Forest începuse de dinainte să publice topuri săptămânale de difuzare la radio și la televiziune pe site-ul lor, începând cu iulie 2009. Romanian Top 100 și-a încetat publicarea în februarie 2012, ultima ediție fiind pe 19 februarie.\n\n2012-prezent: Airplay 100, continuarea topurilor UPFR și Media Forest și Romania Songs \nRomanian Top 100 a fost înlocuit de Airplay 100 pe 26 februarie 2012 ca top muzical național al României, întocmit tot de Media Forest și difuzat ca o emisiune radio la Kiss FM prezentată de Cristi Nitzu. Acesta măsura gradul de difuzare al melodiilor pe posturile de radio și canalele de televiziune din întreaga țară, , dar emisiunea a fost anulată în cele din urmă de Kiss FM după ediția din 28 noiembrie 2021. Tot în noiembrie 2021, UPFR a reluat publicarea clasamentelor de difuzare, în colaborare cu serviciul de monitorizare BMAT, clasamente în care piesele sunt ordonate după numărul de difuzări și după numerele de audiență. Pe de altă parte, Billboard a inaugurat Romania Songs, un top bazat pe numărul de streaming-uri și de descărcări digitale pe 19 februarie 2022, ca parte a colecției Hits of the World, pentru care MRC Data evaluează informațiile primite de la principalii retaileri de muzică din România.\n\nHituri pe primul loc în clasament\n\nTopuri muzicale din prezent\n\nClasamentul UPFR\n\nRomania Songs - Bilboard\n\nNotă explicativă\n\nNote\n\nLegături externe \n Arhivele Romanian Top 100 din anii 2001-2005\n Arhivele Airplay 100 la Un site de muzică\n\nClasamente muzicale\nMuzică românească" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Zsolt Tamási (istoric)?" }, { "from": "assistant", "value": "Zsolt Tamási () este un istoric, doctor în științe istorice, profesor liceal și profesor universitar, director al Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș desființat. A devenit cunoscut prin faptul că în 2016 DNA a început urmărirea penală cu suspiciunea de abuz în serviciu, iar în 2017 l-a trimis în judecată pe Zsolt Tamási pentru presupuse ilegalități comise în legătură cu redeschiderea liceului catolic desființat în 1948. După cinci ani, în 2023, DNA a încetat urmărirea penală.\n\nBiografie \nZsolt Tamási și-a absolvit liceul în municipiul Târgu Mureș, la Liceul Papiu Ilarian (1989–1990) și seminarul minor romano-catolic din Alba Iulia (1990–1993). A fost student la Teologia Romano-Catolică din Alba Iulia (1993–1998), s-a specializat în teologie și istorie la Universitatea Babeș-Bolyai (1998–2001), unde și-a obținut doctoratul în istorie cu teza intitulată „Arhidieceza romano-catolică din Ardeal în timpul Revoluției din 1848-1849” (2006).\n\nReînființarea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș \nDirecția Națională Anticorupție a început urmărirea penală împotriva profesorului Zsolt Tamási cu suspiciunea de abuz în serviciu, iar în 2017 l-a trimis în judecată pe fostul director, pentru presupuse ilegalități comise în legătură cu reînființarea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș. După cinci ani, în 2023, DNA a încetat urmărirea penală, motivând că Inspectoratul Școlar Mureș, Colegiul Național Unirea, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” și Consiliul Local Târgu Mureș nu au suferit niciun prejudiciu în urma săvârșirii presupuselor infracțiuni, iar în lipsa unui prejudiciu cuantificabil nu sunt întrunite condițiile legale pentru săvârșirea infracțiunii. În această perioadă, în paralel cu urmărirea penală a fostului șef de instituție, au avut loc o serie de procese și acțiuni juridice în vederea desființării școlii catolice, o școală pe care Biserica, UDMR și comunitatea locală maghiară au tot încercat să o reînființeze în mai multe moduri.\n\nDistincții \n Premiul „Külhoni Magyarságért”, 2017\n Premiul „Orbán Balázs”, 2022\n\nNote\n\nNașteri în 1975\nNașteri pe 11 iunie\nIstorici români\nProfesori universitari români\nOameni din Reghin\nProfesori români în viață" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii îmi poți spune despre Shanghai Masters 2023 – Simplu?" }, { "from": "assistant", "value": "Shanghai Masters 2023 – Simplu a avut loc în prima jumătate a lunii octombrie 2023. Nouăzeci și șase de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Shanghai, China, disputat pe terenuri cu suprafață dură, în exterior. Doisprezece dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare. Daniil Medvedev a fost campionul en-titre din 2019, când a avut loc ultima ediție a turneului, dar a pierdut în runda a treia în fața lui Sebastian Korda.\n\nHubert Hurkacz l-a învins în finală pe Andrei Rubliov, scor 6–3, 3–6, 7–6(10–8), și a câștigat titlul de tenis la simplu la Shanghai Masters 2023. El a salvat un punct de meci în drumul spre al doilea său titlu ATP 1000.\n\nCapi de serie\nToți jucătorii cap de serie încep în a doua rundă.\n\nTabloul principal\n\nFinală\n\nJumătatea superioară\n\nSecțiunea 1\n\nSecțiunea 2\n\nSecțiunea 3\n\nSecțiunea 4\n\nJumătatea inferioară\n\nSecțiunea 5\n\nSecțiunea 6\n\nSecțiunea 7\n\nSecțiunea 8\n\nCalificări\n\nCapi de serie\n\nJucători calificați\n\nRezultate calificări\n\nPrima calificare\n\nA doua calificare\n\nA treia calificare\n\nA patra calificare\n\nA cincea calificare\n\nA șasea calificare\n\nA șaptea calificare\n\nA opta calificare\n\nA noua calificare\n\nA zecea calificare\n\nA unsprezecea calificare\n\nA douăsprezecea calificare\n\nAlte informații\n\nWildcard\n Bu Yunchaokete\n Fabio Fognini\n Diego Schwartzman\n Shang Juncheng\n Te Rigele\n\nRetrageri\n Roberto Bautista Agut → înlocuit de Fábián Marozsán\n Matteo Berrettini → înlocuit de Aslan Karațev\n Alexander Bublik → înlocuit de Cristian Garín\n Borna Ćorić → înlocuit de Alexander Shevchenko\n Novak Djokovic → înlocuit de Nuno Borges\n Dominik Koepfer → înlocuit de Thanasi Kokkinakis\n Kei Nishikori → înlocuit de Jaume Munar\n Milos Raonic → înlocuit de Yosuke Watanuki\n Emil Ruusuvuori → înlocuit de Taro Daniel\n Denis Șapovalov → înlocuit de Alexandre Müller\n\nNote\n\nLegături externe\n Main draw\n Qualifying draw\n\n2023\nATP Tour 2023" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Tulei?" }, { "from": "assistant", "value": "Tuleiele sunt pene în creștere, imediat după apariția lor la suprafața pielii și până când capătă aspectul de pană complet formată. Ele sunt învelite de o teaca cornoasă care le protejează în primele etape ale creșterii lor și care se destramă în cele din urmă. La pui tuleiele apar la câteva zile de la eclozare. În timpul năpârlirii se poate observa prezența tuleielor sau a penelor noi care în timpul creșterii sunt mai scurte, noi și neuzate.\n\nLa om tuleiele (țepii) sunt fire de păr scurt și rigid abia crescut pe fața, de obicei în mustața sau în barba tinerilor sau uneori pe fața femeilor (în engleză bristle).\n\nÎn botanică tuleiele, sunt ramuri anticipate, apărute precoce, foarte scurte. În agricultură tuleiele sunt tulpinele unor plante, în special, partea rămasă din tulpină după tăierea recoltei (de ex.: la porumb, la floarea-soarelui, etc.). Tuleii (tulpinile, cocenii) se utilizează ca furaj sau în industria celulozei și la fabricarea panourilor aglomerate.\n\nNote\n\nLegături externe\nVideo Tuleie pe capul papagalului marele Alexander (Psittacula eupatria) în timpul năpârlirii\n\n Anatomia păsărilor" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărDJ Lalla?" }, { "from": "assistant", "value": "Laura Claudia Roșca, cunoscută ca DJ Lalla, (), a fost un DJ român și producător muzical.\n\nNote \n\nNașteri în 1989\nNașteri pe 29 iunie\nDecese în 2023\nDecese pe 28 septembrie\nCompozitori români\nDJ români\nTurdeni" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt cele mai importante informații despre Piața Daciei din Buzău?" }, { "from": "assistant", "value": "Piața Daciei este una dintre cele mai importante locații din municipiul Buzău. Aceasta se află în mijlocul orașului.\n\nÎn anul 2023, Piața Daciei a fost renovată, strada alăturată fiind deschisă doar pietonilor. În incinta Pieței Daciei, se află WinMarkt cu o suprafață de 9890 m2. Primăria Buzăului se află de asemenea aici.\n\nNote\n\nVezi și \n Winmarkt\n\nBuzău" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune despre Linia 101 de tramvai din Ploiești?" }, { "from": "assistant", "value": "{\|\n\nTramvaiul 101 din Ploiești este o linie de tramvai a TCE Ploiești care începe din nordul Ploieștiului, din apropierea Spitalului Județean Prahova, de la Spitalul Județean până la Gara de Sud, capătul sudic al liniei, în apropierea Gării de Sud. Această linie urmează următorul traseu: Spitalul Județean - Strada Găgeni - Șoseaua Nordului - Bulevardul Republicii - Strada Gheorghe Doja - Strada George Coșbuc - Strada Ștefan Greuceanu - Strada Nicolae Bălcescu - Strada Ștefan cel Mare - Strada Democrației - Strada Depoului - Gara de Sud.\n\nTraseu și stații\n\nSchema traseului\n\nLegături externe \n\n Regia Autonomă de Transport Public Ploiești\n Galerie Foto cu mijloace de transport in comun din Ploiesti\n http://www.transploiesti.ro/ \n https://www.facebook.com/TransPloiesti/?fref=ts\n\nVezi și \n\n Linia 102 de tramvai din Ploiești\n Tramvaiul din Ploiești\nPloiești" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Cum ai descrie Ținutul Bacăului?" }, { "from": "assistant", "value": "Ținutul Bacăului a fost o unitate administrativ-teritorială în cadrul Țării Moldovei, care făcea parte din Țara de Sus, avându-și centrul administrativ în târgul Bacău, de la care și-a luat numele.\n\nIstorie \nPrima mențiune a ținutului Bacău se află într-un document emis la „Malurile, ținutul Bacău“ pe 14 decembrie 1458. Atunci Ștefan cel Mare acordă Mănăstirii Bistrița, jumătate din satul Slujăști și la Maluri, coturile Oneștii și Lăbășeștii. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, în componența ținutului Bacău a fost inclus ținutul Trotuș. \n\nDimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei, menționează următoarele: „ținutul Bacăului, peste care este un vornic, cu scaunul la Bacău, târg situat într-o insulă a râului Bistrița, vestit pentru abundența merelor și altor fructe. Are și un episcop catolic, care se numește de Bacău, pentru că în ținuturile de pe lângă munte sunt mulți supuși moldoveni, numiți catolici după naționalitatea și religiunea lor, pe cari i-a așezat acolo Ștefan Vodă, după ce a biruit pe Matiaș regele unguresc și i-a împărțit pe la boierii săi. Este de însemnat satul Cantemireștii din ținutul Roman, numit Faraoni, ai cărui locuitori mai bine de 200 familii sunt toți catolici și au o biserică de piatră foarte veche. Ocna și Trotușul lângă apa Trotoșiu, târguri renumite pentru salinele excelente ce se găsesc împrejurul lor. Pe aici e intrarea cea mai largă din Moldova în Transilvania.”\n\nȚinutul Bacăului era administrat de pârcălabi numiți de domnie. În anul 1741, prin reforma administrativă a domnului Constantin Mavrocordat, în conducerea ținuturilor mari din Moldova, inclusiv și cel al Bacăului, au fost numiți câte doi ispravnici.\n\nDe asemenea, prin acea reformă au fost organizate ocoalele, ca subdiviziuni administrative ale ținutului. Astfel, în anul 1774 apar menționate ocoalele Trotuș, Tazlău, Bistrița de Sus, Bistrița de Jos, iar la 1820 sunt menționate ocoalele Trotuș, Bistrița de Jos, Bistrița de Sus, Tazlăul de Sus, Tazlăul de Jos și Tazlăul Sărat.\n\nÎn perioada 1832-1838, ocolul Tazlăul Sărat a fost desființat. În acesta perioadă ținutul Bacău avea doar două târguri, care numărau peste o mie de persoane: Bacăul și Ocna. Între anii 1852-1855, administrația ținutului Bacău era formată din: un ispravnic, patru șefi de mese, trei scriitori la mese, doi registratori, un arhivar, un pomoșnic la masa arhivei, doi polițmaiștri și șapte privighetori de ocoale.\n\nÎn ce privește numărul satelor din ținut, acestea erau 98 în anul 1774, 91 în 1803 și 96 în 1816. Către mijlocul secolului al XIX-lea, în 1844, ținutul Bacău număra 163 de sate.\n\nPrin reforma administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza, realizată prin legea votată la 10 martie 1864, ținutul Bacău a fost transformat în județul Bacău, iar ocoalele - în plase.\n\nLocalități (1774) \nLista localitățile ținutului Bacău la 15 iunie 1774:\n\nOcolul Bistriții de Jos\n \nTârgul Bаcăului, Fântânele, Mărginenii, Săcăturа, Broștenii, Sohodolul, Luncаnii, Ghirăieștii, Hălăsenii, Tămаșăi, Fundul, Rușii, Dealul Nou, Vаlea Sаcă, Fаrаoаnii, Năsâpenii, Josănii, Slobozia, Călugărа.\n \nOcolul Bistriții de Sus\n\nBlăjeștii, Borleștii, Măstаcănul, Bălаnul, Bețeștii.\n \nOcolul Tаzlăului Mаre de Sus\n\nBălcаnul, Schitul Frumoаsăi, Băseștii, Gura Lăudаșcului, Tărâțа, Gurа Solonțului, Câmpinii, Mitocu Аgаpiei, Hemeenii, Ilieștii, Leonteneștii, Аrdeoаnii, Șesurile, Lucăceștii, Vаlea Аrinilor, Prăjeștii, Măgereștii, Solonțul, Scorțenii, Bucșeștii, Prohozeștii, Podurile, Moineștii, Urmeniș, Leordа, Vâsâieștii, Comăneștii, Dărmăneștii, Doftаnа, Plopul, Lаrgа, Cucuieții, Tețcаnii, Cernul, Nаdișа, Boșotenii, Strâmbа, Vidrаșcu, Oаrâșа, Poianа, Drăguțăștii, Delenii, Cаrаclău, Bârsăneștii, Brăteștii, Аlbile, Viișoаrа, Brătilа de Sus, Brătilа de Jos, Târgul Ocnii.\n \nOcolul Trotușului\n\nTârgul Trotușului, Grozeștii, Bogdăneștii, Filipeștii, Hilipeștii, Oneștii, Curițа, Cаșin, Buciumii, Răcăuții, Gutinаșii, Borzeștii, Rădeanа, Vаlea Sаcă, Gârbovаnul, Căiuțul, Boiște, Heltul, Corbul, Pătrășcаnii, Bene, Râpile, Cornitul, Gropile, Săcălușești.\n\nNote\n\nBibliografie \n Coșa, A.; Artiom, Elena.; Boldur, Dimitrie-Ovidiu. Istoria Consiliului Județean Bacău. Bacău: Editura Vicovia, 2013.\n Ciurea, Dumitru. Organizarea administrativă a statului feudal Moldova. În: Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D.Xenopol”, tomul II, 1965.\n Dmitriev, Pavel; Sovetov, P. V. Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772–1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975. 602 p.\n Dmitriev, Pavel; Sovetov, P. V. Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 2: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772–1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975. 527 p.\n\nLectură suplimentară \n Berceanu, Maria. Dregători și dregătorii în ținutul Bacău pînă la sfîrșitului al XVI-lea. In: Zargidava - Revistă de Istorie, nr. VIII I. Istoria românilor, 2009. Bacău: Docuprint, p. 75-86.\n Florea, Vasile. Ținutul Bacău în contextul revoluției române din 1848. In: Carpica, nr. VI, seria 1973-1974, 1974, pp. 121-131.\n Văcarau, Silviu. Sudiții din ținutul Bacău în anul 1825. In: Acta Bacoviensia, nr. V, 2010, pp. 179-196\n\nVezi și \n Județul Bacău\n Județul Bacău (interbelic)\n\nBacău\nBacău" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt cele mai importante informații despre Nemzeti Bajnokság II 1944–1945?" }, { "from": "assistant", "value": "Nemzeti Bajnokság II 1943–1944 sau liga a doua maghiară sezonul 1944–1945, a fost al 40-lea sezon desfășurat în această competiție.\n\nIstoric și format \nPrimul draft a fost creat la 28 iulie 1944. Pe lângă cele 56 de echipe incluse anterior (4 retrogradări NB I, 40 echipe NB II și 12 echipe NB III promovate), au fost incluse echipe suplimentare pe baza următoarelor criterii:\n NB II locul 12 4 echipe\n NB III locul 2 12 echipe\n NB II locul 13 4 echipe\n NB III locurile 3 11 echipe\n NB II locul 14 3 echipe\n NB II locul 15 3 echipe.\n\nCele 8 serii au fost:\n\n Campionatul Național II, Budapesta Grupa A - Draft\n\tCikta Martfű\t\t\t\t\t \t\n\tStăruința Oradea \t\t\t\t\t \t\n\tCFM Oradea \t\t\t\t\t \t\n\tBékéscsabai Törekvés\t\t\t\t\t \t\n\tCsabai AK\t\t\t\t\t \t\n\tGanz TE\t\t\t\t\t \t\n\tBSzKRT SE\t\t\t\t\t \t\n\tURAK\t\t\t\t\t \t\n\tKábelgyári SC\t\t\t\t\t \t\n\tTörekvés SE\t\t\t\t\t \t\n\tMagyar Pamutipari SC\t\t\t\t\t \t\n\tVI. ker. SC\n Campionatul Național II, Budapesta Grupa B - Draft\nCeglédi MOVE\t\t\t\t\t \t\n\tKecskeméti TE\t\t\t\t\t \t\n\tDunakeszi Magyarság\t\t\t\t\t \t\n\tTokodi Üveggyári SC\t\t\t\t\t \t\n\tDorogi AC\t\t\t\t\t \t\n\tWekerletelepi SC\t\t\t\t\t \t\n\tNemzeti Kinizsi\t\t\t\t\t \t\n\tOTE III. ker.\t\t\t\t\t \t\n\tHungária SC\t\t\t\t\t \t\n\tMOVE TE\t\t\t\t\t \t\n\tCsepeli MOVE\n\n Campionatul Național II, Seria Nord A - Draft\n\tRush SK\t\t\t\t\t \t\n\tPerecesi TK\t\t\t\t\t \t\n\tVSC Miskolc\t\t\t\t\t \t\n\tMunkácsi LE\t\t\t\t\t \t\n\tMÁV Sátoraljaújhely AC\t\t\t\t\t \t\n\tKassai Rákóczi\t\t\t\t\t \t\n\tStăruința Satu Mare \n\tAS Baia Mare \t\t\t\t\t \t\n\tMOVE Szabolcs SE\t\t\t\t\t \t\n\tKassai VSC\n\n Campionatul Național II, Seria Nord B - Draft\n\tSalgótarjáni SE\t\t\t\t\t \t\n\tLosonci AFC\t\t\t\t\t \t\n\tMOVE Ózdi VTK\t\t\t\t\t \t\n\tHatvani Vasutas SE\t\t\t\t\t \t\n\tLosoncapátfalvai TSE\t\t\t\t\t \t\n\tRákoscsabai TK\t\t\t\t\t \t\n\tElektromos MTE\t\t\t\t\t \t\n\tTestvériség SE\t\t\t\t\t \t\n\tWesselényi Miklós SE\t\t\t\t\t \t\n\tPénzügyi TSC\t\t\t\t\t \t\n\tFelten SC\t\t\t\t\t \t\n\tKistext SE\n\n Campionatul Național II, Seria Sud-Est A - Draft\n\tASFS Târgu Mureș \t\t\t\t\t \t\n\tCS CNOFM Târgu Mureș \t\t\t\t\t \t\n\tAS Târgu Mureș \t\t\t\t\t \t\n\tCFM Cluj \t\t\t\t\t \t\n\tASM Cluj \t\t\t\t\t \t\n\tAS Sfântu Gheorghe \t\t\t\t\t \t\n\tBastionul Cluj \t\t\t\t\t \t\n\tCFM Dej \t\t\t\t\t \t\n\tHargita Odorheiu Secuiesc \n\tCA Universitar Cluj \t\t\t\t\t \t\n\tASM Bistrița \n\n Campionatul Național II, Seria Sud-Est B - Draft\n\tTisza Vasutas SE\t\t\t\t\t \t\n\tSzabadkai VAK\t\t\t\t\t \t\n\tMakói VSE\t\t\t\t\t \t\n\tZentai AK\t\t\t\t\t \t\n\tHódmezővásárhelyi TVE\t\t\t\t\t \t\n\tSzabadkai AFC\t\t\t\t\t \t\n\tÚjszegedi TC\t\t\t\t\t \t\n\tBácska Szabadkai AC\t\t\t\t\t \t\n\tÓbecsei Bocskai\t\t\t\t\t \t\n\tMOVE Zombori TK\t\t\t\t\t \t\n\tSzegedi HASE\t\t\t\t\t \t\n\tÚjverbászi CSE\t\t\t\t\t \t\n\tTopolyai SE\n\n Campionatul Național II, Seria de Vest A - Draft\n\tKaposvári Rákóczi AC\t\t\t\t\t \t\n\tAlba Regia AK\t\t\t\t\t \t\n\tPécsi DVAC\t\t\t\t\t \t\n\tSzékesfehérvári MÁV Előre\t\t\t\t\t \t\n\tNagykanizsai Vasutas TE\t\t\t\t\t \t\n\tKaposvári Turul\t\t\t\t\t \t\n\tSiófoki SE\t\t\t\t\t \t\n\tNagykanizsai Zrínyi Miklós TE\t\t\t\t\t \t\n\tZuglói Danuvia SE\t\t\t\t\t \t\n\tBudapesti VSC\t\t\t\t\t \t\n\tFegyvergyári SK\t\t\t\t\t \t\n\tBethlen Gábor SE\n\n Campionatul Național II, Seria de Vest B - Draft\n\tGyőri ETO\t\t\t\t\t \t\n\tSzombathelyi Haladás VSE\t\t\t\t\t \t\n\tSoproni Vasutas SE\t\t\t\t\t \t\n\tPápai Perutz SC\t\t\t\t\t \t\n\tTatabányai SC\t\t\t\t\t \t\n\tMOVE Érsekújvári SE\t\t\t\t\t \t\n\tKomáromi AC\t\t\t\t\t \t\n\tKomáromi FC\t\t\t\t\t \t\n\tSzombathelyi FC\t\t\t\t\t \t\n\tSoproni FAC\t\t\t\t\t \t\n\tII. ker. SC\n\nÎn ședința din 5 august 1944, la abia o săptămână de la pregătirea ligilor NB II și NB III, Consiliul Național MLSz a comasat ligile NB II și NB III - pentru a reduce distanțele de deplasare. Federatia a anunțat Campionatul raional cu 16 serii, campionat întrerupt după trei etape din cauza situației de război. Ultimele 5 serii au avut participare românească.\n\n Seria Alföld \n Seria Budapesta \n Seria Budavideki (Budapesta zona metropolitană)\n Seria Transdanubia de Sud \n Seria de Sud \n Seria Dunamellek \n Seria Transdanubia de Nord \n Seria Felvideki(de Sus), \n grupa Bukk; \n grupa Mátra \n\n Seria Ungariei Centrale\n Seria Piliș \n Seria Rakoș\n Seria Tisa de Sus \n Seria Subcarpatică \n Seria Cluj \n Seria Criș \n Seria Secuiască, \n Grupa Ciuc; \n Grupa Hargita\n\nSeria Tisa de Sus \n\nEchipele participante au fost din 4 orașe: \nBistrița: ASM\nCluj: CFM, CA Universitar, CA II, ASM, AS Poștașul, Angajații Economici, Corvinul , Colegiul Agricol\nDej: AS, Stăruința CFM \nGherla: Stăruința \n\nDoar Cluj și Dej au avut mai mult de o echipă.\n\t\n(C) Campioana la momentul respectiv a fost CFM Cluj.\n* Campionatul a fost întrerupt din cauza evenimentelor războiului.\n\nSurse:\n\nSportul national/\"Nemzeti Sport\" din 05.08.1944.\n\nSeria Criș \n\nEchipele participante au fost din 10 orașe: \nBichișciaba: ASM\nCiongrad: AS\nDebrețin: CFM, CA Universitar, CA II, ASM, AS Poștașul, Angajații Economici, Corvinul , Colegiul Agricol\nHódmezővásárhely: AGS\nJula: CA, SG\nMezőberény: AS\nMezovacihaza: SG\nOradea: AS, Stăruința CFM\nSarvaș: Stăruința\nSenteș: CFM\nDoar Oradea și Jula au avut mai mult de o echipă.\n\t\n(C) CA Ciabai a fost campioana la momentul respectiv.\n\nSurse:\n\"Sport national\"/\"Nemzeti Sport\" 20.05.1941\n\nSeria Secuiască\n\nGrupa Ciuc \n\nEchipele participante au fost din 4 orașe: Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Doar Sfântu Gheorghe a avut mai mult de o echipă.\n\nGrupa Harghita \n\nEchipele participante au fost din 4 orașe: Târgu Mureș, Cristuru Secuiesc, Odorheiu Secuiesc și Reghin. Doar Târgu Mureș a avut mai mult de o echipă.\n\nVezi și \n Prima ligă maghiară 1944–1945\n Prima ligă maghiară\n Liga a 2-a maghiară\n Liga a 3-a maghiară\n Liga a 4-a maghiară\n Cupa Ungariei\n Supercupa Ungariei\n Cupa Ligii Ungariei\n\nReferințe \n\nLigi secunde de fotbal din Europa\nFotbal în Ungaria" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata pe scurt despre Montuiri?" }, { "from": "assistant", "value": "Montuiri (în catalană și oficial Montuïri) este un oraș și o comună spaniolă din provincia și comunitatea autonomă a Insulelor Baleare. Este situat în regiunea Llano de Mallorca, pe insula Mallorca, și se învecinează cu comunele Algaida, Lluchmayor, Porreras, San Juan și Lloret de Vista Alegre. Nucleul urban este situat la nord de șoseaua \"Palma-Manacor\", care leagă acest oraș de Palma de Mallorca și Manacor. Satul a fost fondat ca sat regal în anul 1300, în conformitate cu carta regelui Jaime al II-lea de Mallorca.\n\nGeografie \nMunicipiul Montuiri reprezintă foarte bine peisajul tipic din Llano de Mallorca. Municipiul este acoperit de mici munți cu văi mici. În geografia fizică a municipiului se pot distinge două zone diferite:\n\n Prima ocupă terenurile de la nord și est de municipiu. Înălțimile aliniate la extremitatea nordică formează lanțul muntos Fonoi, inclusiv vârful Moltó, precum și proprietățile Son Company, Sabor și Son Toni Coll, continuând până la intrarea în districtul municipal Lloret de Vista Alegre. În partea de vest a comunei există o serie de dealuri formate de vârful San Miguel (239 m) și de terenuri neregulate (Ses Rotes, Son Comelles, Ses Rotes de Son Comelles, Es Coll de Sa Grava). Cealaltă zonă (centru, sud-vest și vest) este formată din trei părți. Prima este reprezentată de câmpiile care înconjoară satul, care sunt mai accidentate în partea de nord (Son Manera și Sa Torre) și, pe de altă parte, sunt mai joase în partea de sud a satului (Son Vanrell, So Na Moiana, Son Ripoll și Son Mut); se pare că multe dintre aceste terenuri au fost, în trecutul îndepărtat, mlaștini. Chiar în centrul comunei se află satul Montuiri, construit pe o movilă de 170 m înălțime. În cele din urmă, la capătul sudic al comunei, terenul se ridică (Son Palou și Alcoraia) până la vârful Tres Hitos (sau Puig de ses Tres Fites, 342 m), continuând aceste înălțimi până la comunele Lluchmayor și Algaida.\n\nHidrosfera si biosfera \nÎn prezent, comuna Montuiri este uscată, deși în trecut câmpiile din jurul satului erau zone umede. În prezent, aceste terenuri se umplu de apă doar în perioadele de precipitații abundente. Drenajul se realizează prin intermediul mai multor canale de irigații care duc apa la pârâul Pina. Acesta este singurul curs de apă neregulat important care traversează comuna, care își are originea în domeniul Alcoraia, se apropie de sat prin La Huerta del Puente (S'Hort d'es Pont) și intră în comuna Algaida prin Son Vanrells.\n\nFlora Montuirera răspunde climatului mediteranean tipic acestei zone a Spaniei. În această zonă nu există suprafețe mari de păduri mediteraneene ( pini, stejari și arbuști ) și doar unele concentrații se găsesc în Es Rafal-Sa Mudaina, terenul accidentat din Ses Rotes și zona Sa Font Bosseta. Pe terenurile agricole se cultivă cereale și migdali, din moment ce podgoria a dispărut după ciuma filoxerei din secolul al XIX-lea. Se mai pune in evidenta si cultura smochinilor, caiselor si a unor pomi fructiferi irigati.\n\nDin fauna acestui municipiu se remarcă două grupuri mari: păsările și mamiferele. Păsările care locuiesc în municipiu sunt cele comune întregii insule: rândunele, potârnichi și alte păsări migratoare. Mamiferele sunt și ele comune pe insulă: iepuri și rozătoare.\n\nDemografie \nMunicipiul are o suprafață de 41,13 km2. În 2022 avea o populație de 3.119 locuitori și o densitate de 75,83 locuitori/km 2.\n\nEconomie \n\nPână în anii 60, Montuiri a fost un oraș agricol. Majoritatea populației lucra în sectorul primar și în alte activități care depindeau de acesta.\n\nOdată cu explozia turistică din Mallorca, mediul rural a fost abandonat, iar populația a început să lucreze în sectorul serviciilor. În prezent în municipiu există două hoteluri rurale și un agroturism. O bună parte din populația Montuirera lucrează în Palma de Mallorca sau Manacor.\n\nNote\n\nVezi si \n\n Montuiri Cossiers\n Biserica San Bartolome (Montuiri)\n Site-ul Son Fornés\n Crucea lui Son Rafel Mas\n Clubul Sportiv Montuiri\n Casadita de Montuiri\n\nLegături externe \n\n Página web oficial del Ayuntamiento de Montuiri\n\nLocalități din Mallorca" } ]
[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Hugh Wilson (regizor)?" }, { "from": "assistant", "value": "Hugh Hamilton Wilson Jr. () a fost un regizor de film, scenarist și showrunner de televiziune american. A fost creatorul serialelor TV WKRP in Cincinnati și Frank's Place și a fost regizorul filmelor de comedie Academia de Poliție (1984) și Clubul nevestelor părăsite (1996).\n\nFilmografie\n\nFilme\n\nTeleviziune\n\nNote\n\nVezi și\n Listă de actori americani\n\nLegături externe\n \n\nNașteri în 1943\nDecese în 2018\nregizori americani\nNașteri pe 21 august\nDecese pe 14 ianuarie\nOameni din Miami, Florida" } ]

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.